România Reunită are dreptul legal la Transnistria

Criticii de astăzi acuză pe Carol al II-lea şi clasa politică din perioada interbelică că au părăsit fără un foc de armă spaţiul de dincolo de Prut. Astăzi, cei care nu cunosc spaţiul est-românesc dar se pretind analişti, recomandă o părăsire a românilor de dincolo de Nistru, ca o soluţie de a scăpa de bătaia de cap.

(Termenul de Transnistria este unul utilizat în mod greşit şi îmi cer scuze pentru folosirea acestuia în titlu; termenul corect este cel de regiunea transnistreană şi pe acesta din urmă am să îl folosesc în conţinutul articolului)

Demografia regiunii transnistrene arată aşa:

- 32,04% moldoveni sau români;

- 30,37% ruşi;

- 28,82% ucrainieni.

Acolo sunt 177 888 moldoveni, adică vorbitori de limba moldovenească, adică vorbitori de limbă română, adică români. Acestea sunt datele oficiale din timpul recensământului din 2004, adică acel recensământ măsluit de comunişti şi de sovieticii transnistreni pentru a putea scădea ponderea celor care se declară români.  

Deci procentul real de români/moldoveni este mai mare decât cel menţionat mai sus.

Dreptul internaţional

Unirea dintre cele două state româneşti nu se poate face decât în conformitate cu acordul de la Helsinki încheiat după cel de al doilea război mondial. Acesta spune că orice modificare de frontieră nu se poate face decât cu acordul voit al ambelor părţi implicate, prin voinţă proprie şi nu prin impunere.

În acest moment Republica Moldova este un stat recunoscut internaţional cu graniţele cuprinse între România şi Ucraina. Regiunea transnistreană nu a fost niciodată recunoscută ca parte independentă de Republica Moldova, ca un alt element de drept internaţional. Nici măcar Federaţia rusă nu a recunoscut Independenţa regiunii transnistrene, deşi pe ruşi nu îi oprea nimic să facă acest lucru.

Conform celor menţionate mai sus, decizia de unire dintre Republica Moldova şi România aparţine fie direct poporului prin referendum, fie indirect prin intermediul parlamentelor recunoscute ale celor două state. În caz de consens între cele două părţi, Republica Moldova în tot ansamblul ei, ca obiect de drept internaţional recunoscut cu graniţe directe cu România şi Ucraina, va deveni parte componentă a României.

Nu există nici o motivaţie legală pentru ca spaţiul cuprins de regiunea transnistreană să fie lăsat în afara graniţelor României Reunite. 

Din punct de vedere legal nu se poate lua decizia de părăsire a regiunii transnistrene. Dacă un factor decident face acest lucru atunci el este ilegal, fără de acoperire internă şi externă. Deci vorbim de nemandatare, de trădare naţională, de încălcarea legii, de puşcărie. Nu există nici o lege internă sau internaţională care să permită acest lucru.

Atât constituţia Republicii Moldova cât şi cea a României, deci inclusiv a României Reunite, vorbesc de un teritoriu inalienabil şi indivizibil. Deci nici o lege, nici un politician, nici o hotărâre nu poate fi luată în acest sens. Vorbim de un stat de drept, de un stat recunoscut internaţional cu drepturi depline la ONU. Vorbim de o problemă internă a celor două state sau ulterior a poporului român în graniţele lui recunoscute internaţional.

Rusia s-a angajat să părăsească regiunea

Rusia s-a angajat prin tratate internaţionale să părăsească regiunea. Nu a făcut acest lucru, dar tratatul este valabil, la fel şi angajamentul.

În realitate nu a fost nimeni capabil să negocieze şi să ofere Rusiei soluţii cu privire la care va fi soarta soldaţilor ruşi staţionaţi acolo: unde se vor duce, unde vor locui, unde vor munci, ce facem cu familiile lor. Germania a oferit aceste soluţii.

Vorbim de costuri pe care Rusia nu şi le poate asuma dar pe care Republica Moldova nu le poate acoperi. Nu în aceeaşi situaţie se află România, care cu sprijin european poate oferi soluţii pentru soldaţii staţionaţi acolo.

Politicienii moldoveni sunt strâns legaţi de conducerea transnistreană. Prin intermediul acestui spaţiu se face trafic de arme, droguri şi tot ce mintea noastră poate imagina. Nu m-ar mira ca şi factori din România să utilizeze acea regiune pentru astfel de acţiuni.

Deşi nu şi-a respectat angajamentul, este evident că în conformitate cu dreptul internaţional el este valabil. Dacă a existat un gând în acest sens cu siguranţă că a existat deschidere dar nu s-a avut cu cine discuta condiţiile. Federaţia Rusă are strategi, are buni ofiţeri, o astfel de decizie nu a fost luată întâmplător.

Motivaţia că regiunea transnistreană nu a făcut parte din România Mare nu poate fundamenta părăsirea românilor de dincolo de Nistru

România Mare a fost şi nu mai este. 

Ea nu poate reprezenţa o ţintă a politicii externe româneşti, cu atât mai mult cu cât anumite teritorii se află în Ucraina, ucrainizate aproape complet ca urmare a faptului că alţi analişti şi strategi de la Bucureşti au recomandat probabil la un moment dat şi părăsirea acelui teritoriu. Aşa era mai simplu, mai comod, fără bătaie de cap... adică din laşitate.

Protejarea românilor din afara graniţelor actuale trebuie să reprezinte însă o ţintă a politiciii externe româneşti.

Ori în regiunea transnistreană vorbim de faptul că cea mai mare comunitate etnică este chiar cea românească. 

După acest raţionament ar fi trebuit ca Ardealul să nu se unească niciodată cu Regatul României pentru simplul motiv că nu a făcut niciodată parte din acesta. Aşa vorbim şi de Basarabia, Bucovina anului 1918.

Cetăţenii regiunii transnistrene NU Vor cu România ci cu Rusia

Faceţi geopolitică din cărţile de benzi desenate, scuzaţi expresia. Nici un analist serios sau factor statal decident nu poate avea o astfel de abordare.

Cetăţenii Vor ceva atunci când societatea este liberă, democratizată, capabilă de a oferi individului siguranţa că faptele sale nu vor atrage repercursiuni. Restul este propagandă.

România are obligaţia împreună cu partenerii internaţionali, inclusiv cu Federaţia Rusă, de a oferi soluţii pentru democratizare. Când acest proces va fi complet putem vorbi atunci de libera alegere.

Poate exista un regiunea transnistreană independentă?

Nu poate exista o regiune transnistreană independentă.

Dacă aceasta ar rămâne între România şi Ucraina este o problemă de timp până ce aceasta din urmă va emite pretenţii, va controla şi apoi va anexa regiunea transnistreană.

Să nu uităm că în 1918 Ucraina a dorit şi înglobarea întregii Basarabii, iar în 1945 a fost nevoie de intervenţia lui Stalin pentru ca spaţiul românesc de dincolo de Prut să reprezinte o entitate distinctă în interiorul zonei sovietice şi nu înglobată în Ucraina.

Şi revin... doi consilieri militari au recomandat lui Carol al II-lea să părăsească Basarabia în 1940. A fost o decizie bazată pe un fundament greşit. În acel moment armata română era gata de luptă şi întinsă pe toată linia frontierei şi în tranşee. Raportul de forţe era de 2 ruşi la 1 român, ceea ce indică un raport de forţe favorabil românilor în condiţiile în care vorbim de o strategie defensivă, de apărare. Nu exista nici o informaţia oficială, verificabilă, din rândul structurilor de securitate, că Germania ar fi permis atacarea României de către Bulgaria sau Ungaria, sau că le-ar fi acordat sprijin.  Care a fost motivaţia unei astfel de recomandări care a amplificat cel de al doilea război mondial: Incompetenţa, Laşitatea şi poate chiar Trădare. E vorba de decizii luate pe baza a două recomandări, a doi indivizi. 

Doriţi să repetăm iar greşelile înaintaşilor, cele pe care noi le regretăm şi le criticăm? Avem dreptul de a Nu Respecta Legea doar pentru că suntem comozi, incapabili, fricoşi şi lasi? Ce model lăsăm noi copiilor noştri? Ne vor reproşa ei astfel de decizii?