Primul Război, văzut din spatele frontului

Primul Război, văzut din spatele frontului

Soldaţi germani care îşi făceau nevoile în aer liber

Fotografiile, scrisorile şi jurnalele trimise acasă de soldaţii care au participat la bătăliile din Primul Război Mondial creează o altfel de istorie a conflictului din perioada 1914-1918.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aproape zece milioane de oameni au murit în Primul Război Mondial. Alte sute de milioane de actori şi piese de recuzită au continuat să-şi trăiască vieţile cu acest mare război privindu-le peste umeri.

Istoria nu i-a reţinut decât pe aceia aflaţi, întâmplător, în intersecţiile frontului, în faţa anonimilor care, în angrenajul vremii, deveniseră statistică de când şi-au pus pe ei mantaua şi bocancii. Acolo, în spatele figurilor care în vremurile noastre deschid capitole de manual, s-au petrecut mari drame. Au rămas să vorbească despre ele nişte fotografii şi documente, mai importante astăzi, căci nu e prea târziu, decât ieri sau mâine.

Memorie virtuală

În 2014, comunitatea europeană se pregăteşte să marcheze o sută de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial. În perspectivă, zece biblioteci din Europa, provenind din opt state implicate în conflict, au iniţiat Programul „Europeana Collections 1914-1918", care presupune arhivarea digitală a unor vaste colecţii de cărţi, fotografii, ziare, manuscrise, manifeste, corespondenţe de război, hărţi, cărţi poştale. Aceste valoroase mărturii au început să fie publicate pe site-ul www.europeana1914-1918.eu, iar accesul este gratuit.

Argumentul oficial al programului pentru a explica aducerea în atenţia publică a colecţiilor este „importanţa pe care Primul Război Mondial a avut-o în elaborarea unei identităţi europene comune". O perioadă în care au murit oameni, în care au fost distruse naţiuni, iar teritorii întregi au fost monedă de schimb în înţelegerile dintre puteri.

Scânteia şi moştenirea

Întreaga posteritate a dat vina pentru declanşarea războiului pe studentul sârb-bosniac Gavrilo Princip, care l-a ucis, la 28 iunie 1914, la Sarajevo, pe Franz Ferdinand, arhiduce de Austria şi moştenitor al tronului austro-ungar.

Austro-Ungaria a reacţionat rapid şi a atacat Serbia, iar marile puteri ale lumii au intrat în jocul cunoscut. De aici, cu Gavrilo Princip, cu scânteia lui, începe orice poveste despre Primul Război Mondial, de parcă un om, şi nu Atlas, ar putea căra o aşa de mare povară.

Însă o sumedenie de istorici reamintesc curentul politic din acele momente, unul de repulsie faţă de marile imperii, pe care îl consideră singura explicaţie pentru startul conflagraţiei.

Între 1914 şi 1918, populaţia Europei a fost împinsă ideologic în conflict, prin mesaje naţionaliste plasate, în profunzime, în rândul maselor. Dincoace, unii s-au aruncat bărbăteşte în tranşee şi au tras, iar alţii, dincolo, au tras şi ei. S-a murit de gloanţe, dar şi de foame şi de frig.

Apoi, Primul Război Mondial, finalul lui mai bine zis, a creat un aşternut perfect pentru dezvoltarea unor regimuri criminale: fascismul, nazismul şi comunismul.

Dacă doriţi să revedeţi

Revenind la arhiva „Europeana Collections 1914-1918", am selectat câteva fotografii, credem, reprezentative, şi am găsit poveştile din spatele lor. Nu sunt din categoria bestseller sau breaking news, dar reprezintă acel dram de umanitate pe care războiul, prin definiţie, îl anihilează. Şi mai au ceva aceste fotografii: din cadru lipseşte cu desăvârşire tristeţea. Soldaţi şi ofiţeri aflaţi în spatele focurilor, sub ameninţarea obuzelor şi a gloanţelor, se bărbieresc sau îşi tund mustăţile, îşi pun uniformele de paradă şi se aşază în faţa aparatului de fotografiat. Stau zâmbitori sau împietriţi pentru cei dragi, de acasă, aşa cum n-au făcut-o poate nici atunci când s-au aflat alături de ei.

Dar înainte de a purcede la aceste scurte istorisiri ale altor eroi ai Primului Război, vine ca o mănuşă o concluzie a scriitorului german Erich Maria Remarque, un alt tânăr rănit pe front, după ce a scris „Pe frontul de vest nimic nou": „După Primul Război Mondial, multă vreme mi-a fost imposibil să suport scrâşnetul tramvaielor; îmi amintea de exploziile grenadelor. Acum mă chinuieşte gândul că cineva ar putea să apese din greşeală un buton şi... Cu toate acestea, am convingerea că oamenii vor reuşi să găsească drumul spre semenii lor".

Moştenire de război: braţe dezarmate

Germanul Hermann Peschel a supravieţuit războiului, dar cu un preţ: o explozie i-a retezat în totalitate braţul stâng, iar braţul drept i se termina la cot. A trecut printr-o perioadă de agonie, până i s-au vindecat rănile.

 Hermann Peschel (dreapta), jucând cărţi cu un camarad de front şi coleg de suferinţă


Într-un centru special pentru reabilitarea invalizilor de război, numit Şcoala pentru oameni fără braţe, i-a fost montat un ham special. Prin mişcarea umărului stâng, aparatul îi manevra braţul drept, de care i-a fost ataşată o proteză artificială.

Exersând scrisul, cu ajutorul unei proteze speciale care ţinea peniţa


Fotografiile îl prezintă jucând cărţi, scriind familiei o scrisoare şi, la vremea senectuţii, alături de doamna Peschel. Hermann a lăsat în urma sa şi memorii despre război.

Hermann, alături de soţie, a îmbătrânit  cu rănile fizice şi psihice


Paşte fericit, Helene, fără mine!

„Cu toată fericirea mea, îţi transmit că de Paşte voi fi departe, dar următorul Festival al primăverii nu va veni fără ca noi doi să fim din nou unul lângă celălalt." Aşa îi scria Reinhold Sieglerschmidt (foto), soldat în armata germană şi dislocat pe frontul de Est, soţiei sale, Helene Wiszwianski. Era 1916, 20 aprilie. Reinhold se afla lângă Daugavpils, Letonia, şi i-a trimis lui Helene o fotografie cu el şi câteva gânduri de încurajare.



Doi ani mai târziu a murit pe frontul de Vest. Reinhold şi Helene aveau trei copii. A lăsat în urma sa, prin grija nepoţilor, peste 1.000 de imagini şi documente despre aventura sa scurtă de pe front.

Trei tineri soldaţi germani stau sub bradul de Crăciun într-o cazarmă improvizată din Munţii Vosgi, din estul Franţei



Omorât de birocraţie

Galezul William Robert Jones (primul din dreapta) este unul dintre marii dispăruţi din timpul războiului. Născut pe 2 ianuarie 1887, Will a crescut într-un peisaj sălbatic, între oameni aspri, de caracter, în valea Rhondda, cunoscută pentru exploatările de cărbune. A fost şi el miner, dar i-a plăcut şi muzica. S-a înrolat în 1916 ca felcer.


Ofensiva Germaniei lăsase Antanta fără vlagă, aşa că a fost trimis în Regimentul Reginei. A fost dat dispărut la 22 martie 1918, la vârsta de 31 de ani. La mulţi ani după încheierea războiului, s-a descoperit că, proaspăt sosit în Regimentul Reginei, cineva a omis să-i facă foile de transfer, pierzându-i-se astfel urma. Oficial, n-a murit, iar o comisie caută şi astăzi să-l repună în drepturi.

Jim-Jim fără frică

Sora lui mai mică Edna îi spunea Jim-Jim, iar la 16 ani, britanicul James Ryan era prea înalt pentru vârsta lui şi aşa a reuşit să-i păcălească pe ofiţerii din centrul de recrutare că îndeplineşte toate condiţiile pentru a merge la război. S-a oferit voluntar şi a mers pe front ca artilerist.

A fost mobilizat pe 4 august 1914 şi a participat la lupte în Egipt (Cairo, Kantarah, Port Said), în Albania, în Turcia (Dardanele). După o permisie pe care şi-a petrecut-o acasă, s-a reîntors să lupte în Franţa şi Belgia. Într-o scrisoare către cei dragi spunea: „Nu există glonţ cu numele meu pe el".

Presimţirea sa s-a dovedit adevărată, căci James Ryan a murit intoxicat cu gaze de luptă la 30 septembrie 1917. Piatra sa funerară se află în Cimitirul Mendingham, din Poperinge, Belgia.

Jim-Jim a minţit că are 18 ani ca să meargă voluntar în război, el fiind de fapt cu doi ani mai tânăr



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: