
Vlad Filat, Iurie Leancă şi Marian Lupu par să îşi dorească, în anul 2015, funcţia lui Nicolae Timofti
0Moldova, cea dintre Prut şi Nistru, este o entitate statală cu mai multe pofte de mărire locală, fiecare lider, cu vizibilitate naţională, având agenda proprie de priorităţi. La nivel prezidenţial există o relaţie amicală, cu omologul de la Bucureşti. Dar Nicolae Timofti a vizitat şi Varşovia, unde a fost primit cu cele mai înalte onoruri. Aşa a fost confirmată opţiunea premierului non-NATO, de la Chişinău, de a se apropia de Varşovia.
Asta pentru că liderii polonezi actuali nu au pe agenda publică reunirea românilor de pe cele două maluri ale Prutului.
Şi Iurie Leancă, premierul de azi, posibil şi după alegerile parlamentare ştie şi ce mai vizează.
Funcţia de preşedinte.
Una la care mai aspiră şeful partidului care l-a propulsat din fotoliul de ministru cuminţel de externe, pe fotoliul din fruntea guvernului, ani buni ocupat de Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat.
Deşi preşedintele Nicolae Timofte a dorit să fie ceea ce au visat şi politicienii care au susţinut propulsarea sa în funcţia parţial simbolică, din ierarhia statului fost sovietic, anterior parte a României interbelice, pofta de a conduce semenii de pe Everest - caracteristică celor care văd cariera politică doar o ascensiune, până la funcţia imaginată pe viaţă -, care bântuie nu doar prin birourile lui Filat şi Leancă, dar şi prin acela al lui Marian Lupu, a generat ideea unui referendum, pe acest subiect, derulat concomitent cu alegerile parlamentare.
O strategie vicleană.
Ideea exprimată public este ca populaţia dintre Nistru şi Prut, nu parlamentari şantajabili, oportunişti, supuşi unor lideri puternici, să îşi aleagă preşedintele.
Acesta fiind apoi, prin dorita legitimare populară, o nouă victorie a stataliştilor, o nouă frână în calea reunificării paşnice, democratice, după model german.
Dacă la Bucureşti campania pentru alegerile prezidenţiale vizează un alt mod de a conduce al doilea stat, după Polonia, ca relevanţă geopolitică, la Graniţa de Est a NATO, la Chişinău, lupta pentru un fotoliu, în legislativul Republicii Moldova, confirmă apetenţa pentru menţinerea actualului mod, de a juca la mai multe capete.
Adică menţinând o conduită gândită liniştitoare, dar practic umilă, în faţa emisarilor Moscovei.
Concomitent, una voit arogantă, la adresa oficialilor români, care ar aduce, chipurile, prejudicii, prin reluarea, în discursuri diferite, a problemei unităţii naţionale.
Deşi, în spatele uşilor închise, din instituţiile adecvate, ale celui de-Al Doilea Stat Românesc ar trebui citite în oglindă recentele declaraţii ale preşedintelui, respectiv premierului României.
Primul anunţând intenţia de a solicita dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova.
Secundul vizând o reunificare, până la aniversarea centenarului Marii Uniri, în anul 2018.
În registrul minor, al celor obişnuiţi să persifleze declaraţii publice, afirmaţiile celor doi lideri politici români pot fi trecute la capitolul tentativelor atragerii de voturi, pentru propriile opţiuni la alegerile prezidenţiale din România.
Totuşi...
...pentru actualul şef al statului, cererea cetăţeniei entităţii de peste Prut este o opţiune care, dacă ar fi respinsă, blocată sau ignorată la Chişinău, va fi taxată ca atare, de cei care judecă oamenii politici, inclusiv pe cei din Republica Moldova, după fapte.
Iar pentru şeful executivului de la Bucureşti - aflat în fruntea sondajelor vizând opţiunile electoratului român pentru cel ce ar putea deveni al patrulea Preşedinte al României postdecembriste -, dacă nu îşi va respecta promisiunea privind reunificarea, atunci înscrierea în cursa pentru un al doilea mandat la Palatul Cotroceni va fi pusă, din start, sub semnul întrebării.
Una generată de dificultatea explicării unui eşec posibil al proiectului său.
Acceptând scenariul prin care, după posibilul referendum, din Republica Moldova, în primăvara anului 2015 vor fi alegeri prezidenţiale peste Prut, întrebarea nu este cine le va câştiga, ci: unde va face, câştigătorul lor, prima vizită în afara hotarelor landului românesc de est?
La Moscova?
La Varşovia?
La Bruxelles?
La Washington D.C.?
Sau, cum se cuvine, acolo unde a răsărit soarele pentru toţi românii.
Cutuma instituită la Bucureşti fiind ca viitorul preşedinte al României să se deplaseze iniţial la Chişinău.
Unde, în condiţiile unui parlament probabil dominat de o coaliţie de partide care vor susţine calea europeană, a fostei republici sovietice, şeful statului nostru - care ar trebui să demonstreze că are voinţa, forţa şi ingeniozitatea de a se pune în serviciul interesului naţional, reprezentând, în toate împrejurările, în primul rând la NATO, aspiraţiile fireşti, ale tuturor românilor – s-ar putea adresa noilor aleşi, de votanţii din Republica Moldova.
Indicând un posibil calendar al consultărilor vizând posibila coagulare a unor domenii distincte, din cele două state româneşti, gestionate după aceleaşi principii promovate de Uniunea Europeană.
Sigur că i se va replica, pe loc, sau ulterior, că drumul Republicii Moldova are ca ţintă finală reprezentarea adecvată, în structurile Uniunii Europene.
Nu unirea.
Nu reîntregirea naţională.
Nu revenirea la entuziasmul anului 1918.
Dar s-ar mai putea ca asemenea reacţii, previzibile - din partea celor trimişi în parlament de formaţiunea comunistă şi alte forţe interesate de deţinerea unor pârghii legislative, pentru dobândirea unei puteri consolidate de avantaje economice create prin decizii adecvate – să fie reduse sau chiar amuţite.
Nu cu o simplă alocuţiune, ca de obicei, emoţională, a viitorului preşedinte al României.
Ci cu un Proiect Naţional.
Complex, etapizat, pragmatic, susţinut financiar.
În care se va preciza, public, viitorul celor care vor susţine accelerarea reîntregirii naţionale, pe baza instituirii principiului responsabilităţii administrării actualelor judeţe, dintre Prut şi Nistru, de aleşii populaţiei de acolo, liderii partidelor reprezentate în viitorul parlament din Chişinău urmând a primi funcţii de reprezentare adecvate, în structura administraţiei centrale de la Bucureşti.
În absenţa unui asemenea demers lămuritor, pentru toţi românii...
...din România, din Republica Moldova, din alte state europene, unde se află milioane de conaţionali la muncă...
...cu toată noua conductă de gaze, ce vor fi livrate de la vest de Prut, la est de Milcovul de azi, cu toată dorita conectare a sistemelor energetice, relaţiile bilaterale nu vor depăşi realitatea ultimilor ani.
Cea a atenţionărilor repetate, din Chişinăul stataliştilor, spre oficialii de la Bucureşti, tot mai tineri şi uneori parcă mai depărtaţi de curentul de opinie, lucid, care cere soluţii noi, la o realitate geopolitică impusă de prăbuşirea colosului sovietic.
Acela revitalizat acum de Vladimir Putin, care a anexat Crimeea, a generat separatism, în estul Ucrainei, a produs scenarii apocaliptice la Kiev, menţine presiunea pe Chişinău şi atenţionează România să nu...anexeze Republica Moldova.
Sarcasm imperial 100%.
Vestea bună este că la viitoarele alegeri parlamentare, din Republica Moldova, cei ce pot schimba pe adepţii stagnării sunt tinerii încă aflaţi la studii şi/sau la muncă la vest de Prut, nu doar în România, ci şi în alte state ale Uniunii Europene.
Un dialog pe tema actualei lupte, pentru controlul viitorului parlament am purtat cu sociologul, publicistul, conaţionalul şi confratele de gând şi simţire românească, Dan Nicu.
Imaginile video inserate mai jos indică nemulţumirea unui compatriot care ştie că, deocamdată, dincolo de unele promisiuni publice, atât la stânga, cât şi la dreapta eşichierului politic de la Chişinău se află doar...
...îndârjirea de a rămâne sau de a promova pe o funcţie, într-un stat unde interesul personal ignoră, din start, pe cel naţional.
Fotografia de mai sus, cea cu lozinca "Înainte pentru Moldova", ilustrând un program de acţiune, al partidului lui Vladimir Filat şi Iurie Leancă, până în 2020.
Nici gând de reunificare până în 2018.
Nicio problemă.
Şi Erich Honecker credea că dacă a normalizat relaţiile cu R.F.G. şi a obţinut statutul de membru al Naţiunilor Unite, pentru R.D.G., reunificarea nu se va mai face.
Şi azi Germania este un stat unitar.