Un Parlament asediat nu va putea fi reformat

Aud tot mai des şi mai apăsat în spaţiul public vorbindu-se doct şi preţios despre noţiunea de clasă politică şi asocierea acesteia (doar) cu Parlamentul, responsabilul indubitabil a ceea ce merge rău în ţară. Când culmea, dimpotrivă, el ar trebui să fie sursa binelui public.

Mi-am pus întrebarea, (cred) ca orice membru al instituţiei legislative cum s-a construit această imagine în decursul timpului? Cum a ajuns instituţia politică cea mai reprezentativă a unei ţări democratice, ca după 25 de ani de la revoluţie, să fie cea mai blamată? Este oare corect să spunem că doar ”clasa politică de la Parlament” este vinovatul de serviciu pentru toate?

Pentru început mi se pare uşor să constat că unele instituţii ale statului au încercat, şi încă încearcă, chiar cu succes, să inoculeze ideea că ele nu fac parte din nefericita şi năclăita clasă politică, şi că originea lor este cumva din spuma mărilor.

Guvernele au venit si au trecut. Deşi conform Constituţiei sunt emanaţia Parlamentului, au ajuns să aibă un dublu rol, executiv si de legiferare. Adică, prin majorităţile politice au putut centra, dar au putut da şi cu capul. În această situaţie, Parlamentului nu i s-a mai dat şansa de a avea, public, un punct de vedere prin care să corecteze unele prevederi din proiectele de legi elaborate de guverne, care de departe se vedeau că erau aberante sau că intrau în conflict cu alte prevederi din alte legi aflate în vigoare. Şi astfel, Guvernul a fost absolvit de responsabilitatea legilor proaste, blamat fiind tot Parlamentul.

Sunt proiecte de legi sau ordonanţe de urgenţă la care nici măcar nu se mai mimează respectarea termenelor de dezbatere în comisii sau audieri cu persoane sau grupuri interesate. Şi culmea, atunci când se întreabă de ce o lege este proastă, se răspunde cu nonşalanţă ... întrebaţi Parlamentul, acolo se votează legile!

Şi ştiţi unde s-a ajuns? Parlamentul nu mai este interesat cum arată legile atâta timp cât ele sunt impuse politic de către partide sau guverne. Rolul parlamentarilor este mai degrabă unul decorativ,  o masă de oameni pentru acţiunea guvernamentală, ca să nu zic de manevră, care doar se bucură de satisfacerea propriilor interese politice pentru un viitor politic liniştit in viitoarea legislatură.

Partidele aflate la putere nu au nevoie de dezbateri în Parlament, ba chiar pare inconfortabilă această instituţie. Până recent, doar ce s-a dorit eliminarea unei camere, tocmai ca legile să fie aprobate mai repede.  Şi culmea, iniţiativa nu venea din Parlament, ci de la alte instituţii.

La 25 de ani de la revoluţie, societatea românească trebuie să înţeleagă că nu doar membrii Parlamentului fac parte din deja renumita clasă politică. Clasa politică este şi la Preşedinţie şi la Guvern, în agenţii, în primăriile locale sau  în consiliile judeţene.

Ceea ce vreau să spun în mod limpede este că dacă România vrea să  aibă un stat puternic şi democratic consolidat, toate componentele politice şi instituţionale ar trebui să fie interesate de procesul de recredibilizare a Parlamentului.

Altfel, schimbarea modului de alegere a viitorului Parlament, de la votul în colegii uninominale, la votul pe listă, va schimba numai poarta la care va trebui să se închine viitorul candidat pentru un post de parlamentar. Dacă în ultimele două mandate a fost la poarta alegătorului, de anul viitor va fi la poarta liderului de partid. Alte comentarii, par de prisos.