Statele dezUnite ale Americii
0
Acum un an şi ceva, Statele Unite au evitat, la limită, un faliment tehnic; de fapt, pericolul persisită, falimentarea economică fiind doar amânată, prin votul politic al autorităţilor. Multă lume a fost surprinsă să constate cât de vulnerabilă în plan economic s-a dovedit a fi SUA. La fel de multă lume este astăzi surprinsă să audă cât de vulnerabilă este SUA în plan identitar.
Am scris şi în alte articole că, la modul real, nu atât problemele economice îi îngrijorează cu adevărat pe oficialii americani, cât problemele şi tensiunile identitare care se acumulează în această ţară (vezi „Provocările interne ale Statelor Unite” şi “Tendinţe separatiste în SUA?”). O criză financiară mai serioasă ar putea fi un catalizator pentru declanşarea unor crize de alt ordin – identitare şi secesioniste, care vor avea un impact mult mai profund asupra integrităţii SUA.
Dacă omorul unui tânăr afro-american din orăşelul Ferguson a reuşit să provoace o adevărată răscoală a semenilor săi, la ce să ne aşteptăm în cazul unui lanţ de situaţii mai dramatice? Ceea ce se întâmplă în Ferguson a scos la suprafaţă nişte nemulţumiri care de mult timp clocotesc în mediul comunităţii afro-americane. Lucrurile nu se rezumă la drepturi juridice şi libertăţi tradiţionale. E mai grav. Ar putea fi vorba despre partajarea rasială şi revendicarea unor autonomii.
În articolele menţionate mai sus am descris câteva scenarii ipotetice ale secesiunii în SUA. Prezint în continuare alte câteva consideraţiuni la acest subiect, care ar trebui privite cu alţi ochi, după ce am văzut că se produce la Ferguson. Un comentator notoriu al realităţilor americane, publicistul Charles Krauthammer, scria încă în noiembrie 1995:
„America îşi continuă implacabil drumul spre diversitate şi separatismul etnic. Însă Americii îi este sortit un alt viitor, nu unul ca al Canadei, care va găsi o ieşire paşnică din dilema sa. America merge pe calea Balcanilor” [1] [Chittum, 1996, p. 102].
Profesorul american de astrofizică, Michael Hart, un bun cunoscător al evoluţiei comunităţilor umane şi al diferendelor entice şi rasiale, ajunsese la concluzia că singura cale de a evita vărsările de sânge pe criterii identitare în SUA (ca în Iugoslavia) este “partajarea rasială”, adică divizarea benevolă a ţării în trei state rasiale: “Statul Separatist Alb”, populat de albi; “Statul Separatist Negru”, populat de afro-americani; şi un al treilea stat mixt, “Statul Integrat”, ca o continuare mult mai redusă a SUA, populat de indivizi care acceptă integrarea rasială. Hart susţinea că un asemenea scenariu, chiar dacă este unul separatist şi extremist, corespunde în realitate aşteptărilor unui număr mare de albi şi afro-americani care îşi doresc să trăiască separat de alte rase. În caz contrar, un război intern violent este inevitabil în viitor [2].
În Rusia, profesorul Igor Panarin este cunoscut pentru „profeţiile” sale privind destrămarea Statelor Unite. Panarin nu poate fi considerat un personaj extravagant sau marginal; fost analist KGB, politolog, specialist în comunicarea în masă, războaie informaţionale şi modelarea proceselor globale, consultant politic, decan la Academia Diplomatică de pe lângă MAE-ul rusesc, Panarin reprezintă o voce căreia i se de ascultare în mediul experţilor. În 1998, la o conferinţă internaţională din Austria, acesta facuse o predicţie deocheată privind destrămarea Statelor Unite către anul 2010 în şase regiuni autonome. Pe scurt, ipoteza lui Panarin era următoarea: imigraţia în masă, degradarea morală şi declinul economic vor genera în SUA căderea dolarului şi un război civil [3].
În consecinţă, Statele Unite s-ar destrăma în şase părţi convenţionale: „Republica California” din coasta Pacificului, unde există o populaţie chineză tot mai numeroasă (care va trece sub dominionul Chinei); „Republica Texas”, unde sunt puternice mişcările de separatism şi care va uni statele din jur cu o populaţie hispanică foarte numeroasă (sub dominionul Mexicului); „America Atlantică”, cu o mentalitate distinctă de cea a restului ţării (formată din Washington şi New-York, apropiate Uniunii Europene); „Republica Nord-Americană Centrală” (apropiată de Canada); Hawaii (care vor trece sub protectoratul Japoniei sau Chinei); Alaska (care va reveni Rusiei). Panarin a prezentat şi o hartă a „viitorului geopolitic” al SUA, cu indicarea frontierelor care vor separa statele nou formate.
Harta destrămării SUA, de Igor Panarin, publicată în 1998. Potrivit lui Panarin, SUA se vor destrăma în şase state, care vor trece sub protectoratul Chinei, Canadei, UE, Rusiei, Mexicului, Japoniei
SURSA: upload.wikimedia.org
Fiind confruntat cu critici dure din partea mediului de experţi din SUA, Panarin făcuse trimitere la predicţiile politologului francez Emmanuel Todd, care încă în 1976 a prezis destrămarea Uniunii Sovietice, cu 15 ani până la eveniment. Acela de asemenea fusese ironizat, dar într-un final se demonstrase că avusese dreptate [4]. Desigur, „profeţiile” lui Panarin pot fi uşor desfiinţate şi ridiculizate astăzi, când 2010 a trecut, iar SUA au rămas intacte. Însă în cazul tezelor lui Panarin sau ale altor prevestitori ai destrămării identitare a Statelor Unite trebuie să atragem atenţia nu atât la cronologia apocalipsei SUA sau la geografia acesteia, ci la factorii şi mecanismele care vor duce la colaps: această ţară este deosebit de eterogenă în plan etno-rasial, politicile de asimilare au falimentat, iar trecerea la multiculturalism a accentuat şi mai mult diferenţele între grupurile identitare.
Ansamblul vocilor care atenţionează asupra riscurilor interne ale SUA conţine şi unele nume notorii, a căror opinie nu poate fi neglijată. Samuel Huntington, o somitate în lumea experţilor în domeniul conflictelor identitare, autorul “Ciocnirii civilizaţiilor”, publică în 2004 o nouă carte – “Cine suntem noi?” (“Who are we?”). În studiul său, Huntington face o analiză a situaţiei demografice din SUA, afectate de valul de imigraţie hispanică, şi susţine că Statele Unite îşi vor păstra integritatea doar dacă se vor păstra fundamentele tradiţionale anglo-protestante care au stat la originile creării ţării. Migranţii din Mexic însă nu trec prin procesul de aculturaţie, nu sunt asimilaţi şi nu acceptă etica şi valorile protestante, ceea ce duce la “divizarea Statelor Unite în două popoare, două culturi şi două limbi” [Huntington, 2004].
Complementar, în 2005, Richard Lamm, care fusese în perioada 1975-1987 guvernator al statului Colorado, face public un mesaj plin de sarcasm faţă de politica identitară oficială, el afirmând că pentru a distruge America, primul lucru pe care trebuie să-l faci e să o transformi într-o ţară multilingvă şi biculturală. “Istoria arată că nicio naţiune nu a putut supravieţui tensiunilor, conflictelor şi antagonismelor a două sau mai multe limbi şi culturi”, susţine Lamm, după care continuă: “Al doilea lucru de făcut pentru a distruge America: inventează “multiculturalismul” şi încurajează-i pe imigranţi să-şi păstreze propria cultură” [5].
Tot în 2005, scriitorul şi savantul Juan Enriquez publică o carte întitulată ingenios “Statele Dezunite ale Americii” (“The Untied States of America”), în care susţine că Statele Unite nu au suficientă imunitate pentru a rezista forţelor de disoluţie, care au destrămat atâtea ţări şi naţiuni până în prezent, iar americanii ar trebui să se pregătească pentru un viitor al SUA incert, dificil, aflat sub zodia destrămării. Enriquez descrie procesele de polarizare socială şi administrativă din Statele Unite, care erodează SUA din interior şi duc în mod inevitabil la fragmentarea ţării. În opinia autorului, statele din care sunt formate SUA au o istorie mult prea pestriţă şi tulburată de violenţe, ele au fost alipite unul câte unul la corpul ţării, ceea ce nu inspiră încredere în gradul lor înalt de coeziune. Teritoriul statului Texas, bunăoară, a trecut în ultimii cinci sute de ani sub suveranitatea mai multor ţări, care îl redobândeau prin luptă una de la alta. La început a fost Spania (1519–1685), apoi Franţa (1685–1690), iarăşi Spania (1690–1821), Mexic (1821–1836), Republica Texas (1836–1845), Statele Confederaţiei (1861–1865) şi în sfârşit SUA (1865– ) [Enriquez, 2005, p. 46]. În opinia lui Enriquez, există toate temeiurile să credem că istoria turbulentă a acestui stat nu se va opri la statutul actual.
În decembrie 2012, o nouă prognoză sumbră în adresa SUA a venit din partea ultimului conducător al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov. Acesta a declarat în cadrul unei conferinţe de la Istanbul că dacă Statele Unite nu vor înceta să repete greşelile Uniunii Sovietice (de ex., politica hegemonică, invazia în Afganistan, ciocnirile pe criterii religioase), atunci SUA ar putea repeta soarta URSS, care s-a destrămat în cincisprezece republici [6].
În general, există numeroase articole analitice cu privire la perspectiva destrămării Statelor Unite, cu prezentarea diverselor scenarii, mai mult sau mai puţin argumentate, unele pe jumătate realizate déjà [7]. Multitudinea acestor scenarii, vocile tot mai solide care lansează asemenea prognoze sunt o dovadă intrinsecă a faptului că situaţia identitară şi socială din SUA denotă fisuri evidente. După evenimente gen Ferguson, pare tot mai întemeiată presupunerea că acest imperiu multirasial se va dezintegra şi această dezintegrare se va produce pe falii identitare, etno-rasiale; procesul e deja în desfăşurare şi implozia se poate produce în termene mai scurte decât îşi închipuie populaţia Statelor Unite. În momentul când acest lucru e va întâmpla, în lume se vor produce cutremure geo-politice greu de imaginat; lumea pur şi simplu va arăta altfel. Cum? E greu de închipuit. Nu neapărat bine.
Surse bibliografice:
1. Quebec and the Death of Diversity // by Krauthammer Ch. Time Magazine. November 13. 1995. P. 124
2. RACIAL PARTITION OF THE UNITED STATES // by Hart M.H. http://www.lrainc.com/swtaboo/taboos/mhhart01.html. 1996.
3.Распад США: миф или реальность? // Panarin I. / http://www.panarin.com/doc/25/As if Things Weren't Bad Enough, Russian Professor Predicts End of U.S. // by Andrew Osborn. The Wall Street Journal, December 29, 2008 / http://online.wsj.com/article/SB123051100709638419.html
4. Richard Lamm on Multiculturalism // http://www.truthorfiction.com/rumors/l/lamm.htm
5. Soviet-style disintegration awaits US: Gorbachev // Press TV. Dec 15, 2012 / http://www.presstv.ir/detail/2012/12/15/278137/us-to-collapse-sovietstyle-gorbachev/
6. Сепаратизм в США и перспектива распада страны // Наталья Доровская. 3 октября 2012 года / http://www.memoid.ru/node/Separatizm_v_SSHA_i_perspektiva_ih_raspada
7. Chittum Th.W. Civil War Two. The coming breakup of America. 1996. 174 p.
8. Enriquez J. The Untied States of America: Polarization, Fracturing, and Our Future. Crown. 2005. 368 p.
9. Huntington S. Who Are We: The Challenges to America's National Identity. Simon & Schuster. 2004. 448 p.
Disclaimer:
Articolele pe care le postez pe blogul de pe Adevarul reflectă viziunea mea asupra fenomenelor demografice şi identitare care se produc în lume la începutul acestui secol. Eu anticipez recrudescenţa ultranaţionalismelor, a xenofobiei şi animozităţii rasiale în numeroase ţări şi regiuni de pe glob, din cauza incapacităţii de adaptare a diverselor grupuri identitare la o convieţuire paşnică comună.
Prin exemplele, datele şi concluziile pe care le aduc, încerc să arăt că înclinaţia arhaică de divizare a oamenilor în „noi” vs „ei” încă mai sălăşluieşte în mintea omului contemporan. În interiorul lor, la nivel instinctual, societăţile de azi sunt la fel de rasiste, etniciste şi xenofobe ca şi cele preistorice. Suntem agresivi prin natura noastră lăuntrică, mai ales faţă de alţii, pe care îi considerăm „străini”. Aşa înţeleg eu lucrurile, ca etolog. Şi aşa le voi prezenta în articolele mele, cu probe statistice şi date ştiinţifice de rigoare.
Cu toate că nouă ne displace, oamenii continuă să se divizeze în rase, etnii şi religii şi să se discrimineze pe aceste criterii. În interiorul marilor naţiuni însăşi se prevăd fermentaţii identitatre şi secesioniste. Consider că este util să vedem cum creşte temperatura animozităţilor identitare, care sunt declanşatorii acestor animozităţi, ce impact real au migraţiile, ca să putem anticipa unele conflicte identitare, inclusiv din Europa, sau poate chiar să ne învăţăm să fi.
Se încarcă comentariile...
