Victoraş dictatoraş

N-o să fie dictatură. Aşa cum, de atâţia ani, cei care au strigat împotriva «dictatorului Băsescu» au vorbit degeaba.

N-o să ajungem din nou să ne cumpărăm alimente pe cartelă şi să ne fie teamă să spunem ce gândim ca să nu fim turnaţi la partid şi la Securitate. Dar n-o să ne fie bine.

N-o să fie dictatură. Aşa cum, de atâţia ani, cei care au strigat împotriva „dictatorului Băsescu" au vorbit degeaba. Traian Băsescu a vrut să fie un „preşedinte-jucător" şi a jucat prost. A vorbit mult şi aiurea şi a creat o mulţime de conflicte. Acum, „stilul" conflictual se întoarce împotriva sa. USL şi guvernul său au pornit ofensiva pentru suspendarea preşedintelui - singurul lor proiect. Iar pentru a-şi îndeplini visul, calcă în picioare regulile democratice şi instituţiile statului de drept. Atâta pot, atâta îi duce mintea. Dacă vor reuşi să-l suspende, probabil că vor schimba şi Constituţia - care pentru ei înseamnă exact ce însemna proprietatea privată pentru Ion Iliescu: „un moft". O vor schimba după profilul lui Crin Antonescu, eliminând cu totul prerogativele preşedintelui sau trecând la republica parlamentară, astfel încât viitorul preşedinte Crin Antonescu să moţăie încântat de sine la Cotroceni. Până şi colegii săi îşi dau seama că nu-i poţi lăsa pe mână vreo atribuţie, nici nu-l poţi trimite la Consiliul European, atâta timp cât nu e capabil să poarte o conversaţie într-o limbă străină. Iar Victor Ponta nu pare deloc interesat de viitoarea sa carieră politică, pe care şi-o îngroapă pe zi ce trece: o să intre în istorie drept „cel mai tânăr premier", s-a pozat la Consiliul European şi cu asta şi-a cam făcut pofta. Dictator adevărat n-are cum deveni - e nevoie, totuşi, de anumite însuşiri pentru asta. Acuzaţia de plagiat îl va urmări tot timpul: indiferent la ce concluzie oficială vor ajunge comisiile de etică, din punct de vedere moral e terminat, iar în Uniunea Europeană e importantă şi moralitatea în politică. Iar el ştie bine asta. Aşa că îşi joacă în continuare rolul de dictatoraş de tranziţie, pe plan intern, împins să ia anumite decizii de sistemul de partide din spatele său. The Economist are dreptate: va ajunge la cimitirul politic. Şi va lăsa locul altcuiva, care va şti într-adevăr să profite de sistemul partid-stat autoritar care se construieşte zilele astea.

Între timp însă România a început deja să piardă pe termen lung. Ratingul de ţară scade şi va mai scădea. Programul de măsuri economice stabilit cu FMI şi Comisia Europeană bălteşte, deci adio bani. Datoria externă e deja mare şi o vor plăti copiii noştri. S-ar putea să se suspende şi niscaiva fonduri europene (şi aşa puţine, căci n-am fost în stare să atragem mai mult). Ambasadorul SUA şi-a exprimat deschis îngrijorarea: „Stabilitatea instituţiilor statului este critică pentru România şi pentru viitorul ei". De la începutul anilor '90, de când aşteptam înfriguraţi „clauza naţiunii celei mai favorizate", n-am mai avut o asemenea reacţie fără echivoc din partea SUA. În curând vor reacţiona probabil şi investitorii: unii se vor retrage, alţii vor renunţa să mai vină într-o ţară instabilă, în care guvernul nu rezolvă adevăratele probleme, ci se războieşte cu preşedintele. Şi în care justiţia e făcută de două parale de premier şi de majoritatea parlamentară.

Nu, nu va fi dictatură, căci - nu-i aşa? - există Parlament. Sigur, opoziţia parlamentară s-ar putea să fie redusă la 1%, aşa cum ar vrea Crin Antonescu. Dar vom avea în continuare alegeri „democratice". Probabil ca în Belarus sau în Serbia lui Miloşevici. Cine va mai putea face opoziţie? Presa oricum nu mai are impactul din anii '90 şi, la o adică, ar putea fi potolită printr-o Lege a presei. Dacă societatea civilă şi cetăţenii nu reuşesc să apere, acum, statul de drept şi democraţia, ne vom trezi prea târziu. Eventual, când vom cumpăra, din nou, alimente pe cartelă.

Mircea Vasilescu este redactor-şef al revistei „Dilema Veche" şi în fiecare joi semnează această rubrică în ziarul „Adevărul".