universitati - ultimele știri
Numărul studenților din țara noastră a scăzut semnificativ în ultimii ani, ceea ce determină o competiție acerbă între universități pentru atragerea acestora. Astfel, tot mai multe universități oferă meditații gratuite elevilor de liceu ca să nu rămână cu sălile goale.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti ocupă primele trei locuri în Metarankingul Naţional pe anul 2023 al instituţiilor de învăţământ superior care a fost publicat miercuri de Ministerul Educaţiei.
Camera Reprezentanţilor a Congresului american a votat miercuri în favoarea extinderii definiţiei antisemitismului folosită de Ministerul Educaţiei, măsură propusă ca răspuns la manifestaţiile pro-palestiniene care perturbă campusurile din întreaga ţară
Reprezentanţii universităţilor din 12 ţări vor prezenta elevilor de liceu şi studenţilor programele de licenţă, masterat şi facilităţile la care pot avea acces (burse, surse de finanţare, oportunităţi de angajare, consiliere educaţională şi vocaţională) pe 30 septembrie şi 1 octombrie.
Expertul în educație Mihai Maci demontează piesă cu piesă mecanismul care ține universitățile românești în afara topurilor internaționale și propune soluții de schimbare a situației.
Vestea ieșirii singurei universități naționale care mai figura în Top 1.000 Academic Ranking of World Universities (ARWU), nu i-a luat prin surprindere pe experții în educație din România care au atras atenția de nenumărate ori asupra calității slabe a educației.
Mulți tineri români au aplicat pentru studii la universități din străinătate, fără ca ei sau părinții lor să știe care sunt costurile reale de studii sau cele de întreținere.
Taxele la facultățile private din București pentru anul universitar 2023 - 2024 au intrat în atenția zecilor de mii de tineri din România, care se pregătesc pentru o nouă serie de examene. Viitorii studenți iau în calcul atât facultățile de stat cât și cele private.
Peste 180 de ONG-uri solicită universităţilor din România asumarea unor măsuri de prevenire şi combatere a hărţuirii sexuale în mediul universitar, fiind cel mai mare protest în acest sens din țară.
O prevedere prin care universitățile ar putea majora taxele de școlarizare în timpul ciclului de studii cu maximum rata inflației ar urma să fie introdusă în Legea Educației, potrivit reprezentanților studenților, după discuții cu Ministerul Educației.
Dreptul, Medicina, Limba și Literatura, dar și o serie de studii economice sunt domeniile universitare care atrag cei mai mulți studenți, în detrimentul facultăților tehnice, potrivit unui raport al Ministerului Educației.
O tânără studentă a făcut publică o înregistrare în care un asistent universitar o întreabă detalii intime despre colegele ei. Iar acesta este unul dintre multe cazuri de hărțuire din universități.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești a publicat o analiză care are la bază răspunsurile oficiale primite de la 52 de universități cu privire la cazurile de hărțuire sexuală.
Consorțiul Universitaria, alcătuit din nouă mari universități din România, a cerut ministrului Educației, Ligia Deca, să țină cont de opinia sa în proiectul noii legi a învățământului superior. Semnele de întrebare cu privire la plagiate rămân însă.
Peste 45 de universităţi internaţionale îşi vor prezenta programele de licenţă, masterat şi doctorat în cadrul The International University Fair. Dintre acestea, peste 15 universităţi şi instituţii educaţionale sunt din Marea Britanie şi Olanda.
Activităţile online sincron de predare-învăţare în universităţi vor avea ponderi maxime, cuprinse între 50 şi 65%, în funcţie de ciclul de studii, a stabilit Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
Cele mai mari universităţi tehnice din România trag un semnal de alarmă: în ultimii 30 de ani au părăsit ţara 200.000 de ingineri, iar curând criza de resurse umane va pune în pericol dezvoltarea ţării. De aceea, elevii de gimnaziu sunt încurajaţi să...
Agenţia de asigurare a calităţii în învăţământul superior (ARACIS) a publicat standardele pentru predarea online în universităţi, dar şi ponderile pentru online în fiecare domeniu şi pentru fiecare tip de activitate didactică. Astfel activităţile onl...
Uniunea Studenţilor din România susţine că unele dintre reformele propuse de viitoarea legislaţie în domeniul educaţiei, sunt de fapt „acţiuni sau modificări nefezabile”.
Înfiinţarea şi finanţarea de la bugetul de stat a Programului Naţional de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU), implicarea cadrelor didactice în activităţi destinate reducerii fenomenului de abandon, instituirea programului „A doua şansă” la ni...
Universităţile din România s-au împărţit în două tabere în ceea ce priveşte propunerile pentru modificarea Legii Educaţiei, iar asta l-a determinat pe ministrul Cîmpeanu să promită că va schimba o serie de articole din proiectele de acte normative. Î...
Trei tineri români au absolvit în acest an celebre universităţi din SUA, printre ei fiind şi Alexandru Savin, proaspăt pilot şcolit la US Air Force Military Academy Colorado Spring
Premierul Nicolae Ciucă a discutat, luni la Palatul Victoria, cu reprezentanţii consorţiilor universitare despre reforma structurală a mediului universitar prin proiectele Legilor Educaţiei, a informat Guvernul. Potrivit Executivulu, dezbaterile s-au...
Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, a declarat joi că România este singura ţară din Uniunea Europeană în care universităţile nu pot acorda titlul de doctor şi "continuă să se raporteze la un sistem introdus în 1948 de co...
Reprezentanţii Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr susţin că a reduce reforma universităţilor aproape în exclusivitate la optimizări şi absorbţii reprezintă o abordare simplistă şi lipsită de viziune. Potrivit lor, argumentul principal invocat d...
Reforma învăţământului superior a împărţit rectorii universităţilor şi şefii institutelor de cercetare în două tabere. În timp ce unii spun că reforma va duce la modernizarea instituţiilor, alţii spun că miza este preluarea terenurilor de care dispun...
În loc să închidă universităţile, Ministerul Educaţiei din Republica Moldova ar trebui să elaboreze un plan de atragere a studenţilor străini şi să propună măsuri concrete pentru ca instituţiile de învăţământ superior din ţară să poată câştiga şi să ...
Deputaţii Partidului Socialiştii îl ameninţă pe ministrul Educaţiei şi Cercetării, Anatolie Topală, că, dacă acesta nu va asigura o consultare publică largă a reformei învăţământului superior, vor înainta moţiune simplă. Socialiştii au solicitat audi...
Reforma învăţământului superior, anunţată de guvernarea PAS, va duce la lichidarea unor universităţi importante din Republica Moldova şi la distrugerea institutelor de cercetare. O spune ex-ministrul Educaţiei, Corneliu Popovici. De cealaltă parte, r...
În urma comasării universităţilor, studenţii şi cadrele didactice din Republica Moldova vor beneficia de condiţii mai bune de studii, întrucât se va investi mai mult în modernizarea infrastructurii universitare, spune ministrul Educaţiei şi Cercetări...
Puterea nu este singura care vine cu o serie de acte normative cu impact bugetar major. Opoziţia din Parlament, în special USR, plusează în ceea ce priveşte promisiunile privind creşteri de salarii, indemnizaţii şi de finanţări suplimentare.
Consiliul Naţional al Rectorilor a adoptat o rezoluţie prin care cere ca universităţile să fie responsabile pentru titlurile de doctor pe care le acordă, şi nu Ministerul Educaţiei, ca până acum. De asemenea, este solicitată şi o lege separată a educ...
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la o întâlnire cu rectorii din reţeaua RO European Universities, că pentru învăţământul românesc, „adaptarea la piaţă este esenţială şi în mod cert investiţiile din zona de cercetare şi inovare sunt cele care pot a...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, le răspunde studenţilor nemulţumiţi că, după ce luni de zile au învăţat online, sunt acum nevoiţi să meargă fizic la şcoală şi se confruntă cu dificultăţi financiare în a-şi asigura cazarea în centrele universitar...
Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR) s-a reunit joi şi a decis că susţine trecerea activităţilor de predare-învăţare-evaluare în sistemul „faţă în faţă” odată cu încheierea stării de alertă. În acelaşi timp, cere Ministerului Educaţiei şi Parlame...
Klaus Iohannis a declarat, cu prilejul inaugurării construcţiei Casei Francofoniei, că mediul academic din România este pregătit să primească 10.000 de studenţi, fiind încrezător că aceştia vor fi integraţi rapid,
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, joi, că universităţile româneşti pot primi cadre didactice refugiate din Ucraina , iar acestea pot primi burse cuprinse între 330 de euro şi 590 de euro.
Primăria Buzău are în plan înfiinţarea unui campus universitar, măsură prin care urmăreşte să-i convingă pe tineri să rămână în oraş să studieze, dar şi să muncească după aceea, pentru a nu mai fi nevoie de atragerea forţei de muncă din exterior.
Două dintre universităţile ieşene au anunţat până în acest moment că vor asigura locuri de cazare şi hrană pentru refugiaţii din Ucraina.
Evenimentul va avea loc online, în intervalul 14-15 februarie 2022 şi va beneficia de prezenţa celor mai bine cotate universităţi la nivel global: Princeton University, Wharton University, London School of Business, London School of Economics, Sorbon...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a iniţiat un program de educaţie financiară prin intermediul căruia studenţii şi masteranzii din cele 24 de universităţi partenere ale Autorităţii, indiferent de disciplina de studiu, vor putea folosi în m...
Universităţi publice din Afganistan s-au redeschis miercuri, pentru prima dată după preluarea puterii de către talibani, în august. Până acum doar universităţile private au fost autorizate să se redeschidă din septembrie. Câteva studente au putut asi...
Universităţile publice din Afganistan vor fi redeschise în februarie, după ce au fost închise de talibani în august, a anunţat duminică ministrul interimar al învăţământului superior taliban, Shaikh Abdul Baqi Haqqani, notează Reuters.
Consiliul Naţional al Rectorilor solicită Guvernului şi Parlamentului modificarea legislaţiei, în sensul în care aceasta să prevadă că accesul în spaţiul universitar este posibil în baza certificatului verde digital privind vaccinarea anti-COVID. Exc...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că studenţii vaccinaţi anti-COVID vor avea prioritate la cazarea în cămine. Acesta a precizat că prevederea a fost solicitată de universităţi şi că va fi inclusă în ordinul comun al miniştrilor Educaţiei...
Cazarea în căminele studenţeşti ce aparţin de marile universităţi bucureştene se va face în condiţii de pandemie şi în acest an. Locurile puse la dispoziţie vor fi mai puţine, iar unele instituţii vor oferi prioritate la cazare tinerilor vaccinaţi an...
Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, povesteşte despre cursurile de corectitudine politică pe care trebuie să le urmeze profesorii de la o prestigioasă universitate din SUA. „Cei care vorbesc pe linia cursului sunt lăudaţi şi promovaţi, iar...
Valeriu Gheorghiţă a transmis astăzi, 7 septembrie, că pentru a limita riscul infectării cu SARS CoV-2 în unităţile de învăţământ, în perioada următoare se vor desfăşura acţiuni dedicate imunizării elevilor, studenţilor, a familiilor acestora şi a pe...
Valeriu Gheorghiţă a anunţat cum se va desfăşura campania de vaccinare în învăţământul preuniversitar şi universitar. Aceasta se va derula timp de 2 luni, în şcoli şi licee, de la data de 13 septembrie până pe 15 noiembrie şi în universităţi, de pe 1...
Din cauza măsurilor impuse de noua putere talibană, universităţile private din Kabul, Afganistan, au fost, luni, în mare parte pustii, fără a avea veşti de la studenţii lor. În Universitatea privată Ibn-e Sina din Kabul, care a avut o prezenţă mai bu...
Brexitul loveşte din plin şi universităţile din Regatul Unit în acest început de septembrie, cu o scădere masivă a numărului de înscrieri în rândul studenţilor proveniţi din ţări ale Uniunii Europene, transmite agenţia DPA.
Universităţile vor decide pe cont propriu cum se vor desfăşura cursurile de la 1 octombrie, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Acesta a precizat că, dacă va fi nevoie, ordinul de ministru va fi actualizat, însă până atunci vor avea loc co...
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, la Digi 24, că vor fi organizate cabinete pentru vaccinare în universităţi şi campusuri, dar vor exista şi echipe mobile în şcoli pentru vaccinarea elevilor, a personalului din învă...
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este singura universitate din ţară inclusă în prestigiosul clasament Shanghai (Academic Ranking of Word Universities/ARWU), dat publicităţii duminică, 15 august 2021, ocupând poziţia 800-900 la nivel i...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a cerut universităţilor – mai ales celor mari – ca în termen de un an să analizeze toate doctoratele pe care le-au acordat din 1990 şi până acum şi să-şi asume răspunderea prin semnătură
Proiectul „România Educată” a fost lansat în anul 2016 şi are mai multe obiective pe care trebuie să le atingă până în anul 2030.
Primele rezultate la examenul de bacalaureat 2021 se vor afişa luni, 5 iulie, iar săptămâna viitoare cei care vor să devină studenţi se vor înscrie la facultate. Majoritatea facultăţilor din principalele universităţi din ţară au admiterea pe baza med...
Cele cinci universităţi din România care fac parte din consorţiul Universitaria au transmis un comunicat prin care critică dur proiectul de lege adoptat de Guvern, prin care angajaţii pot munci până la 70 de ani. Reprezentanţii universităţile spun că...
Imobilul a fost deja pus la dispoziţia Universităţilor Bucureşti şi Al. I. Cuza, care vor deschide la Focşani mai multe linii de studii.