Angajaţii Tarom protestează pentru că nu li se măresc salariile. Unii dintre ei vor fi concediaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Angajaţii Tarom protestează joi, timp de o oră, în faţa sediului companiei de stat, pentru că nu li se măresc salariile, unii dintre ei urmând să fie concediaţi după ce au picat evaluarea activităţii efectuată de PwC.

La mitingul organizat de Sindicatul Unit TAROM (SUT), programat pentru joi, între orele 12 şi 13, în faţa sediului companiei din Otopeni, sunt aşteptaţi să participe circa 200 de membri de sindicat.

Angajaţii operatorului aerian spun că vor o salarizare decentă şi că sunt trataţi cu superficialitate de conducerea companiei în timpul negocierilor Contractului Colectiv de Muncă.

"Aşa cum merg aceste negocieri, nu excludem apariţia unui conflict de muncă la nivelul TAROM, cu respectarea tuturor normelor impuse de legislaţia în vigoare, deoarece toate demersurile făcute de Sindicat încă de la începutul anului în privinţa majorării bugetului salarial cu un procent de 35% au fost tratate cu dispreţ de conducerea TAROM, Ministerul Transporturilor şi chiar Guvernul României, se tergiversează negocierea CCM prin stabilirea unor termene foarte lungi între şedinţe, se tratează cu indiferenţă Revendicările salariate transmise de Sindicat", spun reprezentanţii sindicatului citaţi de Agerpres.

În plus, unii dintre salariaţi vor fi concediaţi zilele următoare, după ce, la o evaluare realizată de PwC, aceştia nu au luat note corespunzătoare.

La acest miting vor participa numai salariaţi aflaţi în ture libere de serviciu, în aşa fel încât să nu fie afectată financiar compania TAROM, au mai arătat sindicaliştii.

Planul de restructurare al Tarom, trimis Comisiei Europene anul trecut, ulterior primirii ajutorului de salvare, prevedea disponibilizarea a 700 dintre cei aproape 1.500 de angajaţi, închiderea a 11 agenţii externe, restructurarea urmând să se deruleze în următorii doi ani.

În urma ajutorului de salvare primit din partea Comisiei Europene, TAROM a pus în mişcare planul de restructurare. Aproximativ 700 de angajaţi vor fi daţi afară, iar cheltuielile se vor reduce în aproape toate domeniile.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite