Transportul este civilizaţie a spus cândva Kipling, iar căile ferate sunt parte însemnată a umanităţii. La vremea apariţiei lor, în secolul al XIX-lea, acestea reprezentau culmea tehnologiei, civilizaţia însăşi şi nu întâmplător a circulat în epocă expresia ,,după locomotivă urmează civilizaţia”. Căile ferate au fost una dintre instituţiile care au adus cu ele o anume standardizare şi uniformizare: peste tot infrastructura feroviară era dublată de construcţii monumentale, gări, ridicate special pentru a da mesajul că  marşul progresului, al ştiinţei este de neoprit.

Gările erau considerate a fi noile catedrale ale lungului secol XIX. Ele erau templele unde ştiinţa era venerată de milioanele de călători care străbăteau pământul în lung şi în lat, cu o frenezie greu de închipuit în epoca anterioară apariţiei căilor ferate. Toţi aceşti călători aveau nevoie şi de hrană pe durata călătoriei şi de aceea, în mai toate gările importante,  au fost concepute spaţii destinate satisfacerii acestei necesităţi. Aşa au apărut restaurantele din gări.

La începuturile existenţei lor erau o culme a eleganţei şi a artei gastronomice. Doar aşa se explică afirmaţiile lui Arghezi din anii ’30 că în vechea Românie se mânca bine în câteva locuri, în restaurantele gărilor din Ploieşti, Paşcani, Burdujeni şi Iaşi. Ce confirmare a spuselor lui Arghezi poate fi mai bună decât aceea că  Regele Carol I şi Titu Maiorescu preferau produsele de patiserie făcute în gara Ploieşti.  Probabil cel mai faimos restaurant al unei gări româneşti, rămâne cel al gării Ploieşti, patronat de Gherea. Istoria lui o aflaţi accesând historia.ro.

 Evident că şi în occident restaurantele gărilor îndeplineau aceleaşi standarde înalte, iar  aici unele şi-au păstrat şi azi gloria câştigată la începutul secolului trecut. Păstorel Teodoreanu povestea în rubrica sa gastronomică din ,,Adevărul literar şi  artistic”, într-un articol intitulat chiar aşa - ,,Restaurantele din gări”, că restaurantul gării din Dijon  era un adevărat loc de pelerinaj pentru elita pariziană venită să guste un ,,plat du pays şi un vin du cru’’, de Bourgogne sau cum s-ar zice pe la noi - un platou ţărănesc şi un vin tânăr. Şi pentru că ,,toate-s vechi şi nouă toate”, vorba poetului,  Păstorel deplângea starea jalnică  în care ajunseseră restaurantelor din gările provinciale, comparându-le cu restaurantul gării mai sus amintite.

Trebuie reţinut şi aspectul esenţial că gastronomia secolului al XIX-lea a fost puternic influenţată şi ajutată de faptul că transportul feroviar a înlesnit pătrunderea rapidă şi la preţuri mai mici a unor ingrediente care până atunci ajungeau mai greu în marile oraşe şi implicit în bucătăriile restaurantelor şi locuinţelor: peşte, lapte, legume, mirodenii indigene sau aduse frecvent  cu trenul mai repede şi în cantităţi substanţiale  din alte ţări. 

Restaurantele gărilor, în ciuda meniurilor spectaculoase oferite, aveau însă un mare inconvenient, un duşman chiar: timpul. Călătorii mâncau în grabă aşteptând, cu spaimă, clopoţelul care-i anunţa că trebuie să fugă în vagoane. Pentru a spori confortul călătorilor au fost create iniţial în SUA vagoanele-restaurant, în special în trenurile care parcurgeau distanţe foarte mari. Acestea aveau avantajul servirii mesei pe îndelete şi al savurării peisajului care era mereu altul.

Aşa a apărut şi s-a dezvoltat  gastronomia feroviară, apreciată, cu siguranţă, de sutele de milioane de călători. De aceea există reţete care au nume precum ,,cartofii căii ferate’’ ,,miel feroviar cu orez şi curry”,  cărţi dedicate bucătăriei feroviare europene şi americane. Anul acesta, în Canada, spre exemplu, a fost publicată o carte care celebrează 100 de ani de bucătărie feroviară candiană.

Cel mai cunoscut vagon-restaurant din istorie, este un vagon al companiei care administra faimosul tren  din la belle époque- trenul Orient-Express, vagonul nr. 2419 D. Celebritatea sa nu a fost câştigată pentru meniurile servite aici, chiar dacă Orient-Express-ul însemna un regal feroviar sub toate aspectele, iar caviarul, ţigările şi băuturile fine erau la ele acasă  Notorietatea acestui vagon se datorează faptului că aici s-a semnat în noiembrie 1918, la Compiègne, armistiţiul care a consemnat sfârşitul marelui război. Despre la Belle Époque şi Orient Express puteţi afla mai multe din numărul Historia special de luna aceasta.

Meniuri feroviare de Crăciun
 

Sigur că acest subiect poate fi unul amplu, de aceea, vă prezentăm mai jos, aşa cum am promis în introducerea articolului nostru, câteva meniuri şi reţete  de Crăciun oferite călătorilor  pe căile ferate de-a lungul timpului.

În 1882, pe linia Chicago, Milwaukee&Saint Paul meniul oferit de Crăciun călătorilor de  către bucătarii  vagonului-restaurant era următorul: supă vânătorească, fazan în aspic, salată de pui, salam de curcan sălbatic, chiftele din stridii, crochete de orez, friptură de vită, friptură de costiţă englezească, curcan, sos de afine,  friptură de antilopă,  cartofi, roşii, cartofi dulci, iar ca desert plăcintă de mentă, budincă de prune, îngheţată, fructe.

 La o distanţă de şapte decenii, în 1951, compania Pennsylvania Railroad, a pregătit pe tot parcursul reţelei sale nu mai puţin de 3500  curcani serviţi de Crăciun... călătorilor ocazionali. O mulţime de reţete preparate în bucătăriile vagoanelor-restaurant ne sunt oferite în lucrarea lui  James D. Porterfield, ,,Dining by rail”.  Spre exemplu, în acelaşi an, 1951, meniurile de Crăciun  ale companiilor americane  cuprindeau printre altele:

Băuturi- ,,Gât de cal”;

Aperitive: friptură de curcan umplut; salată Poinsettia, cartofi pufoşi, sfeclă trasă în unt, morcovi Vichy;

Desert: plăcintă de afine, plăcintă de dovleac.

Iată şi câteva detalii despre unele dintre elementele meniului de mai sus.

Reţete şi ingrediente ale bucătăriei feroviare

Băuturi: ,,Gât de cal”: 

Ingrediente de bază: o lămâie, suc de ghimbir.

Mod de preparare: se curăţă coaja lâmâii într-o singură  bucată în formă de spirală, se aşază într-un pahar. O extremitate a coajei este fixată cu un cub de gheaţă, iar cealaltă este fixată în buza paharului. Peste ea se toarnă suc de ghimbir.

Salata Poinsettia (este o veche reţetă americană, preparată de Crăciun, numele fiindu-i dat de floarea  Crăciunului sau steaua Crăciunului  numită Poinsettia).

Se prepară în 15 minute, 6 porţii dintr-o compoziţie.

Ingrediente: 6 roşii de dimensiune medie, 6 linguri de cremă de brânză, 3 linguri de smântână, un sfert de linguriţă de sare sau după gust, puţin piper, 6  gălbenuşuri de ouă fierte bine  şi mărunţite fin, 6 foi de salată verde, un strat de un centimetru de dresing franţuzesc (un mix  format din paprika, muştar, piper alb - câte o linguriţă fiecare, oţet- un sfert de linguriţă, câteva linguriţe de ulei de măsline şi  apă fiartă).

Preparare: roşiile se decojesc şi se condimentează. Apoi se mixează brânza, smântâna, sarea, piperul până devin omogene. Se taie fiecare roşie în opt bucăţi, aranjate precum petalele unei flori, lăsând  pulpa roşiei  intactă, apoi se acoperă cu crema peste care se presară pulbere de gălbenuş pentru  a da culoarea glabenă centrului florii.

Pentru a se servi, se pune o frunză de salată pe farfurie peste care se pune floarea de poinsettia (roşia). Dresingul franţuzesc se pune şi el pe farfurie într-o laterală.

Morcovi Vichy:

Ingrediente: un kilogram de morcovi tăiaţi felii, o jumătate linguriţă piper, un vârf de linguriţă de piper, câte o lingură de zahăr şi unt, o jumătate de linguriţă de  instant  de supă de pui, pătrunjel tăiat.

Preparare: se pun ingredientele într-o cratiţă şi se acoperă cu apă. Aceasta trebuie să fie apă minerală Vichy ori altă marcă. Se lasă 10 minute până când morcovii se fierb şi lichidul se evaporă. Înainte de servire se pune untul, iar apoi se presară pătrunjelul tocat peste morcovi.     

Şi pentru că tot vorbeam de restaurantele vestite ale  gărilor, pentru cititorii dornici de meniuri speciale îi îndemnăm să urmeze link-ul  celebrului  restaurant parizian ,,Le train bleu” din Gare de Lyon

Închideţi şi apoi deschideţi ochii! sunteţi în plin ,,la belle époque”. Savuraţi meniul şi ambientul! Preţurile nu se discută. Bon appétit!