Teleworking - munca de la distanţă, pe cheltuiala angajatorului. De când va fi reglementată şi în România

Telemunca, respectiv munca de la distanţă folosind tehnologia informaţiei, este aplicată în prezent de angajatorii români, prin extinderea sferei de aplicare a muncii la domiciliu, însă acest tip de contract nu este încă reglementat în ţara noastră, ceea ce le poate dăuna angajaţilor, astfel că Ministerul Muncii şi Justiţiei elaborează un proiect de act normativ în acest sens.

Varachiu precizează că proiectul Ministerului este în curs de redactare, urmând să fie adoptat după consultarea cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi ai mediului de afaceri în octombrie 2017. 

Un astfel de act normativ a mai fost în dezbatere la Camera Deputaţilor în urmă cu doi ani, dar nu s-a concretizat. Şi în 2007 a fost vehiculată o astfel de măsură, de ministrul Muncii de atunci, Paul Păcuraru.

„În majoritatea statelor membre, cum ar fi Franţa, Belgia, Luxemburg, Austria, Germania, Italia, Acordul s-a implementat prin intermediul Contractelor Colective, la nivel naţional sau sectorial, sau prin ghiduri, coduri si recomandări, iar nu prin acte normative general obligatorii, cum ar fi legile, ordonanţele sau hotărârile de guvern. Totuşi, au existat state care au ales implementarea prin intermediul actelor normative cum ar fi Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia sau Slovenia, ţări care sunt considerate că nu au o tradiţie puternică a negocierilor colective între partenerii sociali”, precizează Matei Varachiu.

Ce este telemunca                                                                                                                                  

„Teleworking”, în traducere „telemunca”, reprezintă munca la distanţă prin mijloace informatice şi este reglementat de UE încă din 2002 printr-un acord cadru care obligă angajatorul să furnizeze, instaleze şi întreţină, pe cheltuiala lui, echipamentele necesare.

Potrivit acestuia, telemunca este definită ca o formă de organizare şi/ sau de prestare a muncii de către un salariat, cu regularitate, în afara sediilor sau punctelor de lucru ale angajatorului, prin folosirea mijloacelor informatice, muncă ce ar putea fi prestată şi la sediul sau punctele de lucru ale angajatorului.

„Probabil cel mai utilizat spaţiu pentru telemuncă este chiar locuinţa salariatului, însă definiţia nu exclude orice alte locaţii unde salariatul ar putea avea acces la mijloacele informatice necesare şi unde s-ar putea asigura condiţiile corespunzătoare de protecţie a datelor şi securitate şi sănătate în muncă”, a afirmat Varachiu.

Ce drepturi au cei care muncesc acasă

Potrivit specialistului, telemunca trebuie să aibă întotdeauna un caracter consensual, neputând fi impusă de angajator, fiind agreată de comun acord fie la încheierea contractului individual de muncă fie, ulterior, prin semnarea unui act adiţional.

Astfel, salariatul care lucrează în regim de telemuncă beneficiază de drepturi egale cu salariaţii care lucrează la sediul/punctele de lucru ale angajatorului, inclusiv cu privire la formarea profesională şi drepturile colective.

În plus, având în vedere specificul telemuncii, care presupune realizarea unor sarcini de serviciu prin intermediul mijloacelor informatice, sunt stabilite prevederi specifice privind responsabilitatea angajatorului de a lua măsurile necesare, în special cu privire la software-ul folosit, pentru protecţia datelor folosite şi procesate de salariat, precum şi cu privire la comunicarea regulilor specifice şi restricţiilor de care ar putea fi ţinut salariatul (de exemplu restricţii cu privire la reţelele de internet folosite sau cu privire la folosirea echipamentului pus la dispoziţie). La rândul său, salariatul este ţinut să respecte aceste reguli stabilite de angajator, sub sancţiuni specifice raporturilor de muncădin fiecare ţară.

Mai mult de atât, este prevăzută regula că angajatorul are obligaţia de a respecta dreptul la viaţa privată a salariatului, astfel încât orice mijloc de monitorizare folosit de angajator trebuie să fie proporţional cu obiectivele urmărite. 

Toate regulile privind echipamentele folosite în îndeplinerea telemuncii de către salariat trebuie stabilite înainte de începerea propriu-zisă a telemuncii. Ca regulă, angajatorul este responsabil cu furnizarea, instalarea şi mentenanţa echipamentelor necesare, cu excepţia situaţiei în care salariatul foloseşte echipamentul propriu.

În plus, angajatorul este obligat să compenseze costurile determinate în mod direct de telemuncă, cum ar fi cele cu privire la asigurarea comunicării, precum şi a suportului tehnic necesar.

Cum este reglementată în prezent munca la domiciliu

Reglementarea muncii la domiciliu din Codul Muncii are în prezent un caracter sumar, fiindu-i dedicate doar trei articole.  Acestea stabilesc în esenţă că salariaţii care lucrează la domiciliu au drepturi egale cu ceilalţi salariaţi, au dreptul să îşi stabilească singuri programul de lucru, dar pot fi şi verificaţi în condiţiile agreate în contractul individual de muncă şi, în plus, angajatorul are obligaţia de a asigura transportul „materiilor prime şi materialelor” pe care le utilizează, precum şi a „produselor finite” pe care le realizează către şi de la domiciliul salariaţilor.

După cum putem observa, Codul Muncii a reglementat munca la domiciliu având în vedere în principal activităţile de producţie manuală, care presupun transformarea unor materii prime şi materiale în produse finite, iar nu activităţi desfăşurate prin mijloace informatice.

În afară de prevederile privind egalitatea de tratament şi stabilirea de către angajat a programului de lucru, reglementările curente nu cuprind toate garanţiile, drepturile şi obligaţiile specifice telemuncii, precum şi posibilitatea de a lucra în alt loc faţă de „domiciliul” angajatului, ceea ce denotă un caracter anacronic.