Spiritu-i cordial-polemic şi sarcasmul proverbial nu s-ar fi putut uşor resemna să facă parte dintr-o ceremonie care l-ar fi ţinut captiv şi în care preotul ortodox a ţinut să-i menţioneze „neconvenţionalismul” artistic şi personal.

Neconvenţional? Sorin era un bun şi blând eretic de-a dreptul, transgresor cultural al religiozităţii bigote şi sexualităţii obligatoriu-reproductive devenite canonice în România în care a ales să creeze după copilăria şi adolescenţa trăite în Banatul sârbesc. Era adorat tocmai pentru demersurile lui de re-fermecare a artei încărcate politic, în răspăr cu ofensiva homofobiei şi misoginismului investite cu valoare estetică şi socială.  

L-am cunoscut pasager, salutându-l la unul dintre primele Marşuri ale Diversităţii din Bucureşti (trebuie că era 2005 ori 2006), în care recuzita atacatorilor era formată din icoane, urlete viscerale, înjurături tradiţionale de mamă şi ploaie de varii obiecte contondente. Dumnealui avea curaj! I-am salutat apoi decizia de a articula un grup de iniţiativă civică şi comunitară numit LGBTeam. Recent, ne-am conversat pentru a decide care dintre instalaţiile lui (ce nu fuseseră încă aruncate la tomberon, rând pe rând) ar fi putut deveni parte din Muzeul Culturii Queer pe care îl pun pe picioare. Urma să îl vizitez la finele verii cu speranţa ca vom tăifăsui îndelung.

Nu îmi rămâne acum decât să invoc, celor cei care nu-i cunosc opera artistică, sumare fragmente de memorie. A distribuit expoziţional, în Timişoara şi Bucureşti, pilule anti-homofobie, ca antidot eficace pentru vindecarea de violenţa crâncenă a textelor sodomit-biblice: violenţa bărbaţilor din oraşul Sodoma împotriva câtorva străini ce le trezesc suspiciuni; violenţa tatălui împotriva propriilor fiice (ambele propuse pentru a fi destinate unui viol colectiv); violenţa divină împotriva unei întregi cetăţi care se îndepărtase de la regulile acceptării şi incluziunii străinilor. A transformat DEX-ul şi Noul Cod Civil în fetişuri sumbre ale homofobiei travestite în valori tradiţionale, în artefacte ale intoleranţei cucernice. Nu era deloc îngăduitor nici cu propria-i comunitate LGBT, prea adesea camuflata în spatele unor identităţi private: timpul şi activismul lui aveau un cu totul alt ritm.

Îl puteţi descoperi pe Sorin Oncu, pe îndelete, în acest interviu oferit curatoarei şi prietenei Valentina Iancu, apărut în octombrie 2014 în Gazeta de Artă Politica:

„Am participat cu lucrări colective care abordează identitatea queer dintr-o perspectivă activistă la Festivalul Utopii Contemporane şi am expus la UNA Galeria din Bucureşti şi Galeria Mansarda din Timişoara. Totuşi, proiectele pe care le consider eu semnificative sunt cele care au rezultat în urma unei critici inclusiv asupra comunităţii LGBT. Proiectul Ah / HwTL (Antihomophobic - Halfway Through Legalization), expus în 2013, în cadrul expoziţiei Inside Insights la Aiurart în Bucureşti, (…) critică atât autorităţile pentru discriminarea săvârşită, dar şi pe discriminatul anonim care râvneşte fără angajare după drepturi egale. Hibridul între Sfânta Masă şi masa de birou a Serviciului de Stare Civilă reflectă legătura dintre religios şi politic specific etosului românesc. Chiar dacă “sodomia“ la care face referire dreapta creştină, este legată strict de intimitate şi spaţiul privat, homosexualitatea nu ţine doar de spaţiul privat, ci este legată şi de existenţa publică, de coming-out, de asumarea şi acceptarea publică a homosexualităţii, de egalitatea dintre majoritate şi minoritate, şi de revendicarea anumitor drepturi. Legile care împiedică obţinerea unui statut egal sunt întocmite cu scopul de a nu recunoaşte existenţa persoanelor LGBT în societate şi (…) în spaţiul privat.

V.I. Reiei problematica dreptului la căsătorie şi în proiectul „Drepturi Fragile”, inaugurat săptămâna trecută în cadrul proiectului SPAM în Parcul Carol. Văd cele două proiecte conectate. Cum construieşti naraţiunea politică în această lucrare?

S.O. Drepturi Fragile a fost o idee care s-a născut din preocupările faţă de referendumul din Croaţia, în care majoritatea catolică a hotărât, în 2013, cum va fi definită căsătoria şi acceptată de autorităţi, sugerând că drepturile sunt acordate minorităţii de către majoritate şi tot de această majoritate pot fi confiscate. Dacă referendumul are această putere de a stabili cine are dreptul la legalizarea relaţiei, dacă prin referendum se poate hotărî care sunt drepturile omului şi cui îi sunt acordate, atunci referendumul poate fi definit ca o tiranie a majorităţii asupra minorităţii, foarte (departe de pluralismul democraţiei. Pe mine mă îngrijorează această incertitudine în ceea ce priveşte un drept obţinut şi tind să cred că orice drept al individului nu este acordat de majoritate şi nici nu este cerut majorităţii. Dreptul la căsătorie pentru cuplurile gay (…) ar trebui să existe sub forma unui drept al individului major de a întreprinde legal o relaţie cu alţi indivizi majori de comun acord, iar autorităţile nu au funcţia de a stabili dacă această legătură este morală mai mult decât o are în cazul unui cuplu heterosexual, ci au rolul de a administra acel contract civil. De aici şi denumirea Drepturi Fragile, care sugerează că fragilitatea unor drepturi acordate, care pot fi revocate de majoritate, ne situează într-o democraţie a masei şi nu a dreptului individului.”