Ruşinea lui Diaconu, absenţa lui Crin, oful lui Ponta şi punctul 9 al lui Barroso

Ziua de miercuri, 21 noiembrie 2012, va fi înscrisă cu cruce neagră în calendarul huliganismului politic de la Bucureşti. Este ziua în care Curtea Constituţională a pus capăt unui derapaj absurd şi periculos al Parlamentului.

Judecătorii constituţionali au decis, cu scorul absolut de 9-0, că Senatul României nu a respectat o decizie a instanţei, încălcând astfel separaţia puterilor în stat, atunci când a votat pentru menţinerea mandatului de senator al PNL-istului Mircea Diaconu. Actorul fusese găsit incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate, verdict confirmat, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Să ne amintim: pe 16 iulie 2012, în plină ofensivă pucistă a trioului Voiculescu - Ponta - Antonescu, şeful Guvernului român a primit din partea Comisiei Europene celebra „listă în 11 puncte", reprezentând tot atâtea probleme care să fie rezolvate în regim de urgenţă. Pe „lista lui Barroso", la punctul 9, scria aşa: „abţinerea de la numirea în posturi de ministru a persoanelor împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti în materie de integritate; eliberarea funcţiei de către miniştrii aflaţi într-o astfel de situaţie".

E drept, Jose Manuel Durao Barroso a insistat pe miniştri, pierzându-i din vedere pe parlamentari. Fatală scăpare! Guzganii de la Bucureşti au profitat din plin, poftindu-l pe Mircea Diaconu afară din Guvern, dar îndemnându-l să rămână în Senat. Ba mai mult, senatorii au şi votat păstrarea actorului liberal în Parlament şi, implicit, ignorarea unei hotărâri a Justiţiei.

Miercuri, 21 noiembrie, a fost ziua în care Senatul României ar fi trebuit să convoace o şedinţă solemnă în care să declare că, urmare a „cazului Diaconu", este o instituţie abuzivă, nesimţită şi antidemocratică. Sau măcar atât: că este o instituţie care a comis un abuz incalificabil, având un comportament nesimţit şi antidemocratic. Iar pe faţada Casei Poporului să fie inscripţionată o listă numită „Senatorii ruşinii", care să-i cuprindă pe toţi cei care, în Comisia Juridică sau în plenul Senatului, au comis absurditatea de a vota împotriva Justiţiei.

Şi ne întoarcem, inevitabil, la Barroso şi la puciştii de la Bucureşti, care le-au stricat vara inclusiv celor de la Comisia Europeană. Iată ce declara Victor Ponta cu ceva vreme în urmă, referitor la „cazul Diaconu": „Ştiţi ce mă doare cel mai tare? Unele dintre acele puncte este clar că au fost trimise de aici, de la Bucureşti. Şi ştiu şi numele doamnei care s-a dus şi a spus: «vedeţi că există un anumit senator care...» Ei bine, liderii europeni nu ştiu exact ce a făcut Mircea Diaconu pentru români. Ei nu ştiu cât de iubit este şi din cauza cărei probleme stupide este incompatibil. Îmi pare rău şi asta îmi lasă un gust amar, tendinţa asta de a ne pârî între noi". De ce să ne pârâm între noi, când putem să-i ţinem în braţe pe corupţi şi pe incompatibili?

Celălalt pucist-uzurpator, Crin Antonescu, a boicotat dezbaterile de la Curtea Constituţională. Sigur, el boicotează orice activitate, în general, dedicându-se somnului de frumuseţe şi emisiunilor moderate de Voiculescu-Gâdea, dar la Curte chiar se cuvenea să se prezinte. Şi-a amintit, probabil, ce declarase în această vară fierbinte: „Curtea Constituţională, în componenţa actuală, este o ruşine".

Despre ruşinea în care s-a cufundat Mircea Diaconu ce să mai spunem? Aşa se întâmplă când Puterea te orbeşte în aşa măsură, încât să distrugi tot ce-ai construit ca actor, devenind un politruc mărunt, stupid şi pe alocuri abject. Un omuleţ gata să ţopăie în jurul lui Antonescu, la o şedinţă de partid, expunându-şi jalnic doctrina politică: „Să mă duc, să mă zbat, să muşc, să rup".