Trei războaie, un singur scop: Reîntregirea Neamului(III)
0
"GLORIE CELOR CE PRIN VITEJIA ŞI JERTFA LOR DE SÂNGE AU ÎNFĂPTUIT UNITATEA NAŢIONALĂ"-este inscripţia de pe Arcul de Triumf, monument ridicat în centrul capitalei României în onoarea ostaşilor morţi în primul război mondial pentru Reîntregirea neamului.
Mi s-a reproşat că nu intru în detaliile acestor evenimente, dar prin aceste articole mi-am permis doar să amintesc cititorilor platformei Adevărul de jertfa înaintaşilor noştri şi de Fundamentul care a stat la baza formării statului român: Reîntregirea Neamului.
Nu sunt vorbe simple, este vorba de un proiect de ţară iniţial de înaintaşii noştri şi pentru care milioane de români au devenit eroi pe frontul de luptă.
România de astăzi nu este a noastră. Neamul reprezintă un element complex care nu se defineşte doar prin cetăţenii de azi ci şi prin cultură, istorie, elemente genetice comune. Neamul nu suntem doar noi ci şi înaintaşii şi urmaşii noştri, iar statul Român reprezintă o moştenire pe care avem obligaţia de a o păstra, îmbunătăţi şi a o transmite mai departe.
Noi suntem nişte administratori trecători ai ţării şi trebuie să dăm mai departe moştenire o ţară cel puţin la fel de bună precum am primit-o şi cu păstrarea obligaţiile strămoşeşti asumate: Reîntregirea Neamului.
Să revenim la tema acestui articol.
După primul război mondial în cinstea celor care au devenit eroi pe câmpul de luptă, monarhia română a ales să ridice în centrul oraşului Bucureşti un monument: Arcul de Triumf. Ieri în timp ce străbăteam capitala am avut ocazia să văd inscripţia de mai sus şi care ne vorbeşte de acelaşi lucru, de Unitatea Neamului şi Reîntregirea Naţională. Este vorba de testamentul nostru înscris de înaintaşi tocmai pentru a nu uita niciodată care este moştenirea lor.
Pentru acest lucru am luptat şi în 1877.
Între 1918 şi 1940 România a cuprins cea mai mare comunitate de români din istoria sa. A fost vorba de o Românie prosperă, de o România în creştere, vorbim de o forţă Europeană printre primele 4 de pe continent din punct de vedere economic.
Pe data de 23 august 1939 Hitler şi Stalin s-au înţeles în cadrul unui tratat de prietenie ce avea şi o anexă secretă. În aceasta URSS îşi exprima interesul faţă de Basarabia românească, în timp ce Germania arăta că nu este interesată de acest teritoriu. În mod ironic acum situaţia pare a se repeta, când cel mai puternic stat al Europei a dorit intrarea în Uniunea Europeană a României pentru resursele de petrol şi gaze(printre altele), dar afirmă sus şi tare că traseul european al Republicii Moldova va fi diferit de cel al României. Ori prin astfel de afirmaţii se legitimează iarăşi dezinteresul Germaniei faţă de Basarabia, care automat înseamnă păstrarea acesteia în sfera de interese a Federaţiei Ruse.
Acest lucru nu poate fi permis de către poporul român, care în mod paşnic trebuie să demonstreze lumii că neamul românesc nu poate fi despărţit.
Un an mai târziu URSS a dat un ultimatum României şi a cerut, sub presiunea armelor, retragerea administraţiei româneşti de la Est de Prut.
Regele României din acea perioadă a decis că e cel mai bine să accepte ultimatumul, dând ordin de retragere pentru administraţia şi armata română. Precizez că acest lucru s-a făcut sub masca unui circ prin care s-a încercat plasarea răspunderii istorice a evenimentului pe Un Consiliu de Coroană. După ce în ultimii ani Carol al II-lea a condus ţara printr-o dictatură, a demonstrat laşitate şi a lăsat această decizie pe umerii altora. Deşi iniţial cererea Rusiei a fost respinsă, ulterior, cu ajutorul unor "consultanţi militari", acesta a reuşit să impună Consiliului o altă decizie.
În acel moment armata română ocupase front de apărare pe Nistru şi era gata de luptă. Proporţia de forţe era de 1:2, lucru care prezintă un avantaj pentru o armată care se află în apărare, mai bine pregătită şi mult mai bine motivată.
Decizia regelui a fost întâmpinată cu proteste atât în rândul cetăţenilor cât şi a membrilor armatei române. Cedarea fără de luptă este cea mai neagră pată pe istoria modernă a României, indiferent dacă în final am fi ajuns să pierdem totuşi acel teritoriu.
Când ultimatumul a fost dat, întreg sistemul de alianţe europene căzuse, iar recomandările puterilor occidentale încă libere au fost acelea de a se accepta condiţiile Rusiei.
Greşeala s-a dovedit a fi una fatală. Precedentul a dat ocazia Ungariei şi apoi Bulgariei să emită pretenţii teritoriale asupra României. De această dată sub presiunea militară a Germaniei, România a mai cedat alte două teritorii: jumătate din Ardeal şi partea de sud a Dobrogei: Cadrilaterul.
Practic în mai puţin de un an România a pierdut ca urmare a unor greşeli strategice mai bine de 40% din teritoriu.
Nu vreau să insist asupra datelor deoarece acestea se uită, dar importante sunt evenimentele şi succesiunea lor.
Căderea statului român a dus la o nemulţumire generală a societăţii civile şi a blocului militar faţă de politicile duse de conducătorii de atunci. Regele Carol al II-lea, principalul vinovat pentru eşecul perioadei interbelice, a fost obligat să abdice sub presiunea maselor populare.
Clasa politică a greşit în acele moment iar conducătorii poltici ai României au fost sancţionaţi. Carol al II-lea a fost forţat să părăsească ţara, viaţa acestuia fiind în pericol. Poporul român nu a acceptat în acel moment decizia clasei politice. Lipsa de reprezentativitate a deciziei este demonstrată de nemulţumirile populare ce au dus la alungarea principalului vinovat din ţară.
Românii erau gata de luptă, şi în acest context de împrejurări la conducerea statului român a venit mareşalul Ion Antonescu.
Decizia acestuia era una clară: lupta împotriva URSS pentru eliberarea Basarabiei, acolo unde începuseră atrocităţile împotriva românilor.
Jocul de alianţe decis de români a fost similar unei aranjări pe tabla de şah. S-a decis o alianţă cu Hitler pentru simplul motiv că regimul pe care doreau sovieticii să îl impună era mult mai criminal şi care urmărea distrugerea identităţii naţionale a popoarelor ocupate.
Trebuie cu toţii să ştim că mareşalul Ion Antonescu a repetat permanent în faţa lui Hitler că România nu va accepta pierderea a jumătate de Ardeal şi că este o problemă de timp până când lupta va începe şi pe celălalt front. Din acest punct de vedere nimeni nu poate imputa românilor întoarcerea armelor pe 23 august 1944 - mareşalul a atenţionat permanent Germania că va veni acel moment.
În acest sens trebuie să ştiţi că:
- armata română a avut permanent rezervate forţe armate importante pe linia Carpaţilor, fiind gata pentru o ofensivă de eliberare a Ardealului de sub Ungaria;
- mareşalul Ion Antonescu a permis existenţa opoziţie democratice şi chiar a protejat-o în faţa Germanie Naziste; acest lucru a fost făcut cu bună ştiinţă, fiind pe deplin conştient că va veni acel moment în care România va trebuie să lupte pentru Ardeal, iar el nu va mai fi acceptat; democraţii erau cheia pentru negocierile cu aliaţii ce aveau să vină;
- mareşalul Ion Antonescu a încercat un joc abil prin care să reducă impactul politicilor naziste, promiţând şi legiferând lucruri, dar încercând pe cât posibil să împiedice funcţionarea politicilor impuse; era singur opţiune pentru ca România să mai fie încă guvernată de români iar politicile să nu se radicalizeze sub o conducere direct nazistă;
- mareşalul Ion Antonescu a condus o Românie aflată efectiv sub ocupaţie militară.
În 1941 România a pornit războiul sfânt pentru eliberarea Basarabiei. Conjunctura istorică a făcut ca aliaţii să fie Germanii. Pe tot parcursul războiului aceştia nu şi-au ţinut promisiunile cu privire la dotarea tehnică a armatei române, lucru care a dus la neîncredere şi poate chiar la pierderea bătăliei pe frontul de Est. Dualitatea Germaniei în relaţia cu România şi Ungaria ar putea fi chiar cea care a dus la înfrângerea liderului european.
Deşi începută satisfăcător, ofensiva pe frontul de Est nu a putut fi susţinută pe termen lung. Pe 23 august 1944, când trupele ruse pătrunseseră deja pe teritoriul României, mareşalul a fost arestat, dus la Moscova, judecat şi ulterior condamnat şi asasinat.
De atunci controlul a fost preluat de către URSS, iar România a trecut de sub o ocupaţie sub cealaltă.
Atunci armata română a început ofensiva pentru eliberarea Ardealului, iar URSS a ajuns să ocupe mai bine de jumătate din Europa.
Cu toate acestea, decizia românilor s-a dovedit a fi una corectă, Stalin preferând să acorde Ardealul înapoi României pentru efortul depus pe frontul de Vest şi ca o pedeapsă acordată Ungariei.
Al doilea război mondial a reprezentat pentru români o altă luptă importantă pentru viitorul neamului românesc. Cu suişuri şi coborâşuri, am obţinut maximum ce se putea obţine din acest conflict. Readucerea Ardealului acasă a fost un pas important, pierderea Basarabiei dovedindu-se astăzi ca fiind una temporară.
Pe frontul de Est şi apoi pe cel de Vest, românii au luptat pentru un singur scop: Reîntregirea Neamului Românesc.
Marele eşec al României din perioada interbelică a fost tocmai lipsa unui Proiect de Ţară pentru clasa politică. În loc să lupte pentru consolidarea noului stat format, aceştia au părut lipsiţi de viziune.
Acest lucru se întâmplă şi astăzi, când politicienii nu mai văd un proiect propriu-zis de ţară şi nu îşi mai înţeleg rolul.
Românii au însă un proiect: Reîntregirea Neamului. Aici nu ne referim însă doar la aspecte fizice ci şi la crearea unor legături mai puternice care să împiedice pe viitor repetarea istoriei.
Se încarcă comentariile...
