Analiştii se aşteaptă la o îmbunătăţire a producţiei de grâu în România. Cu cât a scăzut anul trecut
0România ar urma să recolteze în acest an o cantitate de 10,35 milioane tone de grâu, o revenire semnificativă faţă de situaţia de anul trecut, arată analiştiii Agritel, transmite Reuters.
Potrivit acestora, seceta şi valurile de căldură din vara anului trecut au afectat culturile agricole din România şi alte părţi ale Europei, astfel că producţia de porumb a suferit o scădere semnificativă.
Totuşi, ploile din acest sezon, inclusiv cele din luna aprilie, au ajutat la reducerea gradului de uscăciune care în toamna anului trecut a afectat însămânţările de grâu, susţin analiştii, informează Agerpres.
Cu toate acestea, rezerva de apă rămâne limitată în sud-estul României, iar precipitaţiile care vor cădea în restul primăverii vor fi cruciale pentru randamentul final al culturilor, adaugă firma franceză de consultanţă.
Şi alţi analişti se aşteaptă, în acest an, la o îmbunătăţire a producţiei de grâu în România şi alte părţi din Europa de Est, ceea ce ar putea duce la menţinerea unor livrări mari, care potrivit unor state UE se datorează afluxului de cereale ieftine din Ucraina.
,,Vom avea o recoltă bună. Ucraina va avea şi ea o recoltă bună pentru că şi la ei a plouat. Nu va fi o situaţia prea bună pentru că cele două recolte se vor ciocni din nou", spune Cezar Gheorghe, de la firma de consultanţă Cezar Gheorghe.
Ca răspuns la presiunile venite din partea fermierilor şi guvernelor, Comisia Europeană a propus restricţionarea temporară a tranzitului cerealelor din Ucraina prin cinci state membre din Europa de Est, inclusiv prin România, şi oferirea de ajutoare pentru fermierii locali.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri că România va fi protejată prin decizia Comisiei Europene de stopare a importurilor de grâu, porumb, rapiţă, floarea soarelui şi ulei de floarea-soarelui din Ucraina şi va primi suma cuvenită pentru a acorda banii respectivi fermierilor cât mai repede cu putinţă.
Producţia de cereale a României în 2022
Conform datelor publicate recent de INS, în ceea ce priveşte producţia de grâu, România a obţinut anul trecut 8,55 milioane de tone, în scădere cu aproape 18% (1,875 milioane de tone) faţă de cele 10,43 milioane de tone obţinute în 2021.
Anul trecut au fost cultivate cu grâu 2,14 milioane hectare, o suprafaţă uşor în scădere faţă de 2021, respectiv 2,17 milioane hectare.
Totodată, România a obţinut la orz şi orzoaică o producţie totală de 1,64 milioane de tone în 2022, în scădere cu 334.000 de tone faţă de 2021, iar la ovăz de 176.000 de tone faţă de 210.000 tone în anul precedent. La ambele culturi suprafeţele cultivate au fost în scădere, totalizând 415.000 ha la orz şi orzoaică (-34.000 ha) şi 80.000 hectare la ovăz (-7.000 hectare).
Tot anul trecut, România a obţinut o producţie de porumb boabe de 8,2 milioane de tone, de pe o suprafaţă de 2,47 milioane hectare, în timp ce în 2021 recolta a fost de 14,82 milioane de tone raportate de pe 2,54 milioane hectare.