Secolul VI. Subterana bizantină

În Imperiul Roman de Răsărit continuă subteran legăturile cu Antichitatea greco-latină. Istoria literaturii nu este doar o succesiune de autori, ci o rețea de idei care circulă uneori cu toată discreția.

Secolul a fost unul întunecat în multe privințe: migrații în masă (în special triburile gotice), foamete, ciumă, răcirea globală a temperaturii și atacurile continue ale triburilor nomade au dus la decăderea culturală. Secol este sărac în dovezi scrise,  cu excepția Bizanțului, unde în că viața intelectuală  are oarecare intensitate. Preocupările se îndreaptă spre scrisori, adevărate modele de retorică, intrate mai târziu în uzul cancelariilor, așa cum au fost scrisorile de dragoste ale lui Aristenetos sau scrisorile morale ale lui Theofilact din Simocatta, un secol mai târziu.

În prim plan se află istoriografia bizantină, sector al culturii care m-a interesat cu precădere. Chiar dacă nu foarte talentați, istoriografii bizantini au notat cu sârguință toate momentele importante din fiecare secol. Despre năvălirile barbare consemnează un ilir pe nume MARCELLINUS, iar IORDANES a scris o Istorie a goților, de interes și pentru istoria spațiului dacic, pentru că Iordanes îi echivalează pe goți cu geții. Preocupat, mai de grabă de propriile rădăcini, fără studii și documentare, aduce alături compilații și întâmplări auzite în familie, lăsând o scriere mișcătoare despre populațiile de la nordul Dunării.

Cel mai important istoric al secolului este PROCOPIUS din Cezareea (Palestina), care a trăit aproximativ între 500 si 565. Acesta a scris o Istorie a războaielor duse de Iustinian în Persia și Africa, dar a lăsat și o istorie nepublicată în timpul vieții și cunoscută sub numele de Istoria secretă, un pamflet violent, cu numeroase informații de culise, cu intrigi demne de un roman. Scrierile sale dovedesc o bună cunoaștere a culturii antice, iar stilul este influențat de Polibiu.

Tradiția elenistică continuă timid prin IOAN FILOPONOS din Alexandria (c. 490 – c. 570), profesor și comentator al operei lui Aristotel. El încearcă să aplice logica aristotelică în interpretarea dogmei creștine. A scris o carte îndreptată împotriva neoplatonicienilor (în mod special împotriva lui Proculos), intitulată Eternitatea Lumii, în care afirmă că Platon a fost influențat de Moise. O altă scriere este Despre Geneză (De opificio mundi), în care vorbește despre natura imaterială a sufletelor și a îngerilor, argumentând în stil aristotelic. Prin atenția pe care o acordă metodei, el întemeiază scolastica ortodoxă. Filoponos este preocupat și de matematică; cunoaște opera lui Ptolemeu și îl comentează pe Euclid. De asemenea a scris un Tratat despre astrolab și o Teorie a Lumii – în care afirmă că elementul primordial este monada.

Tot acum începe poezia mistică bizantină prin ROMANOS MELODUL(c. 490 – c. 556), poet și muzician, autor al unor imnuri religioase. Evreu din Siria, el aduce cu sine ritmurile Orientului, la care adaugă versificația populară. A lăsat condace și icoase care se cântă și astăzi în bisericile ortodoxe.

La Roma, GRIGORE CEL MARE (540-604) este unul dintre Sfinții Părinți ai Bisericii catolice. Simplifică liturghia prin Sacramentele gregoriene. A scris Dialoguri, Reguli pentru preoți, Moralia in Jov. Scrierile sale sunt convingătoare și abordează probleme de interes general, de regulă, exemplificându-și ideile prin scurte povestioare de genul: un om a visat că va avea o viață lungă și a început să facă economii, dar a murit în scurt timp și strădania sa a fost inutilă, căci s-a încrezut într-un vis înșelător.

În lumea barbară, GRIGORE din Tours (538-595) a scris prima Istorie a francilor, oferind prețioase informații despre Evul Mediu timpuriu, mai ales despre Galia merovingiană. Opera este considerată o dovadă a mediocrizării culturii latine,  anunțând și sfârșitul oficial al Antichității.

În acest secol sau la sfârșitul secolului al V-lea a fost scrisă o carte care va deveni principala sursă a cabaliștilor: Sepher Yetzirah (Cartea Formarii). Este vorba despre o scriere de câteva pagini în care, pe lângă o scurtă cosmogonie, sunt prezentate căile înțelepciunii, cele 22 de litere ale alfabetului sacru și cele 10 numere primordiale (Sephiroth). Ideile despre numerologia mistică își au originea în pitagorism, iar simbolistica literelor este luată din iudaism. Lucrarea s-a bucurat de mare atenție în perioada medievală.

În spațiul Indiei, este redactată o culegere de povești vechi, cunoscută sub numele de Purāna; ea cuprinde texte religioase, ilustrate cu legende și cugetări de circulație în lumea hindusă.

Tot acum trebuie menționat și marele gânditor chinez TAO HONGJING (456-536). Spirit enciclopedic, el este preocupat de matematică, alchimie, medicină și filozofie, acumulând parcă  toate cunoștințele salvate din lumea antică. A scris un comentariu la un vechi tratat de medicină populară. Poetul LU JI (537-586) scrie elegii (Neîntreruptele aduceri aminte) și introduce mituri și simboluri insolite în creația lirică.

Pe la anul 520 budismul este introdus în Japonia de către BODHIDHARMA, venit din India. Acesta a întemeiat școala chan, din care provine lucrarea budistă Poem despre încrederea în spirit, scrisă cândva, până la anul 600.

În concluzie, secolul a fost greu pentru europeni, care păstrează legătura cu Antichitatea doar prin cultura bizantină. Iar dintr-o perspectivă subiectivă, aș spune că  secolul mă interesează pentru că pe la anul 600 se pare că se cristalizase limba română,  după cum menționează două cronici bizantine Historiae, II de Theophylacti Simocattae (c. 580 – 630) și, ceva mai târziu,  Chronographia lui Theophanes Confessor (c. 758 – 817).

Biblio

 Procopius din Cezareea – Istoria secretă, Ed. Academiei, 1973

***Sepher Yetzirah (Cartea Formarii) , Ed Herald, 2006 (trad. Alexandru Anghel)

Iordanes - Getica, Ed. Uranus, 2014

Al. Philippide - Originea Românilor, vol I-II, Viața Românească, 1923-1928.

După Doina Ruști - Enciclopedia culturii umaniste, 2004.