Victoria care nu se arată, înfrângerea care nu se acceptă

Victoria are mulți părinți, înfrângerea este orfană.

FOTO atlanticcouncil.org

Este o zicere care, la rândul ei, are mulți părinți, de la istoricul Tacitus, la poetul Keats, la președintele John F. Kennedy.

Președintele Kennedy ar fi răspuns cu această replică, în anul 1961, după dezastrul mercenarilor cubanezi trimiși să invadeze Cuba lui Fidel Castro.

Președintele Kennedy a revenit, doar un an mai târziu, pe timpul crizei rachetelor, când a demonstrat că și înfrângerile au rolul lor, de lecție după care se poate învăța ceva, aducând, în final, dacă nu victoria, măcar rezolvarea impasului.

În 1962 s-a mai demonstrat un lucru: negocierile pot rezolva situații imposibile, dacă negociatorii simt că dincolo de ziua prezentă (era 27 octombrie 1962) nu îi așteptă nimic, totul trebuie rezolvat acum.

Venind către prezentul de astăzi, ce putem observa este că nimeni nu mai dorește să joace rolul orfanului.

Și nimeni nu mai crede că dezastrul e după colț, toți sperăm că există o minune care ne așteaptă, și nu doar pentru că în aceste zile repetăm împreună obsesiv că victoria nu poate fi divizată, ea trebuie să aparțină unei singure părți.

La război, minunile par a fi cel mai natural lucru, deciziile minune, armele minune, conjuncturile minune, liderii providențiali, deci minunați, nu are cum să fie altfel.

Trebuie doar să fii pregătit să trăiești într-o altă realitate, numai că războiul, cu cât se prelungește în anul 2024, are propria sa viziune asupra acesteia.

Imaginea actuală a războiului din Ucraina este una în care peisajul pare încremenit.

Liniile de front nu se schimbă decât foarte rar, nici măcar când sunt anunțate ofensive sau contraofensive de amploare, când între cele două părți circulă, cu regularitatea unui orar agreat, parcă, de comun  acord, doar drone, rachete, din când în când câte un avion imprudent, mai mult ca să reamintească spectatorilor că există și aviație.

Dacă faci zoom pe această imagine și te apropii la distanța de la care poți distinge siluetele soldaților, lucrurile se schimbă, poți simți că războiul este cel pe care îl știi, la care te aștepți, în care se moare, în care cadavrele îngheață pe câmpul de luptă pentru că nu pot fi recuperate, în care sunt momente de liniște când poți asculta respirația celui pe care îl observi prin luneta puștii, în care vine și apocalipsa atunci când încep să cadă proiectilele de artilerie.

Cine înțelege ambele planuri, știe și cum merge războiul, cine e pe cale să câștige, cine are nevoie de o minune ca să nu piardă.

Un site ucrainean, strana.ua, face radiografia momentului și măsoară timpul rămas, enunță condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca prognozele cele mai pesimiste să se îndeplinească.

Sau nu - există și această variantă.

Concluzia publicației este că, parafrazând titlul unui album al lui Mihai Stănescu, desenat în anii 80 și publicat în 1990, „acum nu e momentul”.

Ca să nu pară negativist (sic!), site-ul face și o analiză a ”momentului” care a dus la această concluzie.

Și începe, desigur, cu o întrebare: ”de ce în Occident și la Kiev a început să se vorbească despre amenințarea «înfrângerii Ucrainei»”?

Continuată cu o altă întrebare: ”ce se înțelege în general prin „înfrângerea Ucrainei”, despre care toată lumea vorbește brusc?”

Pentru început, se explică ce NU poate să însemne înfrângerea Ucrainei:

• menținerea status quo-ului actual sau încheierea unui armistițiu pe linia frontului nu pot fi considerate astfel (chiar dacă, în mod oficial, în acest din urmă caz, va fi o victorie militară a Federației Ruse / teritoriul unei țări vecine este capturat și reținut);

• nu va fi o înfrângere sau capitulare a Ucrainei - statul își va păstra independența, armata, accesul la mare, controlul graniței cu aliații occidentali, precum și vectorul occidental de dezvoltare (deși, poate, fără aderarea la NATO - n. publicației); 

Foto: Anatoli Stepanov / AFP/Getty Images

• acțiunile ofensive pe care trupele ruse le desfășoară acum pe aproape întreaga linie a Frontului de Est, chiar dacă au succes, nu înseamnă înfrângerea Ucrainei;

• nici chiar dacă Avdeevka și Mariinka, Kupiansk, Liman și Ciasov Iar sunt luate;

• chiar dacă Federația Rusă va cuceri întreaga regiune Donețk, acest lucru va însemna doar mutarea liniei frontului cu un anumit număr de kilometri spre vest, luptele vor continua;

• o capturare ipotetică a Harkovului ar fi extrem de dureroasă (ținând cont de potențialul industrial și de mobilizare al orașului), dar nu o lovitură fatală pentru Ucraina. Harkov este, de fapt, o „fundătură” logistică. Și pierderea sa nu va crea o amenințare critică pentru comunicațiile Forțelor Armate ucrainene, care sunt vitale pentru continuarea războiului.

Articolul de pe site-ul ucrainean pune bandaje de consolare pe realitatea gravă în care se află războiul cu Rusia.

Pentru ca demonstrația să fie completă, este punctat și ceea ce înseamnă cu adevărat înfrângerea Ucrainei:

1. capturarea Kievului;

2. pierderea întregului litoral al Mării Negre și ajungerea trupelor ruse la granițele României și Moldovei;

3. capturarea orașelor Dnipro și Zaporojie - cele mai mari centre industriale și logistice, ceea ce va însemna o amenințare critică pentru întregul Front de Sud al Forțelor Armate Ucrainene;

4. un atac dinspre Belarus, prin regiunile Jitomir și Vinnița, cu scopul de a ajunge în Transnistria din nord și de a menține controlul asupra acestei linii. Acest lucru va tăia aproape complet frontul de ajutoarele occidentale, iar prăbușirea apărării va fi o chestiune de timp.

Autorii articolului (nesemnat, deci asumat de redacție, n.n.) ne liniștesc însă, cele patru scenarii sunt, la acest moment, nerealiste, având în vedere că, timp de doi ani, armata rusă nu a reușit decât capturarea unor orașe de mărime cel mult mijlocie, iar armata ucraineană, deși nu are forțe pentru a elibera acum teritoriile ocupate este, totuși, capabilă ”să țină cu fermitate apărarea”.

Dar, surpriză, demonstrația continuă, scenariile sunt ele apocaliptice dar pot fi realizate dacă se întâmplă o serie de evenimente, neprevăzute și de proporții,  care pot schimba cu totul logica evoluțiilor de pe front și din țară:

• o scădere catastrofală a disciplinei și a moralului în armata ucraineană, când unități întregi încep să se predea sau să părăsească pozițiile, expunând mari secțiuni ale frontului;

• destabilizarea internă a Ucrainei, urmare a unui conflict acut în interiorul conducerii politico - militare, pierderea controlului de către autorități asupra proceselor din țară, prăbușirea comenzii armatei;

• scăderea la un nivel extrem de scăzut al asistenței militare și financiare din partea Occidentului;

• o creștere bruscă (mult mai rapidă decât acțiuni similare ale Ucrainei) de către Rusia a dimensiunii forțelor dislocate pe front, a calității și cantității de arme folosite, care va schimba radical echilibrul de forțe pe front, coroborată cu o scădere puternică a eficienței de luptă a armatei ucrainene din cauza pierderilor de personal care nu pot fi reînnoite.

”Niciuna dintre aceste situații nu este observată”, afirmă articolul, liniștitor.

Dacă mă întrebați pe mine, în fiecare din cele (tot) patru puncte mijește, însă, câte o geană de dezastru:

• catastrofele se pregătesc prin acumulări graduale, uneori nesesizate sau nerecunoscute, până când se rupe echilibrul (comparația cu boxul e sugestivă, un KO poate încheia 15 reprize de luptă surdă, n.n.);

• a crescut numărul materialelor video postate pe internet  cu proteste pe linia frontului, s-a înregistrat o ”inflație” și la numărul de prizonieri ucraineni, capturați sau care s-au predat de bună voie (aici e și multă propagandă, desigur, dar nu trebuie excluse aceste evoluții);

• sigur că există unitate la nivelul comenzii dar, ce să vezi!, se mai găsesc uneori dispozitive de ascultare în biroul șefului armatei ucrainene și e greu de crezut că a ajuns mâna Rusiei până acolo;

• întrebat despre subiectul ”microfonului”, generalul Zalujnii a replicat cu problemele de recrutare, amplificate de momentul deciziei politice de schimbare a tuturor șefilor centrelor regionale de recrutare. În ultima perioadă s-a vehiculat că aproximativ 600.000 de ucraineni, bărbați, s-au sustras serviciului militar;

• un proiect de lege prevede mobilizarea femeilor ucrainene între 25 și 60 de ani. Sigur, e doar un proiect, dar actele de acest gen sunt urmare a unei nevoi, în cazul de față de noi recruți pentru front (autorii proiectului afirmă că mai ales pentru spatele lui, dar cine mai crede...);

• cât despre sprijinul financiar occidental, cele 61 de miliarde de dolari de la SUA sunt blocate de republicani, iar cele 50 de miliarde de dolari de la UE nu trec, deocamdată, de veto-ul lui Orban;

• mai sunt niște blocaje la granițele poloneză și slovacă, mai sunt probleme cu asigurarea cu muniție;

• iar fabricile ruse de avioane, rachete, tancuri și transportoare par a retrăi vremurile din vremea când Războiul era Rece.

Dar, până la urmă, concluzia autorilor poate fi cea corectă: războaiele lungi pot fi imprevizibile, niciodată nu știi cum se termină.

Întotdeauna poate avea loc ceva neașteptat, nescontat, nesperat.

Sigur, aș mai putea adăuga că, tocmai de aceea, definiția imprevizibilului insistă pe faptul că se întâmplă, totuși, foarte rar.