În plus, a contribuit la deschiderea la Chişinău a liceelor bilingve român-francez, român-spaniol, român-englez, român-italian, român-german; a contribuit la trimiterea la studii în România şi în alte ţări a peste 3.000 de studenţi, doctoranzi şi elevi; a eliminat Partidul Comunist din viaţa socială.

Tot cel despre care este vorba în aceste rânduri s-a opus iniţiativei lui Gorbaciov, care în luna martie 1991 a organizat un referendum în legătură cu viitorul uniunii fost sovietice. Atunci, Estonia, Letonia, Lituania, Armenia, Georgia şi Moldova nu au participat la referendum.

Culmea este că la Chişinău a poposit, înainte de acest referendum, un diplomat trimis anterior de Bucureşti la Moscova, care încerca apoi să îi convingă pe interlocutorii de pe malurile râului Bâc ce bine este să ai o relaţie amiabilă cu ceea ce şeful guvernului judeţelor dintre Prut şi Nistru numea, în derâdere, Mătuşa... Una aflată pe patul de moarte, fapt ce nu credea deloc şeful de atunci al diplomaţiei române.

Dar viiitorul anticipat de prim-ministrul Mircea Druc a fost confirmat de viaţă. Lovitura finală dată proiectului lui Gorbaciov a fost rezultatul referendumului din Ucraina, ţinut pe 1 decembrie, în care majoritatea populaţiei s-a pronunţat în favoarea independenţei.

Drept urmare, spre stupoarea opiniei publice fostă sovietică, preşedinţii Rusiei, Belarusului şi Ucrainei s-au întâlnit în pădurea Belovej de lângă Minsk, pe 8 decembrie 1991, unde au semnat acordul de înfiinţare a Comunităţii Statelor Independente şi au proclamat încetarea existenţei URSS-ului.

Rămas fără obiectul muncii, Gorbaciov a demisionat de Crăciun - dar a rămas în viaţă...- din funcţia de preşedinte, URSS-ul încetând să existe în mod oficial pe 1 ianuarie 1992.

Istoria nu se judecă după numărul de ani pe care un pământean îl petrece la butoanele puterii, într-un stat mai mare sau mai mic. Ci după faptele împlinite atâta timp cât a încercat să facă mai bine pentru naţiunea sa.Iar dacă atacuri imunde, ale trolilor cu drag de Moscova încearcă să minimalizeze un patriot - în stilul blamării cu orice preţ, chiar în condiţiile lipsei de logică a celor obsedaţi de a impune stilul lor de gândire turmei pe care şi-ar dori-o dezinformată, supusă, acceptând legendele imperiale - atunci înseamnă că şi azi, în anul 2020, ideile sale enervează pe programatorii depresiei naţionale. Cu toate acestea, respectul meu pentru seniorii înţelepţi, cu experienţe ce atestă un alt mod de evoluţie în lumea unor societăţi apuse, azi judecate cu mirare, de tânăra generaţie, mă determină să inserez un nou text scris şi încredinţat mie de Mircea Druc, care a îndeplinit funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri al Republicii Sovietice Socialiste Moldova în perioada 25 mai 1990 - 28 mai 1991 şi este adept al reunificării Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa cu România.

<<  Mircea Druc

 

 

ETNOUTOPIA MEA

 

1. Realismul utopist

Motto:

„Văd Uniunea Europeana ca pe o utopie biblică. Nu ştiu cât va ţine, dar e superbă. E complet evreiască” (Avrum Burg)

„Şi Uniunea Sovietică a fost concepută tot ca o „utopie biblică, complet evreiască”, dar nu era superbă. Însă, Uniunea Europeană ar putea fi substituită doar de o altă utopie, superioară prin dimensiunile sale transcendentale” (Mircea Druc)

Geneticianul Albert Jacquard, cunoscut şi pentru angajamentele sale cetăţeneşti, estimează: „Indiferent de criza generalizată, o lume mai bună este posibilă şi aceasta depinde de fiecare dintre noi”. În prefaţa cărţii sale „Mon utopie”, savantul francez afirmă că ar exista un moment în viaţă cândpropunerea unei utopii devine o datorie”. Ca cercetător, trăiesc şi eu acel moment al vieţii când utopia devine o necesitate. Nu mă mai concentrez asupra cotidianului. Şi, fireşte, gândesc Viitorul. Experienţa profesională, întâmplările trăite şi incertitudinea mă obligă să vin cu propria utopie, intitulată Etnosistemica – o abordare holistică a Statului şi Naţiunii.

Ideea Etnoutopiei mi-a încolţit în minte în anii de studenţie la Universitatea din Leningrad. Doream neapărat să contribui la definitivarea proiectului lansat de sociologul Dimitrie Gusti în perioada interbelică. Teza savantului român: ”Concepţia Ştiinţa Naţiunii este sortită să deschidă perspectivele nebănuite în istoria dezvoltării noastre naţionale. Chemarea pentru înălţarea Patriei va fi astfel legată de o viguroasă mişcare ştiinţifică, ce va împleti frumuseţea Gândirii cu trăinicia Faptei”. Ulterior, ideea a prins rădăcini şi a crescut treptat la Moscova, în condiţii austere. Alesesem atunci drept ghid moral credinţa că există o cale către o altă lume. Ignorând postulatele realismului socialist şi înarmat cu TGS (Teoria generală a sistemelor), intenţionam să critic constructiv Trecutul şi Prezentul. Era o inocentă tentativă de a recicla şi reconcilia, pe cât ar fi posibil, doctrinele care tratează lupta de clasă şi lupta de eliberare naţională. Pornisem de la nişte ipoteze: opţiunile internaţionaliste şi cele naţionaliste ar putea coexista într-o logică dinamică a contradictoriului, iar integrarea tezei şi antitezei ar facilita tranziţia către o epocă a schimbării.

Ceva mau târziu, citind mărturiile unei „victime a marii terori staliniste”, am înţeles ce rezultă în urma integrării reuşite a tezei şi antitezei. E vorba de Cristian Rakovski, arestat şi interogat la NKVD în 1939, condamnat la moarte şi executat în septembrie 1941. Acest visător al revoluţiei mondiale, militant socialist, activist în conducerea Kominternului şi mare demnitar sovietic ne lămureşte:Nu vedeţi? Se naşte o nouă realitate, un adevăr, care culminează într-un acord final între subiectiv şi obiectiv. La Moscova, Comunism, la New-York Capitalism. Sunt acelaşi lucru, sub formă de Teză şi Antiteză. Analizaţi-le pe amândouă. Moscova este un Comunism subiectiv, dar (în mod obiectiv) un Capitalism de stat. New-York este un Capitalism subiectiv, dar este vorba, în fond, de un Comunism obiectiv (statul fiind proprietatea bancherului central). O sinteză personală, adevărul: Internaţionala Financiară, Capitalista Comunistă şi deasupra tuturor, în ultima instanţă: EI, ACEIA”.

În perioada 1975-1980, fiind (a doua oară) student la Universitatea de Stat din Moscova), am avut în programul de studii două cursuri speciale intitulate: «Этнопсихология» şi «Расоведение». Ţin minte cum profesorul Рогинский Яков Яковлевич ne explica specificitatea anatomică a corpului uman în dependenţă de rasă. De regulă, parametrii fizici se reproduc constant prin ereditate. Totodată, el evita prudent orice evaluare calitativă a particularităţilor cantitative. Adică, interpretarea psihosocială a trăsăturilor ereditare. Pentru antropologia sovietică influenţa raselor umane asupra civilizaţiei era un tabu. Ideocraţia statului-partid respingea categoric orice nuanţă de determinism biologic în comportamentul şi calităţile cetăţenilor sovietici. ”Comunismul ştiinţific”, o disciplină academică obligatorie pentru toate facultăţile, trecea cu vederea conflictele etno-rasiale, separatismul, criminalitatea şi alte fenomene alarmante din ”republicile unionale frăţeşti”. Nici postulatele sociologiei, culturologiei, politologiei, adaptate şi acestea la exigenţele catehismului «Дружба народов», nu cutezau să le explice. Totuşi, restricţiile ideologice şi vanitatea teoriilor egalitariste nu puteau împiedica cugetul iconoclast să conştientizeze nişte adevăruri ştiinţifice greu de combătut: fiecare rasă posedă o constituţie mentală la fel de constantă ca şi constituţia anatomică; psihismul individului, poporului, naţiunii este şi un rezultat al acumulărilor ereditare lente pe parcursul existenţei acestora; instituţiile politice şi sistemele de educaţie, adecvate în cazul unor naţiuni, pot fi contraproductive pentru altele.

Ironie severă: după dispariţia utopiei ideocrate bolşevice, la Moscova, în colecţia ”Biblioteca gândirii rasiale”, a apărut volumul 2 al lucrării ”Sensul rasial al Ideii Ruse”. Un citat din prefaţa redactorilor: ”Pe noi nu ne ameninţă războiul civilizaţiilor, ci războiul raselor. Pentru a-l preveni, e necesar să conştientizăm pericolul şi să pregătim o asemenea ripostă, care, înainte de toate, ar tăia pofta altor popoare să tragă foloase pe seama ruşilor. Tocmai de aceea vedem un sens aparte în elaborarea unei doctrine rasiale ruse şi aprobarea ei ca parte componentă a concepţiei securităţii naţionale a Rusiei”. Iar la librăria din incinta Dumei de Stat a Federaţiei Ruse poţi cumpăra cartea tradusă din franceză ”Eseu asupra inegalităţii raselor umane” de Joseph Arthur, conte de Gobineau.

Prin anii 70-80, am adunat suficient material pentru o carte intitulată Etnosistemica. Termenul este o invenţie semantică. Am folosit-o frecvent în articole şi conferinţe, scrise şi ţinute în limbile rusă şi română. Am dedicat mult timp elaborării imaginarului şi conceptelor. Cu tot efortul, nu m-am ales cu o lucrare academică tradiţională. Şcoala sovietică şi realismul socialist nu admiteau abordarea problemei naţionale decât prin prisma ştiinţei marxist-leniniste. Ulterior, ideologia Kremlinului, axată pe dictatura clasei cu deviza ”Proletari din toate ţările, uniţi-vă!”, a dat faliment. În URSS a triumfat revoluţia naţiunilor. La această revoluţie am participat şi eu, în limita posibilităţilor şi cu mijloacele modeste disponibile.

De-a lungul timpului, la Leningrad, Moscova, Cernăuţi şi Chişinău, la Bucureşti şi în Brazilia, m-am clarificat definitiv. Ca cercetător, timp de peste două decenii, urmăresc o amplificare concomitentă: procese, tendinţe şi practici diametral opuse sau reciproc exclusive:

- Teama compulsivă de Viitor; o stare panicardă, caracteristică ajunului marilor catastrofe, sublimată spontan, concomitent, pretutindeni din structurile în criză ale societăţii de piaţă globaliste;

- Încrederea nelimitată în Viitor (raţiunea burgheză şi cea comunistă); euforia în legătură cu progresul omenirii spre o stare edenică finală, datorită dezvoltării tehnico-ştiinţifice, considerată inexorabil benefică;

- Apoteoza pieţei libere; comercializarea cuvintelor şi a lucrurilor, a corpurilor şi a spiritelor, a naturii şi a culturii;

- Perseverarea activităţii economice similare cu cea de acum trei secole; atitudinea rapace în procesul acumulării de capital; considerarea intereselor economice egoist-individuale şi egoist-naţionale drept resort al progresului social; agravarea crescândă a inegalităţilor;

- Exploatarea iresponsabilă a substratului natural; deteriorarea ireversibilă a ecosistemului;

- Reevaluarea economicului, reconcilierea şi reintegrarea omenirii în natură şi în cosmos;

- Transformarea non-violentă, utilizarea psihotehnicii în scopul învăţării permanente şi a cunoaşterii extrasenzoriale; adoptarea unor modele de gândire astăzi încă inimaginabile;

- Umanizarea ”îndumnezeită” a societăţii în curs de robotizare şi a generaţiei turbo născută cu tableta sau iPod-ul în mână;

- Desfiinţarea religiilor confesionale; abandonarea culturilor naţionale, regionale, provinciale, folclorice; instituirea unei guvernări mondiale, a unei religii panteiste unice şi a unei culturi universale.

- Inversarea expansivităţii agresive, acaparatoare a societăţii consumiste şi a indivizilor prin invertire, introvertire, autocunoaştere şi autoformare; proclamarea necesităţii de schimbare individuală, asanare şi mântuire: trecerea de la nefericitul homo sapiens la preafericitul homo noeticus;

- Transmutarea completă a însăşi fibrei fiinţei umane – un fenomen foarte rar, cunoscut sub numele de transpoziţie în masă, care implică mutarea, subită şi sincronizată, a mii de elemente de ADN din corpul uman pe poziţii genetice noi şi diferite; această transpoziţie semnificând extraordinara naştere a unui tip de fiinţă umană total nou – homo sanctus – omul sacru.

La 13 iulie 2020, Cristian Alexandrescu îşi convingea abonaţii săi pe YouTube.com: „Să avem încredere deplină în conducătorii Rusiei, SUA şi Chinei. Aceşti trei lideri mondiali suveranişti vor ieşi biruitori în lupta contra globaliştilor”. Dar, suveraniştii ruşi, deşi blamează democraţia occidentală, nu doresc ca progeniturile lor să trăiască într-o „superbă utopie”, precum defuncta Uniune Sovietică, regretată de Putin. În viziunea opoziţiei ruse, şi nu numai, este iminent un colaps al regimului putinist oligarhic-mafiot. Iată câteva titluri culese doar în ultima săptămână a lunii iulie din mass-media Rusiei: «Путин главный бандит в мире!» („Putin este principalul bandit din lume”); «Сколько награбил президент Путин?» („Cât a jecmănit preşedintele Putin?”); «Люди Путина бегут из России» („Oamenii lui Putin fug din Rusia”). Iar celebra expresie „A fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea!” e pronunţată tot mai des în varianta: «Сохранение или распад России, вот в чем вопрос!» („Păstrarea sau descompunerea Rusiei, aceasta-i întrebarea!”). Şi eu întreb: - Cui să dau crezare? Fanilor lui Putin de pretutindeni, invocaţi şi în pledoaria reputatului actor român? Sau unor adevăraţi exponenţi ai elitei naţionale ruse precum Андрей Илларионов, Александр Невзоров, Игорь Яковенко, Александр Сотник, Валерий Соловей? Apropo, Iuri Şveţ, un coleg de curs a lui Putin la Şcoala superioară KGB, fost agent sovietic în SUA, în prezent analist financiar american, susţine că profesorul Valerii Solovei nu e decât un abil promotor al anumitor stratageme elaborate de structurile FSB. Spaţiul nu-mi permite să enumăr personalităţile ruse al căror discurs îl urmăresc atent pe Internet ca cercetător şi cunoscător al spaţiului exsovietic. Există numeroşi experţi care demonstrează că adevăratul Putin a fost înlocuit în timpul celui de al doilea mandat de preşedinte al RF. Iar argumentele celor care au contrazis-o pe soţia sa când ar fi declarat «Моего мужа давно нет в живых», nu mi se par convingătoare. Pe Vladimir Putin l-am cunoscut la Tallinn, unde îl însoţea pe Anatol Sobceak, la o Conferinţa internaţională, în aprilie 1991. Timpul îşi pune amprenta pe chipul omului, dar nici chiar aşa, cum arată astăzi acel Vladimir Putin.

În ianuarie 2017, economistul francez Jacques Attali, spunea la Davos: „Există politici bune făcute de persoane defectuoase. Primul keynesian nu a fost Roosevelt, ci Mussolini. Al doilea nu a fost Roosevelt, ci Lenin. Acum apar alţii. În acest sens, mă tem că Trump ar putea fi noul Mussolini”. Eu însă mă tem că Putin, care se vrea ţar pe viaţă, este noul Stalin. Iniţial, programul său părea că redresează economia FR şi, într-un fel, ar frâna globalizarea. Ulterior, totul a degenerat în Pax Russica, mediafrenie, pobedobesie şi nostalgie imperială.

O posibilă concluzie: Naţiunile care au pornit de la proiecte utopice, cu timpul le-au profanat. Şi, într-o anumită măsură, s-au transformat în antiutopice. Dar un stat antipod al utopiei, foarte viguros în aparenţă, nu este stabil. La un moment dat, esenţa politicii sale interne şi externe devine „lupta contra propriei descompuneri”. Această luptă, transformată într-un scop în sine, eclipsează total orice altă perspectivă. În prezent, Rusia, China, SUA şi Israelul întruchipează proeminent tendinţa conservatoare anti utopistă. Statele acestea tind să controleze metodologia postmodernă, frânând astfel apariţia unei noi realităţi, unde nu mai funcţionează legile presupusului „final al istoriei”.

Secolul XXI inversează dimensiunea metafizică a realităţii. Virtualizarea generalizată a surpat cardinal însăşi criteriile realului. Astăzi, Internetul şi mass-media creează treptat o nouă concepţie despre lume.  Mentalitatea utopistă se formează prin tradiţii, propagandă şi educaţie. Avem jocuri utopice la computer. O criză sanitară (reală sau falsă) de genul Covid-19 este reclamată zilnic drept avanpremiera Noii Ordini Mondiale, sau preludiul Apocalipsei, considerată de unii uvertura unei lumi virtuale. Tot ce în prezent pare utopic, poate deveni realitate în viitor deoarece însăşi realitatea se schimbă. Utopiile îşi schimbă caracterul în dependenţă de epocă şi au un rol aparte în destinele statelor şi naţiunilor.

2. Etnoevoluţie

De la popor la naţiune

Poporul reprezintă o entitate naturală spontană; un cumul de indivizi vorbind aceiaşi limbă, având un trecut comun, religie, datini, cultură. Într-un anumit sens, poporul îi cuprinde atât pe cei vii, cât şi pe cei morţi. Cetăţenia vizează statutul indivizilor, care la un moment dat constituie acest popor. Regimul politic şi democraţia (cu drepturile omului - individul inconştient că, pe lângă drepturi, ar mai avea şi îndatoriri), sunt chestiuni dintr-un alt context.

În secolul al XIX-lea, pentru a defini, clasifica şi încadra seminţiile lumii, se efectuau pe scară largă studii de psihologia popoarelor, etnografie şi lingvistică comparată. În prezent, se acordă prioritate cercetărilor genetice, care nu ţin cont de frontiere statale sau de convingeri şi ambiţii politice. Ştiinţa reconstruieşte istoria biologică a popoarelor (cuvântul cheie fiind „biologică”) deoarece calea ereditară de transmitere a genelor e cu totul diferită de mijloacele de transmitere a limbii şi culturii. Având posibilitatea să cerceteze originea omului şi a populaţiilor la nivel molecular, geneticienii îşi perfecţionează instrumentarul, fac hărţi genetice, elucidează căile prin care infinitele migraţii şi interferenţe demografice au dus la constituirea fondului genetic al naţiunilor contemporane. Primul atlas genetic al lumii, elaborat de cercetătorii britanici, ne ajută să înţelegem mai bine evoluţia civilizaţiilor, acoperind patru mii de ani de istorie a migraţiilor şi reproducerilor. Cercetătorii au analizat ADN-ul a circa 1 500 de persoane şi le-au descoperit originile. Apoi, ADN-ul a fost comparat pentru a găsi similarităţi. Rezultatele ne oferă o imagine asupra istoriei umane şi arată cât de importante sunt evenimentele care conturează istoria genetică a omenirii. O mare parte din hartă coincide cu teoriile anterioare despre migraţiile umane, dar lucrarea oferă şi informaţii independente de alte surse înregistrând unele combinaţii genetice inedite. Concomitent, se manifestă şi o tendinţă nocivă: folosirea geneticii în diverse stratageme politice.

Mass-media, afiliată grupărilor politice, se implică abuziv ignorând diferenţa dintre lingvistică, o ştiinţă umanistă şi genetică, o ştiinţă biologică, care conturează două istorii total diferite. De exemplu, între fondurile genetice ale ruşilor pravoslavnici şi croaţilor catolici este o mare diferenţă şi aceasta e folosită cu intenţia de a demonstra că „ruşii nu sunt slavi”. Dar ruşii şi croaţii reprezintă o realitate: grupul lingvistic slav cu diverse ramificaţii. Popoarele care vorbesc limbi slave, oricât de diferite ar fi fondurile lor genetice, sunt slave. Prin definiţie. Şi invers, popoarele având fonduri genetice similare cu ale unor popoare slave, dar vorbind limbi din alte grupuri lingvistice, nu sunt slave. Tot prin definiţie. Când spunem „popoare slave” nu ne referim la genele acestora. Genetica nici nu caută, nici nu găseşte gene „slave”. Şi, la drept vorbind, ruşii au ceva de pierdut dacă genetic chiar ar fi de acelaşi neam cu finlandezii şi estonienii? Harta genetică arată că românii ar fi înrudiţi mai ales cu lituanienii, finlandezii şi grecii. Acest fapt ar putea constitui o problemă ce ţine de „calitatea” originii genetice a românilor?

Oamenii nu sunt condamnaţi de genele lor. Până şi gemenii, care împart exact acelaşi ADN, pot avea experienţe existenţiale şi destine diferite. În eventualitatea în care codul ADN nu se schimbă niciodată, în creierul uman sunt posibile mii de combinaţii, secvenţe şi tipare ale reţelelor neuronale, pe care le explică noua ştiinţă Epigenetica: neuroplasticitatea şi probabilităţile cuantice demonstrează că determinismul biologic nu stabileşte apriori destinul nici a individului, nici a poporului. Iar Naţiunea, axată pe Etnoconştiinţă şi Etnoenergie, care nu depind de gene, reprezintă o categorie socială. Amestecarea biologicului (genetica), socialului (ştiinţele umaniste) şi ideologiei este periculoasă. Falsificarea în scopuri politice a rezultatelor acumulate de antropologie, genetică, lingvistică, etnologie merită oprobiul public.

În evoluţia fiecărui popor, atingerea nivelului de Naţiune reprezintă un salt calitativ. Dar niciun popor nu poate ajunge Naţiune în mod spontan. Metamorfoza are loc treptat. Şi, în mod substanţial, ea depinde de factorul demografic: nu e totuna dacă ai peste un miliard, sau dacă la recensământ abia înregistrezi un milion de consângeni. Apropo, principala armă în cea de a treia conflagraţie mondială va fi (este deja) una demografică. (A se urmări dezbaterile vizând proiectele de reducere a populaţiei). În succesiunea generaţiilor unui popor, la fel de important este şi factorul ecologic - dominarea, cu acte în regulă, a unui spaţiu vital ancestral. Pământul (mediul vital moştenit) este un dat primordial, strict indispensabil. Fără propria teritorialitate nu există, de jure şi de facto, nici Naţiune, nici Stat. Pentru orice Naţiune în devenire, limba, genele şi cultura reprezintă de asemenea elemente definitorii. Religiile, în privinţa naţiunilor şi a lui Dumnezeu, niciodată nu s-au înţeles între ele. Toate doresc să devină internaţionale/globale. E suficient să comparăm diverse popoare şi rase de aceeaşi religie. Cultele şi moaştele nu condiţionează transformarea poporului în Naţiune şi nici măcar nu o revigorează. Ca şi doctrinele politice, religiile servesc interesele Imperiului, erodând implicit suveranitatea şi independenţa naţională. Statul, prin funcţiile şi prerogativele sale, contribuie din plin la transformarea poporului în Naţiune. El apără frontierele cu structurile de forţă legitime, contribuie la recunoaşterea lor de către alte state şi comunităţi internaţionale.

Forţa edificatoare principală, care transformă poporul în Naţiune, este creativitatea personalităţilor sale. Însă calea care duce de la individ la personalitate este una lungă şi dificilă. În aceasta constă problema-cheie: personalitatea nu se naşte, ci se formează treptat, fiind produsul conştiinţei şi al activităţii profesionale. Majoritatea fiinţelor umane nu mai reuşesc să ajungă la rangul de personalitate. Chiar şi la o sută de ani împliniţi, ele se sting din viaţă aşa cum s-au născut - nişte indivizi. Cetăţenii oricărui stat de pe mapamond se pot interoga, intim sau public: ”Noi devenim personalităţi, sau murim indivizi? Noi suntem o naţiune sau am rămas la stadiul de simplu popor?”. Factorii decisivi care atestă statornicirea Naţiunii sunt Etnoconştiinţa şi Etnoenergia.

În prezent, adevărata problematică a Naţiunii nici nu e sesizată. Pe ici, pe colo, PIB-ul creşte, dar naţiunile şubrezesc trecând printr-o criză profundă. Pe toate meridianele, sunt scoase în prim plan stagnările economice şi pauperizarea maselor. Da, e adevărat, situaţia unor grupuri sociale, anterior stabile, s-a modificat. De exemplu, clasa muncitoare hegemonică în fostul lagăr socialist şi-a pierdut rolul conducător. Dar cum se explică indiferenţa majorităţilor sărăcite faţă de privatizare, de acapararea patrimoniului Naţiunii şi repartiţia veniturilor? În toată Europa, şi nu numai, majoritatea partidelor şi politicienilor nu au identitate ideologică şi reacţionează conform intereselor unor grupări transnaţionale, adeseori mafiote. Iar politicianismul rămâne principalul culpabil de eşecul mereu invocatelor ”reforme”. Din inerţie, simptomele acestei anomalii planetare sunt tratate cu remedii ale economismului, consumismului, egalitarismului, luptei de clasă, sau ale iubirii şi păcii creştine universale.

Cu certitudine, esenţa proceselor care se derulează sub ochii noştri nu ţine doar de crizele economice. E aproape vizibilă o cauză mult mai profundă. Ştiinţele sociale nu diagnostichează exact maladia de care suferă Naţiunea. Istoricii elaborează doar versiuni. Martorii oculari, contemporanii, participanţii la evenimente, fiind copleşiţi şi zdruncinaţi peste măsură de tragismul naufragiului naţional, nu mai au nici timp, nici putere ca să pătrundă în esenţa catastrofelor. Elitele intelectuale gândesc în categoriile totalitar consumiste. Unii promovează idealurile totalitar comuniste sau apatia anti-politică. Alţii aderă la diverse mişcări mistice, ezoterice sau pseudo-naţionaliste. Tradiţional, Naţiunea e abordată în corelaţie cu democraţia şi Revoluţia Franceză, care l-a vânat pe Dumnezeu, a marcat declinul monarhiei şi bisericii, afectând istoria modernă. Dar etnocentrismul a apărut cu mult înaintea democraţii revoluţionare. Astăzi, adepţii mişcării de renaştere naţională din Franţa se declară ostili faţă de principiile şi dogmele acelei revoluţii, autodefinindu-se politic drept „naţionalişti şi contrarevoluţionari”.

De-a lungul istoriei, naţiunile mereu au fost dezmembrate pentru ca să-şi piardă memoria, voinţa şi raţiunea de a fi. Iar Statul fără Naţiune îşi pierde sensul şi puterea. De fapt, divizarea Naţiunii a dus la dispariţia multor state şi adevăratele cauze rămân necunoscute. Inflaţia birocratică cloceşte corupţia endemică, ambele cauzând falimentul Statului şi degenerarea speciei umane. Astăzi, elitele europene, ancorate în relaţii secundare de grup, continuă să oscileze între socialism şi liberalism, între internaţionalism şi naţionalism. Iar Naţiunea este casată, demontată, precum maşinile, pentru fier vechi sau piese de schimb. Analizând diverse proiecte/stratageme de reducere drastică a populatei prin pandemii provocate şi vaccinări antivirale, de distrugere a rasei albe şi deznaţionalizare a europenilor, un gând penibil îmi trece prin minte: ar fi necesară şi benefică o forţă purificatoare transnaţională?

La nivel global, sarcina dezmembrării naţiunilor îi revine Psihoagresiunii. Toate forţele antinaţionale investesc enorm în acest gen de armă specifică. Dat fiind impactul psihismului, cei care erodează Statul şi Naţiunea urmăresc, în primul rând, coruperea elitelor. Ca material didactic la temă, ar putea fi analizate listele persoanelor din diverse ţări, racolate şi finanţate de miliardari şi oligarhi. În numeroase învăţături şi studii, în testamente ale suveranilor şi documente ale iluminaţilor descoperim reţete menite să altereze Etnopsihicul. Exemple:

- Distrugeţi tot ce este bun şi naţional în ţara potenţialilor adversari.

- Compromiteţi, prin toate mijloacele, prestigiul conducătorilor şi elitelor naţionale.

- Implicaţi liderii politici în afaceri oneroase şi, la momentul oportun, discreditaţi-i.

- Subminaţi, oriunde e posibil, administraţia statelor adverse;

- Colaboraţi, fără ezitare, cu cei mai ticăloşi indivizi din sânul naţiunii adverse.

- Promiteţi cât mai mult, faceţi cadouri, toate au efecte importante.

- Organizaţi mereu, pretutindeni, cât mai multe partide şi stimulaţi luptele intestine.

- Propagaţi divergenţele, dezbinarea printre diverse grupări ale cetăţenilor.

- Stimulaţi conflictul între generaţii, instigaţi tinerii contra părinţilor şi bunicilor.

- Ridiculizaţi divinităţile, bagatelizaţi orice semnifică tradiţie şi etno valoare.

- Frânaţi, oriunde aveţi posibilitatea, instruirea şi înzestrarea forţelor armate inamice.

- Paralizaţi voinţa de luptă a militarilor prin pornografie şi femei de stradă.

- Plasaţi peste tot agenţi de influenţă, provocatori, diversionişti, spioni, terorişti.

 

Conştiente de locul şi destinul lor în istorie, Naţiunile luptă cu disperare ca să rămână legate de mediul lor geografic; ele se supun operei creatoare a Terrei şi, concomitent, îşi imprimă profilul în pământul natal. Acelaşi legi ale naturii dictează şi în cazul regnului animal şi regnului vegetal. Să sperăm că Etnoresurecţia va repune pendulul la ora exactă. Astfel, în ţările europene, care împart o adevărată moştenire, cât şi ameninţările mortale, vor fi anihilate mecanismele dezintegrării Statului şi Naţiunii.

Oricum, e timpul să depăşim abordările Naţiunii pornind de la aspiraţiile mulţimilor zombi, de la interesele indivizilor hedonişti sau de la stratagemele Imperiului. Acestea ne încorsetează cugetul şi existenţa într-un cadru socio-economic şi politic perimat. Să ne concentrăm creativitatea asupra problemelor fundamentale. Idealiştii şi materialiştii, credincioşii şi ateii, monogeniştii şi poligeniştii, egalitariştii şi segregaţioniştii să se clarifice între ei asupra numeroaselor divergenţe şi contradicţii depistate, atât în lucrările savanţilor, cât şi în cărţile sfinte. Să ştim ce urmează după actualul delir ideologic secundat de un haos al opţiunilor şi deciziilor. Ştiinţele biologiei, geneticienii şi antropologii să descifreze diversele tipuri de ADN, să confirme experimental rolul fiecărui parametru ereditar al organismului, să desecretizeze factorii şi preceptele care asigură Evoluţia în linie dreaptă: individ – personalitate - popor – naţiune – Etnosistem – Umanitate.

De la Naţiune la Etnosistem

Transformarea naţiunilor în Etnosisteme reprezintă o condiţie sine qua non a supravieţuirii lor. Etnoevoluţia nu rezultă implicit din lupta politică, cu alternanţa regimurilor şi guvernelor. Iată câteva caracteristici ale unei naţiuni care aspiră să devină Etnosistem: percepe Unitatea Biologicului şi Integritatea Vieţii pe Terra; diagnostichează ceea ce există, după care face doar ceea ce funcţionează; evită şi combate intoxicările de orice fel; împărtăşeşte totul şi permanent între componentele sale structurale; creează un echilibru între tehnologie şi cosmologie, maşini şi natură; protejează prin toate mijloacele mediul ambiant/spaţiul vital; exclude anihilarea fizică a unei alte naţiuni în orice situaţie.

Internaţionala Democrată (Deminternul) şi Internaţionala Comunistă (Kominternul) au emis şi teoretizat idei seducătoare pentru masele populare, aruncând Occidentul în convulsii violente impredictibile, atât ca valoare, cât şi ca termen. Ideile acestea îşi continuă parcursul devastator şi nimic nu le poate încetini evoluţia. Un exemplu: controversata teorie că toţi indivizii se nasc la fel de inteligenţi şi buni numai că instituţiile statului, în general, îi pervertesc, provocând inegalităţile. Remediul ar fi instituirea unui sistem educaţional identic pentru fiecare trăitor şi cetăţean. Acest principiu e considerat marele panaceu, divinitatea modernă, un instrument de reparare a inegalităţilor şocante dintre oameni. Însă, viaţa, ştiinţa şi practica demonstrează vanitatea doctrinei egalitariste. Astăzi, instituţiile academice şi mass-media globalizantă promovează abordarea consacrată a problematicii naţionale, corectă sub aspect politic, dar contrară adevărului ştiinţific. În studiile şi documentele organizaţiilor internaţionale, Etnogeneza este prezentată succint, însoţită de rezumate superficiale.

Cât despre monoteişti şi monogenişti, aceştia chiar nu au nici un fel de probleme naţionale. Geneza şi Evoluţia nu pot fi decât lucrarea lui Dumnezeu, care supraveghează universul şi galaxiile, găurile negre şi cele albe, indivizii, popoarele, naţiunile şi tot ce este viu pe Terra. Creatorul a semnat foaia de parcurs pentru fiecare specie: în ADN-ul regnului animal a codificat instinctul perpetuării speciei şi depozitarea memoriei ancestrale; pentru regnul vegetal a selectat minuţios seminţele, cu nucleul lor structural, care germinează chiar şi după mii de ani de conservare.

Iar adepţii politeismului şi poligenismului sunt ferm convinşi: Geneza nu a fost decât terenul de joacă al zeilor; când au coborât pe Pământ, au rămas dezamăgiţi de ce-au găsit. În consecinţă, au decis să intervină modificând structura genetică umană. Oferind pământenilor o parte din genele lor, zeii au creat un hibrid, mult mai inteligent, predispus evoluţiei spirituale. Imposibil de precizat cum a fost realizată această modificare a ADN-ului uman. S-a descoperit însă că specia noastră are activaţi doar 20 din cei 64 de codoni ai săi. Restul de 44 de codoni se află în stare latentă. Probabil, sunt prezervaţi pentru o eventuală activare într-un viitor îndepărtat.

Un cercetător ateu ar veni cu cele două categorii-cheie ale materialismului istoric - Baza şi Suprastructura. Baza biologică determină suprastructura etnopsihică; evoluţia şi modificarea bazei atrage după sine o schimbare a întregii suprastructuri, care reflectă baza şi, totodată, o influenţează activ, îi stimulează consolidarea şi evoluţia. Adică, şi în Etnoevoluţie există un raport dialectic între resurse umane, animale, vegetale, fond genetic (Biologic) şi legile naturii, legile biologice, legile psihologice (Etnopsihic). Dar acest determinism nu se realizează în mod automat. Suprastructura, generată de specificul bazei, este creată întotdeauna de oameni, însă nu în mod arbitrar, ci în funcţie de evoluţia întregului şi a componentelor sale. Ca formă a conţinutului biologic, Etnopsihicul nu este o reflectare pasivă, mecanică a acestuia, ci are o independenţă relativă faţă de baza care l-a generat. Această independenţă se manifestă şi în faptul că suprastructura îndeplineşte un rol activ în viaţa socială, accelerând sau frânând evoluţia Naţiunii.

Realismul utopist porneşte de la convingerea că harta de navigaţie şi portul de destinaţie a navei consumiste în derivă nu pot fi schimbate cu paradigma realismului socialist sau cu paradigma realismului capitalist. Legile naturii, neuroplasticitatea şi probabilităţile cuantice de schimbare constituie baza Etnoevoluţiei. A descifra parametrii biologici înseamnă desecretizarea unor fenomene şi precepte de importantă vitală. De exemplu, pentru viitorul Etnosistemelor ar fi necesar ca ştiinţele biologice să confirme afirmaţiile lui René Descartes: „Epifiza (glanda pineală) este casa sufletului”. Astăzi, unii cercetători susţin că epifiza percepe şi decodifica anumite semnale pe care niciun alt organ uman nu le sesizează; că epifiza ar fi centrul în care sunt filtrate, stocate şi procesate toate informaţiile, trimise ulterior în tot corpul; că epifiza este un punct-cheie prin care se poate atinge conştiinţa pură şi mai apoi iluminarea. Acest organ special din creierul uman, odată activat prin anumite tehnici, ar deschide poarta spre evoluţia spirituală? Ar permite fiinţei umane să înţeleagă misterele Universului sau modalitatea comunicării cu cei care l-au creat?

Fenomenalul doctor Joe Dispenza ne lămureşte, citez: „Preferăm să trăim înţepeniţi în îngustimea unui cadru mental şi într-o atitudine oarecare, în parte, din cauza zestrei noastre genetice, dar şi pentru că o regiune a creierului (zonă de interconexiuni nervoase care configurează gânduri şi reacţii repetate) ne limitează viziunea asupra posibilităţilor. La fel ca nişte ostatici la bordul unui avion deturnat, ne simţim ţintuiţi în scaun de centura de siguranţă, îndreptându-ne spre o destinaţie la alegerea căreia n-am avut niciun cuvânt de spus şi nu reuşim să vedem toate celelalte posibilităţi care ne stau la dispoziţie”. Vom reuşi oare să fructificăm capacitatea umană de a fi neuroplastici? Aceasta echivalează cu priceperea de a folosi teoretic şi practic strategiile şi tehnicile de transformare mentală. Vor putea medicii nutriţionişti să recomande un stil de viaţă, pornind de la experienţa strămoşilor biologici? Interesant, ce ar însemna un viitor Etnositem cu resursele umane constituite din indivizi având activi toţi cei 64 codoni?

Fiind un promotor consecvent al realismului utopist, imaginez Etnosistemul drept produs al integrării în reţea a componentelor vitale, relativ autonome, care asigură supravieţuirea Naţiunii. Sunt şapte în total: Biologicul, Ecologicul, Creatorul, Producătorul, Informaticul, Rocrematicul, Etnopsihicul. Denumirea ”sistem rocrematic” (o componentă structurală a Etnosistemului) provine de la neologismul ”Rocrematica” - traducerea din engleză a termenului ”Rhochrematics”, reprezentând ştiinţa gestiunii fluxurilor de materiale. Legile naturii joacă un rol decisiv în fortificarea şi supravieţuirea oricărui Etnosistem. Imaginaţia personală şi metaforele biologiei ne ajută să înţelegem mai bine dilemele zilelor noastre. Biologia sugerează o orientare informaţional-intuitivă, spre detaliu, adaptabilă şi integratoare. În dependenţă de obiectivele strategice, tactice şi operative, fiecare componentă structurală a Etnosistemului asimilează preponderent şi creativ realizările biotehnologiei şi informaticii, abordările promovate de biocentrism, bioeconomie, biopolitică şi ecologism. Biotehnologia şi informatica sunt imperios necesare pentru a supravieţui pe această planetă, asigurând un echilibru dinamic al Etnosistemului în ansamblu.

Etnosistemul există, înainte de toate, în calitate biologică (resurse umane, resurse animale şi resurse vegetale) şi în calitate ecologică (mediul vital terestru, acvatic, aerian, cosmic). Transformarea calitativă a Naţiunii în Etnosistem necesită promovarea consecventă a Ecologismului: eliminarea tehnologiilor terminator şi bio-pirateriei; interzicerea acaparării de către străini a resurselor naturale - terenuri agricole, apă potabilă, seminţe, minerale; limitarea drastică a chimicalelor; evitarea monoculturii în agricultură; renunţarea treptată la energia nucleară şi utilizarea energiilor regenerabile. În abordarea constructiv-creativă a oricărui Etnosistem este strict necesară respectarea principiului de bază: Etnosistemul nu poate fi redus la suma părţilor componente; caracteristicile sale nu pot fi explicate prin proprietăţile sau relaţiile reciproce ale componentelor. Este imposibil să percepi cum funcţionează un Etnosistem dacă te concentrezi asupra fiecărei componente separat, deoarece toate sunt generatoare de reacţii neliniare şi de interdependenţe greu de detectat. Fondatorii oricărui Etnosistem sunt Etnopsihicul şi Etnoenergia. Biologicul şi ecologicul reprezintă componente structurale mai importante decât economia, cultura şi politica. Pentru naşterea şi supravieţuirea unui Etnosistem este decisivă sinergia dintre biologic, ecologic şi psihic.

În general, baza schimbărilor dintotdeauna şi de orice fel (revoluţii, inovaţii, adaptarea unor viruşi la medicamente şi chiar existenţa speciei umane pe Terra) constă în abilitatea de a deveni invulnerabil, sau mai rezistent. De regulă, indivizii care agreează aleatoriul şi incertitudinea, riscul şi aventura, trecuţi prin multiple întâmplări, care lasă urme adânci, ajung a fi cu mult mai competitivi. Aceştia reuşesc să transpună în practică idei percepute iniţial ca utopice. Şi virtuţile Etnosistemului se creează pe verticală, de jos în sus, şi doar atunci când profită de volatilitatea părţilor sale componente. Un Etnosistem se fortifică evitând efectul stabilizării excesive a componentelor sale. Altfel spus, un Etnosistem poate fi considerat viabil dacă face faţă şocurilor şi stresului, volatilităţii, aleatoriului şi dezordinii, rămânând acelaşi sau devenind chiar mai performant.

3. Paradigma etnosistemică

În procesul evoluţiei naţiunilor, realizarea Etnoutopiei necesită o asigurare metodologică a deciziilor strategice, care armonizează etnovalorile ancestrale cu proiectele viitorologice. Etnosistemica reprezintă, în fond, o atare metodologie, având drept fundament epistemologic teoria generală a sistemelor (TGS); totodată, ea asimilează eclectic abordările holismului, biocentrismului, ecologismului, precum şi datele acumulate de etnografie şi etnologie, etnopsihologie şi etologie. Etnosistemica luminează cunoaşterea despre evoluţia Statului şi Naţiunii apelând de asemenea şi la remediile oferite de Epigenetică.

Proiectul Etnosistemic semnifică Adevărata Schimbare. Unul dintre obiectivele principale ale schimbării ţine de proiectarea şi edificarea unei formaţiuni statale drept alternativă la modelele ce ţin de trecut şi prezent. Realismul utopist imaginează o trecere programată de la cele două modele statale clasice - unul totalitar-consumist şi altul totalitar-comunist, - la Statul-Etnosistem al Viitorului. În prezent pe mapamond domină statul liberal axat pe dictatura pieţei. Cele două experienţe statale - naţional-comunismul şi naţional-socialismul, axate respectiv pe dictatura clasei şi dictatura rasei nu s-au finalizat şi nu au supravieţuit sub forma unui Stat Absolut. Până la urmă, totalitarismul a învins sub forma unei Pieţe Absolute, care integrează cuceririle ştiinţei şi tehnicii în mecanismul său de control asupra indivizilor şi naţiunilor.

Ca teorie şi praxis cu aspiraţii universale, Etnosistemica se axează pe următoarele şapte postulate:

1. Individul se naşte, Personalitatea se formează;

2. Indivizii constituie Poporul, personalităţile formează Naţiunea;

3. Individul aspiră să devină Personalitate;

4. Poporul tinde să ajungă Naţiune;

5. Naţiunea evoluează şi devine Etnosistem;

6. Etnoconştinţa creează Etnosistemul;

7. Etnoenergia este unicul remediu contra Imperiului.

 

Cheia de boltă a Paradigmei Etnosistemice este Dreptul Etnosistemic, suveran şi inalienabil, care preconizează pentru fiecare Etnosistem aparte un certificat de proprietate imprescriptibil asupra unui mediu vital propriu. Puterea legislativă etnosistemică cuprinde întreaga umanitate. Dar norma ei juridică este riguros elaborată, definită academic şi strict limitată la entităţi statale reasamblate/reconstruite în baza imperativelor biodiversităţii. În orice litigiu intern sau extern legile naturii rămân primordiale şi decisive.

Etnosistemica, ca tip de raţionalitate şi atitudine faţă de viaţă:

- exclude dictatura unei clase (burgheze, muncitoare, ţărăneşti, intelectuale) asupra altor grupări sociale sau profesionale; a unei personalităţi (mistice, paranoice, charismatice) asupra maselor şi a naţiunii; a comunităţilor majoritare asupra celor minoritare sau viceversa şi, concomitent, combate orice formă de înregimentare fanatică în diverse formaţiuni politice sau secte religioase;

- combate din start orice discriminare, inclusiv beletristica, sondajele sau testele de inteligenţă, care ”demonstrează” inegalitatea etno-rasială; incontestabil, mecanismele compensatorii ale organismului uman echilibrează un eventual nivel inferior de ”deşteptăciune”; comparativ, exponenţii oricărei rase sau naţiuni sunt performanţi şi competitivi, dar, cu precădere, în situaţiile de viaţă din spaţiul lor ecologic ancestral;

- diminuează antagonismul dintre tarele evoluţiei internaţionalismului şi naţionalismului abordând iubirea şi ura (teza şi antiteza), xenofilia şi xenofobia, pornind de la un raţionament, în aparenţă simplist - existenţa incontestabilă a unei limite obiective a toleranţei: oamenii, fiinţele vii, în general, (de exemplu, albinele, rechinii, crocodilii şi alte specii), nu se comportă agresiv dacă nu „imigrezi” în spaţiul lor de viaţă şi perpetuare;

- aplanează reacţiile de alienare în condiţii de criză, tranziţie, stres sau frustrare generalizată; descurajează evadarea din ”oroarea prezentului” în nostalgia unui ”trecut romantic”, sau în anticiparea unui „viitor luminos”; exclude pesimismul, delăsarea, expectativa şi fixează oamenii în realităţile curente, indicând concomitent o posibilă deplasare spre Viitor. Astfel, ea reprezintă opţiunea benefică pentru individ şi personalitate, pentru Naţiune şi Etnosistem, precum şi pentru Umanitate.

In concluzie:

Trăim cu impresia că lumea contemporană e condusă de corporaţii, de bănci, de partide politice. Este adevărat, o conduc, dar n-o schimbă. Întotdeauna, salturile calitative au fost provocate de proiecte utopice. Rămân un adept al realismului utopist şi promotor consecvent al Proiectului de Ţară „România Reîntregită-Dacia Phoenix”. Mă preocupă destinul epigenetic, experienţa strămoşilor, instinctul perpetuării speciei, creierul planetar, psihismul Etnosistemului şi al Umanităţi.

Orice Naţiune, ca să poată ajunge la o nouă etapă calitativă, cea de Etnosistem, necesită demararea de către statul naţional a unui proces creativ/constructiv. Componentele erodate ale Naţiunii fie demontate şi supuse unui curs de terapie intensivă; mai întâi, tratate cu apă moartă şi apă vie, pentru a putea fi reasamblate. Etnoconştiinţa Pură semnifică apa vie - factorul decisiv al integrării componentelor în Etnosistem. Altfel spus, Etnosistemul este construit în baza feed-back-ului informaţional, atât biologic, imitând organismele vii, cât şi cel electronic, imitând reţelele informatice.

Totodată, la nivel individual, Etnosistemica poate fi percepută ca un mesaj euristic şi meta-euristic. Astăzi, însăşi noţiunea de „utopie” devine o parolă pentru anti globalişti sau alter globalişti şi o „lumină roşie” pentru exponenţii Imperiului. Un etnocentrist, încorsetat de ideologia globalistă, ar putea considera Paradigma Etnosistemică o parolă a Etnoresurecţiei, o replică identitară alter globalistă şi un produs al realismului utopist. Transformată în acţiune, Etnosistemica uneşte patosul eliberării naţionale şi sociale cu mitologia popoarelor, oferind Naţiunilor posibilitatea să se înscrie pe o altă traiectorie. Punând accentul pe sinergie, ea preconizează o profundă modificare a formelor de organizare statală, depăşind cardinal reformele promovate de elite politice.

Proiectarea Etnosistemică, ca  şi orice schimbare radicală, este imposibilă fără lideranţă, fără resurse umane specifice. Zece fideli valorează mai mult decât  mii de rătăciţi. Un fanatic al luptei cu duşmanul intern şi cu cel din afara cetăţii apreciază  proiectele viitorologice drept utopie, aventură, trădare a valorilor consacrate. Sau o nouă conspiraţie mondială. ”Cine încearcă să creeze un înger, va crea o fiară!” – iată sloganul care îi uneşte pe antiutopici şi habotnici, convinşi de adevărul lor absolut. Iar personalitatea unui lider etnosistemic  îmi apare ca o structură biopsihică formată din trei elemente cheie: ierarhia motivelor, gradul de autocontrol şi necesitatea nativă de libertate. Cu timpul, promotorii viziunilor etnosistemice vor deveni o forţă intelectuală retroactivă şi proiectivă. Etnosistemologii îşi asumă datoria de a elabora o nouă agendă pentru secolul XXI: reconstruirea identităţii. Efortul lor conjugat va transforma Etnosistemica  într-o Ştiinţă a Modelării  ca suport teoretic pentru Arta Guvernării  în viitorul  Stat-Etnosistem. Un autentic Proiect de Ţară înseamnă, în esenţă, construirea Etnosistemului ca o realitate proiectată şi formată în baza legilor fundamentale ale naturii. Etnosistemul reprezintă, în esenţa sa, evoluţia calitativă a Naţiunii în Era Reţelei, a ciber-geo-politicii şi a ciber-cetăţenilor; o Naţiune din lumea viitoare, când străzile şi pieţele urbane vor fi invadate de mutanţi vorbind doar cu ei înşişi.

Concepţiile fundamentale se formează lent. Cu trecerea timpului, unele devin erori evidente pentru cei instruiţi şi informaţi. Însă, marea majoritate a oamenilor se cramponează de zei răposaţi şi idei perimate. O teorie invalidată dispare cu greu din conştiinţa indivizilor şi mulţimilor. Pentru ”masele largi populare” convingerile şi ideile moarte rămân în continuare nişte adevăruri indiscutabile. De aceea, realizarea Etnoutopiei prin prisma Paradigmei Etnosistemice necesită răbdare, tenacitate şi efort. Etnosistemica este armatura care fortifică şi asamblează rezultatele interferenţei a două procese paralele - evoluţia biologică şi evoluţia psihosocială, adică dezvoltarea cantitativă şi calitativă. Cu alte cuvinte, trecerea de la o simplă creştere demografică (indivizi – familii – popoare) la o transformare creativă (personalităţi – naţiuni – Etnosisteme - Umanitate).

Mircea Druc,

un dac liber unionist. >>