
Românul care a arbitrat peste 40.000 de meciuri de fotbal, record mondial. A emigrat în SUA din cauza persecuţiilor
Viorel Ciubuc este de profesie inginer chimist şi a fost premiat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal pentru întreaga activitate.
Viorel Ciubuc este de profesie inginer chimist şi a fost premiat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal pentru întreaga activitate.
Aleşi comunişti din regiunea Primore, în Extremul Orient rus, i-au cerut vineri, într-o reuniune a Legislativului local, oprirea ofensivei Rusiei în Ucraina, după care au fost privaţi de dreptul de a vota, de către conducerea formaţiunii, relatează AFP.
Indiferent de funcţiile pe care le-a ocupat de-a lungul timpului, despre Lucian Blaga un lucru este cert: nu îşi dorea nimic altceva decât să trăiască în lumea literelor. Pentru acest lucru, însă, el a fost nevoit să facă un pact cu diavolul, regele Carol al II-lea târându-l în lumea politicii, fapt pentru care avea să sufere până la moarte.
Lucian Blaga a avut de suferit toată viaţa din cauza regimurilor care s-au perindat la conducerea ţării după cel de-Al Doilea Război Mondial, fiind scos la marginea elitei române.
Deputaţii din Fracţiunea parlamentară a Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor au părăsit şedinţa Parlamentului. Aceştia s-au declarat nemulţumiţi de faptul că mai multe propuneri de-ale lor nu au fost introduse pe ordinea de zi, transmite IPN.
Deputaţii din Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor vor boicota şedinţa de joi a Parlamentului, invocând „acţiuni ilegale în raport cu preşedintele raionului Cahul, Marcel Cenuşă”. Despre aceasta a anunţat vicepreşedintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, într-un briefing de presă, transmite IPN
Cunoscutul istoric academician prigonit şi închis mai mulţi ani de comunişti a decis să-şi petreacă ultima parte a vieţii la Văratec, secularul aşezământ monahal din judeţul Neamţ, unde s-au retras şi alte personalităţi de marcă ale României
Secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, împreună cu Olga Cebotari, membru al Comitetului Executiv al PSRM şi Constantin Starîş, secretar executiv al Partidului Comuniştilor, au susţinut o conferinţă de presă comună în cadrul căreia au explicat conţinutul proiectului de lege propus de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor privind mecanismele de consolidare a statutului constituţional de neutralitate al Republicii Moldova.
Deputaţii din Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor insistă ca indexarea pensiilor să aibă loc de două ori pe an în contextul în care preţurile cresc galopant. De asemenea, comuniştii şi socialiştii propun ca Guvernul „să îngheţe” preţurile pentru o serie de produse alimentare. Concomitent, autorităţile trebuie să vină cu măsuri de susţinere pentru agenţii economici, transmite IPN.
Deputaţii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor vin cu un proiect de lege în Parlament care propune consolidarea mecanismelor de asigurare a neutralităţii permanente a Republicii Moldova, transmite IPN.
Muzeul Naţional Brătianu de la Vila Florica din Ştefăneşti-Argeş, a făcut publică diploma de licenţă a lui Constantin (Dinu) Brătianu, unul dintre cei mai apreciaţi oameni politici români.
De ani de zile, România e un rai al vînzărilor private de lucruri magice, de la documente la opere de artă, despre care cu toţii ar trebui să ne mirăm ce bunicuţă harnică le-a păstrat peste veacuri sau sub ce duşumele au stat ascunse, în ciuda legionarilor, a sovieticilor, a războaielor şi comunismului.
Realizate de sculptorul croat Ivan Mestrovic, o statuie şi un bust ale marelui om politic Ionel Brătianu au stat decenii întregi ascunse de comunişti. Statuia este acum pe Bulevardul Dacia din Capitală, iar bustul a fost dus la Vila Florica, de la Ştefăneşti.
Dorel Ciorbea, unul din participanţii la evenimentele din 21 Decembrie 1989, a povestit celor prezenţi la depunerea de coroane din 21 decembrie 2021 ce s-a întâmplat în acea zi la ICA Ghimbav.
Spre sfârşitul acestei săptămâni, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Naţional Brătianu, a organizat dezbaterea „Brătienii: de la făuritori ai României Mari, la deţinuţi ai României comuniste. Marginalizare, detenţie şi exil”.
Floarea Reginei a primit statutul de monument al naturii în perioada interbelică, dar regimul comunist i-au schimbat denumirea în Floarea de colţ
Andrei Ursu, fiul disidentului anticomunist Gheorghe Ursu, ucis de regimul comunist, luptă să se facă dreptate nu doar în cazul tatălui său, ci şi în Dosarul Revoluţiei, întors recent la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei.
Dumitru Bâşcu a fost fratele după tată al lui George Enescu. A fost premiat pentru lucrările sale, dar după încarcerarea nedreaptă decisă de comunişti, nu a mai avut nicio expoziţie personală. Povestea lui face parte din proiectul ”artişti în temniţele comuniste”, produs de PostModernism Museum în 2021.
În anul 1948, după ce regele Mihai I a fost obligat să abdice, comuniştii au interzis un jurnal de actualităţi al Casei Paramount în România, în care apărea o scurtă secvenţă de la nunta Regelui Mihai cu regina Ana.
Bustul din bronz al fostului premier liberal Vintilă Brătianu a fost ascuns în pământ de către învăţătorul satului, după venirea comuniştilor la putere, de teamă să nu fie topit.
Binecunoscutul jurnalist, cu formaţie de istoric, Toma Roman jr. a publicat recent o nouă carte (una de interviuri): „Mărturii de la verde la roşu“, apărută la o editură „proaspătă“, Miidecărţi. Volumul vine în continuarea preocupărilor constante ale autorului: „explorări în comunismul românesc“ şi avertizarea asupra pericolelor care pândesc în permanenţă societatea democratică.
La 71 de kilometri de municipiul Botoşani, se află una dintre cele mai ieftine alternative la litoralul românesc, în special pentru cei care locuiesc în judeţele Moldovei. Este vorba despre malurile lacului de acumulare de la Stânca, o zonă sălbatică şi pitorească care aduce aminte de plajele sălbatice de la Marea Neagră.
Parlamentul Poloniei discută miercuri un proiect de lege care ar îngreuna recuperarea de către evrei a proprietăţilor confiscate de Germania nazistă şi păstrate de regimul comunist după război, ceea ce ar putea tensiona relaţiile Varşoviei cu Israelul şi Statele Unite, transmite Reuters.
Muzeul Vrancei le-a readus la viaţă cu ajutorul specialiştilor Laboratorului de restaurare şi conservare, pentru a le putea expune publicului.
Una dintre cele mai spectaculoase actriţe de pe scena Naţionalului bucureştean, Lilly Carandino, a fost considerată Greta Garbo a României, atât pentru talentul său cât şi pentru izbitoarea asemănare cu vedeta hollywoodiană. Artista a trăit momente cumplite în 1947 când a fost arestată.
O construcţie ridicată de comunişti pentru înfiinţarea Centrului Român de Modelare a Uneltelor de Pescuit a fost abandonată. După Revoluţie, Facultatea de Piscicultură nu a mai avut resurse financiare pentru a continua proiectul, astfel încât bazinul nu a fost terminat nici până în prezent.
Personalitate marcantă a Sălajului interbelic, dr. Ioan Ossian a condus primul liceu românesc din Sălaj, după Marea Unire şi a ocupat funcţia de prefect. El şi-a găsit sfârşitul în lagărele de muncă silnică de la Canal.
Teoctist Arăpaşu a fost primul şi singurul patriarh care a demisionat din fruntea Bisericii Ortodoxe Române. A făcut-o la presiunea străzii, care i-a reproşat ceva ce nu putea nega: slugărnicia în faţa regimului comunist. A fost însă şi o mişcare strategică – ştia că sacrificarea lui este numai temporară, căci nu era singurul care făcuse pact cu diavolul
S-au împlinit 49 de ani de la cea mai mare tragedie minieră din timpul regimului comunist, catastrofa de la Certej, soldată cu aproape 100 de morţi.
Guvernul ia în calcul stimularea reînfiinţării cooperativelor agricole, prin acordarea unor „finanţări consistente”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.