Am avut şansa de a poposi, de câteva ori, pe tărâmul înstrăinat de tăvălugul cizmelor imperiale sovietice, în ultima conflagraţie mondială. Acolo au rămas, printr-o rezistenţă admirabilă, români care nu au uitat cum au trăit bunicii lor, în perioada interbelică, nici cine a decimat intelectualitatea autohtonă, apărătoare a graiului strămoşesc şi a tradiţiilor străbune.

După "decesul Mătuşii" - cum o numea cu tâlc, ex-premierul Mircea Druc, prăbuşirea URSS - fosta republică sovietică şi socialistă aflată la graniţa cu România s-a trezit liberă de spaima de sorginte moscovită. Fără armată proprie. Fără trupe de ordine interioară antrenate şi dotate pe măsura provocărilor.

@ În acel context, Ion Costaş, azi general în rezervă, aflat la frumoasa vârstă de 76 de ani, a fost iniţial numit ministru de interne fiind considerat acum fondator al poliţiei moderne dintre Prut şi Nistru. După doi ani, tot el a fost numit ministru al Apărării devenind cel care a purces la constituirea Armatei Naţionale din judeţele româneşti înstrăinate prin recursul Kremlinului la manu militari.

Winston Churchill a devenit, pentru prima oară, pe 10 mai 1940, şeful executivului de la Londra la 66 de ani, iar a doua oară, pe 26 octombrie 1951, adică atunci când avea 77 de ani. La cei 76 de ani ai săi, fondatorul armatei dintre Prut şi Nistru are temeritatea să candideze la funcţia supremă din entitatea ce a fost ruptă, de Patria Mamă, de către Stalin, marele amator şi promotor al zonelor tampon, între imperiul răsăritean şi puternicele state democrate europene, din inima Europei.

01

Foto: infoprut.ro

Extrem de dinamic, cu o minte limpede şi cu o anticipare pragmatică a evoluţiei viitoare a României de Est, Ion Costaş reaminteşte electoratului chemat la urne la debutul lunii noiembrie: 

„Mă implic în această bătălie pentru a candida şi a aduce la conducerea acestei fâşii de pământ oameni sănătoşi la cap, la suflet, oameni curaţi, cinstiţi. Să terminăm cu hoţia, cu oligarhii, cu banditismul, să luptăm pentru nişte lucruri sacre pe care trebuie să le lăsăm pentru copiii, nepoţii noştri – un teren nu atât de pârjolit, dar fertil, ca ei să vrea să trăiască aici. Copiii mei, ca şi mulţi alţii, sunt plecaţi din R. Moldova pentru o viaţă mai bună, mai civilizată şi democratică, vrem să contribuim ca ei să revină acasă”. 

@ Cu o experienţă aparte la US Army Central Command şi apoi cu un mandat dificil ca ministru al armatei dintre Prut şi Nistru, Vitalie Marinuţă, general aflat acum în rezervă, este unul dintre cei conştienţi că finalitatea parcursului european al entităţii regionale condusă teoretic de la Chişinău, mai devreme sau mai târziu, nu poate fi decât reîntregirea naţională, dincolo de stavilele temporare impuse de pământeni obişnuiţi să facă temenele la noul ţar, de la Kremlin.

444444

Generalul Marinuţă, cu soţia. 

Vitalie Marinuţă a înţeles, mai repede decât alţii, utilitatea participării, prin rotaţie, a câte unui pluton de militari specializaţi în menţinerea păcii în zona fostei Iugoslavii şi a acţionat ca atare. În repetate rânduri, în dialoguri informale, el a pledat pentru sprijinirea adecvată, de către Bucureşti, a asociaţiilor de rezervişti din stânga Prutului, compuse din conaţionali care nu au uitat dramele generate de războiul din Transnistria şi au înţeles perfidia agresiunii Federaţiei Rusiei contra Ucrainei, care a reuşit alipirea peninsulei Crimeea şi controlul unei bune părţi din Donbas.

Generalul Marinuţă ştie că în timp ce în Transnistria sunt peste 12.000 de purtători de diferite uniforme, gata de luptă şi de noi provocări - precum amplasarea recentă, de către Tiraspol, a unor posturi de control, militarizate, pe teritoriul administrat oficial de Chişinău - Armata Naţională sărbătorită azi, de fraţii de sânge şi limbă din dreapta Nistrului, nu are decât vreo 6.000 de apărători ai unui teritoriu râvnit, la capitolul control indirect, de Moscova, Ankara şi Sofia, cu pretexte şi în zone diferite.

@ Generalul de brigadă Igor Cutie, care a fost şef al Marelui Stat Major şi comandant al Armatei Naţionale, un militar echilibrat, atent la gesturile sale publice, a postat, în urmă cu 24 de ore, pe pagina sa dintr-un areal electronic cunoscut pentru menirea sa de socializare civilizată un mesaj ce merită a fi cunoscut:

666666

"Dragi camarazi, angajaţi ai Armatei Naţionale, stimaţi veterani, Ziua Armatei Naţionale, sărbătorită tradiţional la 3 septembrie, este ziua tuturor celor care de 29 de ani, în diferite perioade de timp, s-au aflat în serviciul Patriei, purtând cu demnitate uniforma militară. Este ziua miilor de tineri, care au executat serviciul militar obligatoriu, dar şi a militarilor profesionişti, care şi-au ales un destin – cel de apărător al Patriei - şi l-au urmat, indiferent de greutăţi. Tuturor acestor patrioţi, în numele meu personal le mulţumesc pentru efortul depus la edificarea şi consolidarea structurii de apărare a ţării. Datorită dumneavoastră, dragi camarazi, Armata Naţională este una din cele mai respectate instituţii ale statului şi cetăţenii Republicii Moldova vă prezintă astăzi onorul. La mulţi ani, dragi camarazi, stimaţi veterani! La mulţi ani, Armată Naţională!"

Frumos scris, Distinse Domnule General, dar Ţara, in integrum, este România.

@ O armată nu poate fi una de referinţă doar prin generalii săi. Ofiţerii care le sprijină menirea lor de a îndeplini misiunile primite - nu din cele mai uşoare, la volatila linie de delimitare cu Transnistria, sau peste hotare, în foste teatre de război - au deseori rosturi mult mai complicate. 

Unul dintre coloneii pe care am avut onoarea să îl cunosc şi să îl preţuiesc pentru tenacitatea cu care a contribuit la schimbarea la faţă a presei militare dintre Prut şi Nistru este colonelul Valeriu Rusu, care, alături de comandorul Dumitru Amariei, venit special de la Bucureşti, a dat un chip şi conţinut nou publicaţiei "Oastea Moldovei", un demers temerar în condiţiile unei perioade marcată de schimbătoare vânturi geopolitice şi absenţa unor garanţii de securitate internaţională, "compensate" doar de menţinerea presiunii Moscovei asupra Chişinăului, pentru a nu opta pentru calea de dezvoltare europeană, ci pentru aceea asiatică. 

222222

Consilier al ministrului apărării, pentru o vreme, apoi în preajma ministrului de externe de la Chişinău, căruia i-a asigurat o mediatizare inteligentă, Valeriu Rusu a demonstrat forţa descurajării prin surâs nativ, capacitatea de a privi micimile umane de la înălţimea unui spirit încercat anterior de misiuni efectuate în alte ţări, decât în Patria din sufletul său. 

Cu experienţa sa ar putea contribui, de o manieră constructivă, inedită, la ceea ce va fi reîntregirea armatei române cu cea de peste Prut, un concept susţinut şi la Colegiul Naţional de Apărare, din Bucureşti, de un absolvent, colonelul Alexandru Poleucă. 

Apropo de reîntregire, la un popas la Palatul Cotroceni, o consilieră încărunţită-n rele îmi spunea, pe un ton tăios, că a vorbi de reunificare înseamnă a face o provocare. Păi despre provocare a vorbit şi Nicolae Ceauşescu, în decembrie 1989. Şi cunoaştem toţi ce a păţit ulterior. 

@ Armata cu sediul la Chişinău a avut parte nu doar de jurnalişti inimoşi, adevărate Caractere în mediul unde supravieţuiau, dar şi de specialişti într-o artă aparte a comunicării moderne. Este vorba de ofiţerii dedicaţi misiunile de relaţii publice. Şi aici, dincolo de un chip frumos este necesară o minte ageră, flexibilă, rapid adaptabilă la situaţii des schimbătoare, capabilă de dialog şi cu cei mai dificili interlocutori, aptă să explice o decizie militară în termeni pe înţelesul jurnaliştilor de bună credinţă, dar şi să contracareze pe ziariştii ostili, arma de bază fiind transparenţa susţinută de onestitatea profesională.

333333

Un asemenea ofiţer, specializat în Statele Unite ale Americii, a fost conaţionala Diana Grădinaru. Am urmărit imagini cu discursul său final, la absolvirea cursului adecvat din SUA. Cu o naturaleţe şi o fragilitate deloc mimate, românca a fost aplaudată de colegii de studii.

Iar la revenirea în ţară a fost, alături de Valeriu Rusu, parte a unei echipe de excepţie, pe care am avut onoarea să o cunosc în dinamica sa complexă, când, la Chişinău, în alte birouri, cu demnitari civili, mai sunau, cu o nervozitate specifică, oficiali de la Moscova.

Prin forţe proprii, Diana Grădinaru a ajuns să evolueze într-un loc unde îi este valorificat talentul nativ şi potenţialul profesional mai rar întâlnit în dreapta Nistrului. Rămâne o conştiinţă deloc vandabilă, care ştie să pună punctul pe "i", într-o societate machiavelic dezbinată, prin subtila promovare, de diferite centre de putere autohtonă şi metropole asiatice şi europene, a multor lideri de carton, meniţi doar să menţină direcţia EST.

@ Armata Naţională dintre Prut şi Nistru a avut parte şi de vizionari, precum tânărul locotenent, cu destui ani în urmă, Anatol Mămăligă. Un orator, cu harul îndoielii. Un jurnalist, cu darul descoperirii luminii de diamant, neobservată de terţi. Un ofiţer care a poposit la Bucureşti şi, deloc întâmplător, a luat parte la un bal, unde a invitat la dans pe fiica ministrului român al apărării.

111111

A fost clipa sa astrală. Un locotenent, din Chişinău, tânăr şi frumos, dansa cu o domniţă, pe măsură, din Bucureşti, fata celui care superviza politic Armata României. Un mesaj pe măsura anilor ce vin. Mai degrabă junii de azi, maturii de mâine, vor găsi paşii necesari pentru dansul inevitabil în aceeaşi Patrie.

 @ Pe 1 septembrie, la Chişinău, ministrul apărării judeţelor dintre Prut şi Nistru, Alexandru Pînzari a avut o întrevedere cu o parte din ex-miniştrii Apărării şi foştii şefi ai Marelui Stat Major. Bună exactitatea comunicatului, pentru că lipseau bărbaţi de stat încă relevanţi pentru opinia publică din teritoriul înstrăinat forţat de URSS.

Semn că ministrul menţionat nu este nici pe departe o personalitate capabilă de coagularea tuturor celor care, cum singur afirma: "şi-au dedicat viaţa armatei, şi-au pus amprenta pe prosperarea instituţiei. Datorită acestor merite, avem astăzi o armată mobilă, modernă şi solidă, care este în serviciul ţării şi cetăţenilor săi. ”

888888

Sursa: https://www.army.md/

În ce priveşte conducerea militară şi aici îl am în vedere pe generalul de brigadă Igor Gorgan, şeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale, aflat pe funcţia actuală din iulie 2019, după ce, anterior, în perioada 2013-2016 a mai ocupat aceeaşi funcţie, nu pot să sper decât că ţine cont şi de opiniile tatălui său, Alexandru Gorgan, colonel în rezervă, pe care am avut plăcerea să îl întâlnesc la Chişinău şi să îl revăd recent, pe micul ecran, îngrijorat de instalarea ilegală a unor posturi de control militar transnistrean, pe teritoriul administrat de drept de oficialii din stânga Prutului.

@ Aniversarea, din 3 septembrie 2020, de la Chişinău vine şi într-un alt context aparte. Pe 24 august 2019, ministrul apărării din Rusia, Serghei Şoigu, poposea la Chişinău, cu bucuria celui care şi visa, cu ochii deschişi, la integrarea fostei republici sovietice, în procesul de refacere a URSS, cu o altă denumire. El i-a transmis lui Igor Dodon, documente desecretizate ale Apărării ruse privind eliberarea Moldovei de nazişti în anul 1944. Dar nici măcar o pagină despre Pactul Ribbentrop-Molotov, cunoscut şi ca Pactul Stalin-Hitler, prin care Moscova desprindea România de Est, inclusiv Bucovina de Nord, de Patria Mamă!!!...

SACEUR

În schimb, pe 4 septembrie 2020, la Bucureşti, ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, se vor întâlni cu generalul Tod D. Wolters, comandantul suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), în cadrul unei vizite pe care oficialul NATO o efectuează în România.

Dialogul ce va fi purtat, de la egal la egal, amical, ar putea include şi o interogaţie vizând relaţiile  Armatei României cu cea de peste Prut. Un context în care, probabil, interlocutorii de la Bucureşti vor preciza că acestea sunt strict profesionale. 

S-ar putea ca oaspetele american să întrebe, punctual:

"And is that enough?"