Un an de guvernare Cioloş

La şedinţa săptămânală a Executivului de miercurea trecută, premierul Dacian Cioloş nu a dorit să treacă nemarcată împlinirea unui an de la preluarea guvernării.

Dl. Cioloş le-a cerut fiecăruia dintre miniştri să facă un scurt bilanţ al propriei activităţi, pentru ca mai apoi să tragă chiar domnia-sa  o concluzie în vădit report polemic cu cei ce spun că România ar fi avut parte de un aşa- numit guvern zero. Cu zero realizări.

Suntem guvernul zero corupţie, zero populism, zero minciuni le-a replicat dl. Dacian Cioloş celor ce îl contestă. În bună parte, dl. Cioloş are dreptate. Dar nu în totalitate şi nu definitiv. Fiindcă este imposibil, fie şi într-un bilanţ sumar, să nu punem la socoteală plagiatul deja dovedit al fostului ministru de Interne Petre Tobă (zero minciuni?) ori apartenenţa la tot felul de false academii care aduc beneficii financiare a ex-ministrului Educaţiei, Adrian Curaj (zero corupţie?).

Dacă pornim de la ipoteza optimistă că fiecare component al actualului Cabinet în frunte cu primul- ministru şi-au făcut un bilanţ şi un examen de conştiinţă ceva mai detaliate decât cele conţinute în fraza mai sus citată, lucrurile ar trebui să fie  ceva mai complicate şi să depăşească evidenta condiţie de slogan electoral, fie el şi mascat, prin care dl. Cioloş a vrut să rezume guvernarea lui.

Nu pot fi uitate chiar aşa uşor nici dificultăţile facerii prin care a trecut în noiembrie trecut guvernul tehnocrat, mini-scandalurile reprezentate de nominalizările pripite de la Sănătate şi de la Educaţie.

Nu poate fi atât de fără urme scos din bilanţul guvernării faptul că şi după aceea premierul a fost obligat să procedeze la repetate înlocuiri de personal la vârf. Motivele schimbărilor  au fost felurite, dar cele mai multe îşi au originea în opţiuni greşite ale d-lui Cioloş.

Unii miniştri nu au performat (Aura Răducu de la Fonduri europene sau Dan Costescu de la Transporturi), pe alţii i-a luat gura pe dinainte, s-au dat în spectacol la propriu, au ajuns să debiteze enormităţi sau lucruri complet scandaloase dacă nu chiar în contradicţie cu Constituţia ţării, fiind mai apoi siliţi să demisioneze (Ana Costea, Marius Bostan, lor alăturându-li-se prin gafe de comunicare rămase nepedepsite doamna Raluca Prună).

Un alt ministru şi-a frânt gâtul în lupta cu mafia din sănătate şi mega-afacerile aferente (dl. Patriciu Achimaş-Cadariu). S-au înregistrat şi cazuri extreme de miniştri care au fost pur şi simplu revocaţi după care respectivi s-au făcut remarcaţi prin crize de personalitate şi un nedorit tam-tam care s-a extins şi în curtea GDS. Îl am în vedere, desigur, pe dl. Vlad Alexandrescu, ministrul care, vorba preşedintelui Iohannis, a făcut toate greşelile posibile putând fi numit, fără teama de a greşi, ministrul DaDa.

Pierderile din echipa guvernamentală au fost, după cum bine s-a observat, mult prea numeroase, mult prea frecvente şi au generat sincope în activitatea unor ministere.

Privind partea plină a paharului putem spune că schimbările, cele mai multe operate prompt, au dovedit intransigenţa primului ministru, intoleranţa zero la derapaje.

Însă atunci când le dăm ascultare şi celor care îl critică pe dl. Cioloş (exclud din această categorie simbriaşii lui Sebastian Ghiţă, campioni ai dezinformării şi minciunii) nu putem să nu admitem că domnia-sa nu a fost chiar foarte inspirat în alegerea unora dintre colaboratorii săi cei mai apropiaţi, chiar şi după întâmplările de dinainte de dinainte de data de 17 noiembrie 2015.

În plus, o analiză obiectivă a calităţii înaltului personal guvernamental este imposibil să nu sublinieze faptul că nu întotdeauna înlocuitorii au dat satisfacţie. Dacă dl. Dacian Cioloş a avut mână bună atunci când le-a oferit posturi guvernamentale d-lui Mircea Dumitru (Educaţie) sau Vlad Voiculescu (Sănătate), nu acelaşi lucru se poate spune despre d-na Corina Şuteu de la Cultură care nu a strălucit decât prin vizite în străinătate, promisiuni fără acoperire făcute tinerilor actori şi hiper-utilizare a noului limbaj de lemn. De altminteri, din incompetenţele reunite ale domnului Alexandrescu şi ale doamnei Şuteu se pare că foarte curând vom avea parte de anunţul ce ne va spune că operaţiunea Cuminţenia Pământului a fost un eşec. O aventură iresponsabilă declanşată de dl. Alexandrescu şi continuată până la dezastru de surâsurile ciocolatii ale doamnei Şuteu.

Critici se pot aduce şi ministrului Muncii, dl. Dragoş Pîslaru, care a greşit cumplit, de pildă,  în modificările operate în pretinsa eliminare a nedreptăţilor din salarizarea din învăţământ, mai cu seamă din cel superior, creând inadmisibile diferenţe între, spre exemplu, lectorii ajunşi directori de Departament şi colegii lor fără dregătorii. O (aproape) triplare a salariului celor cu funcţii este inadmisibilă şi e de sperat că va fi corectată cât mai degrabă posibil. Cu toate că, aşa după cum am văzut joi seara când dl. Cioloş a fost la TVR (asupra calităţii prestaţiei Emmei Zeicescu mă abţin căci ea e pe placul unor impostori care conduc azi TVR, numai că asta este în întregime vina PSD), premierul a căzut şi el în greşeală ori nu ştie prea bine despre ce vorbeşte. Din păcate, s-a mai întâmplat! Pe dl. Cioloş l-a mai luat gura pe dinainte, însă spre deosebire de mulţi dintre predecesorii lui a avut măcar tăria de a spune am greşit.

Domnului Cioloş şi echipei sale le-a mai rămas ceva mai mult de la o lună până la încheierea mandatului. Nu este greu să bagi de seamă că unii dintre miniştri au devenit peste noapte hiper-activi. Dornici ca pe ultimii metri să lase moşteniri. Chiar dl. Mircea Dumitru, altminteri un om cumpătat, doreşte să impună prin Ordonanţă de urgenţă şi în urma unei dezbateri superficiale noi modificări deja cumplitei măcelărite legi a Educaţiei, modificări nu tocmai foarte bine cumpănite şi care nu se fac când un guvern este pe picior de plecare.

Poate că în această lună (dl. Cioloş zice două) de activitate ar fi foarte bine ca Guvernul să nu fie preocupat nici de lupta cu adversarii săi, nici de chestiuni de imagine, nici de moşteniri mai mult sau mai puţin efemere, ci de fapte de administraţie concretă. Amintindu-şi vechiul proverb care glăsuieşte graba strică treaba. De care nu întotdeauna a ţinut cont în activitatea lui.