Cum a ajuns un general român, citat de Stalin pentru merite pe front, să fie „duşmanul poporului“ sub comunişti

Generalul Dăscălescu, la Bansca-Bzstrica, în Cehoslovacia, alături de sodaţii săi. FOTO:flickr.com

Nicolae Dăscălescu, general de corp de armată, a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, fiind împroprietărit. De la suprafeţele deţinute avea să aibă mari necazuri, comuniştii acuzându-l de sabotaj agricol.

La fel ca alte mari personalităţi româneşti, şi generalul Nicolae Dăscălescu, care s-a remarcat în luptele din a doua conflagraţie mondială, avea să cunoască prigoana regimului instaurat în ţară, în 1945, cu ajutorul tancurilor sovietive. 

Despre ce i-a fost dat să pătimească scrie profesorul Gheorghe Radu, pe baza studiilor făcute la Arhivele Naţionale Neamţ, în cartea „Învăţământ, cultură şi personalităţi nemţene în documentele vremii“. 

Iar din documentele din perioada de dinainte de al Doilea Război Mondial şi de după reies aspecte din activitatea militară şi probleme avute în regimul comunist de cel care a fost general de corp de armată Nicolae Dăscălescu, unul

din marii comandanţi ai Armatei române, născut la Căciuleştii Cracăului, judeţul Neamţ, în 1884 şi decedat la 28 septembrie 1969. 

În luptele din Răsărit a comandant Corpul 2 armată şi s-a comportat exemplar, respectând legile războiului, chiar dacă era vorba de inamic. La un moment dat a primit ordinul Comandamentului Armatei a 3-a ca să lichideze cei 50.000 de partizani din catacombele Odessei. 

Cum legile internaţionale interziceau reprimarea populaţiei civile, replica generalului a fost că executarea acestui ordin ar fi adus „consecinţe dezastruoase pentru neamul românesc“, deşi i se adusese la cunoştinţă că dacă nu execută misiunea poate fi împuşcat pe loc, fără judecată). 

Acelaşi comandament i-a cerut să-şi retracteze declaraţia, dar a fost ferm pe poziţie şi a avut câştig de cauză. A primit un ordin scris de la mareşalul Antonescu, prin care se cerea să nu fie întreprins nimic „contra partizanilor dacă ei nu întreprind“.

Grav rănit în Cehoslovacia, a refuzat să plece din linia I

În timpul confruntărilor de pe Frontul din Răsărit, ofiţerul superior nu şi-a uitat locurile natale din Neamţ şi a contribuit la repararea bisericii din Căciuleşti.

„În scrisoarea trimisă de preotul Parohiei Căciuleşti, Ghelase Vasile, la 24 aprilie 1942, i se aducea mulţumire comandantului Corpului 2 armată pentru primirea sumei de lei 20.000, contribuţie pentru reparaţia bisericii noastre în condiţiile timpurilor excepţionale prin care trecem“, scrie profesorul Radu.

Tot din documente mai reiese patriotismul comandantul Armatei a IV-a pe frontul antihitlerist, în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, Ungariei şi Cehoslovaciei. Generalul a luptat în Vest sub comanda mareşalului sovietic Malinovski, având misiunea „să câştige - cum ne spune în memoriile sale Dăscălescu - prin luptă, Independenţa şi Suveranitatea României“. 

În confruntările pentru cucerirea oraşului Bansca-Bystrica, a fost grav rănit în linia I, pe 25 martie 1945, dar nu a părăsit frontul şi „a rămas la comanda bătăliei. 

Pentru aceste merite şi altele viitoare a fost onorat cu înalte ordine de zi ale Comandamentului Suprem Aliat, pe 25 martie şi 13 aprilie 1945. Reţine atenţia şi faptul că însuşi Stalin l-a menţionat cu ordin de zi. 

La toate acestea se adaugă scrisoarea de mulţumire a Comandantului rus citită în faţa ofiţerilor şi trupei diviziilor Armatei a IV-a, prin care se arată „vitejia şi meritele excepţionale ale generalului Dăscălescu“.

Nu întâmplător, în cartea „De la Moscova, în 1946“ cel care „a făcut 40 ani de carieră şi 10 ani de război“ a fost citat „printre personalităţile militare ale lumii care au contribuit la stabilirea păcii“.

Ordinul Mihai Viteazul şi urmările sale

O carte despre personalitatea generalului a apărut la Editura Militară. FOTO: jurnalspiritual.eu  

Prin adresa nr. 159200 din 23 martie 1946, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor - Direcţiunea Proprietăţii şi Bunurilor Statului îl invita pe Dăscălescu Nicolae, General de Corp de Armată să se prezinte pe 4 aprilie 1946, pentru a i se repartiza lotul de 5 ha teren arabil „la care are dreptul în conformitate cu legea pentru împroprietărirea Cavalerilor Ordinului Mihai Viteazul“. 

Dintr-un alt proces verbal, întocmit pe 6 octombrie 1948 de fosta Primărie Căciuleşti, reieşea că „producătorul G-ral Dăscălescu N-lai era înscris în registrul agricol cu o suprafaţă arabilă de 7,92 ha“ şi trebuia să predea cantităţile aferente din recolta 1948. Şi apoi încep necazurile. 

Într-un prim memoriu (10 noiembrie 1948), adresat preşedintelui Comisiei Generale Centrale de Revizuire a Pensionarilor Publici declară recurs contra deciziei de revizuire a pensiei, măsură luată pentru că nu a predat conform procesului verbal amintit „cota“ de produse agricole. În memoriul citat, generalul relata:

„De la venirea în ţară ca pensionar cele 5 ha - recompensă naţională - de pe urma a 2 ani nefavorabili nu mi-au adus nici acoperirea în parte a cheltuielilor“. Asta pentru că fusese secetă cumplită în Moldova. Se pare că ofiţerul superior „deranja“ pe cineva. 

Aceasta rezultă şi din „Memoriul asupra acuzaţiilor de sabotaj agricol ce mi se atribuie“ adresat Comisiei de stat colectare de cereale a fostei Regiuni Bacău, în care  menţiona: 

„Ca rezultat al meritelor mele de războiul din Apus în loc de 25 ha recompensă naţională (...) am fost împroprietărit cu 5 hectare recompensă naţională, fiind declarat prin aceasta chiabur pe raion şi aruncat în lupta de clasă“.

Arestat pentru sabotaj agricol

Şi ceea ce părea de neconceput se produce. Generalul este arestat şi întemniţat la Jilava, începând cu 21 noiembrie 1951. Cauza? Tot sabotajul agricol. 

Din închisoare, se adresează, la 30 mai 1953, preşedintelui Tribunalului Raionului Piatra Neamţ, cu „un memoriu referitor la partea de cotă încasată în plus de stat de la subsemnatul pentru a fi alăturată dosarului învinuirilor de sabotaj ce mi se aduc“.

Iată cum relata generalul aşa zisul sabotaj agricol: „Întrucât cota a fost lăsată la subsemnatul de către comisia de triere a statului ca gaj, cota fiind în contestaţie cu raionul şi regiunea, contestaţie înaintată în iulie 1951 prin Sfatul comunei Căciuleşti şi întrucât subsemnatul am fost privat de libertate, începând de la 21 noiembrie 1951, nu este dreaptă măsura ca această cotă să fie supusă la majorări. (...) La fel am fost impus pe nedrept şi la „cota de ovăs şi floarea soarelui pe care am comunicat la timp că nu mi s-a dat sămânţa de către stat şi n-am nici bani să le cumpăr, vitele fiind sechestrate de organele fiscului“. 

Fiind considerat chiabur, generalului nu i s-au scăzut cotele anului 1951, la grâu şi orz, pe care statul i le-a reţinut în plus în 1950, lucru admis de Comisia de stat a judeţului Neamţ, la 16 septembrie 1950.

Problema cu aceste cote a fost adusă şi la cunoştinţa Consiliului de Miniştri, unde a cerut sau înapoierea cotei, sau reducerea din cota din 1951“. 

Şi generalul Nicolae Dăscălescu va afla, tot în inchisoare, că va rămâne în continuare etichetat ca autor al „sabotajului agricol“ şi nu va primi nimic din produsele luate pe nedrept de către autorităţile

comuniste. 

Într-o stare sufletească jalnică, încearcă în anul 1954 să-şi redobândească libertatea, pe care o obţine pe 5 octombrie 1955.