FRAGMENT „Sonia ridică mâna“, de Lavinia Branişte. Când are loc lansarea romanului

FRAGMENT „Sonia ridică mâna“, de Lavinia Branişte. Când are loc lansarea romanului

Lavinia Branişte, scriitoare                                                                                FOTO: via  Editura Polirom

Marţi, 29 octombrie, de la ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, va avea loc lansarea romanului „Sonia ridică mâna“, de Lavinia Branişte, recent apărut în colecţia „Ego. Proză” a Editurii Polirom. Alături de autoare, vor vorbi despre carte Bogdan-Alexandru Stănescu şi Ionuţ Sociu, iar moderatoare va fi Nona Rapotan.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Lavinia Branişte, nume de vârf din noul val, revine cu un roman extraordinar. Cartea explorează trecutul comunist plecând de la un scenariu de film despre Zoia Ceauşescu, dar investighează şi labirinturile geografice ale României – acele zone obscure şi ambigue care apar pe hartă doar în preajma alegerilor electorale. 

«Sonia ridică mâna» pleacă în căutarea comunismului pierdut, în căutarea provinciei pierdute, în căutarea familiei pierdute, în căutarea identităţii de gen, în căutarea noilor configuraţii sociale din lumea metropolitană de azi. Este un roman melancolic şi puternic. Imersiunea lui în trecut provoacă prezentul să iasă la suprafaţă.” (Mihai Iovănel)

-FRAGMENT-

Sonia îşi dă seama că nu ştie nimic despre ce‑a fost înainte să se nască ea, deşi tot timpul până acum avea senzaţia că ştie suficient. Cunoaşte foarte bine imaginile care se tot dau la televizor în fiecare decembrie, imediat după ziua ei, discursul, fuga, execuţia, televiziunea liberă, imaginile acelea care au fixat amintirile oamenilor. Uneori are impresia că sunt propriile ei amintiri, uneori poate jura că le‑a văzut ea însăşi în direct când era mică, ştie şi pe ce fotoliu stătea, în braţe la mama. Când aude vorbindu‑se despre „înainte“, îi vin în minte imaginile alea şi cam atât. Asta înseamnă „înainte“. Dar înainte de „înainte“ ce‑o fi fost?

Îngerul care o însoţeşte pe ea prin viaţă e îngerul care te împinge de la spate. În momente pe care şi le imaginează esenţiale, îl aude pe înger cum o strigă din peştera în care acesta stă şi citeşte şi unde‑şi face şi el rugăciunile, ca orice credincios.

Îngerul îi spune că poate, dar îi spune aşa, fără să ridice ochii din carte. Îi spune în timp ce dă pagina sau în timp ce reia o frază care i‑a scăpat.

Pe înger şi l‑a inventat când a plecat de acasă, la optsprezece ani.

Încearcă să nu‑l deranjeze prea mult. Dar o ajută să ştie că e acolo.

Hai că poţi, spune îngerul.

Sonia nu e jurnalistă de investigaţie. Poate că toate astea ar trebui să înceapă cu „Introducere în jurnalismul de investigaţie“ sau ceva de genul ăsta, un manual, un tutorial, dar Vlad deja îi trimite linkuri cu filme care trebuie văzute, vreo două‑trei chiar pe Vimeo cu parolă.

— Ai citit Save the Cat? îi spune el într‑un sms, într‑o noapte, după doişpe.

A doua zi o sună pe maică‑sa, îi raportează că totul e în regulă, nu are noutăţi, şi apoi o întreabă din senin:

— Îţi aminteşti ceva din 1974?

— Ce să‑mi amintesc?

— Ceva. Orice... Cum era atunci?

— De ce?

— Aşa. Sunt curioasă.

— Fix din ’74?

— Sau ’75, poftim. Cum era? În afară de cenuşiu.

— Hmm, zice mama. Îmi amintesc că‑mi era poftă de măsline şi nu se găseau şi aşteptam să plece unchiul Tudor în delegaţie la Bucureşti să aducă măsline.

— Dar criza alimentară n‑a fost în anii ’80?

— Păi, şi în ’75 n‑o fi fost? întreabă mama derutată.

— Eu ştiam de anii ’80.

— Da, poate că pofta de măsline a fost mai încolo...

— Eşti prea tânără, zice Sonia.

Maică‑sa în ’74 avea nouă ani, ce amintiri ar putea avea de la nouă ani care să‑i fie de folos?

Despre cum era ea la nouă ani, Sonia îşi aminteşte doar cum i‑a dat învăţătoarea la palmă zece beţe în faţa clasei, cinci la o mână şi cinci la cealaltă, fiindcă greşise o scădere cu zeci şi unităţi. Îşi aminteşte ce ruşine a simţit şi ce frică i‑a fost să nu afle niciodată mama de această ruşine.

Şi nu, asta n‑a fost înainte de ’89, a fost mult după.

Toată viaţa ei de copil şi de adolescent a fost convinsă că‑şi merită beţele la palmă. A fost un copil resemnat, iar coconul în care a atârnat ea de o creangă a fost un sac de box. Nu neapărat în sensul fizic, dar protejată şi lipsită de griji n‑a fost, iar copilăria nu e un loc în care ar vrea să se întoarcă. Fiindcă atunci nu‑i lua nimeni apărarea.

N‑a fost niciodată cea mai bună din clasă şi din asta Sonia a înţeles că n‑o să fie niciodată bună.“ (Copyright: Editura Polirom)

Lavinia Branişte s-a născut la Brăila, în 1983, şi a studiat literatură şi limbi străine la Cluj şi Bucureşti. A scris poezie, proză şi literatură pentru copii. La Polirom i-au apărut volumul de proză scurtă Escapada (2014) şi romanul Interior zero (2016), care a primit premiul „Nepotu’ lui Thoreau“ pentru cea mai bună carte de proză a anului 2016 şi a fost tradus în germană şi polonă.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: