Un tren pentru prea multe gări
0Reunit la sfârşitul săptămânii trecute după destule ezitări, Consiliul Naţional de Coordonare (CNC) al PDL a dezamăgit prin terestritatea ansamblului desfăşurării sale. Însufleţit pe parcele mici de câte un discurs mai dezinvolt stilistic şi supralicitând miza confruntării dintre „talibani" şi „reformişti", CNC a dat mai degrabă impresia unui partid profund atomizat şi incapabil să expună o identitate coerentă. Au fost evitate discuţiile despre starea, direcţiile strategice, orizontul de aşteptare a partidului. Scriitura tremurată a PDL pare dictată de prea numeroasele dependenţe care îl trag în toate direcţiile.
Însăşi reuniunea a fost amânată sub presiunea rezultatelor Congresului UDMR. Nu s-a putut desluşi cine conduce „de facto" PDL, cel mai detaşat faţă de soarta sa ce atârnă de un fir de aţă fiind însuşi Emil Boc. Devenit, în evaluarea sa subînţeleasă, din învăţăcel sârguincios un olimpic continental, dl Boc a îmbrăcat zalele de premier, făcând, între altele, o observaţie de o sinceritate uşor alarmantă tocmai prin onestitatea ei etalată public: „Noi avem deocamdată următoarea problemă: ne apreciază toţi din afară (...), acum trebuie să fie efortul nostru politic în ţară..." Premianţi în străinătate şi corigenţi în ţară, Guvernul Boc şi, printr-o naturală contaminare, PDL resimt acut precipitarea cu care au înghiţit hapul FMI socotit a fi unic salvator, dar omiţându-se toate contraindicaţiile şi sechelele unui tratament ce a provocat, în ultimele decenii, un număr spectaculos de supravieţuiri şi sinucideri. Cu excepţia Elenei Udrea, ceilalţi membri ai Cabinetului n-au suflat o vorbă, parcă timoraţi de decontul euforic al dlui Boc. Dincolo de verbiajul politicianist şi de farfuridicile osanale aduse propriei guvernări, PDL acuză interferenţa problemelor cărora nu vrea ori nu poate să le găsească soluţii.
Baronii, clientela politică şi majoritatea parlamentarilor sunt angajaţi pe un front difuz unde îngemănarea corupţiei cu anticorupţia pulverizează credibilitatea partidului. Paternalismul sufocant al lui Traian Băsescu a tocit reflexele şi a debilizat musculatura unui partid ghidonat sever de la Cotroceni. Despre gestionarea relaţiei cu dl Băsescu, capitală pentru viitorul PDL, s-a pomenit în treacăt şi strict enunţiativ. Mult prea lăbărţat şi lipsit de inspiraţia găsirii unui impuls salvator, PDL vădeşte suferinţe locomotorii şi transmite semnale intermitente, de supravieţuire dificilă, sub o avalanşă de indecizii, spaime şi contradicţii.