Cum a fost descoperit, de fapt, virusul Ebola

Cum a fost descoperit, de fapt, virusul Ebola

Peter Piot (stânga), s-a reîntors după 38 de ani în satul unde a analizat chestiunea virusului Ebola. FOTO BBC

BBC prezintă povestea unui tânăr cercetător belgian care, în urmă cu aproape 40 de ani, a mers în fostul Zair cu misiunea de a afla de ce foarte mulţi oameni mor acolo din cauza unei boli necunoscute şi terifiante.

Ştiri pe aceeaşi temă

În septembrie 1976, un pachet conţinând un termos albastru strălucitor a ajuns la Institutul de Medicină Tropicală din Anvers, Belgia. În aceea zi în laborator lucra şi un tânăr om de ştiinţă de 27 de ani, Peter Piot,  proaspăt absolvent de medicină cu specializarea microbiologie.

„Era un recipient normal a fel ca cele pe care le vezi pentru a ţine cafeaua caldă”, îşi aduce aminte Piot, în prezent director la London School of Hygiene and Tropical Medicine.

Dar acest termos nu conţinea cafea, înăuntru era altceva ceva cu totul neobişnuit. Printre cuburi de gheaţă aproape topite erau flacoane de  sânge, împreună cu o notă. Aceasta era scrisă de un medic belgian stabilita în ceea ce atunci se numea Zair, acum Republica Democrată Congo. Era specificat faptul că sângele provine de la o călugăriţă din Belgia aflată cu misiunea catolică în satul Yambuku, care s-a îmbolnăvit în acea localitate..

Un fapt interesant este că recipientul fusese transportat cu un zbor de line din Kinsasha adus, într-unul din bagajele de mână ale pasagerilor. „Când am deschis termosul, am văzut că unul dintre flacoane s-a spart, iar sângele se amestecase cu gheaţa topită”, a declarat Piot. În acel moment nu realiza nici el, nici colegii săi că aveau de a face cu un virus mortal.

Oamenii din laborator au testat conţinutul, iar atunci au văzut un lucru la care nu se aşteptau „Am văzut un vierme gigantic drept structura – gigantic raportat la standardele privind virusurile”. Şi-au dat seama din forma neobişnuită că un singur virus avea o formă asemănătoare, virusul Marburg.

Virusul Marburg a ajuns prima dată în atenţia publicului în 1967 când 31 de oameni s-au îmbolnăvit cu febră hemoragică în oraşele Marburg şi Frankfurt din Germania, dar şi în belgrad, capitala Iugoslaviei. Acest focar a fost rapid asociat cu personalul unui laborator care lucrase cu maimuţe infectate cu virusul provenind in Uganda. Piot şi-a dat seamă de gravitatea situaţiei, iar după mai multe consultări cu experţi din întreaga lume, nu i s-a confirmat ipoteză că este Marburg, fiind ceva necunoscut.

Totodată, a fost anunţată că persoana de la care provenea sângele, călugăriţa, aflată sub atenţia medicului din Zair, a murit. Toate acestea au dus la decizia lui Piot de a merge în ţara africană. Echipa sa a trebuit să călătorească la focarul principal, aflat la 1000 de kilometri la nord de Kinsasha, un sta aflat în pădurile tropicale. Au fost duşi cu un avion pe care-l obţinuseră cu ajutorul medicului personal al dictatorului Mobutu.

Ajuns la locul cu pricina, Piot povesteşte că nu i-a fost frică, cu toate că ceilalţi era  înspăimântaţi „Gândul la ceea ce puteam descoperi şi dorinţa de a opri epidemia, era lucrurile care mă conduceau”. Spiritul său aventuros şi curajul de care a dat dovadă este pus de Piot pe seamă creşterii sale şi modului în care a perceput problema bolilor şi a domeniul microbiologiei. În apropierea casei sale era un muzeu dedicat unui sfânt local dedicat tratării oamenilor care aveau lepră.

Destinaţia finală a fost satul Yambuku, la 120 de kilometri de Bumba, localitatea unde au fost lăsaţi de avion.  Frumuseţea Yambukului era umbrită de „situaţia îngrozitoare” cu care se confruntau localnicii, susţine belgianul.

Încă de la intrarea în sat i s-a spus să se oprească pentru că oricine ajunge în acest sat poate să moară, dar tânărul om ştiinţă a afirmat că sunt veniţi pentru a pune capăt epidemiei. De îndată au început să discute cu oamenii din sat şi cu reprezentanţii misiunii catolice din localitatea congoleză pentru a încerca să-şi dea seama de posibila cale de transmitere a virusului, Piot susţinând că tot acest demers a fost „ca o poveste de acţiune cu detectivi”.

Notiţe ale lui Peter Piot. FOTO BBC/Peter Piot

Treptat, el şi celelalte persoane implicate în încercarea înţelegerii structurii virusului şi cum acesta acţionează. Astfel, Piot şi echipa sa au observat că persoanele care foloseau aceleaşi ace pentru a se trata de alte boli sau cei care participau la funeraliile celor decedaţi în urma infectării cu Ebola: spălarea decedaţilor sau contactul direct cu pielea acestora. Observând aceste lucruri, a început procesul de încercarea de a stopa răspândirea virusului.

Pentru a opri răspândirea virusului au început să-i izoleze pe cei infectaţi şi persoanele care fuseseră în contact cu aceştia. Astfel, erau puşi în carantină. Oamenii de ştiinţă au reuşit să pună capăt epidemiei, însă până la acest moment 300 de oameni au murit.

Infestarea cu virusul Ebola are, la început, simptome similare cu răceala - dureri de cap, febră, greaţă. Însă virusul evoluează foarte rapid, apare hemoragia rapidă, incontrolabilă. Asta îi omoară până la urmă pe oameni.

În absenţa oricărui vaccin sau leac, sfaturile pentru protejarea de acest virus erau următoarele: folosirea săpunului, a mânuşilor, izolarea pacienţilor, interzicerea reutilizărilor acelor. Aceste recomandări sunt valabile şi în 2014, când nu există încă un leac general valabil pentru acest tratarea infecţiilor cauzate de Ebola.    

Denumirea virusului a fost pusă după un râu aflat în apropiere, Ebola, cu toate că iniţial unii au considerat că numele de Yambuku ar fi o soluţie.

Râul Ebola FOTO BBC/Peter Piot

În februarie 2014, Piot a revenit în Yambuku pentru a doua oară de la plecarea sa din 1976, pentru a celebra aniversarea a 65 de ani de viaţă. Omul de ştiinţă s-a întâlnit cu unul din puţii săteni care au prins epidemia de Ebola în urmă cu 38 de ani.

Chiar dacă au trecut 38 de ani de la descoperirea focarului iniţial al virusului Ebola şi determinarea cauzelor sale, o parte din ţările africane cum ar fi Guineea, Liberia şi Sierra Leone se confruntă cu epidemii care au dus la 600 de victime.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: