Rom-mânia şi francezii

Am auzit de mai multe ori în diaspora franceză, după alegerile prezidenţiale cu ale sale frumoase cozi la vot ale democraţiei, următorul mesaj bucuros: «de acum vom fi cunoscuţi şi pentru altceva decât pentru ţiganii care cerşesc».  Vă propun o analiză a rolului ţiganilor în identitatea colectivă a românilor din Franţa, plecând de la două întâmplari rupte din viaţa de aici.

Un medic specialist român, de puţin timp ajuns în Franţa, este chemat ca translator de către colegii francezi de la urgenţe. Ajunge exact când pacientul, ţigan din România, îi spune consoartei: «Vezi ca aştia nu e atenţi, uită-te în jur şi fură tot ce poţi».

Văd la televiziunea franceză un reportaj detaliat despre o bandă de minori la Paris, antrenată să fure banii celor care fac retrageri de la bancomate. După un sfert de oră în care se prezintă organizarea impresionantă a grupului, reporterul spune, în ultima propoziţie : Ils sont venus de … Roumanie, mă trezesc spunând cu o fractiune de secundă înaintea lui. Da, de acolo veneau, am intuit asta fără să ii văd, fiind minori aveau chipurile blurate.

Ne place sau nu, suntem, ca români în Franţa, în postura de a ne delimita de ţiganii cerşetori şi infractori. Din mai multe motive :

-   Problema ţiganilor cu mâna întinsa sau cu acordeonul există. Aşa cum există şi furturile din buzunare, escrocheriile de stradă şi prostituţia. În fiecare oraş mai răsărit al Franţei sunt prezenţi, în număr din ce în ce mai mare. Îi vezi, îi auzi, te fereşti de ei, iţi crapă obrazul de ruşine, dar nu poţi spune că nu sunt acolo. Ils sont partout et oui, ils sont de Roumanie… În 2010 comediantul Jonathan Lambert a imortalizat « salutul românesc » ca fiind mâna întinsă însoţită de mesajul « S’il vous plait, monsieur! » Atunci când au început sa vina în Franţa s-au plâns ca sunt discriminaţi în România, publicitatea respectivă le-a prins bine, dar pentru România a devenit o marcă de ţară foarte puternic întiparită în mentalul colectiv. Apoi au exploatat impecabil slaba legislaţie franceză şi mai ales felul politicos şi blând al autoritaţilor de a reacţiona faţă de ei, devenind aidoma numelui lor original, intouchables.

-    În limba franceză sunt doua standarde : cultural se vorbeşte despre ţigani (cultura ţigănească, muzica ţiganească, tradiţii ţigăneşti), termenul având conotaţii exotice, dar nu peiorative, iar politic se vorbeşte depre romi, termen care are conotaţii peiorative, mai ales în sintagma « romii din România ». Diferenţa este favorizată şi de faptul că substantivul rom nu poate fi articulat, exact ca în limba română. Această nefericită, din punct de vedere fonetic, alăturare de termeni a dus la o mare problemă de identitate. Periodic, politicieni de rang înalt francez aduc în discuţie, în termeni extrem de duri, problema romilor din România şi propun diverse sancţiuni pentru… România. Şi se exprimă în termeni extrem de jignitori faţă de diaspora româna din Franţa, asimilată acestei categorii. Dintre aceştia, merită menţionaţi Manuel Valls, actualul prim-ministru de stânga şi Nicolas Sarkozy, fostul preşedinte de dreapta, ambii foşti miniştri de interne.

-    Nu există nici un fel de program coerent de răspuns din partea autorităţilor româneşti. Singurii care se implică cu succes, atunci când sunt solicitaţi, sunt poliţiştii detaşaţi din ţară care se descurcă ireproşabil în Franţa. În rest, oficialităţile nu au nici un program pentru diaspora. Până la alegeri nu a existat nici un interes pentru a se cunoaşte numărul celor aflaţi aici, nu mai vorbesc de o formă oarecare de sprijin de bun venit. Ministrul Românilor de pretutindeni locuieşte în Franţa, actor anonim care nu merită să ii dau numele, singura sa contribuţie la adresa românilor de aici a fost de a le oferi nişte jigniri halucinante cu ocazia primului tur de scrutin. El, primul care trebuie să îi apere, măcar simbolic. Este încă în funcţie, cam acesta este interesul autorităţilor de a sprijini ceea ce pompos ne preocupă încă din 1990, celebra « imagine a României în lume ». De asemenea, demonizarea întregii etnii ţigăneşti nu este deloc contracarată de către membrii sau reprezentanţii ei.

Restul diasporei româneşti este foarte puţin vizibilă. Este ceea ce s-a schimbat cu ocazia cozilor de la secţiile de votare din Paris. A fost momentul în care o diaspora neomogenă, care nu a plecat cu un program comun, ci cu motivaţii personale sau cel mult familiale, care nu este organizată altfel decât în mici grupuri de Facebook, a apărut într-o lumină foarte frumoasă, care i-a uimit atât pe francezi, cât şi pe românii înşişi din această situaţie. Au fost prezenţe impresionante la vot în toata Franţa, nu numai la Paris. Este prima oară când diaspora s-a uitat în oglindă şi a zâmbit cu încântare. Ştampila de vot încălzind pumnul îngheţat la coadă, imagine superbă a spiritului civic. Apoi s-a reunit mai numeroasă şi mai veselă ca niciodată de 1 Decembrie, sărbătorit ca un Crăciun al democraţiei.

Un alt simbol posibil al acestei comunităţi româneşti ar putea fi stetoscopul. În Franţa, sunt oficial în jur de 5 000 de medici români care reprezintă peste 50% din totalul medicilor străini care lucrează în această ţară şi numărul lor creşte constant, pe masură ce se accentuează curba pensionărilor din sistemul medical. Sunt probabil mai mulţi, nu se pot număra şi cei care sunt încă interni sau cei care sunt pe posturi provizorii. Mai sunt de adăugat stomatologii, kinetoterapeuţii, asistentele, infirmierele şi tehnicienii dentari. Există estimări că numărul medicilor străini ar putea ajunge în următorii cinci ani la 25% din total. De asemenea, tot mai multi francezi vin să studieze medicina în România, în limba franceză. Este diaspora cea mai tăcută, din când în când cate un francez din sistemul sanitar le atrage atentia politicienilor că daca modifică spaţiul Schengen, o marotă vehiculată periodic, şi prin absurd, Franţa ar rămâne fără « romii din România », ar rămâne şi cu multe spitale închise. Şi că dacă problema infractorilor o poate rezolva în mare parte poliţia, printr-o mai bună organizare, un număr atât de mare de cadre medicale, una dintre meseriile cele mai specializate, nu va apărea din altă parte. Deci, per total, să nu punem o minoritate pe post de copaci în faţa pădurii şi să apreciem românii care sunt aici. De altfel, există în mentalul colectiv al francezilor acest simbol. Locuiesc într-o regiune în care sunt puţini romi şi am fost adeseori întrebat de unde sunt şi la raspunsul din România urmatoarea întrebare a fost sunteţi, probabil, doctor, nu-i aşa?

Aşadar, mâna întinsă poate cere o monedă, dar poate ţine din când în când o ştampilă de vot. Şi sunt şanse din ce în ce mai mari să ţina o parafă medicală. Stetoscop, ştampilă de vot, acordeon. Dacă asta este ordinea în care ne prezentăm, eu zic că francezii ne vor privi d'une autre manière.

Pentu final, opinia savuroasă a comediantului Cyprien, pe numele real Ciprian Iov, născut în Franţa din părinţi români:

Adevarul.ro încurajează dialogul, pluralitatea ideilor şi libertatea de exprimare, dar opiniile bloggerilor de pe platforma adevarul.ro nu reprezintă întotdeauna poziţia ziarului.