Gala Premiilor revistei „Observator cultural“. Cine sunt nominalizaţii

Gala Premiilor revistei „Observator cultural“. Cine sunt nominalizaţii

Gala Premiilor Observator Cultural va avea loc la Teatrul Odeon

Marţi, 9 aprilie, la Teatrul Odeon, de la ora 19.00, va avea loc cea de-a XIII-a ediţie a Galei Premiilor Observator cultural, în cadrul căreia se vor premia cele mai bune cărţi din anulprecedent la categoriile Proză, Poezie, Debut, Memorialistică, Eseu/Publicistică şiCritică/istorie/teorie literară.

Ştiri pe aceeaşi temă

 „Conştienţi că vitalitatea unei culturi depinde în mare măsură de capacitatea celor implicaţi de a lansa şi de a promova dezbateri consistente, precum şi de disponibilitatea de a-şi recunoaşte şi susţine valorile, ne-am propus să contribuim şi în acest fel la configurarea axiologică a peisajului cultural autohton.“(Carmen Muşat, redactor-şef)
 
Ca şi la precedentele ediţii, revista Observator cultural va acorda Premiul Opera Omnia „Gheorghe Crăciun“ unui scriitor al cărui nume va fi anunţat în seara Galei. De asemenea, pe lângă Premiul Observator Lyceum (aflat la a patra ediţie), acordat pentru proză de către un juriu
alcătuit din liceeni proveniţi de la Colegiile „I.L. Caragiale“, „George Coşbuc“, „Iulia Hasdeu“, „Gheorghe Lazăr“, „Mihai Viteazul“, „Sf. Sava“, „Gheorghe Şincai“, „Tudor Vianu“, noutatea acestei ediţii constă în introducerea Premiului Observator Universitas, care se va acorda unui
volum de poezie (dintre cele aflate pe lista de nominalizări), de către un juriu alcătuit din studenţi de la Facultăţile de Litere din Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” (Cluj-Napoca), Universitatea „Al. I. Cuza” (Iaşi) şi Universitatea „Lucian Blaga” (Sibiu).
 
În cadrul Galei, vor fi omagiaţi traducătorii Angela Hondru (pentru traduceri din limba japoneză)
şi Doru Mareş (pentru traduceri din limba franceză).
 
Premiul Special al revistei se acordă, anul acesta, cărţii Care dintre noi, realizată de Chris
Simion-Mercurian şi Cătălina Flămînzeanu.
 
În cadrul Galei va cînta, la harpă, Daria Cristiana Văcăroiu (15 ani, elevă în clasa a IX-a, la
Liceul de muzică „George Enescu“, Bucureşti şi la Mozarteum Pre-College University, Salzburg,
Austria, profesor Katharina Teufel Lieli). Intrarea la Gala Observator cultural este liberă.
 

Nominalizări 

 
Memoralistică
 
Mircea Cărtărescu, Un om care scrie. Jurnal 2011-2017, Humanitas
Sanda Golopenţia, Bulevardele vieţii, Spandugino
Marius Oprea, Rola 800. Omul care a umilit Securitatea, Corint
Stelian Tănase, Conversaţii cu Regele Mihai, Corint
Ion Vianu, Între violenţă şi compasiune. Amintirile unui psihiatru, Polirom
 
Eseu/publicistică
 
Ştefan Afloroaei, Fabula existenţială, Polirom
Christian Ferencz-Flatz, Filmul ca situaţie socială. Eseuri fenomenologice, Tact
Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor. De ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?, Polirom
Cătălin Ghiţă, Coliba din mijlocul palatului. Frica şi marile idei, Cartea Românească
Vintilă Mihăilescu, Etnogeneză şi ţuică, Polirom
Stejărel Olaru, Agentul nostru Victor, Polirom
Ioana Pârvulescu, Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii şi personajele lor, Humanitas
 
Critică/istorie literară/teorie literară
 
Paul Cernat, Vase comunicante. (Inter)feţe ale avangardei româneşti interbelice, Polirom
Dan Gulea, Nouă tipuri de lectură. Cu o excursie în critica (şi teoria) literară, Cartea
Românească
Gheorghe Lăzărescu, Caragiale, o lume într-o operă, Herg Benet
Ion Pop, Poezia românească neomodernistă, Şcoala Ardeleană
Anamaria Selu, Spectacular şi carnavalesc. Guy Debord – o viziune a frumuseţii subversive,
Limes
 
Poezie
 
Ana Blandiana, Variaţiuni pe o temă dată, Humanitas
Romulus Bucur, Odeletă societăţii de consum, Tracus Arte
Ruxandra Cesereanu, Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţară.
Un manifest, Paralela 45
Robert Gabriel Elekes, o dronă care să mă vrea în sfîrşit doar pe mine,
Casa de editură Max Blecher
V. Leac, Monoideal, Nemira
Mihai Ignat, Frigul (o elegie), Nemira
Cosmin Perţa, Cîntec de leagăn pentru generaţia mea, Paralela 45
 
Debut
 
Iulian Bocai, Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu (proză), Polirom
Albert Denn, Îmi pipăi cu frică tălpile (poezie), CDPL
Irina-Roxana Georgescu, Noţiuni elementare (poezie), Cartea Românească
Marieva Ionescu, Spre partea cealaltă. Proza lui Gellu Naum (critică), Tracus Arte
Emanuela Iurkin, Cîinele de bronz (proză), Cartier
Raluca Nagy, Un cal într-o mare de lebede (proză), Nemira
Ioana Vintilă, Păsări în furtuna de nisip (poezie), Casa de editură Max Blecher
 
 
Proză
 
Gabriela Adameşteanu, Fontana di Trevi, Polirom
Cristina Andrei, Matriarhat, Nemira
Florina Ilis, Cartea numerilor, Polirom
Dan Lungu, Pîlpîiri, Polirom
Andreea Răsuceanu, O formă de viaţă necunoscută, Humanitas.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările