Am trăit în minciuni. „Înainte“, am crescut şi am învăţat în minciuni. Nu ştiam să le recunosc, să le ocolesc, să le demontez. Mi-au fost băgate adânc în minte cu „secera şi ciocanul“. Totuşi, intuiam că viaţa în România este o minciună, dar nu aveam un alt reper la care s-o raportez. Am suferit traume, dar nu le-am simţit atunci. Mult mai târziu, mi le-am descoperit. Nu pe toate.

Să povestesc celor tineri cum a fost „înainte“ mi se pare un gest caraghios. Oricât de demnă ar fi povestea, tot în ridicol aş cădea. Cei tineri, interesaţi cu adevărat, să pună mână să citească despre ce-a fost „înainte“ din cărţile de referinţă, să nu „pună botul“ la tot felul de anecdote, nostalgii şi manipulări. De exemplu, să citească „Arhipelagul Gulag“, de Alexandr Soljeniţîn, să afle de unde şi cum au pornit crimele. E doar o sugestie. Ar trebui să mă declar norocos pentru că am supravieţuit, ca alte milioane de români, şi n-am sfârşit la Gherla sau Aiud, ca tinerii din anii ’50. Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am ajuns să fiu bătut de securişti, ca alţi colegi de-ai mei de generaţie, în anii ’80. Am fost un om cuminte, care a trăit în minciunile de „dinainte“.

Dar minciunile au continuat să-mi otrăvească viaţa şi „după“. Nişte minciuni mult mai bine camuflate în libertatea în care am început să trăiesc. Comuniştii din linia a doua şi foştii securişti au preluat puterea după căderea regimului Ceauşescu. Am trăit aşa cum au vrut ei. Dacă ei au vrut să facă privatizare, au făcut-o pentru buzunarele lor. Dacă au vrut democraţie, au făcut-o pentru privilegiile lor. Dacă au permis multinaţionalelor să-şi deschidă afacerile în România, în anii ’90, au pus condiţii: să facă business numai cu ei şi cu familiile lor. Dacă au decis ca România să între în UE şi NATO, au făcut-o pentru prestigiul lor. Au făcut capitalismul pentru ei şi pentru progeniturilor lor. (N-am auzit vreo progenitură de nomenclaturist sau securist care să-şi repudieze în public părinţii pentru ticăloşiile săvârşite în regimul Ceauşescu. Cine-i fraierul să facă asta, de vreme ce progeniturile au profitat cu voluptate de „expertiza“ şi „relaţiile“ părinţilor?) Pentru ca poporul să se simtă liber şi împlinit, foştii i-au oferit mall-uri, supermarketuri şi festivaluri cu cântece şi voie bună. Poporul împinge cărucioarele printre rafturi. E liber la consum. Pentru cei nemulţumiţi, s-a dat liber la emigrare, să muncească unde doresc. Asta-i libertatea în România!  

Am fost un om cuminte, care a trăit în minciunile de «dinainte». 

Recunosc că viaţa mea s-a schimbat cu alte minciuni în ultimii 30 de ani. Nu a existat o altă variantă. (De pildă, nu puteai să-i bagi pe nomenclaturişti şi securişti în beciuri şi lagăre de reeducare. Săreau ca arşi la fund Occidentul şi activiştii pentru drepturile omului.) Înclin să cred că acesta a fost „textul“ scris de Dumnezeu pentru români. Pentru că suntem nişte „texte“ (deja scrise) într-o istorie, pe care trebuie să le citim (îndurăm) până la ultimul cuvânt.