„Putin şi putinismul“, o analiză tăioasă a conducerii de la Kremlin | FRAGMENT

„Putin şi putinismul“, o analiză tăioasă a conducerii de la Kremlin | FRAGMENT

„Adevărul“ vă prezintă un fragment din cea mai recentă carte a sovietologului francez Françoise Thom, „Putin şi putinismul“, apărută la editura Humanitas. Sovietologul explică, de pildă, care sunt resorturile actualului regim de la Kremlin – în care tehnicile puterii sunt inspirate din arsenalul leninist şi din şcoala KGB – şi spune că nu doar Rusia beneficiază de atitudinea conciliatoare a Occidentului, ci toţi liderii autocraţi şi totalitari.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cum să definim regimul putinist? Este oare vorba de un autoritarism camuflat sub aparenţe democratice? Sau avem de-a face cu o formă deghizată de autocraţie care se înscrie în continuitatea istoriei ruse? Ne aflăm mai degrabă în faţa unei oligarhii mafiote care nu vrea decât să se îmbogăţească? În ce fel şi-a pus KGB-ul amprenta asupra Rusiei de astăzi? Oare regimul lui Putin se poate identifica în întregime cu stăpânul de la Kremlin? Îi va supravieţui? Care sunt rezervele sale de stabilitate? Din ce cauză opoziţia rusă dă sentimentul că e slabă şi dezbinată în faţa unui regim ale cărui eşecuri sunt tot mai flagrante? Françoise Thom —una dintre cele mai cunoscute specialiste în istoria Uniunii Sovietice şi a Rusiei postcomuniste — analizează politica externă a Rusiei pe baza evoluţiilor din politica sa internă. Astfel apare paradoxul acestei ţări: afirmarea unei „civilizaţii ruse“ care întoarce spatele Occidentului ascunde pasiunea nihilistă a Kremlinului şi influenţa ei nefastă în Rusia şi în lume.

Fragmente:

În Occident şi în Rusia, natura regimului putinist rămâne o întrebare deschisă, şi nu reuşim să‑i găsim o definiţie care să nu ridice imediat obiecţii întemeiate. Să fie vorba de un autoritarism mascat de decoruri democratice stil Potemkin? Dar atunci cum se explică limitele evidente ale puterii Kremlinului? Sau avem de‑a face cu o formă deghizată de autocraţie, înscriindu‑se astfel în continuitatea istoriei ruse? Însă cum să analizăm, în acest caz, elementele vizibile de sovietism care saturează sistemul putinist? Ne aflăm, mai degrabă, în faţa unei oligarhii mafiote care nu caută decât să se îmbogăţească? Dar atunci cum să interpretăm ambiţiile geopolitice ale elitei moscovite? Ori trebuie să vedem în putinism un „fascism postmodern“, ba chiar un neototalitarism soft? Cât de pertinente sunt aceste definiţii în absenţa unei ideologii structurate şi ţinând cont de caracterul punctual al represiunilor?

Trei obstacole fundamentale stau în calea înţelegerii fenomenului putinist. Primul ţine de perceperea greşită  a postcomunismului rus în termeni de „tranziţie“; ne concentrăm asupra presupusului punct terminus (democraţia liberală), fără să ne întrebăm dacă substratul social permite o astfel de evoluţie. A doua eroare de perspectivă este să credem că fenomenul putinist coincide cronologic cu venirea la putere a lui Putin în 1999–2000 şi că sistemul putinist reprezintă antiteza regimului lui Boris Elţin, când de fapt bazele acestui sistem sunt puse încă din 1992–1993, iar rădăcinile lui sunt cu mult mai vechi. A treia greşeală este să ne imaginăm că acest regim e specific rusesc, în timp ce el s‑a născut prin conectarea societăţii postcomuniste arhaice la tendinţe cât se poate de recente şi foarte puţin înţelese, care acţionează în societăţile noastre occidentale postmoderne. Tocmai această originalitate a fenomenului putinist îl face greu de definit.

Citiţi şi: INTERVIU „Weekend Adevărul“ Françoise Thom, sovietolog: „Putin poate fi înlăturat doar printr-o lovitură orchestrată de asociaţii lui apropiaţi“

WHO IS MISTER PUTIN?

Ar fi o greşeală totuşi să vedem în Putin un fel de golem fabricat în eprubetă de „comunicatorii“ aflaţi în slujba marilor oligarhi. A fost o dragoste la prima vedere între ruşi şi Putin, afinitate pe care artificiile mediatice n‑ar fi putut s‑o producă singure. Putin era în ton cu ţara. Dovada: pasiunea a fost de durată. Născut în 1952, Vladimir Putin a crescut ca mii de alţi tineri sovietici din generaţia lui, fiind educat mai mult de stradă decât de părinţi grijulii. E un copil plăpând, bătut de alţii mai puternici ca el. În această perioadă de cinism total reprezentată de epoca Brejnev, în acest mediu sordid, unde exterminarea şobolanilor în casa scării e o distracţie de care Putin îşi aminteşte cu tandreţe la maturitate, tânărul Vladimir are nevoie de un pic de romantism. În mediul în care creşte el, cei mici visează să devină autorităţi criminale. Marii mafioţi se bucură de un imens prestigiu în rândul bieţilor copii care nu au mai nimic. Dar această lume mică se teme totodată să se aventureze într‑o carieră criminală plină de pericole. Putin găseşte un romantism mai puţin riscant în filmele de spionaj ale vremii, care i‑au stârnit vocaţia de kaghebist. Tipul spionului rece, eficient şi insensibil, patriot infiltrat printre duşmani, a modelat într‑un fel personalitatea tânărului petersburghez, Putin îşi oferă serviciile KGB‑ului la vârsta de şaptesprezece ani

(…)

SISTEMUL PUTIN

Întregul program politic al lui Putin decurge din această viziune pe care o are despre Rusia, drept cetate sub asediu, înconjurată de prădători. Această Rusie pândită de puteri răuvoitoare trebuie să fie mai presus de orice monolitică, pentru că duşmanul se poate infiltra prin cea  mai mică fisură. Tot ce compromite unitatea este periculos: că e vorba de pluralismul partidelor, de fragmentarea regiunilor, de proliferarea întreprinderilor şi a băncilor, de polifonia mass‑media sau de diversitatea religiilor. În doar câteva luni, Putin va readuce ţara sub control, sub sloganul acestei „unităţi“. „Centralizarea face parte din codul genetic rus“, scrie  el în 2000, în momentul lansării reformei sale federale.  Alegând să construiască un stat unitar în locul unei adevărate federaţii, Putin optează de la bun început pentru revenirea la o formă de autocraţie. Căci, pentru a putea controla de la Moscova acest spaţiu imens şi puţin populat, instituirea unui regim autoritar e absolut necesară.  În absenţa unor instituţii federale adevărate, doar o constrângere externă poate menţine coeziunea corpului social din Rusia. Putin trage învăţăturile lui din eşecul perestroikăi gorbacioviste…

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările