Un discurs al şefului SRI şi câteva chei de decriptare

Prin titluri, prin modul de diseminare a informaţiei şi chiar prin analiza ulterioară pe text s-a reuşit strania performanţă a se aplatiza principalele mesaje transmise de directorul SRI Eduard Helllvig, într-una din rarere ieşiri publice.

În cercurile în care am discutat despre subiect au fost în principal două obiecţii cu verdict negativ faţă de discurs.

Unu: expunerea de la Timişoara are o puternică încărcătură politică ce ar putea crea impresia că şeful SRI „face recomandări“ ce ies din fişa postului. Problema valorilor pe care le apără SRI nu este una de filozofie, este de legalitate, descrisă în termenii Constituţiei şi a legii de organizare şi funcţionare - mi s-a spus.

Doi: o atare abordare politică personalizată combate însăşi teza ruperii cu trecutul conţinută în alocuţiune. Nu poţi obţine alte rezultate pornind de la acelaşi mod de a te interfera în viaţa social-politică - au adăugat alte voci.

În opinia mea, ambele aserţiuni păcătuiesc prin faptul că nu ţin cont de contextul excepţional în care s-au produs asumpţiile lui E.Hellvig.

Un context în care, în tăcerea unei instituţii care nu are cum să evolueze reactiv, în combatere, la zvonuri şi şoapte de coridor (nici atunci când iau configuraţie publică), s-au intensificat campaniile de dezinformare în care SRI este plasat în zona gri de susţinere tacită de derapajelor antidemocratice, a unei linii naţionaliste, autohtoniste, cumva anti-europene şi anti-americane, în general a unei forme de democraţie iliberală, de autoritarism.

Confuzia este întreţinută abil şi de unele grupuri cu vizibilitate şi influenţă afiliate în trecut fostului lider liberal. Ea are însă şi multe „izvoare“.

Per a contrario, eu cred că intervenţia lui EH este nu numai extrem de oportună ci vitală în eliminarea oricărei forme de speculaţie.

Sunt cred eu, trei mesaje extrem de importante: 

1) mesajul de „rupere cu trecutul“;

2) reafirmarea categorică a susţinerii pentru opţiunea euro-atlantică şi avertizarea asupra pericolului propagandei anti-europene, anti-occidentale;

3) poziţionarea tranşantă în favoarea societăţii deschise, a pieţelor libere, a democraţiei liberale, în esenţă.

Şi un mesaj corolar: interesul naţional se fixează la intersecţia acestor 3 teze, prin adăugarea instituţiilor puternice şi a raporturilor corecte, echilibrate şi oneste dintre acestea. Prin urmare, interesul naţional înseamnă mai multă integrare europeană, un parteneriat amplificat cu SUA şi o susţinere profesionistă, în acest cadru, a propriilor interese.

1) Decesul generalului Iulian Vlad a constituit pretextul unei campanii cu iz naţionalist, de reglorificare a unei epoci apuse. Îl cunosc pe generalul Vlad din 1993. Am avut numeroase discuţii şi îl apreciez ca pe un personaj inteligent. Dar a accepta transformarea lui Iulian Vlad în erou salvator şi reper moral pentru România este excesiv şi regretabil, fie şi pentru faptul că fosta Securitate pe care a condus-o a fost nu doar un serviciu de informaţii, a fost în egală măsură şi un instrument de represiune al unui regim totalitar.

Conform anunţului lui EH această despărţire nu va fi doar una simbolică. Ea va fi marcată de o recuperare a trecutului prin desecretizarea unor importante documente.

Mai trebuie spus în context că „eroizarea“ lui Iulian Vlad pare o amorsare a unor legitimităţi derivate din proximitate, în perspectiva unor proiecte deloc inocente.

2) Chiar dacă directorul SRI, în abordarea relativ la „punerea sub semnul întrebării a spiritului euroatlantic“ sau la „existenţa unei puternice propagande anti-occidentale si anti-europene în forme mai mult sau mai puţin subtile“ s-a referit la agresiunea hibridă din exteriorul României, spiritul care emana din interpretarea holistică a demersului este legat în mare măsură şi de agresiuni din interiorul României.

Există un „antioccidentalism de funcţionalitate“, de respingere a interdependenţelor şi regulilor care încurcă exercitarea arbitrară a puterii, vizibil în special pe latura guvernamentală, dar şi manifestări sporadice ale unei Românii a trecutului, suficientă sieşi autarhică, în care îşi fac loc fantomele naţionalismului, pe latura unor structuri politice din opoziţie.

De asemenea, mijloace media sau vectori de opinie, care preiau şi propagă teme cu caracter diversionist, menite uneori să amplifice clivajele din societate, alteori să creeze pseudoconflicte între România şi unii dintre vecinii săi etc.

Or, în viziunea directorului SRI, „România este parte proactivă a nucleului angajat în relansarea proiectului european“si „un pilon de stabilitate cu resurse semnificative“.

3) Poziţionarea tranşantă în favoarea societăţii deschise, a pieţelor libere, a democraţiei liberale în esenţă nu mai are nevoie de nici un comentariu; faţă de exprimarea ce se regăseşte în text. „Oamenilor le e mai bine în democraţii, în pieţe libere, în lumi bine apărate, în care pot să fie liberi si demni. Aceste societăţi sunt, însă, afectate în prezent de noi ameninţări şi presiuni – care trebuie înţelese, cunoscute şi gestionate. Nu putem progresa decât prin democraţie şi prin modelele societăţilor deschise – capabile să susţină instituţii puternice“. (…) „Sunt un cetăţean român pro-occidental şi am convingerea că aceasta este sigura opţiune a României. Educaţia şi formarea mea se bazează pe acest sistem de valori“.

Mi s-ar putea pune pe drept cuvânt întrebarea, de ce atribui un înalt grad de oportunitate şi relevanţă unor idei emise în cadru festiv şi care par a avea şi o puternică încărcătură personală?

Din perspectivă strategică lucrurile sunt clare: se reaminteşte pentru cei care se prefac a nu mai înţelege sau chiar susţin contrariul, care sunt adevăratele valori pe care le protejează Serviciul Român de Informaţii, departajându-le astfel de vulnerabilităţi şi ameninţări.

Pe de altă parte, din punct de vedere funcţional, ca urmare a unui efect remanent, o bună parte din actorii social-politici se uită încă în direcţia acestui serviciu în stabilirea conduitei proprii, fie că o recunosc sau nu. Pentru toţi aceştia, există acum un „filtru de dezambiguizare“. Din acest unghi, o tăcere ar fi fost cu mult mai gravă.