Florile răului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O cameră cufundată în semiobscuritate. În centru un şezlong acoperit cu o pătură. Fără îndoială, şezlongul în care stătea până nu demult cel ce ar fi trebuit să fie capul familiei. Tatăl. Mort cu puţină vreme în urmă.

Alte câteva obiecte de mobilier (o masă de birou, un fel de bufet în care se găsesc câteva borcane) sau mici decoraţiuni interioare (plante de apartament, imortele, dar parcă tocmai prin aceasta sugerând moartea) sunt închise în cutii transparente de plexiglas. O muzică stranie, în executarea căreia rolul principal îi revine violoncelului, care încă de la început induce o impresie de stranietate. Sugerând obsesivul, marcând funebrul. Şi tot în centrul scenei, în vecinătatea şezlongului, se află Elise (Kézdi Imola). Mama. Cea căreia îi place să spună că, în relaţia cu copiii ei, cu Gerda şi cu Fredrik, s-ar fi comportat asemenea femelei-pelican. O face ştiind foarte bine că lucrurile nu stau, nu au stat defel aşa. Dimpotrivă. E îmbrăcată într-o haină de blană. Pe care adesea şi-o strânge în jurul trupului.

Îi e frig. Dar nu numai atât. Sunt mereu vizibile semnele nervozităţii sale greu de stăpânit, dificil de disimulat. Îi porunceşte servitoarei Margret (Kántor Melinda) să închidă uşa. E silită să repete ordinul. Servitoarea e sfidătoare. Îşi îngăduie să îşi ameninţe stăpâna. Oricum, va fi silită să părăsească familia pe care a servit-o câţiva ani la rând şi ale cărei teribile secrete le ştie foarte bine. Nu mai e nevoie de ea. Aparent, familia nu îşi mai permite luxul să o plătească. La fel cum ani întregi aceeaşi familie nu şi-a putut permite luxul să încălzească locuinţa ori să se hrănească aşa cum s-ar fi cuvenit. Au fost mereu siliţi să facă economii. Cel puţin aşa a pretins mereu Elise.

Toţi, poate mai puţin Gerda, ştiau foarte bine că nu e nicidecum aşa, însă nimeni nu s-a încumetat să spună adevărul. Margret e obligată să plece şi fiindcă nu mai are loc în casă. Loc fizic. Însuşi Fredrik (Arus Péter), fiul Elisei, va fi silit să se mute, să locuiască undeva în oraş. Cu chirie. Pe care nu se ştie prea bine cu ce bani o va plăti. Conform planurilor Elisei, în casă vor trăi pe mai departe doar ea, fiica ei, Gerda (Imre Eva), şi proaspătul ei soţ, Axel (Bogdán Zsolt). Cel de care femeia matură s-a îndrăgostit de ceva timp. Axel nu i-a refuzat nici un moment avansurile. Dimpotrivă. O iubeşte sau se face că o iubeşte. O manipulează. Şi el, şi Elise speră că Tatăl a ascuns undeva nişte bani ori a lăsat un testament. Cei doi amanţi caută cu disperare actul cu pricina. Găsesc doar o scrisoare pe care Tatăl, omniprezentul tată (e şi el „prezent” pe scenă, închis la rându-i într-o cutie de plexiglas, care se va apropia tot mai tare de spectatori pe măsură ce povestea se limpezeşte) i-o adresase fiului şi o ascunsese într-un sertar secret al biroului său. O scrisoare cu un conţinut fatal pentru Elise deoarece îi sunt dezvăluite toate malversaţiunile. Furturile din banii familiei, falsurile, deconturile necinstite. Minciunile pe care şi-a construit întreaga existenţă.

image

Scrisoarea aceasta nu trebuie cu nici un preţ să ajungă în mâinile lui Fredrik. Din prea multă nervozitate, dar şi din grabă cei doi amanţi o vor distruge superficial. Aşa încât resturile ei vor intra în posesia lui Fredrik şi a Gerdei.  Va urma răzbunarea. Care va fi una cumplită. În fine, în casă va fi cald. Deoarece Fredrik, bolnăviciosul, complexatul Fredrik, îi va da foc. Cei patru vor muri nu arşi, ci înecaţi de fum.

Acesta e, în mare, subiectul piesei Pelicanul de August Strindberg, aceastea sunt, în liniile lor esenţiale, forma şi conţinutul spectacolului după respectivul text. Un spectacol montat de Felix Alexa la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Numai că, aşa cum se întâmplă în mai toate spectacolele sale, regizorul aduce multe, foarte multe elemente suplimentare. Detalii cu mare semnificaţie Al căror rost e acela de a consacra caratele de originalitate şi complexitate ale montărilor ce îi poartă semnătura.

În urmă cu patru ani, acelaşi Felix Alexa monta pe scena aceluiaşi Teatru, Domnişoara Iulia. Şi atunci, ca şi acum textul era extras din matricea sa temporală originală şi supus unei operaţii de actualizare, de transfer în contemporaneitate. Şi atunci, scenografia montării era datorată Carmencitei Brojboiu. Rolul Jean îi era încredinţat aceluiaşi minunat actor care e Bogdán Zsolt.

image

Asemănările între cele două spectacole se cam opresc aici. Firesc să fie astfel câtă vreme nici stilul celor două piese nu e identic. În Domnişoara Iulia, August Strindberg, unul dintre marile nume ale expresionismului, se arăta destul de îndatorat realismului. În Pelicanul cuantumul de realism a fost diminuat substanţial. În schimb, a crescut gradul de poeticitate al textului. Nu e vorba însă nicidecum despre o poeticitate romantică. Ci despre o poeticitate neagră, dură, agresivă, muşcătoare, marcată definitiv şi inconfundabil de „florile răului”. Naturalismul e mai pregnant şi el. Şi în text, şi în spectacol. Ajungând la apogeu în teribila scenă în care Gerda se răzbună pe cea care a înfometat-o, a condamnat-o la dezvoltare insuficientă, obligând-o să înghită dezgustătorul terci care se scurge pe hainele de lux ale mamei. O scenă, atent cumpănită, deloc supradimensionată ori lăbărţată, atenta ei  „proiectare”  marcând fizic şi fiziologic spectatorii. Amintind până la un punct de felul în care a fost „rezolvată” aceeaşi scenă de Cătălina Buzoianu, acum 20 de ani,  în copleşitorul ei spectacol de la Teatrul  Levant al Valeriei Seciu. Interpreta de atunci a Elisei.

Fără doar şi poate, Felix Alexa nu a ratat şansa lucrului cu doi mari actori. Cu Kézdi Imola care joacă impecabil cabotinismul şi falsul patetism al personajului, care interpretează fără cusur scena mincinoasei asemănări cu povestea pelicanului, care e exemplară în secvenţa în care e silită să înghită terciul. Cu Bogdán Zsolt, rafinat, econom în mijloacele folosite pentru a sugera cameleonismul, imoralitatea esenţială ale lui Axel. Un Axel discret, insinuant, rece, calculat şi tocmai prin aceasta dominator. La rându-i, Kántor Melinda izbuteşte să confere pregnanţă unor apariţii episodice. În principal însă, nu în izbânzile celor trei actori cu impozante cărţi de vizită rezidă meritele lucrului cu actorii ale regizorului. Ci în felul în care Felix Alexa a îndrumat evoluţiile tinerilor Imre Eva (Gerda) şi Arus Péter (Fredrik). Doi actori foarte tineri şi foarte buni. Care trec în mod strălucit un examen dificil. Nu, Felix Alexa nu a modificat accentele, nu a schimbat ponderea personajelor, nu a atentat la echilibrul scriiturii lui Strindberg. A găsit alte mijloace, alte modalităţi mult mai subtile pentru a face ca cei doi tineri actori, aflaţi dacă nu la ora debutului, oricum la prima mare confruntare profesională din viaţa lor, să ne determine a le urmări cu mare atenţie evoluţiile artistice viitoare.         

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca- PELICANUL de August Strindberg;

Traducerea în limba maghiară: Kúnos László;

Dramaturgia: Csep Zoltán;

Regia, ilustraţia muzicală şi lighting design: Felix Alexa;

Scenografia: Carmencita Brojboiu;

Cu: Kézdi Imola, Bogdán Zsolt, Imre Eva, Arus Peter, Kántor Melinda;

Data premierei: 27 februarie 2016

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite