Strada şi-a făcut datoria. Strada poate să se retragă

Ce era de zis s-a zis, ce era de făcut s-a făcut. E un bun moment ca ”Strada” să îşi ia un moment de respiro. Ieşirea în stradă a prăbuşit un Guvern înţepenit la Palatul Victoria, a şters din cărţile politice un partid dubios, fără de care nu se putea niciun joc politic, şi a trimis la puşcărie candidatul cel mai bine plasat în sondajele pentru Primăria Capitalei (chiar dacă aici a ajutat şi Justiţia). Este o performanţă uriaşă şi e suficient.

Discuţiile în jurul a ceea ce înseamnă manifestaţiile din ultimele zile, comparaţiile cu cele din trecut şi cerinţele de a se coagula o manifestare care să aibă cereri politice sunt justificate, dar inutile. Piaţa ar trebui să se oprească şi fiecare dintre cei care au avut ceva de cerut, reproşat sau scandat să se uite către pârghii instituţionale, civice, care să le satisfacă dorinţele. Dacă nu sunt interesaţi de participare efectivă se pot întoarce acasă şi să îşi păstreze bocancii la îndemână, pentru că vor urma, în scurt timp, alte motive pentru ieşitul în stradă. Criza nu s-a terminat, abia s-a declanşat.

Să nu lăsăm nostalgiile să strice senzaţia de entuziasm şi bucurie de la începutul manifestaţiilor. Sigur că mulţi nu se vor mai simţi reprezentaţi de ceea ce urmează să se întâmple şi acest sentiment este şi el unul firesc. Dacă tot facem comparaţii cu ce s-a petrecut în 1989 şi la începutul anilor 90 să remarcăm faptul că acum situaţia este diametral opusă.

În 1989 s-a iscat o Revoluţie care dorea schimbarea sistemului. Au fost multe convulsii, Ion Iliescu şi-a legitimat FSN-ul din dorinţa străzii uitând că el era cel care ar fi schimbat sistemul de la comunism la capitalism în cât mai multe trepte posibile. Dar atunci era nevoie de o schimbare totală. Acum e un protest la adresa elitelor care sunt incapabile să vină cu o strategie de ţară. Parlamentul actual nu este Marea Adunare Naţională oricât de mulţi ticăloşi conţine. În anii 90, Piaţa Universităţii a însemnat pentru Opoziţie ce a însemnat Revoluţia pentru FSN, o sursă de energie pentru construcţia ei instituţională şi identitară. Acum situaţia este cu totul şi cu totul diferită şi din acest motiv nu avem nevoie de lideri din piaţă, de coagulări, organizări sau mai ştiu eu ce forme de organizare. Avem un sistem instituţional care a fost blocat de câteva găşti transpartinice care manevrează, deseori ocult, deciziile publice.

Nu sistemul trebuie aruncat în aer, ci găştile de la butoane. Pentru aşa ceva nu e nevoie de marşuri, ci de măsuri instituţionale.

Prelungirea manifestaţiilor, coagularea unor formule în Piaţă (specific, în Piaţă, cu iz revoluţionar şi tot ce presupune acţiunea disruptivă a lor), aşteptarea naşterii unor lideri din acest mişcări sunt capcane politice. Pe de o parte, se trage de timp pentru reechilibrarea forţelor politice care şi-au pierdut puterea morală şi atârnă disperate în legitimitatea votului din anii trecuţi. Pe de altă parte, liderii există şi nu mai e nevoie să aşteptăm apariţia unora noi. Cele câteva organizaţii care au fost la Palatul Cotroceni sunt centre din care să se aleagă lideri. Mai sunt şi altele care au refuzat invitaţia sau nu au fost invitate deloc. Cine doreşte o cauză, o acţiune civică, să fie reprezentat în faţa instituţiilor statului îşi poate alege cu uşurinţă o organizaţie şi nişte oameni care să îl reprezinte în lupta care urmează.  

Dramatic este faptul că nu avem idee, ca societate, că acest lucru se poate şi nici nu ne trece prin cap să facem aşa ceva. Şi trebuie menţionat şi faptul că factorul politic din ultimele decenii a făcut tot posibilul să distrugă ideea de societate civilă. Chiar şi în faţa acestor dificultăţi, dacă vă uitaţi bine, există destui oameni care merită sprijiniţi. EFOR, CRPE, Iniţiativa România (lista e mai lungă) şi mulţi alţi au nevoie de energia pieţii şi de donaţiile celor care doresc activism civic. Ieşitul în Piaţă a avut rolul lui, acum se poate trece liniştit la pasul doi fără a avea regrete că ce Piaţă frumoasă am avut şi uite că apar tot felul de dubioşi care vor să o confişte.

Concret, ceea ce se poate face este o presiune totală pe Parlament. Organizaţiile non-guvernamentale au puterea şi mijloacele necesare. Cu ajutorul solidarităţii celor care au ieşit în Piaţă pot face mai mult decât adunările populare. Votul pentru diasporă, votul în două tururi pentru administraţia locală şi multe alte probleme de structură se rezolvă pe cale parlamentară. Şi avem un Parlament care nu doreşte să facă nimic şi încearcă să îşi perpetueze acest mod de comportament. Preşedintele însuşi a ezitat să ceară ceva Parlamentului şi s-a adresat străzii. Nu aici e soluţia, ci în cvorumul parlamentar, în mâna ridicată a celor care votează împotriva interesului popular.

Se cere un Guvern tehnocrat şi există deja teorii care susţin că va fi un guvern slab, pentru că nu va avea susţinere parlamentară. Aşa este şi acest factor trebuie luat în considerare. Un Guvern tehnocrat care să pregătească alegerile şi să fie puternic va exista doar dacă Parlamentul va fi presat de organizaţiile civice, care să aibă în spate simbolismul manifestaţiilor din ultimele zile. Varianta alegerilor anticipate este o pistă falsă aruncată pentru dezamorsarea situaţiei, un joc politic şi atât.

Partidele ar trebui să se simtă responsabile şi să se reformeze singure. Îndemnul la a face partide este iluzoriu şi o pierdere de timp. Nu există resurse şi capacitatea de a face un partid nou şi există deja suficiente exemple. E irelevant că se poate face un partid cu trei persoane, capacitatea lui de a fi prezent public nu există. Atunci când un partid se va naşte din Piaţă şi va câştiga alegeri să fiţi siguri că avem un partid extremist care a speculat indecizia politică şi exasperarea cetăţenilor. 

Cine vrea schimbare acum să îşi caute reprezentanţii pe internet şi să îi susţină. Piaţa şi-a făcut datoria. Să o plângem că se degradează este o emoţie nefolositoare. Să trecem mai departe şi să ajutăm societatea civilă să se dezvolte.