Ziua în care s-a radicalizat PSD (şi n-a observat nimeni)

Ar fi multe de spus despre ziua de joi, 12 octombrie, şi despre discuţiile din sediul PSD. Chiar şi doar din informaţiile pe surse, mai mult sau mai putin pe bune, putem trage concluzii.

O întâlnire care a început în jurul orei 17:00 s-a terminat abia în miez de noapte, cu declaraţiile aferente făcute înainte de ora 24:00. Asta înseamnă undeva la şase ore de discuţii şi scandal, fără să mai luăm în considerare „conversaţiile” purtate în mediul public, din ultimele două zile. 

Ca ştire pentru străinătate, undeva la coada Uniunii Europene, un partid politic a discutat ce să facă cu mai mulţi membri, miniştri ai Guvernului, acuzaţi de corupţie. Repet, un partid politic a discutat ce să facă cu nişte membri de partid, dacă să-i dea sau nu afară din Guvernul pe care îl conduce. Nu vorbim aici despre întâietatea funcţiei, a instituţiei, ci de faptul că partidul este mai important decât absolut orice altceva. 

În bună măsură, lucrurile erau tranşate încă de la vizita doamnei Shhaideh la DNA, cu o zi în urmă.

„Eu sunt acelaşi om. Am respectat întotdeauna partidul şi cel care m-a pus în funcţia de ministru este CEx-ul şi decizia mea, care este luată, va fi comunicată mâine în CEx.” - Sevil Shhaideh

Declaraţia spune tot ce trebuie ştiut despre viziunea unui membru de partid faţă de PSD şi de România. Constituţia României este o glumă, la Articolul 85, deci, unde spune că „preşedintele (...) numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament”. Instituţiile statului sunt unelte în mâna partidului, singurului partid din România: PSD. Şi nu vreau s-o acuz singular pe doamna Shhaideh de această viziune, dar se leagă foarte bine de ceea ce spuneam şi într-un articol anterior, că partidul dânsei nu are comunicatori. 

Aparenţele sunt aruncate pe fereastră în dialogul dintre PSD şi o societate pe care a divizat-o, împreună cu alte partide mari. Pesediştii comunică nu pentru electoratul larg, ci pentru membrii lor, pentru cine ar asculta din partid, cei care ar înţelege despre ce e vorba. Nicăieri nu există măcar aparenţa că, în afara campaniilor electorale, cel mai mare partid din România, aparent de stânga, deci cu idealuri de viaţă bună pentru toată lumea, ar comunica pentru toţi românii. 

Asta este normalitatea românească. Un grup de interese care-şi spune partid hotărăşte ce face Guvernul, cu premierul ţării rugându-se, cu ameninţarea demisiei, să se retragă nişte oameni din executiv, pentru că aşa îi cere Uniunea Europeană. Asta se întâmplă în secolul XXI, într-o democraţie membră a Uniunii Europene. Nici măcar ameninţarea demisiei, în ceea ce-l priveşte pe domnul Tudose, nu este credibilă, mai departe de o declaraţie publică. În fapt, asta cred că a enervat pesediştii cel mai mult, repetarea unui scenariu similar cu afacerea Grindeanu.

Apropo de comunicare, ca într-un ecou ciudat, până şi domnul Dragnea mi-a dat dreptate, la declaraţiile din miez de noapte. Bine, să nuanţăm, dânsul a spus, alături de un Mihai Tudose vizibil spăşit, amândoi sans cravată, că n-a comunicat bine cu premierul. 

„Mihai Tudose este un premier bun, eficient. Cu greşelile lui. Poate ale lui sunt mai mici ca ale mele. Am comunicat prost unul cu altul. Eu îmi asum. Nu mai putem face asemenea greşeli.” - Liviu Dragnea 

Să fim atenţi la formulări: Tudose e un premier „bun”, dar „cu greşelile lui” pe care nu le mai putem face. A greşit, deci, spălând rufele în public, vorbind direct şi instituţional despre nişte probleme de partid, interne. Pentru că acuzata corupţie a unor oameni, chiar şi miniştri, este problemă de partid, întâi de toate. 

Şi mai avem o dimensiune a acestei comunicări proaste, dramoleta în sine, povestită de Liviu Dragnea, ca şef de partid şi amfitrion. Doamnele Shhaideh şi Plumb ar fi venit hotărâte cu demisia, dar ea n-ar fi fost acceptată. Timp de şase ore, s-ar fi discutat fix asta, conform liderului PSD, dar şi cum agenturile („să nu creadă vreo instituţie, indiferent de ce natură, că acest partid se lasă subjugat”) au încercat să destabilizeze partidul - inamicul străin partidului, deci, instituţiile statului român. 

Ce or fi discutat, în fapt, membrii PSD la acea întâlnire? „Bă”, ca să adaptez din domnul Tudose, ce facem? Ăştia ne hăituiesc, nu se mai poate aşa! Sevil, Rovana, Răzvane, ce sunt demisiile astea? Staţi fetelor cuminţi, pai sunteţi normali la cap? Nu le acceptăm! Cum, insistaţi? Bine, hai, dar sunteţi manipulaţi toţi de servicii, cum se poate aşa ceva? Liviu, ce e în capul tău? Mihai, mă băiatule, voi doi trebuie să vă înţelegeţi, nu să vă certaţi pe televizor. Aţi înnebunit cu toţii? Ia gata, ieşiţi dracului la televizor şi spuneţi că voi doi vă înţelegeţi bine, de fapt, că doamnele au fost cu demisia pe masă tot timpul şi că noi nu ne aplecăm serviciilor. Marş la camere!

Bine, cele de mai sus sunt o ficţiune, dar tot ar fi durat numai 30 de minute, nu şase ore, întâlnirea. În fapt, domnul Tudose a declarat, în faţa camerelor: „Atât Sevil, cât şi Rovana, imediat după ce au primit citaţiile la DNA, au venit să-mi prezinte demisia. Le-am oprit, l-am sunat pe Liviu, au venit şi alţi colegi şi am reuşit să le oprim, tocmai pentru a nu fi un semnal de, ştiu eu, de degringoladă în guvern.” Aşa faci, când eşti premierul unei ţări şi primeşti demisia unui ministru, suni un prieten. 

Domnul Dragnea a prezidat o întâlnire în care s-a discutat strategia partidului, pe următoarea perioadă. Iar bănuiala mea este că PSD-ul urmează să se radicalizeze pe linia comunicării şi a acţiunilor sale, în măsura în care baronii locali, puterea brută din partid, au fost dezamăgiţi de spălatul rufelor în public de la Bucureşti şi au administrat scatoalce atât lui Tudose, cât şi lui Dragnea. Pariez 10 lei pe faptul că măcar o dată s-a auzit faimoasa expresie „ciocu mic” în sală, pentru că asta se va întâmpla în următoarea perioadă. Interesele partidului se vor reaşeza mai abitir împotriva luptei anticorupţie şi strategia pe termen lung va rămâne scăparea cât mai multor baroni şi interese, până în 2024, când PSD-ul are din nou o şansă serioasă de a câştiga Preşedinţia. 

Până atunci, domnii Tudose şi Dragnea, Mihai şi Liviu, pentru prietenii din PSD, sunt de sacrificiu, inclusiv la prezidenţialele din 2019. Iar concluzia ultimei întâlniri din PSD a fost fix asta, că indiferent de numele miniştrilor şi cine-i protejează, partidul-stat primează. Nu învinuim nişte doamne pentru greaua moştenire lăsată de Victor Ponta, acum trădător. Punct. Nu mai ne spălăm rufele în public, suntem profesionişti, iar realitatea noastră este cea pe care o impunem. 

Asta e România.