În urmă cu peste trei decenii, în 1984, Zbigniew Brzezinski vorbea de viitorul Yaltei. Evident se referea la faptul că această conferinţă inter-aliată nu numai că punea la punct detaliile despre cum va arăta lumea la finalul previzibil al celui de-Al Doilea Război Mondial, ci şi că va deschide noi perspective.

Toate conferinţele interaliate - Teheran, Yalta, Potsdam, ca şi Conferinţa de  Pace de la Paris din 1947 au reprezentat subiecte pentru un impresionant număr de articole, cărţi, analize, dezbateri, colecţii documentare.

Totuşi, un singur lucru rămâne: misterul negocierilor pe teritoriul lui Stalin. Churchill şi Roosevelt au acceptat să-şi întâlnească aliatul în locurile impuse de acesta: Teheran, aflat la mică distanţă de graniţa sovietică, în 1943, când războiul era în plină desfăşurare, la Yalta, în 1945, în Crimeea şi la Potsdam. în zona sovietică de ocupaţie.

Roosevelt a primit reşedinţă la Ambasada URSS din Teheran, deoarece Stalin îl informase că Otto Skorzeny, celebrul conducător german de comando-uri, care-l va răpi şi pe Mussolini, din mâinile Aliaţilor urma să-l asasineze pe Roosevelt. Planul se numea ”Saltul cel Lung”.

Aceasta însemna că Stalin controla totul. Ar fi o naivitate să credem că Roosevelt, Churchill, conducători a două puteri cu servicii de informaţii redutabile, care organizaseră operaţiuni, comploturi să nu fi ştiut că toate încăperile unde trebuiau să stea delegaţiile erau înţesate cu tehnica sovietică de interceptare.

Fiul lui Lavrenti Beria (Lavrenti Beria a fost şeful temutului NKVD, predecesorul KGB n.a.), Sergo a făcut senzaţie dezvăluind secrete bine păzite ale relaţiei speciale Roosevelt-Stalin, în cartea sa Beria-mon pere-Au coeur du pouvoir stalinien. După faptul că la Teheran Roosevelt şi Stalin au discutat chiar de posibilitatea ca Anglia să piardă coloniile sale în favoarea Statelor Unite, în schimbul Europei care să fie la discreţia lui Stalin. Practic, această idee a fost susţinută chiar de Roosevelt. Ulterior, la Yalta, Roosevelt a fost la fel de conciliant.

Fiul lui Beria, Sergo a luat parte la operaţiunile de interceptare ale unor convorbiri secrete între Roosevelt şi apropiaţii lui, la sediul ambasdei sovietice din Teheran. Sergo aminteşte şi de faptul că Stalin a ştiut îndeaproape tot ce au discutat Hitler şi Rudolph Hess, din rapoartele celebrului spion Philby. Roosevelt s-a ferit ca discuţiile acestuia cu Stalin să fie publice. Stalin i-a trimis o telegramă cifrată în care spunea că el, Stalin şi-a eliminat translatorul şi a distrus stenogramele.

Practic, fiul lui Lavrenti Beria, dă cheia înţelegerii misterului. Fiecare din cei doi lideri occidentali, Roosevelt şi Churchill au căutat să-l câştige pe Stalin. E adevărat că Churchill a negociat şi cu Hitler, Sergo Beria afirmând, aşa cum am precizat, că Rudolph Hess s-a sacrificat la ordinul lui Hitler, pentru ca Germania să nu ducă război pe două fronturi. Churchill a amânat o invazie iminentă (Bătălia Angliei, aeriană nu a avut puterea unei invazii terestre) şi nu a deschis al doilea front, decât târziu în 1944, când deja Hitler atacase Anglia aerian, iar ideea că Armata Roşie putea atinge ţărmul Atlanticului era cât se poate de reală.

În octombrie 1944, Churchill şi Stalin negociaseră procentajul pe şerveţelul de hârtie la Moscova (Marea Britanie primea sfera de influenţă dominantă în Grecia (90%), URSS în România (90%), în rest procentele fiind mai moderate:  50-50 % în Ungaria şi Iugoslavia, 75 % URSS-25 % Marea Britanie în Ungaria-Geoffrey Roberts, Beware Greek Gifts: The Churchill-Stalin «Percentages» Agreement of October 1944). Totuşi Sud-Estul european va fi la discreţia lui Stalin.

Totuşi, nici Roosevelt nici Churchill nu vor mai prinde următoarea conferinţă interaliată, de la Potsdam. Roosevelt, deja grav bolnav la acea dată, a murit în aprilie 1945, fiind urmat de Harry S. Truman,  iar Churchill a fost înlocuit de Clement Attlee (Cook, Bernard A. (2001), Europe Since 1945: An Encyclopedia, Taylor & Francis).

Prea târziu, însă, deoarece jocurile au fost făcute, iar Stalin şi-a savurat ceea ce câştigase: Europa de Est, rămânând cu regretul că a ratat ”la mustaţă” ocuparea întregii Europe.