Tragedia din Ucraina este un test de moralitate. Ce alegem?

Invazia Rusiei în Ucraina constituie un test de moralitate pentru noi toţi şi pentru societate în ansamblu. Iar rezultatele nu sunt deloc plăcute.

Ambivalenţa şi cinismul duse la extrem în faţa tragediei unei naţiuni supuse unei agresiuni fără precedent în Europa de la 1945 încoace nu are nicio scuză şi constituie o decădere cumplită a celor care cauţionează, direct sau indirect, cea mai grotescă acţiune de terorism statal, coordonată de un dictator dement care a distrus pacea pe continentul european.

Nici măcar o anumită simpatie faţă de Rusia nu poate justifica o astfel de atitudine. Este absolut clar că Putin acţionează împotriva intereselor fundamentale ale poporului rus, îşi aruncă populaţia în cea mai gravă criză de la Al Doilea Război Mondial încoace şi îşi pune ţara într-o ligă funestă a statelor paria, nefrecventabile. Răul pe care îl face acum Putin va apăsa decenii de acum încolo asupra poporului rus.

Nici chiar istoricul turbulent al relaţiilor româno-ucrainene nu poate justifica o cauţionare a unei intervenţii brutale care riscă să anihileze un popor. Da, este adevărat că România şi Ucraina au avut divergenţe în ultimele decenii. Unii ne amintim de chestiunea Canalului Bâstroe, a combinatului de la Krivoi-Rog sau, mai important, a minorităţii române din Ucraina. Dintre acestea, situaţia minorităţii româneşti a fost folosită cu maximă ipocrizie şi cinism pentru a „albi” acţiunile lui Putin. Da, este adevărat că românii din Ucraina merită mai multe drepturi.

Dar ce a oprit România să ducă o politică susţinută şi coerentă pentru a determina Kievul să confere românilor din Cernăuţi, Odesa sau Transcarpatia, aceleaşi drepturi pe care le au astăzi maghiarii în România? Răspunsul este, NIMIC! Doar delăsarea şi lipsa de viziune a liderilor români au dus la situaţia actuală în care există într-adevăr un deficit de reprezentare şi de drepturi pentru etnicii români din Ucraina. Şi cu toate astea ne-am trezit acum, când Ucraina este în ghearele Rusiei, să acţionăm precum nişte hiene, eventual să mai rupem o halcă din teritoriul sfârtecat al Ucrainei! Ce spune asta despre moralitatea noastră? Nimic bun!

Mergând mai departe: argumentul conform căruia NATO şi UE trebuia să dea curs pretenţiilor considerate justificate ale Federaţiei Ruse, vizând blocarea accesului Ucrainei la NATO şi neutralizarea militară (şi diplomatic) al ţării, nu au nimic în comun nici cu dreptul la autodeterminare a popoarelor, în baza căruia a fost creată naţiunea română, nici cu realitatea de astăzi. Ucraina nu a primit nici până astăzi un calendar de aderare la NATO! Singura indicaţie a unei perspective nord-atlantice pentru Ucraina datează de la Summitul NATO de la Bucureşti, de acum 14 ani. De atunci, nu au existat progrese notabile în acest sens. Sumarizând, nu exista absolut nicio perspectivă ca Ucraina să devină membru NATO în viitorul previzibil. La fel şi în cazul UE, unde Ucraina era plasată în exteriorul cercului de state care pot pretinde statutul de membru. Deci, de unde a apărut dintr-o dată o urgenţă strategică pentru Putin, care oricum s-a înfruptat deja, nestingherit, din teritoriul Ucrainei, anexând Crimeea şi susţinând două republici separatiste în Donbass?

Privind acţiunile lui Putin, ce garanţii putea avea Vestul -- din care facem parte şi noi, atenţie! -- că o cedare în cazul Ucrainei nu ar fi dus la alte şi alte pretenţii din partea Rusiei? Ce garanţii am fi putut avea că, dacă Vestul îl lăsa pe Putin să pună mâna pe Ucraina, peste 5, 10 ani, nu urma Republica Moldova, sau România? Nicio garanţie!

Dacă, în loc de ucraineni eram NOI cei care trebuia să ne luăm calabalâcul să urcăm în maşini şi microbuze şi să fugim de război, în Bulgaria, Ungaria sau Polonia? Dacă erau româncele noastre cele care trebuia să-şi lase soţii, fraţii şi iubiţii să lupte cu arma în mână, neştiind dacă îi vor mai vedea vreodată? Oare eram cuprinşi de acelaşi cinism, relativism moral şi „înţelepciune solomonică”? Nu cred!

Iar dacă până săptămâna trecută cele de mai sus mai puteau face subiect de discuţie, acum cred că realitatea din teren vorbeşte absolut clar. Putin a distrus iremediabil încrederea dintre Rusia şi Occident.

Adevărul este că Rusia a avut 30 de ani să îşi apropie Ucraina, să clădească un climat de încredere şi de cooperare cu Kievul, să creeze un mediu propice dezvoltării de interese comune între aceste două naţiuni slave. Faptul că acest lucru nu s-a întâmplat este în exclusivitate vina Moscovei! Nici UE, nici NATO, nici băiatul lui Biden şi nici pisica lui Macron nu poartă povara alienării Ucrainei de către Rusia. Este un eşec istoric al Moscovei, care confirmă faptul că astăzi Rusia este lipsită de argumente economice şi de soft power. Tot ce le-a rămas este forţa armelor.

Problema este că, între timp, lumea a evoluat. Tinerii sunt preocupaţi de metaverse, fac bani din criptomenede, creează NFT-uri şi dezvoltă aplicaţii de inteligenţă artificială. În timp ce Rusia se baza pe gaze, petrol şi rachete, s-a dezvoltat UI Path, balticii au creat companii IT de miliarde de euro şi fostele state din blocul estic au făcut fabrici, incubatoare de tehnologie, au construit autostrăzi şi au pus bazele unor companii aeriene low cost. Lumea s-a schimbat. Nu mai interesează pe nimeni cât face un tanc de la Bruxelles la Moscova iar concepte precum „adâncimea strategică” au rămas în conştiinţa unui număr limitat de experţi de studii de securitate. Nu, balticii, polonezii, românii, americanii, nu ar fi atacat niciodată Rusia! Pentru că am evoluat, pentru că ne leagă alte valori, dar şi pentru că am dezvoltat alte interese! Să duci Rusia într-o logică de secol XIX înseamnă să o condamni la izolare, la irelevanţă, la sărăcie şi subdezvoltare.

Cred cu tărie că Putin nu reprezintă Rusia. Vorbim de o societate şi de un popor care, de-a lungul timpului, a oferit lumii pe lângă tancuri şi puterea bocancului, o bogăţie culturală, artistică şi o amprentă civilizaţională care a contribuit în sens pozitiv la modelarea Continentului. Este momentul ca Rusia să arate că Putin nu îi reprezintă, că acest stat important reprezintă mai mult decât un dictator scelerat care îşi trimite adolescenţii să fie carne de tun, cu raţii de mâncare expirate de şapte ani, minţindu-i că merg la exerciţii militare şi în schimb obligându-i să masacreze un popor vecin de care îi leagă multe legături culturale şi istorice.

Nu în ultimul rând, pentru toţi cei care admiră „bărbăţia” lui Putin, care vânează la bustul gol şi călăreşte urşii prin taiga, îi rog să deschidă ochii şi să privească acest contrast: pe de o parte, un dictator bătrân, bolnav, rupt de realitate şi paranoic, care îi ţine chiar şi pe apropiaţi la distanţă de şase metri, probabil de teama de a nu lua COVID sau alte boli. Pe de altă parte, un „actoraş” care conduce o rezistenţă eroică dintr-un buncăr din Kiev, în faţa unui duşman cu o forţă mult mai mare, care îşi inspiră cetăţenii şi îi conduce într-o luptă care le va defini istoria. Şi ne va defini istoria noastră, a tuturor.

Slava Ukraini! Dumnezeu să ocrotească poporul rus de proprii lui demoni! Dumnezeu să ne ocrotească pe noi toţi în faţa monştrilor trecutului! Fie ca în Europa să domnească din nou pacea şi să învăţăm ceva din aceste clipe cumplite pe care suntem obligaţi să le traversăm în aceste zile.