Violenţa împotriva femeilor. Răbdare...? Ioc.
0
Violenţa împotriva femeilor nu a fost şi nu este o prioritate politică. Scriu rândurile de mai jos şi pentru că duminică a fost 25 noiembrie, Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor.
De mulţi ani organizaţiile nonguvernamentale din România care activează în zona drepturilor femeilor, a egalităţii de şanse, a drepturilor omului încearcă şi chiar reuşesc să politizeze violenţa împotriva femeilor, să o scoată din sertarele instituţionale în care o aruncă persoane care „ar trebui să ne reprezinte interesele” (politicieni, îi cheamă). ONG-urile nu pot substitui lipsa de implicare a instituţiilor statului. Nu au aparatul administrativ, nici resursele financiare pentru a o face. Însă, trebuie scris negru pe alb că acţiunile lor au deblocat de-a lungul anilor nepăsarea politică şi au generat până la urmă politici publice pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor.
În continuare, câteva pasaje vor fi presărate cu cifre şi legi, dar fără acest cadru sunt slabe şansele să înţelegem cum a fost abordată politic violenţa împotriva femeilor. De fapt cum a fost sărită de pe agenda priorităţilor politice.
Poate vă întrebaţi: „de ce violenţa asupra femeilor” şi nu „violenţa asupra oamenilor. punct”. Răspunsul este simplu. Pentru că în anul 2011, peste 90% dintre victimele adulte sunt femei. Datele acestea au fost obţinute de Centrul FILIA în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (“Răspunsul Direcţiei Publice pentru Protecţia Copilului la Cererea Nr. 145378/25.07.2012).
Ştiu, scriu cu ţâfnă, dar este una legitimă aşa cum veţi descoperi. Mi s-a cam terminat răbdarea faţă de instituţiile statului, faţă de bagatelizarea individuală sau colectivă a violenţei împotriva femeilor. Mă opresc azi la autorităţi pentru că implicarea sporadică a acestora arată deresponsabilizare si dezinteres faţă de prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor. Haideţi să ne „jucăm” puţin cu cifrele, că numai joacă nu e....
Lungul drum al politizării
Abia în 2003 a fost adoptată Legea 217 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie. În ţări democratice, teoreticiene şi activiste feministe atrăgeau atenţia asupra încălcării drepturilor femeilor încă din deceniul şase al secolului trecut. Decalajul de politizare între „acolo” şi „aici” este enorm. Cu toate acestea, au trebuit să treacă 13 ani de la căderea comunismului, pentru ca violenţa în familie să fie legiferată. Desigur, nu oricum, ci în urma presiunilor exercitate de organisme internaţionale şi de organizaţii nonguvernamentale.
În 2012, adică după alţi 9 ani, a mai fost făcut un pas înainte pe drumul acesta lung al politizării violenţei împotriva femeilor şi al creionării unui cadru legislativ adecvat. Ordinul de protecţie a fost introdus în lege. Să nu credeţi că această schimbare a fost urmarea unui „imbold democratic” al parlamentarilor care şi-au adus aminte de cetăţene. Nicidecum. Organizaţiile nonguvernamentale au pus din nou presiune, au protestat anul trecut pe 25 noiembrie în faţa Palatului Parlamentului pentru a debloca activitatea a două comisii parlamentare. Despre protestul acesta organizat de Centrul FILIA împreună cu alte ONG-uri (Front, Agenţia de Dezvoltare Comunitară „Împreună”, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Şanse Egale pentru Femei, Centrul de Mediere şi Securitate Comunitară ş.a) vă scriu curând mai multe pentru că reprezintă o poveste frumoasă despre participare şi solidaritate şi activism pentru drepturile femeilor.
Unde suntem acum? În etapa în care este necesară implementarea cadrului legislativ actual. De asemenea, în următoarea perioadă ar trebui adoptate “Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie” şi „Planul operaţional pentru implementarea Strategiei naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie pe perioada 2013-2017”. Însă documentul care ar fi trebui semnat de Primul ministru dezvăluie un spaţiu gol şi indecent în dreptul semnăturii. Mărturisesc faptul că mă aşteptam să aibă loc o asumare din partea Guvernului tocmai în preajma zilei de 25 noiembrie. Dacă pe 8 martie a fost promulgată Legea 256/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violenţei în familie, de ce nu ar fi fost adoptate Strategia şi Planul operaţional pe 25 noiembrie?! Uite că nu au fost. Nu am avut festivismul politic obişnuit asociat reprezentării intereselor femeilor. Festivism care, de altfel, îmi displace. Din raţiuni pragmatice, cred că-l preferam...acestei tăceri. Acel spaţiu gol din dreptul semnăturii înseamnă şi altceva. Nebugetare. O semnătură întârziată înseamnă nebugetarea acţiunilor de prevenire şi combatere a violenţei împotriva femeilor. Adică finalitatea poate fi doar o hârtie numită Plan operaţional.
Unde suntem acum? Exact în etapa în care cerem responsabilitate şi coordonare inter-instituţională. „Eu sunt machiată. Ea poate nu. Ajunge!” este o Campanie de Vizibilizare a Violenţei asupra Femeilor susţinută de Centrul FILIA care a demarat în urmă cu aproximativ două săptămâni. Vineri, 23 noiembrie, au fost organizate o serie de flashmob-uri în faţa instituţiilor care au rol în prevenirea şi combaterea violenţei în familie. De ce? Pentru a cere instituţiilor să îşi asume responsabilităţile pe care le au în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.
FOTO Mario Ionescu
Închei cu un fragment din comunicatul de presă trimis de Centrul FILIA: „În lipsa asumării acestor responsabilităţi, în lipsa bugetării lor, decidenţii politici acţionează exclusiv în sprijinul agresorilor, nicidecum al victimelor violenţei în familie.”
Voi reveni asupra temei mai ales că odată cu 25 noiembrie au început cele 16 Zile de Activism împotriva Violenţei de Gen. Sunt multe de spus şi despre Campania de Vizibilizare a Violenţei asupra Femeilor susţinută de Centrul FILIA şi despre alte activităţi desfăşurate de ONG-uri în această perioadă (de pildă, Fundaţia Sensiblu).
Noi nu dormim. Guvernul pare că nu se mai trezeşte odată....
Se încarcă comentariile...
