Strada cu miros de cerneală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oraşul e în continuare plin de gropi şi de proşti care dau în ele. Adevărat şi, din fericire, incomplet.

Oamenii tineri cu idei au o singură garanţie: scepticismul celorlalţi. Frăgezimea lor e cusur, capacitatea de-a se inflama în marginea unui gând ascunde şubrezenii pe care nimeni nu le explică, dar toată lumea le presimte. Tinerii cu idei vor să oxigeneze spaţiul din jur şi să adauge o vertebră-două unui organism care are nevoie de ele, dar se teme s-o recunoască. Numai că iniţiativele trebuie testate mai întâi prin ciocnirea de zidul suspiciunii sau al neîncrederii. Şi oricum, nu poţi să fii tânăr, isteţ şi frumos fără să ascunzi niscai beteşuguri. Nu poţi să-ţi trăieşti ideile fără ca pericolul asfixierii să te viziteze sub o formă sau alta: invidie, ranchiună, circumspecţie. Dacă nu e nici calitate, nici defect (şi nu e), tinereţea ar trebui măcar să joace mai degrabă rolul aripii decât pe al ghiulelei legate de gleznă. Însă de multe ori elementele care reglementează raporturile dintre oameni - vârstă, ierarhie, valori, experienţă, chimism personal sau lipsa lui - modifică traiectoriile fireşti. Aşa se face că, în loc de sprijin, apar sforării obstrucţioniste, comportamente castratoare sau reflexe de şef deprins să domine strangulând.

Alexandra Rusu are, pe lângă tinereţea, isteţimea şi frumuseţea amintite anterior, o pasiune reconfortantă pentru literatură. E un om care citeşte mult şi scrie plastic (lipsindu-i doar ritmicitatea care impune de obicei o semnătură). Fără pompozităţi sterile, fără fraze inutil-luxuriante, fără blindajul savant al citatelor. În schimb, cu un ochi mereu proaspăt şi cu sprinteneala de condei a celor talentaţi. Încă n-am citit un text al ei care să nu-mi placă şi din care să nu rămân cu ceva. Şi încă nu mi-am dat seama de ce un om cu un asemenea potenţial nu are deja două-trei rubrici de ziar. Poate din sfioşenie, poate fiindcă publicul preferă autograful ilustru sau poate din pură neglijenţă editorială. În orice caz, până când îşi va folosi verbul altfel decât pentru contribuţii întâmplătoare în presă, Alexandra Rusu a pus pe picioare la Editura Allfa o colecţie de literatură străină pe care a lansat-o zilele trecute la Clubul Ţăranului Român. Colecţia se numeşte Strada Ficţiunii şi e la fel ca iniţiatoarea ei: polemică şi zvăpăiată, subtilă şi hazoasă, cochetă şi fără urmă de snobism.

Sigur, e poate exagerat să lauzi un copil fiindcă a făcut primul pas, dar nici nu poţi să-l treci cu vederea. N-am de unde să ştiu cât de bine se va vedea Strada Ficţiunii în cartierul literar al României şi cum va arăta peste un an sau doi. Acum, însă, ea se prezintă elegant şi aerisit. Textele de copertă bombardează nările cititorului cu bule de şampanie, grafica respiră altceva decât aerul stătut al altor colecţii, traducerile sunt de ispravă („Magazinul de sinucideri" de Jean Teulé, pe care l-am parcurs ieri în câteva ore, sună excelent în vocea românească a Magdei Răduţă). Adaug aici un compliment pentru corectură, pe care cititorii se înghesuie s-o critice dacă are scăpări, dar pe care n-o laudă nimeni când e la superlativ. Ca să-l citez pe Tudor Călin Zarojanu, unul dintre vorbitorii de la lansare, Strada Ficţiunii e cea mai folositoare iniţiativă edilitară (fie ea şi în registrul metaforei) a unei capitale pe ale cărei autostrăzi suspendate circulăm doar până ne trezim din somn. Oraşul e în continuare plin de gropi şi de proşti care dau în ele. Adevărat şi, din fericire, incomplet. Din când în când, un om tânăr, isteţ şi frumos - editor sau fotograf, salvator de animale sau pompier, arhitect sau profesor - iese din rând şi cere permisiunea de-a îmbujora un pic obrajii lumii. Am fi obtuzi şi nepoliticoşi dacă l-am refuza. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite