Exclusiv Alin Burcea: Statul nu ajută turismul. Străinii care ajung în România pleacă încântați, dar nu îi aduce nimeni aici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are o problemă de promovare, nu de atractivitate, susține Alin Burcea, președintele agenției Paralela 45. Potrivit acestuia, turiștii străini care ajung în țara noastră descoperă o destinație care îi surprinde plăcut, însă numărul celor care vin este mult sub potențial, deoarece România nu este promovată suficient pe piețele externe.

„Asta este paradoxul României: nu vine aproape nimeni pentru că nu știe ce găsește aici. Dar după ce ajung în România, după o săptămână sau două, foarte mulți turiști sunt încântați de ceea ce descoperă, spune Alin Burcea.

România nu este promovată pe piețele externe

Potrivit acestuia, agențiile de turism încearcă să promoveze individual România, prin campanii proprii, inclusiv în mediul online, însă eforturile private nu pot înlocui o strategie națională.

„Fiecare agenție își face promovarea ei, prin Instagram, prin alte canale, dar statul nu ne ajută”, afirmă Burcea.

El consideră că România pierde turiști străini pentru că nu are o prezență suficient de puternică pe piețele externe și nu reușește să concureze cu alte destinații care investesc constant în promovare.

„Poți să dai două milioane de euro pentru promovarea României și să ai rezultate. Sunt țări care au bugete importante de promovare. Noi discutăm despre sume foarte mici pentru un domeniu care aduce bani la buget și susține sute de mii de locuri de muncă”, spune reprezentantul industriei de turism.

El a adăugat că în turism lucrează aproximativ 400.000 de oameni, iar industria generează venituri importante pentru stat prin taxe și impozite.

Străinii apreciază România după ce ajung aici

Alin Burcea spune că România are produse turistice care pot atrage vizitatori străini, însă acestea nu sunt promovate suficient.

„Am adus turiști străini și am văzut reacția lor. Vin și sunt foarte mulțumiți. Problema este că nu vin suficient de mulți”, afirmă acesta.

El dă exemplul turiștilor polonezi, o piață unde România ar putea avea un potențial mai mare.

„România era o destinație mică pentru polonezi. Am încercat să o promovăm mai mult și oamenii au fost foarte mulțumiți. Dar trebuie să mergi acolo, să vorbești cu firmele, să faci promovare. Nu vine nimeni doar pentru că există România pe hartă”, explică Burcea.

Alin Burcea la Interviurile Adevărul
Alin Burcea la Interviurile Adevărul

România pierde competiția cu alte destinații

Potrivit acestuia, problema nu este lipsa atracțiilor turistice, ci faptul că România nu reușește să se vândă pe piețele internaționale.

„Un turist nu vine automat într-o țară pentru că are munți, mare sau orașe frumoase. Trebuie să știe de ele. Trebuie să existe o strategie, campanii și promovare constantă”, spune Burcea.

Acesta compară situația României cu cea a altor state care investesc masiv pentru atragerea turiștilor.

În opinia sa, chiar și piețe apropiate, precum Ungaria, sunt insuficient exploatate.

În Transilvania vin foarte mulți unguri, dar în general vin pe cont propriu, cu mașina, la pensiuni. România nu apare suficient în ochii publicului maghiar ca destinație turistică”, afirmă acesta.

El susține că pentru unele companii este mai simplu să vândă alte destinații decât România, tocmai pentru că acestea sunt deja cunoscute pe piețele externe.

„Dacă fac un pachet turistic în Creta, știu cum îl vând pe piața maghiară. Pentru România trebuie să începi aproape de zero”, spune Burcea.

Turismul de nișă poate fi o soluție pentru România

Alin Burcea consideră că România ar trebui să se concentreze mai mult pe nișe turistice unde are avantaje competitive: turism ecumenic, city-break, festivaluri sau turism balnear.

Putem vorbi despre turism de nișă. Turism ecumenic, turism de festival, city-break-uri în București sau în alte orașe. Dar acestea trebuie construite și promovate”, a spus el.

Un exemplu este turismul balnear, unde România are resurse importante, dar încă insuficient exploatate.

Turismul balnear merge destul de bine. Sunt investiții importante, sunt oameni care au construit hoteluri de cinci stele la Băile Felix. Există potențial, dar trebuie adus turistul acolo”, a spus el.

În același timp, Burcea spune că România ar putea dezvolta proiecte care să prelungească sezonul pe litoral.

„Am propus un proiect cu piscine cu apă marină, pentru ca litoralul să poată funcționa și în lunile mai și septembrie. Dacă mergi la mare, nu poți sta doar o oră pe plajă și apoi să pleci. Trebuie să existe alternative”, a declarat el la Interviurile Adevărul.

Litoralul românesc are probleme, dar comparația cu Bulgaria trebuie privită în context

În ceea ce privește prețurile ridicate de pe litoralul românesc, Burcea spune că una dintre explicații este sezonul scurt și nivelul taxării.

„În Bulgaria sezonul este mai lung, este mai cald, iar taxarea a fost mult timp mai redusă. La noi au existat schimbări fiscale importante, TVA-ul a crescut, iar toate acestea se văd în prețuri”, a spus el.

Potrivit acestuia, hotelierii trebuie să își recupereze investițiile într-o perioadă foarte scurtă.

„Dacă ai un hotel care funcționează două-trei luni pe an, trebuie să îți scoți banii într-un interval foarte scurt. Nu poți compara aceeași situație cu o destinație unde sezonul este mult mai lung”, a adăugat Burcea.

Alin Burcea la Interviurile Adevărul
Alin Burcea la Interviurile Adevărul
Noua ordine în turism: Tokyo devine capitala mondială a călătoriilor

Lipsa angajaților, compensată parțial prin muncitori străini

Industria ospitalității s-a confruntat în ultimii ani cu o lipsă acută de personal. Burcea spune că venirea muncitorilor străini a ajutat, dar problema nu este complet rezolvată.

„Există o soluție: să aduci oameni din străinătate. Dar trebuie să accepți că un angajat care vine aici compară salariul cu ceea ce poate câștiga în altă parte”, a spus el.

El susține că România trebuie să permită firmelor să aducă mai ușor personal atunci când nu găsesc angajați pe piața internă.

Dacă un angajator demonstrează că nu găsește oameni, trebuie să poată aduce personal. Nu putem bloca dezvoltarea unei industrii din cauza lipsei forței de muncă”, a declarat Burcea la Interviurile Adevărul.

Apartamentele închiriate în regim turistic trebuie fiscalizate simplu

O altă problemă discutată de Alin Burcea este concurența dintre hoteluri și apartamentele închiriate în regim turistic.

Acesta spune că România trebuie să găsească o metodă simplă prin care aceste activități să fie declarate și fiscalizate.

„Nu poți trimite șase oameni de la Ministerul Turismului să clasifice 30.000 de apartamente. Nu este realist. Trebuie un sistem simplu”, a adăugat el.

El a dat exemplul Spaniei, unde fiecare apartament turistic are un cod fiscal și poate fi urmărit mai ușor.

„Dacă închiriezi fără acel cod, există sancțiuni foarte mari. Trebuie să existe o formă prin care statul să știe cine operează și să existe reguli clare”, a punctat Burcea.

În opinia sa, raportările transmise de marile platforme către ANAF reprezintă un pas înainte, însă problema rămân proprietarii care închiriază informal.

„Dacă cineva închiriază un apartament direct, fără platforme și fără declarații, acolo trebuie găsită o soluție simplă. O taxă mică și reguli clare ar putea aduce multă lume în zona legală”, a adăugat expertul în turism.

Agențiile de turism trebuie protejate printr-un fond de garantare

Alin Burcea consideră că România are încă o problemă nerezolvată în cazul falimentelor agențiilor de turism.

El susține de mai mulți ani introducerea unui fond de garantare pentru turiști, după modele existente în alte state europene.

Din 27 de state europene, 11 au astfel de formule. Noi de ani de zile încercăm să introducem un sistem prin care turistul să fie protejat”, a afirmat el.

Potrivit acestuia, actualul sistem de asigurări are limite.

Există o problemă cu piața asigurărilor. O firmă mare controlează o mare parte din acest domeniu, iar costurile sunt ridicate. Un fond de garantare ar fi o soluție mai clară”, a spus Burcea.

El atrage atenția și asupra agențiilor false care vând vacanțe prin internet: „Când vezi o vacanță la jumătate de preț, trebuie să fii atent. De multe ori este o escrocherie. Oamenii trebuie să verifice dacă agenția are licență, dacă există, să ceară contract și să nu cumpere doar pentru că pare o ofertă incredibilă”.

Early booking, mai sigur decât „last minute” în România

Pentru turiști, Burcea recomandă rezervările făcute din timp, nu vânătoarea de oferte suspect de ieftine.

„În România, multe oferte numite last minute nu sunt de fapt last minute. În adevăratul sens al cuvântului, last minute înseamnă că pleci peste o zi sau două și iei ce a rămas”, a spus el.

El recomandă sistemul early booking, prin care turiștii pot bloca prețul cu câteva luni înainte.

„Dacă rezervi în septembrie sau octombrie pentru anul următor și dai un avans de 10%, ai un avantaj important. Blochezi prețul înainte de creșterile din sezon”, a mai spus specialistul.

Sezonul turistic trebuie extins. România trebuie să vândă mai bine vacanțele

Alin Burcea spune că una dintre marile probleme ale turismului românesc este concentrarea excesivă a vacanțelor în lunile iulie și august.

În aprilie, anul trecut, făceam baie în mare. Avem aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie, octombrie. Sunt șapte luni față de două luni prăpădite”, a spus el.

El consideră că lunile mai, septembrie și octombrie ar trebui promovate mai mult, inclusiv pentru litoral.

„Octombrie este o lună foarte bună. Apa este caldă, pământul este cald. Trebuie să facem o listă de recomandări pentru extrasezon”.

Burcea spune că și vacanțele școlare ar trebui regândite pentru a evita aglomerarea.

„Vacanțele copiilor trebuie structurate altfel. În Germania, vacanțele sunt pe landuri. Și noi putem să avem vacanțe diferite pe regiuni, pe județe sau pe zone istorice”.

Exoticele câștigă teren

Burcea spune că după pandemie preferințele turiștilor români s-au schimbat, iar destinațiile exotice au devenit tot mai căutate.

„Am trecut de Malta, de Zanzibar, a fost o nebunie cu exoticele. Acum avem Vietnam, Kenya, Sri Lanka, Thailanda, Republica Dominicană”, a spus el.

Potrivit acestuia, dezvoltarea curselor directe și apariția unor pachete turistice mai accesibile au făcut aceste destinații mai ușor de cumpărat.

„Pentru agenții este foarte bine, pentru că ne cantonăm sezonul. În octombrie începe un alt sezon pentru exotice”, a adăugat Burcea.

Dubaiul și destinațiile afectate de conflicte: turiștii devin mai precauți

Întrebat despre impactul conflictelor din Orientul Mijlociu asupra unor destinații precum Dubai sau Israel, Burcea spune că turismul este extrem de sensibil.

Prima activitate care primește această responsabilitate este turismul. Orice se întâmplă într-o zonă, oamenii se gândesc imediat dacă mai este sigur să meargă acolo”, a mai spus expertul.

Atenție la gesturile pe care le faci dacă ajungi în Grecia: unele semne banale pentru turiști pot fi considerate jignitoare

Fond pentru repatrierea turiștilor în caz de criză

Burcea consideră că România ar trebui să creeze mecanisme de protecție pentru turiști în situații excepționale, inclusiv un fond pentru repatriere.

„Am propus să existe un fond și pentru companiile aeriene. Dacă apare o situație în care oamenii rămân blocați, trebuie să existe o soluție”, a declarat el.

Modelul propus ar presupune contribuții mici de la fiecare pasager.

„Dacă ai pune un euro sau doi pe segment de zbor, s-ar putea crea un fond de garantare pentru astfel de situații. Puțin de la toți înseamnă o protecție importantă atunci când apare o problemă”, a adăugat el.

„Dacă România ar fi avut un astfel de fond, situația ar fi fost cu totul alta”, a concluzionat Alin Burcea.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite