Celebrul Jules Verne a avut o iubită de prin părţile noastre VIDEO

Celebrul Jules Verne a avut o iubită de prin părţile noastre VIDEO

Jules Verne s-a născut în 1828 la Nantes şi a murit în 1905 la Amiens. Legenda spune că n-a părăsit niciodată regiunea, dar se pare că s-ar fi iubit cu o româncă tocmai la Homorod

Îndrăgitul scriitor francez, de la a cărui naştere se împlinesc pe 8 februarie 188 de ani, ar fi avut o iubită româncă, pentru care i s-au aprins serios călcâiele. Deşi se spune că n-a părăsit niciodată oraşul francez Nantes, Jules Verne ar fi făcut un sejur incognito în munţii noştri, rezultatul fiind romanul SF „Castelul din Carpaţi“. Totul a fost dezvăluit în cartea „Pe urmele lui Jules Verne în România“, publicată de Simion Săveanu în 1980.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cartea „Pe urmele lui Jules Verne în România“, publicată de Editura Albatros în anul 1980, autorul, publicistul Simion Săveanu, lansează ipoteza că, între anii 1882 şi 1884, Jules Verne a cunoscut-o pe Luiza (Louise) Müller, originară din România/Transilvania, mai precis din Homorod (judeţul Braşov), iar între ei s-a format o legătură strânsă (ba chiar intimă). Astfel, la îndemnul ei, celebrul prozator, unul dintre cei mai de succes din istorie, ar fi făcut o călătorie incognito cu o navă pe Dunăre până la Giurgiu, apoi cu trenul la Bucureşti, la Braşov şi, în final, la Homorod. Cu această ocazie ar fi cutreierat prin regiune mai multe săptămâni şi ar fi vizitat Castelul Colţ (pe teritoriul satului Suseni, judeţul Hunedoara), care i-a devenit sursă de inspiraţie pentru un roman, şi unul oarecare.

Un Dracula mai soft

Normal că, la fel ca pentru orice scriitor care se respectă, sejurul s-a lăsat cu un „copil“ literar: întors în Franţa, Jules Verne publică în anul 1892 romanul SF „Castelul din Carpaţi“ („Le Château des Carpathes“), plasat pe teritoriu românesc şi punând, astfel, România pe hartă, cum se se spune. „Povestirea care urmează nu este fantastică, este doar romanescă. Trebuie, oare, având în vedere caracterul ei neverosimil, să tragem de aici concluzia că nu este adevărată? Ar fi o eroare. Suntem într-o epocă în care orice se poate întâmpla – aproape că avem dreptul să spunem că orice s-a şi întâmplat“, sunt cuvintele cu care se deschide prima pagină a romanului, acţionând astfel ca un subtil disclaimer. Cinci ani mai târziu, în 1897, irlandezul Bram Stoker publică, la rândul lui, romanul gotic-horror de mare succes „Dracula“, în care castelul contelui-vampir nemuritor este plasat în Pasul Bârgăului (zona Bistriţei, spre defileul dintre Transilvania şi Moldova), şi astfel România, cel puţin partea transilvană a ţării, devine un topos de referinţă pentru imaginarul fantastic al lumii.

Pentru crearea castelului misterios care atrage atenţia contelui Frâncu Teleac (Franz de Télek; toate numele sunt maghiarizate de Verne, iar Săveanu le-a re-românizat), scriitorul francez a folosit drept model, drept topos inspirator, Cetatea hunedoreană Colţ (Ţara Haţegului) - foto sus - a cnejilor de Cândea, ulterior transformaţi în Kendeffy. Asemănarea este prea izbitoare, demonstrează Simion Săveanu, pentru ca să nu fie rezultatul unei observaţii directe. Romanul poate fi socotit ca aparţinând genului science fiction, dar şi o frumoasă poveste de dragoste, dincolo de moartea fizică: baronul Rodolphe de Gortz şi inventatorul nebun Orfanik au reuşit să înregistreze şi redea vocea şi imaginea unei dive moarte, cântăreaţa de operă La Stilla (prin procedee care-s strămoaşele gadgeturilor 3D de astăzi), motiv pentru care localnicii din preajmă socotesc că cetăţuia este bântuită de duhuri venite de pe lumea cealaltă.

Cehii ne-au dat clasă la ecranizare

Chiar dacă nu-i cel mai de succes roman al lui Jules Verne, cartea este destul de importantă, atât pentru propensiunea sa pentru goticul încă la modă-n cultura europeană, cât şi pentru elementele de anticipaţie ştiinţifică conţinute-n ea. Iar pentru noi, românii, este cu atât mai importantă, făcând cunoscute occidentalilor toposuri şi obiceiuri pe care noi le considerăm pur autohtone. Mai mult, romanul vernian a suscitat şi câteva adaptări cinematografice. În 1981, regizorul Stere Gulea, aflat la al doilea lungmetraj, surprinde cu ecranizarea „Castelului din Carpaţi“, din păcate într-un film mai degrabă nereuşit. Cum era obiceiul în epocă, scenariştii Nicolae Dragoş şi Mihai Stoian nu se pot abţine să ideologizeze, astfel totul devine o confruntare între „un revoluţionar ardelean (ne aflăm în preajma lui 1848) şi un conte ungur“, ambii îndrăgostiţi de o cântăreaţă de operă care joacă la Scala milaneză. „Contele maghiar cu mijloace tehnice misterioase obţine imaginea frumoasei cântăreţe şi o învie în singurătatea castelului transilvănean. Tânărul revoluţionar încearcă să afle adevărul şi ajunge la castel.“ etc.

Tot în acelaşi an 1981, însă, are loc premiera unui film cehoslovac bazat pe „Castelul din Carpaţi“ (producţie a celebrelor Studiouri Barandov), intitulat „Tajemství hradu v Karpatech“ / „Castelul misterios din Carpaţi“ şi regizat de Oldrich Lipský, un nume foarte important al cinemaului fantastic şi parodic ceh din acea vreme. Faptul este mai puţin cunoscut, cel puţin la noi (unde filmul bineînţeles că n-a rulat), dar unde în filmul lui Gulea aveam politizare inutilă, aici avem excepţională vervă parodică şi joacă cu mitologia culturală (evident, în primul rând cea a vampirilor), tipică pentru cinemaul cehoslovac „pentru copii“ al perioadei şi pe care Lipský o mai dovedise şi în „Joe Limonadă“ (1964) sau „Nick Carter superdetectiv“ (1978).

Era obsedat de România

Revenind la cartea lui Simion Săveanu, nu este singurul volum românesc dedicat marelui scriitor francez: mai există şi „20 000 de pagini în căutarea lui Jules Verne“ a lui Ion Hobana, în „epocă“, şi, mai nou, „Jules Verne: paradoxurile unui mit“ de Lucian Boia. Este, însă, de departe cea mai bine documentată şi cea care pune accentul pe viaţa, pe biografia scriitorului (chiar şi pe partea sa ascunsă, mai puţin cunoscută); în plus, aici găsiţi şi o listă completă a vastei opere verniene, atât „Călătoriile extraordinare“, cât şi scrierile din afara acestora. De exemplu, este descrisă în detaliu relaţia tensionată dintre Jules Verne şi fiul (şi legatarul) său Michel Verne, iar teoriile conform cărora autorul ar fi avut o legătură amoroasă cu o româncă sunt, cum spuneam, investigate.

Mai mult, autorul identifică, în afara „Castelului din Carpaţi“, încă patru romane verniene (din cele 65 ale autorului francez) care au cât de cât legătură cu teritoriul românesc: „Mathias Sandorf“ (contele maghiar, un fel de Monte-Cristo al lui Jules Verne, are un castel în Transilvania), „Kéraban încăpăţânatul“ (o parte a acţiunii se desfăşoară în Dobrogea şi la Marea Neagră: în periplul său în jurul Mării Negre, Kéraban trece prin Dobrogea), „Claudius Bombarnac“ (personaje de origine română: în vagoanele trenului Marele Transasiatic se află un călător clandestin român, Cincu, plecat s-o întâlnească pe logodnica sa, Zinca, la Pekin), „Pilotul de pe Dunăre“ (acţiunea se desfăşoară de-a lungul Dunării, implicit ultima etapă a călătoriei pe Dunăre are loc de la Porţile de Fier până-n Delta Dunării), care sunt toate rezumate in extenso în paginile cărţii. Plus o analiză a unui roman mai puţin cunoscut, „O dramă în Livonia“, care pentru Simion Săveanu conţine sugestii autobiografice, despre propriile drame ale scriitorului. Este o carte excelentă, care ar merita reeditată acum de una dintre editurile cu ştaif.

„Castelul din Carpaţi“, în viziunea artiştilor vizuali din grupul subREAL (Călin Dan, Iosif Kiraly) FOTO: Aura Cumita, Berlin, 2011

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările