Plusuri şi minusuri la FNT

Plusuri şi minusuri la FNT

Criticului de teatru Iulia Popovici i s-a părut previzibil şi banal „Interzis accesul animalelor“, spectacol regizat de Rodrigo Garcia

Ediţia a 20-a a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), încheiat duminică la București, a fost una dintre cele mai controversate. Cristina Modreanu, directorul artistic al festivalului, a selectat spectacole bine primite de public şi de critici, dar şi producţii care au stârnit valuri de indignare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Criticul de teatru Mircea Morariu crede că selecţia spectacolelor s-a făcut „în absenţa unor criterii artistice reale". El nu consideră că FNT (30 octombrie - 7 noiembrie) poate fi un festival al capodoperelor, pentru că starea actuală a teatrului românesc nu îngăduie asta, dar a nu invita „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi" de la Teatrul Maghiar de Stat din Timişoara (câştigător al premiului UNITER pentru cel mai bun spectacol, anul acesta), „Puterea obişnuinţei" de la Teatrul „Sică Alexandrescu" din Braşov, „Mizantropul" de la Teatrul „Tamási Áron" din Sfântu Gheorghe şi a aduce, în schimb, „în numele unor pretinse inovaţii şi al deschiderii spre nou, al unui imaginar specific al anului 2010 „Odysseia" de la Teatrul Naţional din Craiova sau „Poveşti de familie" de la Teatrul „Andrei Mureşanu" din Sfântu Gheorghe „e de natură să pună pe gânduri".

Mircea Morariu mai consideră că „Nişte fete" de la Teatrul „George Ciprian" din Buzău ar fi fost un spectacol mult mai avantajos pentru regizorul Cristi Juncu decât „Hoţii" de la Teatrul 74. „Falsele încurajări ale teatrului independent, în absenţa unor argumente artistice reale, nu duc nicăieri. Nu suntem în teatru în anul 1840; selecţionerul FNT nu are voie să se comporte asemenea unui Heliade Rădulescu, fie el şi în fustă, şi să îndemne «montaţi, băieţilor, numai montaţi în teatrul independent!»", punctează Mircea Morariu.

La capitolul „lucruri bune", criticul remarcă „mulţimea şi calitatea manifestărilor conexe", iar la puncte slabe subliniază „eclectismul criteriilor selecţiei, dezamăgirea provocată de spectacolele unor regizori importanţi".

Iulia Popovici: „Garcia, plictisitor"

Criticul de teatru Iulia Popovici n-a văzut toate spectacolele din festival şi nu poate face o ierarhizare. „N-am un top - pentru că din start selecţia acestui festival e un top în sine şi deoarece «conceptul» de bun are definiţii variabile. Numai că prietenul meu grec Alexandros mi-a răspuns, când l-am întrebat, că cel mai bun spectacol din FNT pentru el a fost «Hey, Girl!». La fel mi-a răspuns şi americanul Tim şi încă o conaţională a lui, plus nemţoaicele de la TheaterTreffen. Aşa că mă bucur că am contribuit şi noi la reputaţia, eventual şi la contractele internaţionale ale lui Romeo Castellucci".




Doina Papp şi Mircea Morariu au fost impresionaţi de „Strigăte şi şoapte“, regia Andrei Şerban Foto: Istvan Biro

Pe Iulia Popovici a încântat-o spectacolul „Funcţionarii", regizat de Alexandru Mâzgăreanu la Metropolis, „un spectacol de un umor de excelentă calitate şi cu mize contemporane care nu-ţi scot ochii" şi a fost „realmente dezamăgită" de spectacolul lui Rodrigo García de la Timişoara, „Interzis accesul animalelor", „care e copios de plictisitor, previzibil şi banal" şi de „Poveştile de familie" ale lui Cristian Ban de la Sfântu Gheorghe (Iulia Popovici crede că autoarea ar fi avut reale probleme să-şi recunoască propriul text, printre altele).

„Eu, foarte personal vorbind, mă simt îngrozitor când văd poliţie la teatru. Dacă asta e singura soluţie faţă cu îmbulzeala celor care vor să vadă un spectacol (nu să capete o pungă de orez pe gratis), atunci stăm tare trist. În rest, oamenii de la festival muncesc pe rupte, iar noi ne învârtim în bucle temporale, cu aceleaşi discuţii de acum cinci ani şi mai că şi aceleaşi spectacole", adaugă Iulia Popovici.

Dezamăgirile lui Vlad Zamfirescu

Actorul Vlad Zamfirescu n-a înţeles de ce Cristina Modreanu a adus la Bucureşti spectacole precum „Măsură pentru măsură", în regia lui Matthias Langhoff (Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca) sau „Dibuk", montat de Krzysztof Warlikowski (Polonia). El crede că în programul unui festival naţional/internaţional trebuie incluse produsele ca atare, nu „reputaţia şi imaginea în sine a unui creator mai mult sau mai puţin în vogă". „Cu toţii mai dăm rateuri, dar nu sperăm să fim apreciaţi pentru asta...", spune Zamfirescu, referindu-se la spectacolul lui Langhoff.


Actorul Vlad Zamfirescu crede că „Dibuk“ este la nivelul unei „şuşe cu pretenţii“ Foto: Stefan Okolowicz

După ce a văzut „Dibuk", actorul s-a arătat deranjat de „transparenţa ideii de şuşă cu pretenţii, făcută pentru festivaluri internaţionale de mare rang, având încorporate toate elementele posibile şi imposibile, de toate pentru toţi, să-şi ia fiecare ce vrea de acolo, şi să plece acasă multumit şi fericit că a văzut o capodoperă europeană". Vlad Zamfirescu s-a simţit extrem de „dezamăgit şi păcălit" de „inorogi, başi terifianţi, trupuri goale, uneori dizgraţioase, alteori ilare, înfăţişate absolut gratuit" şi de „liniştea apăsătoare care ar fi trebuit probabil să ne răscolească cine ştie ce senzaţii şi simţăminte interioare". Spectacolul care i-a plăcut foarte mult lui Vlad Zamfirescu a fost „Regele moare", regizat de Silviu Purcărete.

Cristina Rusiecki: „Premiere neinspirate"

Spectatorii din străinătate au apreciat „Hey, Girl!“, de Romeo Castellucci Foto: Steirischerherbst Manninger

Criticul de teatru Cristina Rusiecki a văzut multe spectacole cu actorie excelentă şi se bucură că în sfârşit teatrul românesc pare să-şi fi adus aminte să pună mai mult preţ pe arta actorului. Ea insistă însă şi asupra unui aspect negativ: „e o blasfemie să aduci un spectacol ca «Strigăte şi şoapte» pentru două reprezentaţii la care intră 75 de spectatori". Ea nu crede că ţine de rostul teatrului şi cu atât mai puţin al FNT-ului să se păzească cu jandarmii la uşi ca să oprească năvala publicului.

„E o eroare uriaşă ca atunci când ai asemenea teatru celebru, asemenea actor magistral şi iubit în Bucureşti (Bogdán Zsolt - n.r.) şi asemenea regizor despre care ştii că umple oricâte săli, de şansa de a vedea spectacolul să se bucure numai 150 de oameni. Asta după aberaţia generalizată care durează de câţiva ani, susţinută de campanii şi campanii de presă, că nu comunitatea teatrală trebuie să se bucure de spectacolele FNT-ului, ci mai ales publicul plătitor", spune Cristina Rusiecki.

Criticul de teatru consideră că modulul „Premiere în FNT" e „cu totul neinspirat": „Nu înţeleg de ce selecţionera trebuie să livreze spectacole pentru a căror calitate estetică nu poate garanta. Ca şi anul trecut, aici au fost cele mai neplăcute surprize". Cristina Rusiecki regretă că modulul de dans s-a redus atât de zdrobitor şi mai evidenţiază un aspect nefericit: „La ediţia aceasta şi la toate celelalte ale FNT-ului defilăm cu ideea că trebuie să invităm spectacolele regizorilor mari, mai ales când ei au varii forme de susţinere. Or, nu în fiecare an aceştia dau capodopere. Nici măcar spectacole interesante". Opinenta crede că regizorii rămân foarte importanţi şi merită în continuare tot respectul, chiar dacă la o ediţie vor fi absenţi. „Ar fi foarte sănătos pentru dinamica valorilor, pentru prospeţime, pentru impresia de «fenomen viu» să intre în circulaţia FNT-ului şi alte nume", conchide Cristina Rusiecki.

Doina Papp, impresionată de Andrei Şerban

Criticul Doina Papp crede că FNT 2010 a fost mai degrabă o fotografie a stagiunii româneşti anterioare decât o selecţie de top şi au putut fi văzute, astfel, „spectacole de toate orientările, de la teatru documentar la realism magic sau metaforic, de la spectacole de autor la experimente de grup". Doina Papp mai consideră că teatrul românesc, ca şi teatrul lumii, de altfel, se află într-o etapă de căutări şi au un cuvânt de spus „artiştii autentici şi demersurile cu adevărat creatoare".




Foto: Mihaela Marin

„În fruntea listei situez spectacolul «Strigăte şi şoapte», în regia lui Andrei Şerban, al Teatrului Maghiar din Cluj, o capodoperă vibrând de trăiri intense şi idei înalte într-o formă stilistică desăvârşită", spune Doina Papp, care remarcă şi spectacolul „Aici, la porţile beznei" al Teatrului Naţional din Iaşi, în regia lui Mihai Măniuţiu, „cu un mesaj contemporan politico-social energic, într-o formulă spectaculară cu multe elemente de surpriză".

Criticul de teatru s-a bucurat să-i regăsească în festival „la loc de cinste" pe Radu Afrim, Vlad Massaci, Cristi Juncu, Gianina Cărbunariu, Radu Nica, Alexandru Berceanu, Teo Herghelegiu, „noul val emergent al regiei româneşti în care ne punem speranţe". Dintre „musafirii" pe care i-a aşteptat - „multe nume celebre ale teatrului european - au confirmat Silvu Purcărete şi parţial Warlikowski şi Castellucci, crede Doina Papp.

"Modulul «Premiere» e neinspirat. Nu înţeleg de ce selecţionera trebuie să livreze spectacole pentru a căror calitate estetică nu poate garanta!"

Cristina Rusiecki critic de teatru

Cristina Modreanu: „Avem nevoie de discuții despre cum vedem teatrul în 2010"

Cristina Modreanu, directorul artistic al FNT Foto:  Florin Biolan

Cred că ediţia a 20-a a fost un real eveniment cultural pentru oraş, sălile au fost arhipline şi atmosfera a fost foarte bună pe parcursul celor nouă zile. Au existat şi inevitabile probleme de organizare - dar niciunul dintre aceste accidente nu a afectat serios programul, graţie eforturilor echipei de producţie conduse de Rudolf Valentino, a echipelor Uniter şi Arcub. Legat de recepţia evenimentului de către lumea artistică, cred că s-a înregistrat un moment important, putem să-l numim şoc, provocat de diversitatea propunerilor din festival. Mi l‑am asumat. Alegerea unor spectacole atipice din peisajul teatral românesc e confirmată de interesul exprimat de câţiva programatori internaţionali pentru aceste spectacole.

Nu o să răspund aici dezbaterii de pe Facebook (unde a avut un dialog aprins cu Vlad Zamfirescu - n.r.), aşa cum mă invitaţi, am făcut-o acolo. Părerile sunt în contradicţie unele cu altele, dar tonul a fost foarte civilizat şi cred că avem nevoie de asemenea discuţii informale despre cum vedem fiecare dintre noi teatrul în 2010. Unii îl văd la fel ca în anii '80, alţii au ajuns spre finele lui '90, unii sunt contemporani cu vremurile pe care le trăim. Revin la un citat din William Gibson fiindcă rezumă, cred, dilema acestor contradicţii: „Viitorul e deja aici, doar că nu e uniform distribuit".

Mă rugaţi să comentez „cazurile Garcia şi Warlikowski" - întrebarea ţine de o mentalitate poliţienească ce revine sistematic în comentariul critic de la noi. Cazurile? Ce cazuri? Eu n‑am ce să comentez, aceşti regizori, precum şi alţii nu vor suferi cu nimic pentru că n-au fost „înţeleşi" în România, asta e problema noastră, nu a lor.

Ei îşi văd de treaba lor, pentru care sunt apreciaţi în alte părţi sau criticaţi când e cazul, dar cu argumente şi în intervenţii de un cu totul alt nivel, noi rămânem cum ne-au găsit. Dar eu tot sper că, după ce au fost văzute aici în ultimii ani spectacole de Jan Lauwers, Thomas Ostermeier, Wooster Group, Rimini Protokoll, Alvis Hermanis, Castellucci, Warlikowski şi Garcia toţi reprezentând direcţii complet diferite în teatrul contemporan, ceva se va petrece la un moment dat şi în felul de a gândi şi de a face teatru în România anului 2010.

Nu în sensul copierii acestor modele, ci în sensul curajului de a găsi propriile drumuri în teatru, chiar dacă asta înseamnă aparent o rupere de tradiţie. Tradiţia e bună, dar ajunge uneori să te şi sufoce şi atunci e momentul să nu te mai uiţi nostalgic spre trecut, ci să rişti să faci pasul spre viitor.

Cât despre numele festivalului - cred că e o discuţie locală, nu interesează pe nimeni în afara graniţelor. Nu contează cum se numeşte acest festival, contează să fie construit ca un discurs coerent, numai atunci va însemna cu adevărat ceva.


Topurile criticului de teatru Cristina Rusiecki


Romanian Showcase:

1. Hoţii, Teatrul 74
2. Capete înfierbântate, Centrul de Introspecţie Vizuală şi Tanga Project
3. Elling, Teatrul de Comedie
4. (Cu)Cuieînfrunte, Teatrul LUNI de la Green Hours
5. Strigăte şi şoapte, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
6. Breaking The Waves, Teatrul „Radu Stanca" Sibiu

Premiere în FNT:
Interzis accesul animalelor, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu"

Debut în FNT
Exil în pământul uitării, CNDB

FNT vă recomandă:
Who Is Fergus Kilpatrick?, The Company, Irlanda

Spectacole invitate din străinătate:
1. Hey Girl!, Societas Raffaello Sanzio
2. Trilogia stereoscopică de Billy Cowie
3. Dibuk, TR Varşovia


Top final cu cele mai bune spectacole:

1. Who Is Fergus Kilpatrick?, The Company, Irlanda
2. Hoţii, Teatrul 74
3. Capete înfierbîntate, Centrul de Introspecţie Vizuală şi Tanga Project
4. Elling, Teatrul de Comedie
5. (Cu)Cuieînfrunte, Teatrul LUNI de la Green Hours
6. Strigăte şi şoapte, Teatrul Maghiar de Stat Cluj
7. Interzis accesul animalelor, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu"
8. Exil în pământul uitării, CNDB
9. Breaking The Waves, Teatrul „Radu Stanca" Sibiu


Cele mai slabe spectacole:

1. Cartea viţelului, Compagnie Theatre du Bourg-Neuf
2. Funcţionarii, Teatrul Metropolis
3. Poveşti de familie, Teatrul „Andrei Mureşanu" Sf. Gheorghe
4. Odysseia, Teatrul Naţional Craiova
5. Sfârşit de partidă, Teatrul Metropolis

Cu menţiunea că ultimele spectacole nu sunt slabe, ci doar lipsite de interes pentru un festival naţional. Fie nu aduc nimic nou (2 şi 5), cultivând un teatru din anii `70, fie intenţia e prea firavă estetic ca să merite selecţionarea (4), căci orice examen de improvizaţie de la facultate se bazează pe acelaşi principiu, doar că studenţii sunt întotdeauna mult mai proaspeţi, fie că actori foarte buni în alte producţii ţipă mult prea mult aici (3), fie că experimentul interesant iniţial nu are cum să capteze interesul pe durata întregului spectacol (1). (Cristina Rusiecki)


Topurile criticului de teatru Mircea Morariu

Topul sectacolelor bune

1. Strigăte şi şoapte, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, regia Andrei Şerban
2. Regele moare, Les Arts et Mouvants, Cie a l'Endroit des Mondes Allant vers Paris, regia Silviu Purcărete
3. Dibuk, Teatrul TR Warsawa Polonia, regia Krzystof Warlikowski
4. Sfârşit de partidă, Teatrul Metropolis din Bucureşti, regia Alexandru Tocilescu
5. Aniversarea, Teatrul Nottara din Bucureşti, regia Vlad Massaci şi Herr Paul, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, regia Radu Afrim

Topul spectacolelor slabe

1. Poveşti de familie, Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe, regia Cristian Ban
2. Interzis accesul animalelor, Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Timişoara, regia Rodrigo Garcia
3. Hoţii, Teatrul 74 din Târgu Mureş, regia Cristi Juncu
4. Supermarket, Teatrul Inexistent şi Teatrul Arca din Bucureşti, regia Theodora Herghelegiu
5. Aici, la porţile beznei, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri" din Iaşi, regia Mihai Măniuţiu şi Codrii, Teatrul Clasic „Ioan Slavici" din Arad, regia Alexandru Berceanu.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările