Un domnitor ambiţios şi un faliment bisericesc: Cum a adus Vasile Lupu moaştele Sfintei Parascheva la Iaşi

Un domnitor ambiţios şi un faliment bisericesc: Cum a adus Vasile Lupu moaştele Sfintei Parascheva la Iaşi

Vasile Lupu, domnitorul Moldovei / FOTO Profimedia

De secole bune, mii de oameni se strâng în fiecare toamnă la Iaşi pentru venerarea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva. Prezenţa raclei sfinte în fosta capitală a Moldovei este luată ca atare, dar moaştele Cuvioasei au trecut printr-un lung periplu istoric, iar aducerea lor pe pământ moldovenesc n-a fost făcută doar din pioşenie – calculele politice ale domnitorului Vasile Lupu şi o patriarhie aflată în faliment au jucat principalul rol.

În anul 1641, probabil în lunile de primăvară sau de vară când vremea permitea o astfel de operaţiune, un alai de boieri, clerici de rang mai mic sau mai mare şi oameni obişnuiţi participau la o privelişte nemaivăzută în câmpia Moldovei: moaştele sfinte ale Cuvioasei Parascheva, una dintre cele mai venerate sfinte din întreaga regiune unde Bizanţul îşi întinsese cândva influenţa, îşi făceau drum încet-încet spre Iaşi. În spatele procesiunii se afla un singur om: Vasile Lupu, ambiţiosul şi abilul domnitor al Moldovei. Despre ardoarea credinţei sale creştine putem să avem astăzi doar speculaţii, dar, oricum ar fi stat lucrurile în această privinţă, pioşenia era doar un posibil motiv pentru aducerea raclei cu moaştele sfinte la Iaşi. Un alt motiv consta în calculele şi ambiţiile politice pe plan intern şi extern ale unui conducător pe care Miron Costin avea să-l descrie drept „om cu hirea înaltă şi împărătească mai mult decât domnească“. 
 

Ambiţiosul domnitor al Moldovei

Dincolo de războaiele dese duse de Vasile Lupu cu Ţara Românească ori chiar peste Carpaţi, în Transilvania, orice istorie a domniei sale în Moldova între 1634 şi 1653 punctează două elemente fundamentale. În primul rând, domnitorul a avut loialitate deplină faţă de Înalta Poartă – în termenii de astăzi, am spune probabil că acesta era „omul turcilor“: cu sprijinul lor a ajuns la putere, cu sprijinul lor şi-a păstrat puterea, iar plecarea capului faţă de sultan a fost o constantă fundamentală a modului în care Vasile Lupu a înţeles să-şi urmeze ambiţiile.
 
În al doilea rând, domnitorul Moldovei a cultivat încă de la început imaginea de protector al creştinătăţii estice. Pe plan intern, acest lucru s-a tradus în protejarea proprietăţilor bisericeşti şi ctitorirea de lăcaşuri de cult, chiar dacă nu în modul amplu în care a făcut-o în aceeaşi perioadă Matei Basarab în Ţara Românească. Pe plan extern, Vasile Lupu a dovedit repede că are buzunare largi faţă de patriarhiile ortodoxe de la Constantinopol, Alexandria, Antiohia ori faţă de complexul mănăstiresc de la Muntele Athos. În schimbul banilor vărsaţi din vistieria moldovenească, domnitorul Moldovei a avut mereu influenţă politică la nivelul patriarhiilor şi un cuvânt greu de spus atunci când s-a pus problema persoanelor care să le conducă. În plus, patronajul l-a făcut să primească constant linguşeli servile din partea feţelor bisericeşti – „locţiitor şi asemănător împăraţilor bizantini“, „sprijin unic, unică glorie şi bucurie a neamului grecesc lipsit de împărat“ sunt doar câteva dintre laudele venite în direcţia sa de la patriarhiile sprijinite financiar. Cuvinte frumoase pentru un conducător căruia nu i-a trecut niciodată prin cap să folosească ortodoxia ca armă de rezistenţă politică antiotomană şi care, când a ajuns pe tron, şi-a luat numele de Vasile în cinstea vechilor împăraţi bizantini.
 

Iaşiul, cetate de scaun în căutarea prestigiului

În 1634, chiar dacă Iaşiul era de ceva timp capitala Moldovei şi locul de reşedinţă al domnitorilor moldoveni, oraşul era departe de a avea aspectul arhitectural aşteptat de la o localitate cu o asemenea importanţă. Mai mult, Mitropolia nu urmase calea domnitorilor moldoveni şi îşi păstrase sediul la Suceava – de altfel, în fosta Cetate de Scaun se aflau şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou, o justificare importantă pentru păstrarea capitalei religioase la Suceava. Încă de la început, Vasile Lupu a fost preocupat de transformarea Iaşiului într-o adevărată cetate de scaun, un lucru care presupunea în mod necesar aducerea Mitropoliei la Iaşi. În plus, separarea centrului politic al Moldovei de cel religios părea o idee strategică proastă într-o epocă în care menţinerea la putere depindea atât de sprijinul Înaltei Porţi, cât şi de abilitatea domnitorului de a sfărâma din timp orice potenţială ameninţare la supremaţia sa internă.
 
Racla cu moaştele Sfintei Parascheva / FOTO Inquam Photos / Liviu Chirica
 
Primul pas făcut în cadrul proiectului de transformare a Iaşiului a fost demararea unor ample construcţii în capitala domnească încă de la începutul domniei. Printre acestea se numără Biserica Sfinţii Trei Ierarhi – nu este clară data exactă a începerii construcţiei bisericii, dar ştim sigur că a fost finalizată destul de repede, fiind sfinţită la 6 mai 1639. Biserica, însă, avea nevoie de o raclă cu moaşte sfinte pentru a-i consfinţi statutul de cel mai important lăcaş de cult din Moldova, iar domnitorul moldovean şi-a aţintit privirea asupra moaştelor uneia dintre cele mai venerate sfinte din ţara sa şi din regiune – Sfânta Cuvioasă Parascheva. 
 

Moaştele sfinte, plătite cu bani grei

La puţin timp după finalizarea construcţiei Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile Lupu s-a găsit într-un context favorabil pentru a-şi duce la capăt planul de aducere a moaştelor Sfintei Parascheva la Iaşi. De data aceasta nu mai era vorba de ferirea moaştelor din calea vreunei ameninţări otomane, ci de o conjunctură mult mai profană: falimentul aproape deplin în care se găsea patriarhia condusă de Partenie I al Constantinopolului. Intrigile şi rivalităţile erau la ordinea zilei, datoriile faţă de Înalta Poartă se strângeau de la lună la lună, iar patriarhia tocmai fusese zguduită în 1638 de uciderea de către turci a patriarhului Chiril Lucaris, acuzat de simpatii faţă de calvinism şi faţă de eforturile de reformă bisericească ce aveau loc în acea perioadă în Europa occidentală. În acel moment, patriarhul ecumenic s-a îndreptat pentru ajutor către domnitorul Moldovei. 
 
Chiar dacă va fi prezentată drept un cadou făcut de patriarhie către domnitorul moldovean pentru protecţia arătată ortodoxiei, racla cu moaştele sfinte a fost plătită indirect cu bani grei de către Vasile Lupu. Partenie I a acceptat să ofere moaştele doar dacă domnitorul moldovean va plăti „toată datoria Marii Biserici”. Domnitorul Moldovei a acceptat, dar nu fără condiţii. Dincolo de cererea mai degrabă banală ca numele său şi al întregii sale familii să fie pomenite la slujbele religioase de la Constantinopol, Vasile Lupu a cerut ca patriarhia să fie administrată de el pentru şase luni spre „îndreptarea” finanţelor acesteia. Mai mult, domnitorul moldovean a interzis ca patriarhia să-şi facă alte datorii şi să impună impozit clerului eparhial. În schimbul influenţei asupra treburilor patriarhiei şi al raclei cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, Vasile Lupu a plătit 2,5 milioane de aspri şi s-a văzut nevoit apoi să plătească alte sume importante pentru transport şi pentru încuviinţarea Porţii.
 
Biserica Sf. Petka din Belgrad / FOTO Shutterstock

Moaştele cele aducătoare de influenţă

Ideea mutării Mitropoliei la Iaşi nu s-a concretizat, însă, imediat, iar pentru o perioadă de câteva decenii credincioşii moldoveni au continuat să se împartă între venerarea moaştelor Sf. Ioan cel Nou la Suceava şi cele ale Cuvioasei Parascheva la Iaşi. Lucrurile s-au clarificat de abia în 1686 într-un mod cu totul neplănuit, când moaştele Sf. Ioan cel Nou au fost furate de către armata poloneză condusă de regele Ioan Sobieski şi mutate în Polonia. A trecut un secol până când moaştele se vor întoarce din nou la Suceava, timp în care venerarea Sfintei Parascheva prinsese deja rădăcini în Moldova, iar Mitropolia fusese mutată la Iaşi în 1677, la decenii bune după alungarea de pe tron a lui Vasile Lupu. 
 
Pe termen scurt, însă, tranzacţia din spatele aducerii moaştelor Sfintei Parascheva la Iaşi i-a oferit o influenţă importantă domnitorului moldovean în treburile interne ale bisericilor ortodoxe şi un prestigiu semnificativ în regiune. În toamna anului 1642, la Iaşi, se va desfăşura Sinodul ortodox, organizat din nou pe cheltuiala domnului moldovean. Patronajul lui Vasile Lupu asupra patriahiei de la Constantinopol nu s-a oprit, însă, aici – acesta va fi recunoscut drept protector al patriahiei în anii următori şi se va implica activ în intrigile bisericeşti, fiind în spatele răsturnării din funcţie a mai multor patriarhi. Influenţa acestuia era atât de importantă încât atunci când Partenie I a fost destituit din funcţia de patriarh, domnitorul Moldovei a fost aproape de a-l impune pe mitropolitul moldovean Varlaam la conducerea patriarhiei, o a doua tentativă în acest sens după cea din 1639, iar în 1649 a fost principala punte de legătură dintre patriarhia de la Constantinopol şi ţarul de la Moscova. 
 

Ultima călătorie a sfintei racle

Din Epivat la Tîrnovo şi apoi în Belgrad şi Constantinopol, până când Vasile Lupu le-a adus pe Marea Neagră şi pe Dunăre până la Galaţi, de unde au luat drumul Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au cunoscut o aventură întinsă pe secole. Ultima călătorie a acestora a fost, însă, una mult mai scurtă. După o construcţie care a durat mai multe decenii, în 1887 a fost sfinţită Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Doi ani mai târziu, în 1889, pe străzile Iaşiului, departe de ameninţările otomane din trecutul ei ori de tranzacţiile politice ale secolului al XVII-lea, racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva călătorea pe străzile Iaşiului de la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi la noua catedrală. Singurul moment când moaştele au mai părăsit Catedrala Mitropolitană a avut loc în martie 1944, când au fost aduse la Mănăstirea Ciorogârla de lângă Bucureşti pentru a fi ferite de ofensiva sovietică. Au fost aduse înapoi în Iaşi pe 26 noiembrie 1944.
 

Cine a fost Preacuvioasa Parascheva

 
Preacuvioasa Parascheva ocupă un loc important în cadrul ortodoxiei – mărturie stau atât numărul mare de biserici care poartă hramul acesteia, cât şi mulţimile strânse anual în Iaşi pentru venerarea moaştelor ei. Cu toate acestea, informaţiile istorice clare despre viaţa acesteia sunt mai degrabă puţine, iar diferitele biografii sunt scrise la un timp îndelungat după perioada istorică în care aceasta a trăit. 
 

Copilăria şi calea monahismului

Născută în Epivat, astăzi staţiunea turistică Selimpaşa din nordul Turciei, Parascheva a trăit într-o familie de oameni bogaţi şi profund creştină, fratele acesteia devenind călugăr şi, mai târziu, episcop în cadrul bisericii bizantine. Informaţiile din hagiografiile de mai târziu indică faptul că în copilărie viaţa ei era legată de biserică, fiind foarte impresionată de Evanghelii şi de ritualul bisericii bizantine. În jurul vârstei de 10 ani, Parascheva a ascultat într-o zi, în biserică, citirea Evangheliei după Marcu, iar un verset a făcut-o să-şi schimbe definitiv viaţa: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie“ (Marcu 8, 34).
 
Imediat după acest moment, tânăra copilă şi-a împărţit toate hainele săracilor în dezaprobarea familiei sale. Este neclar dacă părinţii ei au murit şi tânăra a decis să-şi împartă toată averea săracilor ori dacă, pur şi simplu, a hotărât să-şi părăsească familia şi să ia drumul monahismului. Cert este că, înainte de a împlini 20 de ani, a plecat din Epivat şi a ajuns la Constantinopol, unde va studia textul biblic alături de călugări şi se va adânci în procesul de retragere spirituală din lume. Va ajunge apoi la o mănăstire din Heracleea, unde a stat mai mulţi ani, până când a plecat în jurul vârstei de 25 de ani către Ţara Sfântă. A vizitat Ierusalimul, retrăgându-se apoi într-o mănăstire din deşertul Iordanului.
 
 
Pictură rusească din secolul al XIV-lea cu viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva / FOTO Profimedia

Întoarcerea în Epivat

Tradiţia ortodoxă, imposibil de verificat istoric, spune că Parascheva s-a întors în oraşul natal după ce un înger i s-a arătat în vis în deşertul Iordanului. În „Cazania“, textul lui Varlaam publicat în 1643, autorul notează că îngerul i-ar fi spus: „Să laşi pustia şi la moşia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe care L-ai iubit“. Se întoarce în Epivat şi, conform tradiţiei, nu va spune nimănui cine este şi nimeni nu o va recunoaşte. După doi ani de singurătate şi de sărăcie, moare la vârsta de 27 de ani şi este îngropată ca o străină.
 

Periplul moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva

Nu există dovezi istorice concludente cu privire la descoperirea osemintelor Sfintei Parascheva, ci doar relatări transmise peste generaţii care conturează o descoperire ce ţine de domeniul miraculosului. Pe scurt, în secolul al XI-lea, la câţiva ani după moartea Cuvioasei, un marinar a murit pe mare, iar trupul său a fost aruncat în valuri de ceilalţi colegi. Trupul a ajuns la mal, a fost descoperit de un călugăr, care l-a înmormântat creştineşte, iar atunci când participanţii la înmormântare au săpat o groapă, aceştia au descoperit trupul nedescompus al unei femei. Cu toate acestea, participanţii la procesiune au ignorat semnele şi l-au îngropat pe marinar lângă aceasta. În noaptea aceea, spune povestea, în visele a doi dintre participanţii la înmormântare a apărut chiar Sfânta Parascheva şi a cerut ca trupul ei să fie mutat într-un loc în care poate fi venerat. 
 
Oricum ar fi stat lucrurile cu privire la descoperirea osemintelor, cert este că din secolul al XI-lea, moaştele s-au găsit în biserica din Epivat. La un moment dat, în jurul anului 1235, presiunea tot mai mare a otomanilor a făcut necesară mutarea raclei. Date fiind relaţiile bune din acea perioadă dintre împăratul de la Constantinopol şi ţarul bulgar, destinaţia aleasă a fost localitatea Tîrnovo. Ţaratul va cădea, însă, în secolul al XIV-lea în faţa otomanilor, iar moaştele îşi vor schimba din nou adăpostul, ajungând în Belgrad, unde vor sta până la asedierea cu succes a oraşului de către otomani în 1521. Când Vasile Lupu şi-a pus în minte să aducă moaştele la Iaşi, racla se afla de mai bine de un secol la Constantinopol, protejată în urma unei înţelegeri bazate pe un număr impresionant de cadouri valoroase făcute sultanului de către prelaţii ortodocşi.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările