Scăpaţi-ne de dictatori

În contextul actual al iniţierii asaltului final asupra Justiţiei, asalt dat de mafia PSD prin care se vrea subordonarea totală a României, a resurselor ei, şi a reputaţiei internaţionale unor baroni inculţi, analfabeţi funcţional, căpătuiţi exact prin hibele legale ale sistemului, am decis să scot din sertar un articol mai vechi care atinge un subiect foarte drag mie şi pe care l-aş recomanda ca panaceu

la corupţie şi inechitate socială şi economică şi care ne-ar scăpa de baroni odioşi ca Liviu Dragnea: descentralizarea politică şi federalizarea fiscală.

Ajungerea la scopul final al descentralizării economice, politice şi sociale în România este plină de obstacole şi unul dintre ele este cultul autoritarismului în România. Încrederea noastră mai degrabă în zei salvatori decât în instituţii este demnă de Evul Mediu feudal. Este aproape haios dacă nu ar fi tragic să crezi că un om poate ajunge la o soluţie mai bună decât un grup de oameni acoperiţi de proceduri bine stabilite şi testate de-a lungul vremii, cum sunt instituţiile.

Politicianul român pe stil vechi nu va fi de acord niciodată cu principiul subsidiarităţii, care stă la baza descentralizării şi anume că decizia trebuie luată cât mai aproape de cel care beneficiază de acea decizie. Politicianului român îi place puterea absolută în mod grotesc (fără a fi şi realistic, pentru că e aproape analfabet) şi vrea să ia decizia şi pentru Georgel şi pentru Ionel şi urăşte când Ionel şi Georgel comentează şi nu sunt de acord. Ce să-I faci, greaua moştenire.

Dragnea, Iliescu, Băsescu nu ar fi existat în politica românească dacă nu ar fi fost acest cult al totalitarului, iar decizia ar fi fost luată la nivel local sau comunitar, acolo unde îi este, de fapt, locul. Aceşti oameni politici care nu au meritat deloc să ajungă în fruntea unui stat nu ar avea nicio şansă într-un sistem descentralizat şi cu adevărat democratic.

Nu v-ar plăcea să avem cultul cultului şi nu cultul personalitătii? Sau cultul ideii, sau cultul artei plastice? 

Dumneavoastră ştiţi cât de plăcută se pare că este Angela Merkel? Toată lumea care a avut de-a face cu ea a spus că este un partener excelent de discuţie, un om cult, care nu te pune niciodată într-o postură proastă ca interlocutor, indiferent cine ai fi. Vi se pare că Liviu Dragea sau Traian Băsescu sunt capabili de asemenea „erezie”? Ei bine, doamna Merkel este produsul unui sistem descentralizat, federal, în care decizia se ia la nivel local, landurile sau chiar unele orase ale Germaniei având autonomie completă. Ia uite că se poate şi politică civilizată. Se va putea şi la noi, în timp.

Nu v-ar plăcea să fie aşa şi în România? O Românie în care să credem în instituţiile noastre, în care să nu existe exercitare abuzivă a puterii, în care să nu existe sau să fie aspru taxată violenţa verbală a lui Dragnea, Ponta, Bădălău, Orban sau Tudose, în care să te simţi respectat fără să fii nevoit să bagi frica în cei din jurul tău? Fără să fii nevoit să fii bogat, corupt, să ai relaţii în serviciile secrete sau cu Rusia sau cu alte state dubioase gen Kazakhstan?

Nu v-ar plăcea să avem cultul cultului şi nu cultul personalitătii? Sau cultul ideii, sau cultul artei plastice? Arta este o formă de exprimare tolerantă cu cel din jur, care nu agresează pe nimeni, nu se joacă cu sentimentele interlocutorului său, care te face să vrei mai mult din acel produs, nu mai puţin cum vrem acum din actul politic. Nu v-ar plăcea să fie artă adevărată şi la Galati, la Hunedoara, la Craiova sau la Oradea la fel de mult ca la Bucureşti, Sibiu sau Cluj? De unde acest cult al centralizării dacă nu de la comunişti? Nu e cazul să scăpăm de toată corupţia şi imoralitatea din politică printr-o descentralizare?

Descentralizarea e ca un medicament foarte puternic: când este prescris pentru boala care trebuie, în momentul şi dozajul corespunzător, are efectul dorit, dar în circumstanţele greşite face mai mult rău decât bine.

Se pune evident întrebarea ce şi cât să descentralizezi. Ce funcţii şi în ce regiuni? Nu e neapărat o întrebare de „ce şi cât”, ci de cum să ajungi la o colaborare între local şi central pentru a produce acel serviciu de care cetăţeanul are nevoie. Ce? Am spus colaborare? Ce cuvânt uitat de funcţionarii români, indiferent de coloratura politică. Dacă am învăţa să colaborăm, zău cred că nici de descentralizare nu am avea nevoie. Dar colaborarea implică încredere, reciprocitate, reputaţie. În cine să avem încredere când reputaţia lui Dragnea este de hoţ, a lui Tudose de securist şi a lui Băsescu de autoritar?

Atenţie însă, descentralizarea e ca un medicament foarte puternic: când este prescris pentru boala care trebuie, în momentul şi dozajul corespunzător, are efectul dorit, dar în circumstanţele greşite face mai mult rău decât bine. Măcar dacă nu descentralizăm ca să normalizăm ţara, luaţi mâna de pe Justiţie, criminalilor!