Talentatul domn Barbu. De la politică în Afganistan

0
0
„Nu ştiu dacă domnul Barbu îşi riscă libertatea şi sănătatea făcând politică, însă cu siguranţă îşi riscă restul de luciditate.” FOTO Mediafax
„Nu ştiu dacă domnul Barbu îşi riscă libertatea şi sănătatea făcând politică, însă cu siguranţă îşi riscă restul de luciditate.” FOTO Mediafax

E complicat să fii Daniel Barbu. Fără să îi contest biografia intelectuală, cred că domnul Barbu nu înţelege cât de grav e să fie el însuşi. Să ai tot timpul o morgă serioasă, chiar şi atunci când emiţi panseuri care te-ar stânjeni şi pe tine însuţi. Să manifeşti o preocupare înaltă, dar septică pentru lume, cât să îţi practici retoric peste tot Weltanschauung (un cuvânt care ar putea fi pe placul domnului Barbu).

Să fii intelectual public, angajat în treburile cetăţii, dar să dai dovadă de o voluptate nesănătoasă pentru contexte inadecvate: să nu uitãm că domnul Barbu a fost candidatul ALDE la alegerile locale şi rarele ieşiri publice în pre-campanie au fost mostre de precipitare teribilistă şi de lipsa totală de instinct politic. Să greşeşti grav şi să persişti condamnabil în greşeală, ca în cazul legii speciale pentru Roşia Montană, al cărei iniţiator a fost. Să ostilizezi, ofensezi, insulţi şi să pară că nu retractezi nimic, că nu reconsideri nimic din ce ai spus ori făcut. Să perpetuezi ridicolul. Să aduci un deserviciu imagologic intelectului public şi să nu îţi pese câtuşi de puţin. În fine, să pretinzi tact politic, ton echilibrat, moderaţie în discurs, rigoare intelectuală, rafinament şi integritate, în timp ce tu compari, în cea mai nefericită, stupidă şi inadecvată analogie posibilă, dinamica luptei politice cu teatrele de operaţiuni.

Să fii, deci, Daniel Barbu e unul dintre cele mai grele lucruri din lume. Sigur, domnul Barbu ar spune că deja e complicat să fii în pielea lui, pentru că a declarat pe un ton grav că are cea mai grea meserie din lume şi intuiesc că trebuie să îl credem pe cuvânt.

„V-aţi ales o meserie grea. E cea mai grea dintre meserii. Uneori este mai grea decât meseriile pe care le considerăm foarte periculoase, cum este cea de mâner. (...) Meseria de politician este grea şi foarte puţină lume ştie de fapt ce faceţi cu adevărat în fiecare zi a săptămânii, adesea şi sâmbetele şi duminicile. E o meserie grea, în zilele noastre, pentru că este o meserie riscantă. E mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan. Ştim bine că, din păcate, şi nu numai în România, dar la noi într-o manieră care este extrem de violentă, spaţiul public a devenit un fel de teatru de operaţiuni în care orice ales local sau naţional îşi riscă libertatea, sănătatea, în fiecare zi.” - Daniel Barbu

Nu ştiu dacă domnul Barbu îşi riscă libertatea şi sănătatea făcând politică, însă cu siguranţă îşi riscă restul de luciditate. E un truism că în război se moare şi poate aceasta ar fi singura glosare corectă pe marginea declaraţiei acestuia. În Afganistan, locul pe care domnul Barbu îl vede dezirabil în comparaţie cu spaţiul public românesc, au murit 25 de militari români. Îi dau doar cifrele româneşti, pentru că reperul acestuia era politicianul român. În România, „numărul pacienţilor HIV/SIDA depăşeşte 12.000”, din datele Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”. Totuşi, domnul Barbu a semnalat că la dezbaterile pe bugetul 2014 a fost frapat, cutremurat - mai precis, deşi e un cuvânt de care mă feresc paranoic, dar îi aparţine acestuia - de faptul că programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA reprezenta în 2013, pe vremea când era ministru, jumătate din bugetul alocat programelor Ministerului Culturii:

„Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Nu înţeleg, eu personal. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri «Shakespeare» sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul «Shakespeare» de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”.

Mulţi bani pentru nimic, ar fi zis poate domnul Barbu, iar declaraţia a stârnit şi atunci şi acum o meta-cutremurare, adică o cutremurare de cutremurarea domnului Barbu

Domnul Barbu a greşit. În repetate rânduri. Nu îi cere nimeni să nu mai fie egal cu el însuşi, să îşi descopere peste noapte resurse de empatie sau de rezonabilitate. Nici măcar să tacă nu îi cere nimeni, iar dumnealui ştie mai bine, de pe vremea protestelor împotriva proiectului Roşia Montană, că tăcerea e de aur. Nu îmi permit decât să-i recomand spre hermeneutici şi analize rafinate, nişte personaje shakespeariene cu adevărat interesante: Tocila din „Cum vă place”, gemenii Dromio din „Comedia Erorilor”, Launce sau măscăriciul contesei Roussillon. Diferenţa e că ei au haz, în timp ce domnul Barbu riscă să devină doar întristător. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite