Antreprenoriatul românesc, la marginea prăpastiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul companiilor care şi-au întrerupt activitatea în anul 2018 este aproape de maximul din ultimul deceniu, iar vulnerabilitatea companiilor va conduce la creşterea numărului de insolvenţe în perioada 2019-2020 cu cel puţin 20%, arată o analiză realizată de Iancu Guda, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR).

Potrivit lui, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a publicat recent cifrele privind evoluţia companiilor nou înmatriculate, precum şi al celor care îşi întrerup activitatea. Analizând evoluţia pentru anul 2018, prin comparaţie cu perioada similară a anului anterior, se observă declanşarea unei spirale distructive care semnalează scăderea nivelului de încredere în perspectivele economiei. 

Numărul companiilor care şi-au întrerupt activitatea în anul 2018 depăşeşte pragul de 140.000 şi este aproape de maximul din ultimul deceniu. În acelaşi timp, numărul companiilor SRL nou înmatriculate în scăzut în anul 2018 cu 9%, în contextul presiunilor ridicate ale costurilor salariale, emigrării forţei de muncă, creşterii costului de finanţare şi lipsei de predictibilitate fiscală. Aceasta poate indica deteriorarea încrederii în perspectivele economiei pe termen mediu-lung din partea antreprenorilor actuali sau a celor care se gândesc să înfiinţeze o companie. Astfel, la fiecare companie nou înregistrată în anul anterior se înregistrează aproape 1,6 companii care şi-au întrerupt activitatea.

Principalii factori care cauzează scăderea nivelului de încredere al antreprenorilor, pe de altă parte, spune Iancu Guda, sunt:

· Creşterea cheltuielilor (în special cele privind salariile, utilităţi şi combustibil);

· Creşterea cheltuielilor privind dobânzile şi rambursarea creditelor bancare;

· Impredictibilitatea fiscală (incertitudinea referitoare la noi reglementări fiscale);                          

· Economia subterană din România (estimată de Comisia Europeană la aproape 32% din PIB, cel mai ridicat nivel din UE după Bulgaria), care permite concurenţa neloială şi dificultatea (în unele cazuri, aproape imposibilitatea) de a fi competitiv, dacă lucrezi 100% curat (fiscalizat);

· Dificultatea de a găşi forţă de muncă la un salariu care să reflecte productivitatea reală!

Perspectivele viitoare sunt pesimiste, deoarece vulnerabilitatea mediul de afaceri activ în România a crescut în ultimul deceniu din cauza următorilor factori: investiţiile modeste pe termen lung, decapitalizarea companiilor, pierderea independenţei financiare pe termen scurt din cauza capitalului de lucru negativ, creşterea riscului sistemic din cauza extinderii termenului de încasare al facturilor la maxime istorice, supradimensionarea stocurilor, creşterea presiunilor asupra profitabilităţii companiilor şi alimentarea unui proces inflaţionist în spirală din cauza creşterii costurilor, creşterea salariilor peste avansul productivităţii, polarizarea veniturilor şi a lichidităţii la marile companii în contexul subţierii păturii de mijloc, tensionarea pietei muncii din cauza depopularizarii României şi subdezvoltarea reţelei naţionale de transport rutier”, explică Iancu Guda.

De asemenea, sistemul financiar-bancar din România este zguduit din temelii de reglementările fiscale intrate în vigoare la finalul acestui an, care privesc taxarea activelor sectorului bancar în funcţie de nivelul mediu al ROBOR, precum şi funcţionarea fondurilor de administrare a pensiilor private din Pilonul II, mai spune preşedintele AAFBR.

Potrivit lui, taxarea trimestrială a activelor băncilor va conduce la scăderea creditelor nou acordate, diminuând investiţiile, consumul şi creşterea economică, deoarece: 

- duce la stat cel puţin două treimi din profitul întregului sector bancar, diminuând semnificativ randamentul capitalului investit (situat oricum la un nivel foarte redus, respectiv doar 3% ca medie a ultimului deceniu) sau al activelor (situat la 1,2% ca medie pe ultimii trei ani, respectiv 0,5% pentru ultimii cinci ani). Oare unde este lăcomia, se întreabă Guda.

- suprataxarea băncilor active în România este la cel mai ridicat nivel din Europa (prin comparaţie cu ţări care înregistrează măsuri similare), şi poate determina o serie de măsuri normale de natură să protejeze randamentul acţionarilor băncilor, respectiv: scăderea dobânzilor la depozite, creşterea marjei la creditele acordate, înăsprirea condiţiilor de creditare din cauza aversiunii la risc. „Consider că aceste măsuri sunt normale, deoarece băncile NU pot supravieţui înregistrând pierderi pe timpul recesiunii (din cauza cheltuielilor cu provizioanele cauzate de rata creditelor neperformante în creştere) şi transferând majoritatea profitului către stat în etapa de expansiune economică”, spune el.

- valoarea corectă (liberă) a ROBOR cu maturitate la 3 luni nu poate fi sub 2% (pragul de referinţă care a intrat în vigoare în forma finală a modificărilor fiscale recente), în condiţiile în care inflaţia anuală este peste 3% (aşa cum este previzionat pe parcursul anului 2019). Astfel, analizând evoluţia în ultimul deceniu, media ROBOR cu maturitate la 3 luni s-a situat la 1pp (punct procentual) peste media inflaţiei;

- accesul la creditul bancar va deveni mai dificil şi costisitor atât pentru populaţie (în special pentru segmentul celor cu venituri mici şi mijlocii), companii (în special microîntreprinderile) şi statul român (care riscă costuri suplimentare cu serviciul datoriei de aproape 4 miliarde RON la fiecare creştere cu 1pp a costului de finanţare).

„În contextul creşterilor riscurilor pe plan extern şi dezechilibrele macroeconomice pe plan intern, vulnerabilitatea companiilor ar trebui să conducă la creşterea numărului insolvenţe în perioada 2019-2020 cu cel puţin 20%. Fenomenul creşterii numărului insolvenţelor devine îngrijorător şi din cauza amplificării pierderilor financiare şi sociale propagate de acestea în contextul efectului de contagiune foarte ridicat din mediul de afaceri prin termenele de plată deja foarte extinse dintre companii”, conchide Iancu Guda.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite