Temerile americane

Mi s-a făcut rău. Când un înalt responsabil al noii diplomații americane mi-a explicat că pericolul pentru democrațiile europene nu provenea din ceea ce eu numisem „autocrația rusă”, ci din ele însele, din cenzura lor, din anularea alegerilor din România și din reprimarea oponenților lor, am crezut la început că aveam un coșmar, dar nu era așa.

FOTO Shuterstock

Eram într-adevăr la Departamentul de Stat, la etajul șapte, cel al celor mai înalți decidenți, iar acest nou venit tocmai îmi spusese asta în fața unei jumătăți de duzină de colaboratori ai săi. Nu numai că nu visam, dar mai aveam de ascultat, printre altele, că Donald Trump făcea tot posibilul pentru ca pacea să revină în Ucraina și că era de neînțeles că acest cuvânt, „pace”, îi îngrozea atât de mult pe atât de mulți europeni.

Acest om a vrut să-mi dea o lecție în fața unui comitet de primire. I-am răspuns amintindu-i că, la fel ca europenii, vicepreședintele Vance voia să interzică discursurile de ură și că francezii și britanicii au crezut și ei în pace când au semnat Acordurile de la München cu Hitler. Nu m-am simțit mai puțin rău, pentru că niciodată în viața mea nu m-am simțit atât de grav învins.

Trump nu este doar Ubu la Casa Albă. Este o altă Americă ieșită din umbră și o armată de oameni noi care preiau comanda, cu dorința lor de răzbunare, adevărurile lor alternative și tinerii lor curteni analfabeți. Tocmai văzusem că America a căzut în astfel de mâini și împărtășeam acum frica, adesea panica, a numeroșilor aleși, intelectuali și universitari cu care tocmai discutasem la New York și Washington.

Un singur dintre ei, un reprezentant democrat, aripa moderată a partidului său, mi-a spus: „Dar nu! Îi vom învinge, trebuie doar să încetăm să plângem!”. Pe peretele biroului său, el afișase o listă cu semnele care indică sosirea fascismului, dar ceilalți, toți ceilalți, oscilau între pesimism și catastrofism. Unii nu credeau că democrații, chiar și recâștigând Camera Reprezentanților, vor putea inversa tendința după alegerile din noiembrie 2026. Alții nu credeau că Trump va accepta să piardă Camera și îl vedeau deja provocând un blocaj instituțional prin multiplicarea contestațiilor rezultatelor, sau chiar încercând să amâne alegerile în mai multe state.

De la centrul-stânga la centrul-dreapta, de la radicali la neoconservatori deveniți ferventi anti-Trump, sentimentul general este că acest președinte, ai cărui oameni au atacat Congresul în ianuarie 2021, este capabil de orice pentru a-și păstra puterea și a o lăsa apoi familiei sale politice sau familiei sale pur și simplu. Nimeni nu crede că Statele Unite ar putea deveni o simplă dictatură, dar mulți nu mai exclud o derivă turcoidă în care alegerile nu ar mai schimba nimic în realitatea puterii.

Ceea ce îi face să se teamă este atacul lansat împotriva libertății presei, cartea albă dată agenților mascați însărcinați cu urmărirea imigranților, utilizarea datelor bancare pentru a îndepărta responsabili al căror statut interzice concedierea, demonizarea democraților și denunțarea oricărei opoziții, chiar și conservatoare. Donald Trump și apropiații săi au trasat o graniță între două Americi, cea trumpistă, cea bună, cea adevărată, și cealaltă, de fapt majoritară, dar care ar fi formată doar din dușmani vicleni și teroriști periculoși.

Pentru cei care le-au cunoscut, acest lucru amintește cu atât mai mult de țările comuniste, cu cât s-a instalat frica, frica de denunțări și concedieri, frica de a se exprima și frica de a spune adevărul. Mergând alături de voi, unii se întorc, râd, dar o fac. Demni, dar palizi, alții vă primesc în birouri pustii din cauza reducerilor bugetare și, totuși, în același timp, aceiași oameni vă spun că nimic nu este pierdut, pentru că, în cele din urmă...

Stocurile constituite de importatori înainte de impunerea tarifelor vamale se vor epuiza în toamnă. Prețurile vor crește cel târziu în ianuarie, la începutul anului electoral. Revenirea democraților și nemulțumirea socială vor scoate America din stupoarea sa. Judecătorii, la urma urmei, se opun arbitrarului, cel puțin în primă instanță, și, în ritmul acesta, la vârsta și starea sa de sănătate, Trump va sfârși prin a se epuiza și a-și pierde magia.

De fapt, nimeni nu mai știe ce să creadă. Fiecare oscilează între o disperare imensă și speranțe fragile și se scufundă în dezordine, deoarece ceea ce părea imposibil cu două săptămâni în urmă devine de fiecare dată realitate. Viteza cu care se retrag normele democratice îi amețește pe toți și inevitabil se ajunge la întrebarea: „Dar voi, în Europa, rezistați?”.

Niciodată în viața mea nu am auzit americani, niciun american, să-și pună speranțele în Europa, să se bucure de reînarmarea și afirmarea sa politică și să aștepte atât de mult de la noi. În ochii lor, Europa este antidotul, acel buncăr al libertăților de unde democrația ar putea lansa contraofensiva. Este așa atâta timp cât etajul șapte al Departamentului de Stat ne este sincer ostil, dar oare vom rezista, mi s-a întrebat de atâtea ori, sau vom alege RN în Franța, Reform UK în Regatul Unit și AfD în Germania?

Nu puteam garanta nimic, pentru că singura certitudine este că trebuie să rezistăm, pe ambele maluri ale Atlanticului.