Tribulaţiile intelectualilor lui Ceauşescu

Ales în fruntea comuniştilor români, în condiţii şi prin urzeli şi azi controversate, în martie 1965,  reconfirmat de un congres al partidului care, cu acea ocazie, şi-a recăpătat vechiul nume de PCR, prim-secretarul fiind rebotezat secretar general, Nicolae Ceauşescu şi-a folosit primii trei-patru ani de domnie în scopul consolidării puterii personale.

I-a înlăturat din funcţii ori le-a oferit posturi insignifiante pe marea majoritate a baronilor lui Dej, a nesocotit ceea ce el însuşi clama de la tribuna Congresului cu ocazia căruia şi-a inaugurat regimul şi în 1967 a devenit preşedinte al Consiliului de Stat. A lăsat impresia că va continua calea liberalizării controlate căreia i-a deschis calea predecesorul său care, încă din 1968, începuse să nu mai însemne nimic, aceasta în pofida Hotărârii luate în martie 1965 de a-i fi eternizată memoria. Până prin 1969, Ceauşescu aproape că a păcălit pe toată lumea prin ceea ce istoricii de astăzi socotesc a fi o „liberalizare limitată şi conjuncturală“ pentru ca, mai apoi, stalinismul naţional să devină doctrină absolută. De unde şi intensificarea din ce în ce mai accentuată a “muncii‘’ pe tărâm ideologic. Şi aceasta în primul rând din cauza convingerii profunde a şefului comuniştilor români că propaganda, în cazul în care este bună, susţinută, poate face minuni.

Această convingere, crede Cosmin Popa, autorul cărţii Intelectualii lui Ceauşescu şi Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice (1970-1989) apărută în 2018 în colecţia Kronika a editurii bucureştene Litera, s-a aflat la originea deciziei întăririi controlului ideologic care s-a manifestat tot mai pregnant din 1969 încolo. Doar un rol secund jucând atât de supraevaluatele vizite în China şi Coreea din iulie 1971. Care au coincis cu timpul în care au fost lansate celebrele Teze din iulie întărite în toamna aceluiaşi teribil an 1971. El însuşi parte a unei succesiuni de ani teribili pe care Cosmin Popa îi radiografiază refăcând, pe parcursul a aproape 350 de pagini dense, mustind de informaţie şi de interpretare, istoria Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice creată la voinţa şi din ordinul lui Nicolae Ceauşescu în 1970. Aceasta la numai doi ani după ce, din acelaşi ordin, a fost înfiinţat Frontul Unităţii Socialiste al cărui scop a fost înregimentarea politică a tuturor cetăţenilor României.

Interesant e că deşi în cuvântările din ce în ce mai frecvente şi mai ample ale secretarului general al PCR apărea foarte adesea exprimată ideea necesităţii eliminării paralelismelor, multă vreme, dacă nu cumva tot timpul, noua Academie a funcţionat asemenea unui organism paralel, dacă nu cumva chiar ca un fel de Bau-Bau, a cărui menire era să concureze, completeze, acapareze, minimalizeze rolul Academiei Române. Care, deşi epurată în 1948, debilitată ca urmare a înăspririi controlului de toate felurile exercitat asupra aspiranţilor la nemurire, pare-se că încă nu putea fi supusă în întregime. Aceasta în pofida faptului că alegerea mai întâi în rândurile ei a Elenei Ceauşescu, mai apoi a lui Nicolae Ceauşescu însuşi în rândul academicienilor, Şeful suprem devenind în ultimii ani ai regimului dictatorial preşedinte de onoare, au însemnat adevărate palme pe obrazul academicienilor şi tot atâtea seisme de pe urma căreia Academia dă semne a nu-şi fi revenit nici astăzi.

Gelos ori timorat pe adevăraţii academicieni, Ceauşescu a plănuit înfiinţarea unui organism paralel în care, folosind strategii mârşave, a reuşit să atragă nu doar intelectuali de partid, fără o operă ştiinţifică reală, de tipul Muşat sau Ardeleanu (care au parte în carte de portrete in aqua forte), ci şi oameni de carte autentici. De la Constantin Daicoviciu la Zoe Dumitrescu-Buşulenga, de la Ştefan Ştefănescu la atât de controversatul Ştefan Pascu. Oameni care activau în special în domeniul istoriei/istoriografiei, poate una dintre cele mai obsesii ale Conducătorului pe care el şi ciracii lui au scris-o şi rescris-o în conformitate cu propriile capricii şi interese, filosofiei, la un moment dat chiar şi lingvisticii şi literaturii. De aici continuele operaţiuni de organizare, reorganizare, comasare, desfiinţare care, pe măsură ce situaţia economico-financiară a ţării devenea tot mai dezastruoasă, deveneau din ce în ce mai numeroase.

Citind povestea ASSP, aşa cum este ea înfăţişată de Cosmin Popa, foarte adesea am avut impresia că respective instituţie, aflată sub preşedinţia unor culturnici precum Miron Constantinescu şi Mihnea Gheorghiu, chiar dacă foarte adesea folosită ca instrument în diversele dispute fie cu URSS, fie cu Ungaria, a semănat cu un nou ARLUS. Care a încercat să acapareze tot ceea ce putea fi acaparat, şi-a creat secţii, şi-a extins domeniile zise de „competenţă“. De aici şi rivalităţile, şi luptele pentru putere (Ion Popescu-Puţuri vs Miron Constantinescu, reactivat din 1968 încolo), şi graţierile, şi dizgraţierile. Cosmin Popa analizează cu minuţie exemplară îndeosebi anii în care preşedinte al ASSP a fost Mihnea Gheorghiu (cf. Mihnea Gheorghiu sau ştiinţa cultului lui Ceauşescu), insul care îşi făcuse un adevărat proiect de viaţă din a intui măcar cu 24 de ore înainte ceea ce ar fi putut trece prin capul Celui mai iubit fiu al poporului şi al consoartei sale. Un alt capitol forte al lucrării este cel consacrat Congresului Internaţional de Ştiinţe Istorice care a avut loc la Bucureşti în vara anului 1980.

Dezastrul generalizat al societăţii socialiste multilateral-dezvoltate, al utopiei comuniste şi-a pus amprenta şi pe ASSP. Ale cărui fonduri şi acţiuni au devenit tot mai limitate în anii 80. Care s-a văzut ca atare şi în felul în care istoricii partidului şi cei agreaţi de acesta au răspuns acţiunilor Budapestei. Aceasta, de pildă, publica în condiţii de lux o Istorie a Transilvaniei, redactată sub coordonarea ministrului Culturii, Kὄpeczi Béla, Bucureştiul o amărâtă de broşură ce reunea între copertele ei reacţiile mai mult sau mai puţin îmbufnate risipite în reviste.

Cosmin Popa - INTELECTUALII LUI CEAUŞESCU ŞI ACADEMIA DE ŞTIINŢE SOCIALE ŞI POLITICE (1970-1989), Editura Litera, colecţia Kronika, Bucureşti, 2018