Vise frumoase cu Bach

Accademia Bizantina este invitată constant la festivaluri internaţionale precum cele de la Salzburg, Lucerna şi Holstein FOTO: Arhiva Festivalului „George Enescu“

Vineri noaptea, de la ora 22.30, la Ateneul Român se va auzi un program integral Johann Sebastian Bach. Accademia Bizantina va fi dirijată de Ottavio Dantone şi o va avea ca solistă pe violonista Viktoria Mullova.

Johann Sebastian Bach. Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră BWV 1041. Acest concert s-ar putea să fi fost compus în perioada cât Bach a condus Collegium Musicum la Leipzig. Motivele părţii întâi (fără indicaţie de tempo) apar în felurite combinaţii, care pe parcurs devin din ce în ce mai consistente. Andante-le se concentrează asupra mişcărilor armonice ale unei linii melodice luminoase şi emoţionante, expuse în Do major. Mişcarea desfăşoară un amplu dialog între basul ostinato orchestral şi melodia încărcată de înaltă spiritualitate a viorii. 

În Final, compozitorul se serveşte de bariolaje pentru a genera efecte acustice surprinzătoare. Lucrarea este un concert în maniera – specifică Barocului – a formelor cu riturnel, păstrând în acelaşi timp fluiditatea şi coeziunea discursului. 

Concertul în do minor pentru vioară, clavecin şi orchestră (transcripţie BWV 1060). Johann Sebastian Bach a scris un însemnat număr de concerte pentru instrumente solo şi a adus contribuţii imense la redefinirea concertului instrumental postvivaldian. În afara celor cu destinaţii precise, cum sunt cele scrise doar pentru o vioară sau un clavecin, acompaniate de orchestra de coarde cu bas continuu, corpusul bachian cuprinde şi concerte scrise pentru mai multe instrumente, clavecinele soliste ocupând cel mai important loc. 

Toate concertele scrise de Bach pentru clavecin – cu excepţia Brandenburgicului nr. 5 – sunt gândite ca aranjamente ale unor concerte pentru instrumente melodice, scrise probabil la Köthen. Multe dintre acestea circulă în diverse versiuni, iar cel în do minor pentru două clavecine, BWV 1060, are şi o transcripţie pentru vioară, clavecin şi orchestră. De asemenea, pentru acelaşi text mai există aranjamente pentru două viori sau pentru vioară şi oboi, care poartă numărul de catalog BWV 1060R. Ca mai toate concertele din epocă, acesta este structurat pe trei mişcări. 

O creaţie matură

Prima, rapidă, foloseşte procedee de ecou, soliştii sunt bine integraţi în discursul muzical general, acesta fiind, sub aspect contrapunctic, mai bogat decât în alte lucrări concertante. Partea a II-a, lentă, se desfăşoară în mişcare ternară, curgător; instrumentele soliste îşi împletesc cu delicateţe vocile într-un sensibil panta rhei. 

Măiestria lui  Bach este asemănată mereu cu cea a lui Aristotel în filosofie şi cu cea a lui Da Vinci în artă. 

Allegro-ul final este alert, mai aerisit, cu cadenţe interioare care folosesc bariolaje spectaculoase. Maniera frumoasă şi rafinată în care aceste două instrumente sunt asociate ansamblului orchestral recomandă opusul ca fiind una dintre cele mai mature creaţii ale anilor petrecuţi de Bach la Köthen. 

Concertul în Re major pentru vioară şi orchestră (transcripţie BWV 1053). Acest Concert pentru vioară este de asemenea o transcripţie, respectiv a celui în Mi major pentru clavecin, catalogat BWV 1053, şi care la rândul său era transcripţia unui concert pentru instrumente de suflat, probabil oboi sau oboe d’amore (ulterior pierdut). Din consideraţii stilistice, lucrarea ar putea fi datată din timpul petrecut de Bach la Leipzig. 

Compozitorul a reutilizat câteva dintre temele concertului pentru două cantate scrise ulterior. Temele primelor două mişcări se vor regăsi în Sinfonia şi o arie din cantata Gott soll allein mein Herze haben (Doar Domnul îmi va avea inima) iar cea a finalului, în Sinfonia cantatei Ich geh und suche mit Verlangen (Merg şi caut cu dor). Înflăcăratele mişcări rapide cu alternările dintre solist şi orchestră 

aderă la tiparul tripartit da capo (ABA), în timp ce mişcarea mediană induce o emoţie sfâşietoare. 

Siciliana ca mişcare secundară

Accademia Bizantină

Din dorinţa de a cânta „ca un mare cvartet de coarde“ se naşte la Ravenna, în 1983, Accademia Bizantina, restructurată în anii ’90 de Ottavio Dantone şi Stefano Montanari, director muzical şi, respectiv, prim-violonist. 

Rigoarea şi rafinamentul lui Dantone, energia şi inspiraţia lui Montanari şi entuziasmul fiecărui instrumentist s-au împletit precum piesele unui mozaic, transformând Accademia Bizantina într-una dintre cele mai bune şi mai vibrante orchestre de muzică veche prezente astăzi pe scenele internaţionale. 

Accademia Bizantina este invitată constant la festivaluri internaţionale de renume precum cele de la Salzburg, Lucerna, Ravenna, Holstein şi Cervatino. 

În partea I, Allegro, grupul tutti are şi o vioară solo cu intervenţii importante, dând impresia că ar fi două instrumente soliste. Interpretul principal prelucrează în secvenţe nucleele temei, iar secţiunea mediană, în tonalitate minoră, are trasee modulante sinuoase. Partea a II-a, Siciliano, foloseşte ritmul punctat specific, dar într-un tempo destul de mişcat pentru a accentua fluenţa, iar linia melodică prezintă modulaţii rapide foarte stranii, neaşteptate. 

Finalul, Allegro – mai sprinţar, dansant – are o amplă dezvoltare în minor pe centrul mişcării. 

Concertul în Mi major pentru vioară şi orchestră BWV 1042. Acesta aparţine aceleiaşi perioade. Prima mişcare aduce o noutate în felul în care este concepută structura,  deoarece  seamănă cu cea a unei arii da capo, ceea ce deja conturează ideea reprizei,  astfel că muzica este mai sudată decât cea a concertelor italiene. 

În marea mişcare centrală, Adagio, în do diez minor, Bach împleteşte linia principală a unui basso continuo cu cea a viorii, care ţese o largă cantilenă ornamentată, extrem de expresivă, asemenea unui splendid arioso.

Finalul dansant este un rondo, construit pe principiile formelor cu riturnel şi are rezonanţele robuste ale unei sărbători câmpeneşti. Măiestria lui Bach este asemănată mereu cu cea a lui Aristotel în filosofie şi cu cea a lui Da Vinci în artă. 

Viktoria Mullova - Vioară

„Să o asculţi pe Mullova interpretând Bach este, pur şi simplu, unul dintre cele mai extraordinare lucruri pe care le poţi experimenta“, scria Tim Ashley în „The Guardian“, în urma asistării la unul dintre numeroasele recitaluri cu lucrări exclusiv de Bach, susţinute internaţional de Viktoria Mullova timp de mai multe stagiuni. 

Violonista, născută şi şcolită la Moscova, a primit pentru înregistrările cu sonatele şi partitele de Johann Sebastian Bach recenzii de 5 stele din partea tuturor publicaţiilor acreditate.

În vârstă de 53 de ani, Viktoria Mullova – care cântă fie pe vioara Stradivarius „Jules Falk” (1723), fie pe un instrument Guadagnini – este mondial cunoscută ca o violonistă de o versatilitate excepţională, un muzician cu integritate, a cărei curiozitate i-a extins repertoriul de la perioada barocă şi clasică, până la muzica contemporană şi experimentală.