Un caz fericit de metamorfoză PDL-PSD

Într-o dimineaţă, Grigore Ţambra de la PDL-Maramureş primi o adresă oficială şi se metamorfoză într-un membru PSD de Vaslui. Privi hârtia îngălbenită şi pătată de grăsime şi se gândi că totul se ruinează în jur.

Se afla încă în pat, într-un hotel alb şi roz de lângă Guvern. Încercă să se scoale demn, în miezul zilei. Ştia că băuse mult, ca la ultimul lui chef, înaintea prăbuşirii, că adormise lângă muza lui de pe vremuri. Muza lui, când era puternic, avea o mulţime de braţe lungi şi subţiri, coapse dulci. Nu avea nume. În primul rând era foarte tânără, căci el trecuse mult de 50 de ani.

- Metamorfoza a întârziat cu patru secunde! Te-ai uşurat? Slavă Domnului! Dar vei fi pedepsit  îndată pentru întârziere. În primul rând, muzei tale nefericite îi vom smulge mătăsurile orientale, apoi blănurile şi toate hainele fasonate de mâini de artist. Artist ai vrut să fii, artist al foamei ai ajuns!

Pe moment, însă, se temea cel mai mult că îi vor zări toţi muzei grăsimea pântecului, a dosului căzut. Totuşi, fata avea un ţesut epidermic destul de plăcut. Venise aici pentru a-l distra ultima dată, ca pe un duce, ca pe un principe. Nu putea accepta nici pentru sine că se poate distra vreodată ca un împărat. Al lor împărat îi urmărea de la Palat încă. Dar se scărpină neglijent în vârful burţii, şi chitinoasă, şi flască. Îi puţeau palmele a brânză, a carne putredă.

În ultima vreme, se întâmpla ceva ciudat cu el. Vorbea singur, începuse să nu doarmă, să asunde şi o mulţime de gânduri ţâşneau din porii minţii lui fierbinţi. Gândurile deveneau crude şi hâde, mai ales după ce bea mult.

Avusese timp să analizeze hârtia, cu înscrisul ei dulceag de demult. Îi părea o prostie să accepte metamorfoza. Ştia ceva despre acest proces obişnuit din natură. Citise mult despre sufletul încărcat de laşităţi şi spaime ale omului matur. Încercase acţiuni cu multă tensiune, apoi ademenitoare plăceri. Tot degeaba. Se gândea că-i pierise curajul, plăcerea sălbatică de a trăi, iar trupul lui bronzat şi musculos îl durea ca un sarcofag de spini. Văzu şi acum, cum vedea în ultima vreme, cum din al său trunchi viguros creştea o mlădiţă pipernicită, cu pielea galbenă, plină de negi şi pete maronii, fluturând pe un băţ noduros, în vârf, cu ochi roşii şi stinşi. Putea fi şobolanul roşu,  gândacul multicolor.

âDeja simţea creierii cum îi cresc la loc de la această transformare. Avea şi o mulţime de probleme financiare. Lega uşor problemele economice de cele conjugale, doar ca să diminueze primele spaime.  Să râdă ironic, spre nevasta comună. Nevasta, subţire, grijulie, plină de credinţă, se apropia, însă, de 40 de ani . Ea nu trişa şi se schimba mereu în ceva potrivnic. El, însă, rămânea un expert în probleme sexuale. Ca şi împăratul lui, înconjurat de toate instrumentele adecvate puterii supreme. Ce va face el de acum? Deja obsesiile se repetau cu aceleaşi cuvinte obscure, ca ale unui un bătrân sleit. Era pierdut. Doar când palpa expert trupul tânăr al muzei, o, se ducea dincolo de orice ideal sau necesităţi umane. Nu avea un mod de viaţă totuşi sănătos. Ia să-i mutăm gândurile prea adânci, înţeleptului meu!

- Boule, te-ai trezit iar prea târziu! Recunoştea vocea şi nu mai privi în jur. Venea dinlăuntrul lui. O ştia de mulţi ani. Tatăl lui,  măcelar sau negustor, dar furios şi beţiv, îl urmărea pas cu pas de unde era el. Îi reproşa că nu făcea mutări la timp, adică metamorfoze. La caracter, în psihic. La cele nevăzute, unde măcelarul trona nemilos.

- Uite, pariez că boul e beat mort!  A vrut să fie ca al lui şef măreţ! Inocent, robust, american. Împăratul lui se juca acum cu avioane, cu rachete americane şi ruseşti, punea scuturi antitanc, antirachetă  în baie, la Palat. Ţambra măcelarul aiura de tot în mintea lui. Îi vorbea de voiajuri pe mări calde cu vapoare pline de lumini, despre afaceri cu ţigări, cafea şi aur. Înjura Securitatea şi  Partidul. Aiura de tot. A vândut vapoarele şi el la urmă disperat. Într-o zi, a luat un cuţit şi l-a purta în dinţi în urma lui o săptămână. Ai lui de la partid deja pierduseră tot în alegeri. – Noi, poporul oprimat, bem toată ziua, i-a repetat. Oare aşa a ajuns la inspiraţii bahice? Era vorba, acum, tot de whisky-ul clasic. Sobru şi puternic, în nota acelui Occident fermecător şi proaspăt, de la Palat.

Înainte de-a intra în PSD, metamorfozat în gândac, în şobolan roşu, ar fi trebuit să se maseze – creme, pense pentru fire sure, creţe, cocoţate pe pomeţii moi, rotunzi, ca buca oii. Să urmeze sportul miniatural în baie, cu ale lui victorii necesare, apoi exerciţiile medicale, rectul, negii negri, sexul flasc şi, la urmă, baia şi jacuzzi.  - Unde sunt  gândacii de la PSD, şobolanii roşii? Răcnea furios pe vremuri, când era masat. - Unde, cine, domnu¢ şef? întreba maseurul experimentat şi ieftin, cu mania teatrului de la Palat.

Pe deasupra era şi orb. Ne-au părăsit şobolanii roşii de la PSD! S-au dus iar în întuneric, la opoziţia celor din gunoaie. Voi trimite Garda peste ei, controalele! Orbul aplica atunci corecţii şi mai crude spatelui. Urmau la gura lui personajele zilei, arta caracterizării acelui roman grotesc, burlesc, cu şcoala înaltei perversiuni intelectuale. Grandoare politică, acţiuni de stat. Personajele nu erau toate secături.

Încercă să mai mişte o dată picioarele şi mâinile lui de om puternic. O mulţime de segmente-l gâdilau jignitor sub burtă, ca pe un gândac, îl pipăiau. Fusese metamorfozat bine. Încă se temea, ca un PDL-ist, că-i va fi smulsă prea brutal ultima blana muzei blonde, care o gâdila la gât, când o îmbrăca doar el. El, spunându-i lucruşoare dulci, vulgare. Înjura în ritm de jazz câteodată. Glumea aşa ca omul providenţial de la Palat.

Căpătase postul acela pentru că înjura bine, râdea încrezător. Iar împăratul, atunci, deprimat, voia numai bărbaţi afirmativi, vulgari, frumoşi la chip şi blonzi. Şeful era urât şi chel.  Aşa l-au luat şi pe el la Palat. Primea muza chiar lângă primul cabinet. Montase cadă şi jacuzzi cu multe oglinjoare. Credea că şeful îl pândea pe-ascuns, cu instalaţii lui complicate, occidentale.  Şeful prindea putere când rămânea cu filmul din jacuzzi  în al lui psihic deprimat.

 De fapt, două zile a lucrat la Palat cu meşteşug.  Atât. Apoi s-a distrat. A desfăcut în acele zile totul în bucăţi mari pentru ai lor şi bucăţi mici pentru ceilalţi. Bucăţile mici nu aveau nicio vină. Străluceau de spaimă. Erau noi-nouţe. Bucăţile mari ba mugeau prin clădirea bătrână , ba scoteau icnete de plăcere în birouri. La urmă, a scos tot secretul acelei maşini de putere străină din Palat. A sos şi secretul defectului maşinii. Secretul acela intim îl ştia doar el cu muza. Seara, după prăbuşire, nu puteau să facă nimic, nu puteau să doarmă.  – Oare, ce mai avem de făcut?

Nu mai putea spune opoziţiei nu, după alegeri. Iar cei de la putere, când l-au căutat, au găsit un om terminat. Se apucase de băut straşnic, îşi pierduse încrederea. Acum avea doar o singură muză.  Se apropia şi ea de 40 de ani, ca soţia lui. Dacă-i smulgeau pardesiul, cum este acum primăvara, bluza bleu-marin, ar fi văzut tot ce era mai  jignitor,nu numai la ea, dar şi la el.

Nu suporta nici homosexualii, pe ăştia roşii, care s-au înmulţit, dintr-o dată, ca păduchii, nici pe feministele grase şi buboase. I-ar fi strivit ca pe nişte gândaci sau şobolani. Oare de aici pornise şi metamorfoza? Gândacii ăştia, şobolanii roşii, care nu mai au sex, îi stăpânesc mintea. Se temea deja de ei după orice chef. Chiar unul micuţ. Ei au pus mâna pe servicii, pe controale, pe puşcării. Îi scormonesc şi-i transformă pe toţi amărâţii lor, care au pierdut alegerile. Gata, asta-i metamorfoza PDL-PSD…

Grigore Ţambra, plecat din PDL, într-o dimineaţă de aprilie, beat-mort, falit, bolnav de neîncredere, s-a întremat cât de cât. Metamorfoza lui a întârziat patru secunde. Aici a greşit. Ştie cu siguranţă că din cauza acestei minuscule întârzieri nu s-a refăcut complet de pe urma spaimelor.