Romanians are coming. Istoria ne muşcă de fund

Foto: Channel 4, Romanians Are Coming, ep.1

De vreo săptămână consum cu nesaţ tot ce e legat de documentarul Romanians are coming, difuzat de Channel 4 despre viaţa emigranţilor români din Marea Britanie. Şi asta pentru că e o situaţie cu care nu ne-am mai întâlnit până acum, un context care are un imens potenţial.

Ştim cu toţii despre acest documentar, nu reiau faptele deja relatate şi disponibile pe net. Ce pot eu să spun e atât: dacă vrei să ai o opinie despre el, trebuie mai întâi să-l vezi. Dacă nu l-aţi văzut, e la liber pe Youtube. 

Aşteptam de ceva vreme să existe această discuţie în spaţiul public românesc. S-a mai întâmplat şi vor urma şi altele, ceea ce nu poate fi decât bine. E drept că poate stârni conflicte, fie ele în interiorul ţării, fie la nivelul relaţiei dintre UK şi România. Dar să sperăm că punerea subiectului pe tava publică va cerne uşor gândurile românilor (despre cele ale birtanicilor nu vorbim acum, ci un pic mai jos) şi le va direcţiona către reconciliere şi găsire de soluţii autohtone, pentru ţara noastră.

E drept ca a face un documentar, fie el onest, exclusiv despre pătura săracă a românilor din Anglia, este riscant şi susceptibl la generalizare. E foarte uşor să afirmi că toţi românii sunt la fel, dacă unim opinia publică deja infectată a britanicilor despre români cu acest material. Dar e la fel de uşor să faci asta cu orice altă informaţie care nu este idiot-proof. Aşa e viaţa.

Reacţionăm emoţional

Ca să fiu mai clar. Documentarul e foarte în regulă. Nu intră în păcatul etnicizării, prezentând viaţa unor clase sociale şi lupta acestora pentru supravieţuire. Deşi sunt printre puţinii britanici care reuşesc să fie obiectivi vis-a-vis de români, aceştia arată o realitate care pentru diasporeni este ruşinoasă şi îi face să se simtă complexaţi, apoi trezeşte nevoi de departajare a elitei, prin proteste la costum, cu iz de insulină, Microsoft, Nadia şi avioane cu reacţie.

Ceea ce a facut Ion Jinga, ambasadorul român cu desinenţă de engleză, prin scrisoarea sa către Channel 4, este total nediplomatic, iar eu tind să cred că nici măcar nu a văzut materialul. Sau aşa pare, din reacţia sa. Protestele românilor din Londra, susţinute public de ambasador, la rândul său susţinut public de premierul Ponta, sunt penibile şi n-o să pierd timp vorbind despre ele. Eu le-aş păstra pentru derapajele mult mai dese, flagrante şi extreme ale presei britanice, care coexistă cu acest material.

Opinia publică românească e din nou scindată. Am văzut pe Facebook reacţii in oglinda, opuse,  polarizate. Asta e bine, o punem de-o dezbatere. Dar ce mă intristează când văd opinii virulente şi împrumutate este că imi arată cât de greu ne este să folosim propriul creier. Şi dacă evenimentul este încoronat cu un protest al românilor din diaspora, sărim direct din scaun la taste şi ne exprimăm spijinul necondiţionat şi imediat. Bun reflex, susţin participarea publică a cetăţeanului, dar, din pacate, va trebui să ne folosim şi creierul la filtrarea informaţiei. De fiecare dată. De asta nu scăpăm niciodată, sorry.   

Problema de fond

OK, britanicii scot un film  despre români. [Aici, dacă imi permiteţi, voi include în această categorie romii români fără niciun fel de reţinere. O dezbatere pe tema cetăţeniei este irelevantă şi neconstructivă, deci nici nu mă gândesc să dezvolt]. E din start ceva care poate zbârli părul de pe spatele multor români, mai ales dupa istoria prezentării într-o manieră tabloidă, sfidătoare, colonialistă a românilor în presa britanică din ultimul timp. 

Dar vă invit să faceţi un un efort şi să priviţi acest material cu ochi proaspeţi, fără a gândi prin filtrul istoriei recente al relaţiei UK-Romania şi, deci, să nu punem ştampile – asta dacă nu vrem să ni se pună nici nouă ştampile. Acum, noi ştim că britanicii au o lungă istorie de reticenţă împotriva imigranţilor. În vizorul lunetei britanice s-au aflat, pe rând, irlandezii, indienii, apoi polonezii şi, mai nou, românii şi bulgarii. Nu e prima dată şi nici nu suntem primii. 

Istoria ne muşcă de fund

Rumoarea creată în jurul acestui documentar ar trebui să reprezinte o buna ocazie pentru noi să vedem cum e să fii privit cu nişte ochi înceţoşaţi deja de stereotipuri care mai de care mai negative şi jegoase. Poate e momentul să ne amintim că şi noi facem acest lucru cu câteva grupuri de oameni din ţară. Tot aceste grupuri crează „probleme de percepţie” şi confuzie în tot acest ping-pong româno-englez.

Eu, ca umil luptător împotriva discriminării de orice fel, ştiu că a simţi pe pielea ta este una dintre cele mai puternice metode de a-ţi deschide (sau inchide) capul şi a vedea dincolo de stereotipuri – aceste cârje care ne  sprijină creierul atunci când suntem leneşi să avem o părere proprie şi documentată. Prin urmare, eu văd aici o oportunitate: Mă băieţi… (şi fete). E timpul să ne deschidem mintea. Nu va fie frică, plonjati în necunoscutul cunoaşterii!