Un îndemn trist, dar semnificativ

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mandatul preşedintelui Nicolae Timofti (pe parcursul căruia s-au făcut progrese însemnate pe drumul regăsirii identitare a Republicii Moldova) s-a încheiat cu un apel, dintr-un anumit punct de vedere, îngrijorător.

La predarea ştafetei către succesorul său, Nicolae Timofti a făcut apel la intelectualitatea basarabeană — şi în special la mânuitorii cuvântului, scriitori şi jurnalişti - pentru a veghea şi a apăra limba română şi adevărata istorie a neamului, parcursul european al Republicii Moldova şi valorile civilizaţei româneşti. Cum singurul lucru care se schimba, în momentul difuzării apelului, era preşedintele Republicii Moldova, e destul de limpede şi cine era cel care urma să atenteze la identitatea, limba şi istoria românească a Basarabiei.

E un apel trist nu numai pentru că relevă fragilitatea adevărului, dincolo de Prut, spaţiu în care e suficient să se schimbe direcţia vântului, pentru ca totul (de la limbă la compoziţia chimică a aerului şi a apei) să se schimbe automat, fără urmă de ruşine faţă de o lume întreagă care cunoaşte adevărul şi se minunează de iresponsabilitatea cu care acesta e călcat în picioare.

E trist deoarece nu pentru a atenta la limba şi la istoria românilor a fost ales succesorul lui Nicolae Timofti, iar respectivul atentat (care a început a doua zi după instalare, când pe pagina de internet a preşedinţiei a reapărut inexistenta limbă „moldovenească”) nu va schimba nici cu un milimetru situaţia economică şi socială a ţării. Ba mai mult: ceea ce pare o sfidare la adresa Bucureştilor riscă să se sfârşească foarte prost pentru Chişinău, căci Uniunea Europeană, în care România este membru şi are drept de veto, nu va semna nici un document cu Chişinăul care, la propunerea noului preşedinte, va fi redactat în inexistenta limbă „moldovenească”. Iar suspendarea Acordului de asociere la UE va duce automat la reintroducerea vizelor, deci la dispariţia posibilităţii ca sute de mii de moldoveni să muncească în Occident. Asta ar provoca, pur şi simplu, prăbuşirea economică a Republicii Moldova.

Rusia nu poate da ca ajutor decât arme, iar armele nu ţin de foame

Nu sunt, personal, pesimist cu privire la finalul tentativei noului preşedinte de a rescrie istoria şi lingvistica românească. A încercat să o facă, fără să reuşească, însuşi Stalin şi, orişicât, generalissimul era cineva. Unde nu a reuşit Stalin, nu va reuşi nici Dodon. În doi ani de zile, tocmai cei care l-au votat îl vor termina politic.

Pentru că, aşa cum am mai spus-o, Rusia nu poate da ca ajutor decât arme, iar armele nu ţin de foame. Doar Uniunea Europeană mai poate salva Republica Moldova, cu o contribuţie masivă a României. Pe care România e dispusă să o dea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite