Leonard Velcescu, doctor în istoria artei la Sorbona: „Dacii au avut un loc privilegiat în arta romană şi în inima Romei“

Leonard Velcescu, doctor în istoria artei la Sorbona: „Dacii
au avut un loc privilegiat în arta romană şi în inima Romei“

Profesorul Leonard Velcescu este un eminent cercetător FOTO: arhiva personală

Profesorul Leonard Velcescu spune că reprezentările statuare ale dacilor din Forul lui Traian sunt o adevărată excepţie şi pot simboliza un respect profund al împăratului roman faţă de adversarii din estul Europei.

Doctor în istoria artei la Sorbona, cu o lucrare despre statuile de daci din perioada romană, Leonard Velcescu (60 de ani) a analizat şi inventariat numeroase statui de daci aflate în muzee de pe tot globul. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, cercetătorul explică de ce în unul dintre cele mai importante edificii ridicate în perioada de glorie a Imperiului Roman există aproape o sută de statui de daci şi de ce faptul că sunt realizate din porfir roşu-vişiniu le face atât de speciale. Tot el mai vorbeşte şi despre cum aceste statui ale strămoşilor geto-daci au fost o sursă de inspiraţie pentru marii artişti renascentişti, dar şi care a fost parcursul realizării mulajelor Columnei lui Traian, expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Ideea de a studia din punct de vedere iconografic reprezentările de daci din arta sculpturală a Antichitătii a început să se contureze în timpul primilor ani de studenţie, la Sorbona. În bibliografia pentru examene, într-una din cărţi, Leonard Velcescu a dat peste statuile de daci păstrate la Muzeul Luvru.

Teza de doctorat, dedicată statuilor de daci, a susţinut-o în anul 2000 la École Pratique des Hautes Études – Sorbonne. Acest studiu a permis, pentru prima oară, să fie făcute cunoscute şi puse în valoare aceste reprezentări statuare de daci. A fost o lucrare documentată. Însă a fost doar începutul. Profesorul Leonard Velcescu a continuat cu articole şi trei cărţi dedicate acestei teme foarte interesante.

Născut în 1961 la Piteşti, Leonard Velcescu a absolvit în 1980 Liceul de Artă din Piteşti, emigrând în Franţa alături de mama sa, Cornelia Velcescu, o apreciată sculptoriţă şi pictoriţă. Şi-a luat licenţa la Universitatea Sorbona-Paris IV în 1991, în 1993 obţinând şi masterul la aceeaşi prestigioasă universitate.

În anul 2012, lui Leonard Velcescu i s-a acordat premiul Eudoxiu Hurmuzachi al Academiei Române, pentru volumul „Les Daces dans la sculpture romaine. Etude d’iconographie antique”. 

„Weekend Adevărul“: De unde a pornit pasiunea dumneavoastră pentru statuile de daci?

Leonard Velcescu: Am aflat de existenţa acestor statui monumentale de daci prin anii 1992-1994, în perioada când eram student la Paris, la Istoria Artei şi Arheologie, în cadrul Facultăţii Sorbona (Paris IV). Nu ştiam deloc de existenţa acestor opere sculpturale romane, realizate în perioada domniei lui Traian (98-117 d.Hr.); şi de aici a început interesul meu pentru studierea ansamblului de sculpturi de daci, realizate pentru împodobirea Forului lui Traian, la Roma.

Cum sunt văzuţi dacii de către profesorii de la Sorbona?

Profesorii acestor instituţii prestigioase de învăţământ pariziene au apreciat şi au susţinut subiectul acesta despre reprezentările statuare de daci şi importanţa lor istorică, iconografică, simbolistică şi culturală, ce au făcut parte din complexul arhitectural al celui mai prestigios şi mai măreţ for roman realizat de Apolodor, cel mai de seamă arhitect al Imperiului Roman. Despre toate aceste statui monumentale, oamenii de cultură italieni se exprimă foarte frumos, spunându-le „dacii noştri“ („I nostri Daci“). 

100 de daci în mijlocul Romei

Câte statui de daci aţi contorizat până acum?

Forul lui Traian a fost cel mai mare şi cel mai maiestuos dintre toate forurile construite în tot Imperiul Roman, având dimensiunile aproximative de 300 de metri lungime şi 185 de metri lăţime. Imaginea dacilor este aici reprezentată într-o atitudine demnă şi de mare respect. Numărul aproximativ al acestor statui de daci ce au făcut parte din Forul lui Traian este estimat între 85 şi 100. Aceste reprezentări statuare au fost puse în partea superioară a porticurilor curţii interioare a acestui for, în jurul pieţei Forului lui Traian, precum şi pentru faţada de la Basilica Ulpia. Cele mai înalte dintre ele ajung până la trei metri înălţime.

Statuie de dac la Muzeul Vatican FOTO: arhiva personală Leonard Velcescu

 

De ce atâtea statui de daci chiar în centrul Romei?

Acest fapt este unic şi foarte interesant, dar în acelaşi timp şi foarte enigmatic. Este destul de dificil pentru noi, în ziua de azi, să înţelegem anumite lucruri excepţionale petrecute acum 1.900 de ani şi mai ales când mărturiile scrise din acea perioadă nu mai există. Este greu de explicat ce i-a determinat pe romani, pe împăratul Traian, să realizeze toate aceste reprezentări monumentale de daci şi mai ales această serie de statui din acest material imperial, porfirul roşu din Egipt, care era considerat un material extrem de preţios ‒ monopol imperial –, şi să le plaseze în inima Romei, în locul cel mai de preţ al lumii romane. Niciodată în Antichitate nu au fost sculptate atâtea statui monumentale ale altor popoare barbare. 

Respectul pentru adversar

Aţi susţinut în teza de doctorat de la Sorbona că cei care au fost modele pentru statui nu au fost prizonieri daci, cum se susţine greşit, în mod constant. Cum aţi ajuns la această concluzie foarte interesantă?

De când au fost semnalate primele statui de barbari (daci) în secolul al XVI-lea, diverşi autori s-au grăbit să afirme, din cauza poziţiei mâinilor împreunate ale acestor sculpturi, că ele reprezintă prizonieri în urma războiului lui Traian cu dacii. În zilele noastre, arheologi si istorici de artă au adoptat acelaşi raţionament ca predecesorii lor. Etichete precum „prizonier barbar, barbar captiv, prinţ barbar prizonier, prizonier dac, captiv dac, dac supus“ pot fi adeseori întâlnite în diferite muzee şi colecţii private care adăpostesc astfel de statui. Ca datare, majoritatea specialiştilor au afirmat că aceste sculpturi de daci au fost realizate în timpul domniei împăratului Traian, după terminarea războiului dacic (106 d.Hr.). Dacă le observăm cu atenţie, se poate remarca faptul că nu au mâinile legate, cum s-a crezut până în prezent: nu se văd reprezentate legături ataşate mâinilor, iar romanii aveau de altminteri obiceiul de a-şi ţine prizonierii cu mâinile legate la spate: soldatul roman purta întotdeauna un lanţ prevăzut cu câte o cătuşă la fiecare extremitate. Când el făcea un prizonier, folosea una dintre cătuşe pentru a-i fixa mâinile la spate, iar cealaltă şi-o petrecea de braţul stâng: grupul astfel format se numea alligati. Seria statuilor de daci realizată din porfir roşu-vişiniu pentru „galeria de porfir“ din Forul lui Traian confirmă şi mai mult faptul că dacii nu au fost reprezentaţi ca prizonieri. Acest material era considerat în lumea romană piatră regală şi era întrebuinţat pentru a reprezenta puterea imperială romană – cu toate acestea, dacii au fost sculptaţi în acest material. Barbarii nu au fost niciodată reprezentaţi în arta oficială romană în porfir roşu regal, cu exceptia geto-dacilor, un fapt cu totul aparte. Fără acordul împăratului Traian, nu ar fi fost posibil ca imaginea lor să fie redată astfel.

O statuie de dac la Muzeul Luvru din Paris FOTO: arhiva personală Leonard Velcescu

 

De unde acest respect impresionant al romanilor pentru daci? De ce au avut romanii o cu totul altă atitudine pentru daci faţă de celelalte popoare cucerite?

Din punct de vedere social, politic şi artistic se pot sublinia anumite aspecte puse în evidenţă în Forul lui Traian. Se poate afirma că, mai mult decât galii, germanii, parţii sau alţi barbari, dacii au avut un loc privilegiat în arta romană şi în inima Romei. Poporul dac a fost, putem spune, glorificat într-o manieră fără precedent de către romani, în aşa fel încât se dă impresia unei simpatii sau a unei admiraţii. Mai multe argumente au fost invocate pentru susţinerea acestei afirmaţii: respectul, chiar admiraţia resimţite de Traian pentru războinicii daci, fapt atestat şi de numărul important de soldaţi auxiliari daci în armata romană, precum şi aurul dacilor, luat ca pradă de război, aur care a contribuit, în mod esenţial, la redresarea economică a Imperiului Roman. Se poate deci considera că împăratul Traian a dedicat acest monument important şi dacilor. 

Statuile de daci, în marile muzee ale lumii

În câte ţări pot fi văzute statui de daci?

Se găsesc expuse în cele mai mari muzee din lume şi colecţii private, cum ar fi: Muzeul Forului lui Traian, Roma – în Mercati di Traiano, Muzeul Luvru, Muzeul Vaticanului, în colecţia prinţului Torlonia (Roma), Muzeul Palatino (Roma), Muzeul Thermelor (Roma), în colecţia familiei nobiliare Ludovisi (Roma – la Casino dell'Aurora Ludovisi), Muzeul Palatului Pitti (Florenţa), în muzeul în aer liber ‒ parcul Giardino di Boboli (Florenţa), Muzeul dell'Opera di Santa Maria del Fiore (tot la Florenţa), Muzeul Naţional din Napoli, la British Museum (Londra), Muzeul Prado (Madrid), în Statele Unite ale Americii (la Boston ‒ Museum of Fine Arts), la Ierusalim – Israel Museum, la Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg, la Muzeul danez din Copenhaga – Ny Carlsberg Glyptotek, la Berlin – la Neues Museum. 

În 2020 a fost amplasată pe Bulevardul Dacia, între Piaţa Romană şi Calea Victoriei, prima statuie a unui dac, o replică a uneia dintre sculpturile originale realizate de artiştii antici romani pentru a împodobi Forul lui Traian. Care este povestea acestei statui?

Asociaţia Identitate Culturală Contemporană a lansat un proiect în 2016 pentru realizarea şi amplasarea în Bucureşti a unei replici după o statuie antică de nobil dac (pileat) aflată în Florenţa (Giardino di Boboli), având o dublă conotaţie: identitară şi culturală. Pe de o parte, este vorba despre un monument dedicat unui capitol important al istoriei spaţiului cultural românesc. Istoria veche a României nu trebuie exploatată, nici răstălmăcită, dar nu trebuie nici dusă în derizoriu şi nici ignorată. Pe de altă parte, este vorba de o importantă semnificaţie culturală în strânsă legătură cu profunda identitate europeană a spaţiului cultural românesc. Pentru realizarea replicii statuii, AICC a contactat Galleria Pietro Bazzanti & Figlio din Florenţa, fondată în 1822. Prestigiul şi calitatea execuţiei operelor de artă, atât originale cât şi replici, şi îndeplinirea criteriilor de selecţie fac firească colaborarea cu această instituţie. Statuia antică de nobil dac din Giardino di Boboli, Florenţa, străjuieşte intrarea în parc, lângă o altă statuie monumentală de dac. Este realizată din porfir antic roşu-vişiniu din Egipt, pentru corp, iar capul şi mâinile sunt din marmură albă de Carrara. Înălţimea ei este de 2,30 metri (fără soclu). În anul 1584, sculptura apărea în colecţia cardinalului Andrea della Valle, pentru ca ulterior să fie vândută cardinalului Fernando di Medici. În 1788 a fost adusă la Florenţa de contele Waldelli, unde se păstrează, din anul 1810, în Giardino di Boboli, parcul Palatului Pitti, ultima reşedinţă a celebrei familii Medicis. Această operă de artă poate fi datată spre sfârşitul domniei lui Traian.

Leonard Velcescu alături de copia statuii de dac de la Bucureşti FOTO: arhiva personală

 

S-a vehiculat informaţia conform căreia statuia l-ar reprezenta chiar pe Decebal...

În urma cercetărilor aprofundate, este posibil ca această reprezentare de nobil dac, pe baza importanţei acordate şi a similitudinilor trăsăturilor capului din marmură cu cele ale bustului lui Decebal păstrat la Muzeul Vaticanului (sala Braccio Nuovo) şi în unele portrete ale regelui Decebal, reprezentate în scenele Columnei lui Traian, să fie însuşi regele dac. Opera este un exemplu splendid de artă romană. Este pentru prima oară când a fost realizat un astfel de proiect pentru România. Această sculptură a fost donată statului român. 

Legătura cu strămoşii

Printre planurile dumneavoastră se numără şi reluarea proiectului lui Mihail Kogălniceanu şi Alexandru Odobescu, pentru înălţarea la Bucureşti a unei copii în mărime naturală a Columnei lui Traian de la Roma. Iar în Capitală chiar au fost aduse mulaje ale celebrei opere de artă. Cum au apărut la Bucureşti mulajele Columnei lui Traian?

Columna lui Traian a interesat din punct de vedere artistic nu numai Occidentul, dar şi societatea românească. Ideea şi originea proiectelor de a avea o copie integrală a preţiosului monument şi pe tărâm autohton datează încă din secolul al XIX-lea. Prima propunere de reconstituire a Columnei Traiane la Bucureşti îi aparţine lui Mihail Kogălniceanu. În 1867, în presa vremii se face propagandă pentru obţinerea de fonduri în vederea realizării unei copii după „acel nemuritor document al istoriei noastre“. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pictorul bănăţean Nicolae Popescu pledează, de la Roma, în corespondenţa sa cu Iosif Vulcan, pentru o copie a Columnei. El a întreprins copierea basoreliefurilor de pe Columna lui Traian pentru a fi litografiate şi răspândite în popor.

La rândul său, Alexandru Odobescu spunea la cursurile sale de arheologie: „De pe tiparele făcute din ordinul împăratului Napoleon al III-lea am putea, cu neînsemnate sacrificii, să căpătăm o reproducere în bronz a întregii Columne Traiane, care s-ar înălţa cu fală, chiar în faţa acestui edificiu (n.r. – Universitatea)“. În anii 1934-1939, un merit determinant l-a avut arheologul Emil Panaitescu, istoric, profesor de istorie antică la Universitatea din Cluj, pe atunci directorul Şcolii Române din Roma, care a adresat o serie de memorii Academiei şi ministerelor române, obţinând, în 1939, ca statul român să comande copia Columnei Traiane unor meşteri de la Vatican, sub conducerea lui Francesco Mercatalli. Lucrările mulajelor s-au efectuat în timp de război, fusul coloanei a fost terminat în 1940, iar soclul, în 1943. Copia Columnei a costat statul român suma de 4 milioane de lei şi a fost achitată integral. Realizarea mulajelor a fost supravegheată de Emil Panaitescu, iar calitatea lor a fost verificată de o comisie reprezentată de Guido Galli, directorul tehnic al muzeelor pontificale, Italo Gismondi, arhelog şi arhitect, Giuseppe Lugli, arheolog, Virgil Vătăşianu, istoric de artă, şi Emil Panaitescu, arheolog. Produsul final a ajuns în România abia în 1967, întârzierea fiind cauzată de război. Reproducerea Columnei este de foarte bună calitate, materialul care a fost întrebuinţat, ciment alb armat amestecat cu praf de marmură, se apropie ca aspect de cel original, iar soclul imită perfect originalul, respectând proporţiile monumentului. Toate metopele sunt expuse la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti într-o vastă sală.

Vă mai recomandăm şi:

FOTO VIDEO Cum arătau dacii. Dezbatere Historia pornind de la statuile care îi înfăţişează

LIVE, Dezbatere „Historia”, ora 14.00: Enigma statuilor de daci din muzeele Europei

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările